Secţiuni » Jurisprudenţă » ÎCCJ » Recurs în interesul legii
ÎCCJ. Recurs în interesul legii
 1 comentariu

RIL promovat. Efectele deciziilor CCR asupra proceselor avand ca obiect cereri formulate in temeiul Legii nr. 221/2009
30.08.2011 | Andrei PAP

Secţiuni: Recurs în interesul legii, VARIA (alte surse)
JURIDICE - In Law We Trust

Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii întrucât la nivelul instanţelor nu există un punct de vedere unitar în legătură cu efectele juridice ale deciziilor Curţii Constituţionale nr.1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010 asupra proceselor având ca obiect cereri formulate în temeiul Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, procese aflate  în curs de judecată la data publicării acestor decizii în Monitorul Oficial nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Optica jurisprudenţială

Urmare sesizării nr. 2127/25A din 23 mai 2011 a Colegiului se Conducere al Curţii de Apel Galaţi, transmisă prin adresa nr. 8/SU/2011 din 30 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a sesizării Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, transmisă prin adresa nr. 10/SU/2011 din 6 iulie 2011 a instanţei supreme precum şi din oficiu, s-a verificat jurisprudenţa la nivelul întregii ţări, constatându-se că, după publicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr. 1358 şi nr. 1360 din 21 octombrie 2010, practica judiciară este neunitară referitor la efectele juridice ale acestor decizii asupra proceselor având ca obiect cereri formulate în temeiul Legii nr.221/2009, aflate în curs de judecată.

Diferenţa de jurisprudenţă decurge dintr-o apreciere diferită asupra efectelor în timp, prin raportare la art.20 alin.(2) din Constituţie, art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 6 şi  14 din Convenţie , după cum urmează :

1. Astfel, unele instanţe de judecată au considerat că cele două decizii ale Curţii Constituţionale produc efecte juridice asupra proceselor aflate în curs de judecată la data publicării lor în Monitorul Oficial, cu excepţia situaţiei în care, la această dată era deja pronunţată o hotărâre definitivă de admitere a acţiunii reclamanţilor.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, în raport de dispoziţiile art.147 alin. (1) şi (4) din Constituţie şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr.47/1992, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, opozabile ,,erga omnes”, inclusiv pentru instanţele judecătoreşti şi au putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare, vor avea efect asupra tuturor cauzelor în curs de judecată, în care nu s-a pronunţat o hotărâre  judecătorească definitivă de admitere a acţiunii reclamanţilor şi acordare a despăgubirilor în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.

În acest sens, s-a apreciat că, dispoziţia din lege declarată neconstituţională nu se mai poate aplica, instanţa învestită cu soluţionarea unei acţiuni căreia îi este incidentă norma declarată neconstituţională având obligaţia să nu o mai aplice.

Deciziile Curţii Constituţionale nr.1358/2010 şi nr. 1360/2010 au fost publicate în Monitorul Oficial la data de 15 noiembrie 2010, astfel încât, începând  cu această dată, dispoziţiile art.5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr.221/2009 sunt suspendate de drept, urmând ca, în situaţia în care, în termen de 45 de zile, Parlamentul nu pune de acord aceste prevederi legale cu dispoziţiile Constituţiei, acestea să-şi înceteze efectele juridice.

Cum în termenul de 45 de zile autorităţile competente nu au intervenit în scopul compatibilizării cu dispoziţiile Constituţiei, a prevederilor art.5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, prevederi care constituiau temeiul juridic al acţiunilor deduse judecăţii, faţă de efectul ex nunc al deciziilor Curţii Constituţionale, s-a reţinut că prezumţia de constituţionalitate a textului de lege atacat este înlăturată numai pentru viitor, odată cu publicarea deciziei.

Prin urmare, după publicarea celor două decizii ale Curţii Constituţionale, nu mai există temei juridic pentru acordarea daunelor morale, ca măsuri reparatorii, putând fi acordate în continuare, doar măsurile reparatorii la care se referă art.5 alin.(1) lit. b) şi c)  din Legea nr.221/2009.

În consecinţă, s-a constatat că, după acest moment, Statul nu mai datorează despăgubiri cu titlu de daune morale persoanelor care au suferit condamnări ori care au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.

Pe de altă parte, s-a reţinut că, nu poate fi înlăturată aplicarea legii în perioada dintre intrarea ei în vigoare şi constatarea neconstituţionalităţii, astfel încât, în ipoteza în care publicarea deciziei a intervenit după pronunţarea unei hotărâri definitive de admitere a acţiunii, deci în timpul soluţionării cauzei în recurs, deciziile Curţii Constituţionale nu se vor aplica în această etapă procesuală.

