BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
 
Print Friendly, PDF & Email

DNA. Presedintele Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale trimis in judecata pentru luare de mita.

01.09.2011 | Anemarie LAZARESCU
Abonare newsletter

Procurorii DNA Pitesti au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:

>> BODA DANIEL, presedintele Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de luare de mita in forma continuata,

>> ALEXANDRESCU SANDEL, fost administrator al S.C. IOANA MED FARM SRL Stefanesti, judetul Arges, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de dare de mita in forma continuata si instigare la dare de mita,

>> ALEXANDRESCU ANCA ELENA (sotia persoanei sus mentionate), director executiv in cadrul Directiei de Sanatate Publica Arges, in sarcina careia s-a retinut infractiunea de complicitate la dare de mita in forma continuata,

>> NEAGOE RALUCA EUGENIA (fosta POPA), consilier juridic in cadrul S.C. IOANA MED FARM SRL Stefanesti, judetul Arges, in sarcina careia s-a retinut infractiunea de complicitate la dare de mita in forma continuata,

>> DUMITRESCU ALEXANDRU, farmacist primar cu atributii de inspector in cadrul Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale – Departamentul Inspectie Farmaceutica, in sarcina caruia s-au retinut infractiunile de luare de mita si fals intelectual,

>> CHIROIU IOAN SORIN, persoana fara calitate speciala, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de dare de mita,

>> BANU IONUT COSMIN, conducator auto in cadrul S.C. IOANA MED FARM SRL Stefanesti, judetul Arges, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de marturie mincinoasa,

>> MASGACIU LUIZA ADRIANA, contabil-operator facturare in cadrul S.C. IOANA MED FARM SRL Stefanesti, judetul Arges, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de marturie mincinoasa.

Potrivit unui comunicat al DNA, pe 8 septembrie 2010, la societatea S.C. IOANA MED FARM S.R.L. Stefanesti, administrata de inculpatul Alexandrescu Sandel, a avut loc o inspectie inopinata efectuata de angajati din cadrul Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale (ANMDM) avand ca obiect verificarea activitatii de distributie angro de medicamente de uz uman. Deficientele constate de inspectori au atras amendarea societatii si suspendarea autorizatiei de distributie angro. Pentru ca autorizatia sa ii fie restituita, in lipsa remedierii neregulilor, Alexandrescu Sandel impreuna cu sotia sa Alexandrescu Anca Elena au decis sa remita sume de bani presedintelui ANMDM.

Astfel, in zilele de 10 septembrie, respectiv 21 septembrie 2010, Boda Daniel, in calitate de presedinte al Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale, a primit suma totala de 5.000 euro de la inculpatul Alexandrescu Sandel, prin intermediul sotiei sale, inculpata Alexandrescu Anca Elena, pentru a aproba efectuarea unei noi inspectii la sediul SC IOANA MED FARM SRL Stefanesti prin care sa se constate, in mod nereal, remedierea deficientelor, ulterior sa fie ridicata masura suspendarii activitatii societatii mentionate si sa fie restituita autorizatia de functionare. Banii au fost pusi la dispozitie cu sprijinul inculpatei Neagoe Raluca Eugenia.

La data de 23 septembrie 2010, dupa efectuarea unei noi inspectii la SC IOANA MED FARM SRL menite sa constate remedierea deficientelor, inculpatul Dumitrescu Alexandru, in calitate de inspector in cadrul ANMDM, a intocmit un raport in care a mentionat, in mod nereal, ca deficientele majore identificate in cursul inspectiei inopinate din 8 septembrie 2010 au fost remediate. La data de 4 octombrie 2010, inculpatul Dumitrescu Alexandru a primit de la inculpatul Alexandrescu Sandel, prin intermediul inculpatului Chiroiu Ioan Sorin, suma de 2.000 lei, in baza unei intelegeri prealabile survenite in perioada desfasurarii controlului. Ulterior, pe baza raportului favorabil intocmit de inspector, presedintele ANMDM a restituit autorizatia de functionare societatii IOANA MED FARM SRL.
Fiind audiati in calitate de martor in prezenta cauza, inculpatii Banu Ionut Cosmin si Masgaciu Luiza Adriana au facut afirmatii mincinoase ori nu au spus tot ce stiu referitor la imprejurarile relevante asupra carora au fost intrebati de procurori, mentinandu-si aceeasi atitudine chiar si dupa prezentarea materialului de urmarire penala.

Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Arges.

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate