Complexitatea conceptului de buna-credinta. Aplicarea sa in materia vanzarii lucrului altuia
1 septembrie 2011 | JURIDICE.ro, Raluca CÎRSTEA
Judecătorii Mihaela Ganea, Gabriel Lefter şi Vangheliţa Tase au apreciat (în cuprinsul deciziei civile nr. 13 din 18 ianuarie 2010 pronunţată în recurs de Secţia civilă, minori si familie, litigii de muncă si asigurări sociale a Curţii de Apel Constanţa având ca obiect anulare act – JURINDEX20103613994) că buna-credinţă este un concept foarte complex ce îşi are originea în resorturile psihologice ce trebuie să se circumscrie normelor morale care guvernează activitatea subiectelor de drept în cadrul relaţiilor sociale. Deoarece participarea la viaţa juridică, prin încheierea de acte juridice, presupune manifestarea în exterior a unei voinţe conştiente (voinţă liberă şi voinţă reală, internă), care trebuie să supună imperativului respectării bunelor moravuri, decelarea conţinutului bunei-credinţe impune descrierea faptelor psihologice care intră în sfera acestei noţiuni. Fiind strâns legată de formarea voinţei juridice, buna-credinţă este una din condiţionările ce trebuie să apară în procesul psihologic al deliberării: cântărirea avantajelor şi dezavantajelor pe care le prezintă dorinţele (nevoile resimţite de om) în raport cu mijloacele de realizare a acestora.
De aceea, vor constitui izvoare ale bunei-credinţe faptele psihologice conforme cu normele morale specifice oricărei organizări socio-economice care au avut la origine onestitatea, loialitatea, prudenţa şi temperanţa (cumpătarea, chibzuinţa).
Onestitatea este acel concept moral ce reflectă o însuşire personală de a urmări, în mod constant, idealul etic; loialitatea este faptul psihologic ce se reflectă într-un comportament social cu reprezentarea riguroasă a îndatoririlor morale, în realizarea unei conduite drepte, astfel încât să rezulte încredere între membrii societăţii: prudenţa constă în acea însuşire a conştiinţei unei persoane ce-şi conduce activitatea cu intenţia de a prevedea şi a evita greşelile şi pericolele; în fine, temperanţa este însuşirea caracteristică persoanei de a se manifesta moderat, cumpătat, în urma unor procese deliberative care să aibă în vedere nu numai interesele unei persoane, ci şi cele ale societăţii în ansamblu – care constituie, în fapt, limita libertăţii indivizilor.
Dezvoltarea acestor concepte moral-juridice dau conţinutul conceptului de bună-credinţă (astfel cum a fost fundamentat încă din dreptul roman): sinceritate în cuvinte şi fidelitate în angajamente. Astfel, va exista buna-credinţă atunci când se constată o dublă concordanţă: conformitatea între ceea ce persoana gândeşte şi ceea ce afirmă şi conformitatea între afirmaţiile sale şi angajamentele sale; ambele stări trebuie apreciate din punctul de vedere al conduitei adoptate în realizarea scopului ce se subscrie unei intenţii drepte, oneste ceea ce înseamnă respectarea riguroasă a datoriilor morale şi juridice.
Aplicarea acestor dezvoltări ale noţiunii în materia vânzării lucrului altuia, face ca buna-credinţă să fie considerată convingerea eronată a dobânditorului că transmiţătorul este proprietarul veritabil al bunului dobândit.
Concepţia obiectivă expusă a bunei-credinţe – rezultând în special din constatarea prudenţei şi chibzuinţei – impune dobânditorului obligaţia de a face toate verificările necesare cu privire la calitatea de proprietar al transmiţătorului, inclusiv a documentelor în baza cărora înstrăinătorul încearcă să justifice dreptul său.
Deoarece şi cea mai mică omisiune în această verificare înlătură aparenţa de drept, cercetările trebuie apreciate nu numai în funcţie de criteriul bonus pater. familias, ci în funcţie de criteriul celui mai exigent membru al societăţii. De aceea, buna credinţă se întemeiază nu numai pe existenţa titlului ci şi pe verificări exigente ale titlului proprietarului, pe care cumpărătorul trebuie să le efectueze critic şi cu multă grijă căci, în raport de demersurile pe care acesta le-a efectuat prealabil încheierii contractului – pentru aflarea situaţiei juridice a imobilului, în scopul înlăturării oricărui echivoc cu privire la valabilitatea titlului înstrăinătorului -, se poate stabili dacă diligenţele sale au fost de natură a-l împiedica să ajungă într-o eroare.
Raluca CÎRSTEA
avocat stagiar
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