S-a arătat că simpla existenţă a unei acţiuni formulate în baza unei legi care, în anumite cazuri şi cu respectarea anumitor condiţii putea conduce la dobândirea unor despăgubiri de către anumite persoane, nu constituie o „speranţă legitimă”, deoarece forma iniţială a dispoziţiilor art. 5 alin. (1)  lit. a ) din Legea nr. 221/2009 nu permitea o concluzie conform căreia, la finalul procesului, persoanele îndreptăţite vor avea în mod sigur câştig de cauză.

2. Alte instanţe de judecată au apreciat că deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea  dispoziţiilor art.5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr.221/2009 nu sunt aplicabile cererilor formulate înainte de data publicării acestora, indiferent de stadiul soluţionării cauzelor.

S-a reţinut că, interpretând aceste decizii în sensul că ar avea ca efecte juridice stingerea (încetarea) dreptului subiectiv patrimonial prevăzut de norma declarată neconstituţională, respectiv de a primi despăgubiri băneşti pentru prejudiciul moral suferit de persoanele ce intră în sfera de reglementare a Legii nr.221/2009, s-ar ajunge ca acest drept să nu mai aibă niciun fel de substanţă sau fundament şi un întreg act normativ (Legea nr.221/2009) să fie lipsit de cea mai importantă prevedere a sa, astfel încât să devină o ,,formă fără fond”.

S-a considerat astfel, că instanţa învestită cu soluţionarea unei asemenea pricini nu-şi poate permite să adere la o astfel de teză, căci s-ar crea toate premisele ca Statul Român să fie expus unor condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tocmai pentru lipsa de previzibilitate şi accesibilitate a unei dispoziţii legale prin care s-a stabilit un drept subiectiv patrimonial în favoarea unei persoane, drept subiectiv care se subsumează noţiunii de ,,bun” în sensul art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum această noţiune este definită în jurisprudenţa constantă a Curţii.

Ca atare, nu s-a dat eficienţă efectului prevăzut de art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie şi ale art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr.47/1992, republicată, în privinţa deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale, reţinându-se că se impune aplicarea dispoziţiilor art.5 alin.(1) lit. a) din Legea nr.221/2009, în redactarea avută la momentul introducerii acţiunii, faţă de imperativul constituţional al respectării principiului egalităţii  şi nediscriminării şi, pentru a nu se ajunge în situaţia existenţei unui tratament juridic diferit pentru situaţii juridice egale, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, în accepţiunea art.14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi în vederea asigurării  dreptului la un proces echitabil.

Aceste instanţe au apreciat că aplicarea celor două decizii ale Curţii Constituţionale chiar şi în procesele şi cererile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr.221/2009 care nu au fost soluţionate prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, ar fi de natură să instituie un tratament juridic diferit faţă de persoanele care deţin deja o hotărâre judecătorească definitivă, iar diferenţele de tratament se bazează pe un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei persoanei, ceea ce este în contradicţie cu principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art.16 alin.(1) din Constituţie, conform căruia,  în situaţii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.

Astfel, s-a argumentat că, un alt drept care poate fi încălcat în situaţia aplicării deciziilor Curţii Constituţionale proceselor în curs de judecată, este dreptul la nediscriminare, consacrat de art.14 din Convenţie care interzice discriminarea în legătură cu drepturile şi libertăţile pe care Convenţia le reglementează şi impune să se cerceteze dacă tratamentele diferenţiate sunt aplicate unor situaţii analoage sau comparabile, ori dacă discriminarea are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică, dacă urmăreşte un scop legitim şi respectă un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru realizarea lui.

În acest sens, s-a arătat că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a evidenţiat că, pe baza art.14 din Convenţie, o distincţie este discriminatorie dacă ,,nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă”, adică dacă nu urmăreşte un ,,scop legitim” sau nu există ,,un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat” (Marcks  împotriva Belgiei, Hotărârea din 13 iunie 1979, seria A nr.31, par.16, par.33).

Principiul egalităţii şi interzicerii discriminării a fost reluat şi în Protocolul nr.12 la Convenţie, adoptat în anul 2000 şi dezvoltat de Curtea de la Strasbourg.

Art.1 al acestui Protocol prevede că:

,,Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie”.

Acest articol impune o sferă suplimentară de protecţie, în cazul în care o persoană este discriminată în exercitarea unui drept specific acordat în temeiul legislaţiei naţionale, precum şi în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligaţie clară a unei autorităţi publice, în conformitate cu legislaţia naţională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislaţiei naţionale, are obligaţia de a se comporta într-o anumită manieră (Thorne împotriva  Marii Britanii, Hotărârea din 2009).

Tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnările ori măsurile administrative cu caracter politic este determinat de celeritatea cu care a fost soluţionată cererea de către instanţele de judecată, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, durata procesului şi finalizarea acestuia depinzând adesea de o serie de factori, precum gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege şi alte împrejurări care pot să întârzie soluţionarea cauzei.

