A fost modificata OG privind unele masuri pentru reducerea riscului seismic al constructiilor existente
25.08.2011 | JURIDICE.ro

Miercuri, 24 august 2011, Guvernul a aprobat Ordonanţa pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente.
Au fost eliminate unele măsuri care s-au dovedit de natură să genereze întârzieri semnificative în derularea programelor anuale de consolidare a clădirilor de locuit multietajate, încadrate în clasa 1 de risc seismic şi care prezintă pericol public.
Astfel, Ordonanţa prevede eliminarea ipotecii – instituită în favoarea statului până la restituirea integrală, de către proprietari, a sumelor alocate din fonduri publice pentru consolidarea clădirilor încadrate în clasa 1 de risc seismic şi care prezintă pericol public – şi înlocuirea acesteia cu notarea în partea a III-a a cărţii funciare a imobilului a măsurilor dispuse prin notificările prevăzute de lege şi respectiv a dreptului de creanţă constituit în favoarea administraţiei publice locale.
Scopul acestei masuri este asigurarea condiţiilor cunoaşterii de către terţii interesaţi a sarcinilor care grevează imobilul/locuinţa, în operaţiuni notariale având ca obiect schimbarea proprietarilor.
De asemenea, actul normativ aprobat include – în măsurile de intervenţie privind consolidarea construcţiilor – lucrările de reabilitare a acestora din punct de vedere al componentelor nestructurale, numai în zona de intervenţie, după caz.