Evaluarea prejudiciului potrivit dispozitiilor noului Cod civil
9 septembrie 2011 | JURIDICE.ro, Adrian DOBRE
I. Introducere
Subcapitolul Executarea obligaţiilor este încadrat în Legea nr. 287/2009 privind Codul civil republicată în cadrul Cărţii a V-a intitulată Despre obligaţii, Titlul V – Executarea obligaţiilor, Capitolul II – Executarea silită a obligaţiilor, Secţiunea a 4-a – Executarea prin echivalent, respectiv art. 1531-1537 inclusiv.
II. Repararea integrală a prejudiciului
Creditorul, ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei asumate, are dreptul la repararea integrală a prejudiciului. Aşadar, pentru a avea dreptul creditorul să solicite repararea integrală a prejudiciului suferit, este necesar ca obligaţia să fie asumată de debitor prin încheierea cu acesta a unui act juridic scris (contract) pentru a putea fi probată obligaţia ce-i incumba acestuia, iar debitorul să nu-şi fi executat obligaţia asumată.
Prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (paguba efectivă – damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (beneficiul nerealizat – lucrum cessans).
La stabilirea prejudiciului, se ţine seama de reducerea unor cheltuieli sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligaţiei.
Creditorul are dreptul şi la repararea prejudiciului nepatrimonial (cel care nu poate fi determinat băneşte).
III. Caracterul cert al prejudiciului
La stabilirea daunelor-interese se ţine seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe. Iată că, potrivit dispoziţiilor noului Cod civil, poate fi reparat nu numai un prejudiciu actual, ci şi un prejudiciu viitor.
Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei şanse poate fi reparat în măsura probabilităţii sale de realizare.
Prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanţa de judecată. Judecătorul are rolul în acest caz de a stabili cuantumul prejudiciului ce nu poate fi stabilit cu certitudine. Textul de lege este lacunar, nefiind clare criteriile de stabilire a cuantumului prejudiciului, magistratul stabilindu-şi propriile criterii după care determină cuantumul prejudiciului ce nu poate fi stabilit în mod cert.
IV. Previzibilitatea prejudiciului
Debitorul răspunde numai pentru prejudiciile pe care le-a prevăzut sau pe care putea să le prevadă ca urmare a neexecutării la momentul încheierii contractului, afară de cazul în care neexecutarea este intenţionată ori se datorează culpei grave a acestuia. Chiar şi în acest din urmă caz, daunele-interese nu cuprind decât ceea ce este consecinţa directă şi necesară a neexecutării obligaţiei.
V. Prejudiciul imputabil creditorului
Dacă, prin acţiunea sau omisiunea sa culpabilă, creditorul a contribuit la producerea prejudiciului, despăgubirile datorate de debitor se vor diminua în mod corespunzător. Această dispoziţie se aplică şi atunci când prejudiciul este cauzat în parte de un eveniment al cărui risc a fost asumat de creditor.
Debitorul nu datorează despăgubiri pentru prejudiciile pe care creditorul le-ar fi putut evita cu o minimă diligenţă. Creditorul poate însă recupera cheltuielile rezonabile făcute în vederea limitării prejudiciului.
VI. Daunele moratorii în cazul obligaţiilor băneşti
În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.
Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă.
Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării obligaţiei.
Creditorul poate solicita dobânzi pentru obligaţiile băneşti în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în M.Of., Partea I, nr. 607/29.08.2011.
Potrivit O.G. nr. 13/2011, părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti.
Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie.
Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă, este denumită dobândă penalizatoare.
Prin dobândă se înţelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, dar şi alte prestaţii sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinţei capitalului.
În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă comunicate de Banca Naţională a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.
Rata dobânzii penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus patru puncte procentuale.
În raporturile care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor de mai sus, diminuat cu 20%.
Nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica.
În raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă şi atunci când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an.
În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrative, dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. Orice clauză prin care se încalcă aceste dispoziţii este nulă de drept, creditorul fiind decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală.
Valabilitatea nivelului dobânzii convenţionale se determină prin raportare la dobânda legală în vigoare la data stipulării.
Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia, se datorează numai dobânda legală.
Plata anticipată a dobânzii remuneratorii se poate efectua pe o perioadă de cel mult 6 luni. Dobânda astfel încasată nu este supusă restituirii, indiferent de variaţiile ulterioare.
Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate.
Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin 1 an.
Dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi.
Prevederile de mai sus referitoare la calculul dobânzii şi la capitalizarea acestora nu se aplică unui contract de cont curent nici atunci când prin lege s-ar dispune altfel.
Dobânzile percepute sau plătite de Banca Naţională a României, de instituţiile de credit, de instituţiile financiare nebancare şi de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
VII. Daunele moratorii în cazul obligaţiilor de a face
În cazul altor obligaţii decât cele având ca obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dă întotdeauna dreptul la daune-interese egale cu dobânda legală, calculată de la data la care debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligaţiei, cu excepţia cazului în care s-a stipulat o clauză penală ori creditorul poate dovedi un prejudiciu mai mare cauzat de întârzierea în executarea obligaţiei.
Clauza penală este aceea prin care părţile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestaţie în cazul neexecutării obligaţiei principale. În caz de neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligaţiei principale, fie clauza penală.
VIII. Dovada prejudiciului
Dovada neexecutării obligaţiei nu îl scuteşte pe creditor de proba prejudiciului, cu excepţia cazului în care prin lege sau prin convenţia părţilor se prevede altfel.
Adrian DOBRE
avocat, Baroul Bucureşti
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