Or, astfel cum s-a arătat deja, instituirea unui tratament distinct în funcţie de momentul în care instanţa de judecată a pronunţat hotărârea definitivă, respectiv pe baza unui criteriu aleatoriu şi exterior conduitei persoanei, nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă.

În acest sens a fost invocată şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a statuat că „violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă exista o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite”.

S-a arătat că însăşi Curtea Constituţională a constatat, în considerentele deciziei nr. 1354 din 20 octombrie 2010, că prin limitarea despăgubirilor, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010, se creează premisele unei discriminări între persoane care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit.

Rezultă, în considerarea argumentului de interpretare a fortiori rationae (argumentul justifică extinderea aplicării unei norme la un caz neprevăzut de ea, deoarece motivele avute în vedere la stabilirea acelei norme se regăsesc cu şi mai multă tărie în cazul dat) că, prin neacordarea despăgubirilor prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 persoanelor interesate care la data publicării deciziilor Curţii Constituţionale nr.1358/2010 şi nr. 1360/2010,  declanşaseră procedura judiciară, s-ar crea o discriminare, astfel încât persoane care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, vor beneficia de un tratament juridic diferit, ceea ce este inadmisibil din perspectiva principiilor constituţionale şi convenţionale evocate.

De altfel, Curtea Europeană a atras atenţia asupra pericolelor inerente în folosirea legislaţiei cu efect retroactiv care poate influenţa soluţionarea judiciară a unui litigiu în care statul este parte, inclusiv atunci când efectul noii legislaţii este acela de a transforma litigiul într-unul imposibil de câştigat (Satka şi alţii contra Greciei, hotărârea din 27 martie 2003; Crişan contra României, hotărârea din 27 martie 2003 ).

Principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil se opun, cu excepţia unor motive imperioase de interes general, ingerinţei puterii legiuitoare în administrarea justiţiei în scopul de a influenţa deznodământul judiciar al litigiului şi impun ca motivele invocate pentru a justifica asemenea măsuri să fie analizate cu cea mai mare circumspecţie (Rafinăriile Greceşti Stran şi Stratis Andreadis contra Greciei, hotărârea din 9 decembrie 1994).

Acest principiu se aplică şi legilor interpretative, adică celor promulgate pentru a clarifica dispoziţii legale anterioare (Smokovitis şi alţii contra Greciei, hotărârea din 11 aprilie 2002 ), fiind avute în vedere toate regulile aplicabile ce influenţează deznodământul judiciar al unui proces, de la cele care reglementează raporturile juridice pe fond, până la cele care influenţează altfel soluţia.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte garanţia egalităţii armelor, în jurisprudenţa instanţei europene se arată că aceasta semnifică tratarea egală a părţilor pe toată durata de desfăşurare a procedurii în faţa unui tribunal independent şi imparţial, instituit de lege, în sensul menţinerii unui just echilibru între interesele părţilor.

Or, câtă vreme, pe parcursul procesului intervine o abrogare a însuşi temeiului juridic ce a stat la baza declanşării unor litigii în care pârât este statul, la iniţiativa acestuia, pentru considerente ce nu se raportează exclusiv la neconformitatea cu dispoziţiile constituţionale, se apreciază că această garanţie poate fi afectată, cu consecinţa nerespectării dreptului reclamantului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat de art. 6 din Convenţie.

Totodată, în doctrină, se consideră că intervenţia inopinată a legiuitorului creează un obstacol în dreptul de acces efectiv la o instanţă pentru una din părţile litigiului, reprezentând un element de imprevizibilitate ce poate aduce atingere chiar substanţei acestui drept.

În consecinţă, s-a apreciat că aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nr.1358/2010 şi nr. 1360/2010 unui proces pendinte şi suprimarea temeiului juridic al acordării daunelor morale pentru persoanele prevăzute de art.5 din Legea nr.221/2009, ce declanşaseră procedurile judiciare, în temeiul unei legi accesibile şi previzibile, poate fi asimilată intervenţiei legislativului în timpul procesului şi creează premisele unei discriminări între persoane care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, în funcţie de deţinerea sau nu a unei hotărâri definitive la data publicării celor două decizii ale instanţei de contencios constituţional.

3. Într-o altă orientare jurisprudenţială, instanţele au opinat că deciziile Curţii Constituţionale nr.1358/2010 şi nr. 1360/2010 se aplică tuturor proceselor aflate în curs de judecată la data publicării lor, indiferent de stadiul soluţionării acestora şi indiferent dacă, în cauză, s-a pronunţat sau nu o hotărâre judecătorească definitivă de admitere a acţiunii şi acordare a despăgubirilor.

În acest sens, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin.(1) din Constituţie, prevederile din legile constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval de timp, legiuitorul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

Urmare epuizării termenului menţionat de textul constituţional, fără ca dispoziţiile declarate neconstituţionale să fie puse în acord cu Legea fundamentală, prevederile art.5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.221/2009 şi-au încetat efectele, ceea ce duce la lipsirea de suport legal a pretenţiilor reclamanţilor.

Textul declarat neconstituţional era cel care reglementa dreptul subiectiv civil pretins în litigiul pendinte, iar încetarea efectelor acestei dispoziţii legale are drept consecinţă lipsirea cererii reclamanţilor de temeiul de drept substanţial.

În ipoteza particulară prevăzută de art.147 din Constituţie, s-a reţinut că abrogarea explicită sau implicită a unei norme juridice nu echivalează, ca efect juridic, cu încetarea efectelor unei norme juridice ca urmare a declarării neconstituţionalităţii ei.

Aceasta întrucât, în prima situaţie, este vorba de un conflict de legi în timp, abrogarea provenind de la legiuitor, iar problema ridicată ţine de aplicarea legii materiale în timp, iar în a doua situaţie, declararea neconstituţionalităţii unei prevederi legale care duce la încetarea efectelor acesteia, nu provine de la legiuitor şi nu poate da naştere conflictului de legi în timp, norma încetând pur şi simplu să mai existe.

Astfel, dacă s-ar considera că instanţa este ţinută de temeiul de drept în vigoare la data formulării acţiunii şi ar putea ignora declararea neconstituţionalităţii acestuia pe parcursul judecăţii, s-ar goli de conţinut însuşi scopul controlului de constituţionalitate.

Or, dacă declararea neconstituţionalităţii nu ar avea niciun efect în cauzele pendite, atunci dispoziţiile art. 147 din Constituţie şi art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 ar fi lipsite de orice eficienţă juridică.

Totodată, s-a apreciat că nu se poate reţine existenţa unei „speranţe legitime” a reclamanţilor la obţinerea unor compensaţii pentru acoperirea prejudiciului moral, ca urmare a adoptării Legii nr.221/2009, cu referire la dispoziţiile art.5 alin. (1) lit. a ), ulterior declarate neconstituţionale.

Astfel, s-a reţinut că trebuie avută în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în privinţa conţinutului noţiunii de „speranţă legitimă”, în sensul că aceasta este legată de modul în care o cerere de chemare în judecată poate fi soluţionată în raport de dreptul intern; o asemenea speranţă trebuie să aibă o bază suficientă în acea lege, respectiv să fie susţinută de un temei rezonabil justificat într-o normă de drept, ca bază legală solidă.

În atare situaţie, dreptul la despăgubiri nu se naşte automat (ex lege) ci este supus condiţiei de a formula o cerere şi de a fi admisă această cerere de autoritatea judiciară competentă. Petentul nu poate astfel să se aştepte ca dreptul său la despăgubiri să se materializeze fără urmarea cu succes a procedurii judiciare care presupune trecerea unei perioade de timp în cursul căreia autorităţile trebuie să verifice dacă acesta îndeplineşte condiţiile pentru acordarea despăgubirilor. Or, nu se poate reţine că un act legislativ care, la scurt timp după emiterea lui, a fost contestat ca fiind contrar principiilor constituţionale (cărora trebuia să se subordoneze şi care erau în egală măsură în vigoare la data formulării acţiunii) şi a fost declarat neconstituţional pe acest motiv, poate reprezenta o bază legală solidă în sensul jurisprudenţei Curţii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a menţionat aceste consideraţii în cauza Slavov contra Bulgariei, unde s-a reţinut că dispoziţia legală referitoare la obţinerea compensaţiilor nu a fost anulată urmare unui mecanism ad-hoc, extraordinar şi nici nu a fost abrogată de legiuitor, astfel încât nu se poate invoca nici existenţa unei proceduri neechitabile, prin schimbarea normelor legale în timpul desfăşurării procesului declanşat de reclamant, ci aceste dispoziţii legale şi-au încetat efectul ca rezultat al unei operaţiuni normale, pe calea exercitării controlului de constituţionalitate. În consecinţă nu se poate vorbi despre faptul că speranţa legitimă ar fi devenit iluzorie.

Instanţa de contencios european a reţinut că art.1 din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţie nu garantează dreptul de a dobândi un bun, statul dispunând de o marjă de apreciere în reglementarea mijloacelor şi proporţiei în care urmează a se asigura repararea prejudiciilor produse cetăţenilor săi de un regim totalitar anterior, iar pe de altă parte, este necesar ca repararea acestor prejudicii să se realizeze în aşa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăţi.

Opinia Procurorului General este în sensul că primul punct de vedere concordă cu litera şi spiritul legii.

>> Textul integral al recursului în interesul legii

Pentru Juridice.ro, Andrei PAP

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

1 Comment
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti