Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
6 comentarii

Modificarea contractului de împrumut fără acordul fidejusorilor
12.09.2011 | JURIDICE.ro, Raluca CÎRSTEA

JURIDICE - In Law We Trust

Judecătorii Turculeţ Ana Maria şi Artene Doina au apreciat (în cuprinsul deciziei civile nr. 114 din 19 octombrie 2009 pronunţată în apel de Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Suceava având ca obiect acţiune în anulare – JURINDEX2010395966) că nu este incidentă sancţiunea nulităţii absolute a actelor adiţionale prin care s-a convenit între creditor şi debitor modificarea duratei împrumutului şi ansamblul garanţiilor fără acordul garanţilor, întrucât respectivele acte adiţionale nu conţin clauze referitoare la obligaţia de garanţie a acestora.

În virtutea caracterului accesoriu al dreptului de ipotecă, acesta împărtăşeşte în totalitate soarta obligaţiei principale, care îi incumbă debitorului în raporturile sale cu creditorul. Aşadar, nu prezintă relevanţă împrejurarea că o parte din garanţiile constituite cu privire la aceeaşi creanţă ar fi fost înlăturate, nefiind necesar acordul garanţilor în acest sens, după cum nu se impune nici pentru modificarea perioadei de rambursare.

Raluca CÎRSTEA
avocat stagiar SĂVESCU VOINESCU ŞI ASOCIAŢII

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 6 de comentarii cu privire la articolul “Modificarea contractului de împrumut fără acordul fidejusorilor”

  1. Radu RIZOIU spune:

    Cred ca nu sunt lipsite de importanta doua observatii cu privire la problematica juridica relevata de decizia citata: (i) natura juridica a cautiunii reale si (ii) sanctiunea ce ar putea fi incidenta in privinta actelor incheiate de catre creditor cu debitorul principal.

    1. Cautiunea reala

    Desi titlul adnotarii este inselator, se pare ca, in speta, instanta a decis curect cu privire la calificarea operatiunii ca fiind aceea de garantie reala (ipoteca), iar nu de garantie personala (fidejusiunea sau, conform Noului cod civil, „fideiusiune”). Intr-adevar, in cazul in care se constituie o garantie reala asupra unui bun, putin importa daca bunul apartine debitorului principal sau unui tert – garantia ramane una reala, caci „[i]poteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligatii” [art. 1746 alin. (1) Cod civil], iar „[c]ine are capacitatea de a instraina un imobil, poate a-l si ipoteca” [art. 1769 Cod civil]. Niciunde nu se mentioneaza ca persoana care constituie ipoteca trebuie sa fie si debitor al obligatiei garantate.

    In schimb, „[c]el ce garanteaza o obligatie se leaga catre creditor [cu toate bunurile sale prezente si viitoare] de a indeplini insusi obligatia pe care debitorul nu o indeplineste” [art. 1652 Cod civil]. Prin urmare, creditorul are fata de fideiusor o simpla creanta chirografara.

    Referintele sunt similare si in Noul Cod civil: art. 2280, 2343, 2365; dar pentru a transa chestiunea, art. 163 din Legea de punere in aplicare a Codului civil mentioneaza in mod expres faptul ca „[i]n cazul in care ipoteca este constituita de un tert, acesta va avea drepturile si obligatiile unui debitor ipotecar, fara a fi supus regimului juridic al garantiilor personale”.

    In acest context, nu inteleg insa de ce a simtit instanta nevoia sa mentioneze caracterul solidar al garantiei [personale?], aspect irelevant in rezolvarea cauzei…

    2. Efectele modificarii obligatiei principale

    Art. 1776 Cod civil mentioneaza ca suma obligatiei garantate cu ipoteca trebuie mentionata in actul de ipoteca. Prin urmare, cat timp acest element esential nu se modifica, ipoteca nu este afectata. In plus, art. 1746 alin. (2) Cod civil instituie principiul indivizibilitatii ipotecii, fata de care este indiferent daca au fost stinse alte garantii afectate indeplinirii aceleiasi obligatii. Creditorul putea oricum sa se indrepte impotriva oricaruia dintre creditorii ipotecari. Pentru acuratetea rationamentului juridic, poate ar fi fost utila trimiterea la aceste texte in motivarea deciziei.

    Noile referinte sunt neschimbate: art. 2344 si art. 2372 alin. (1) din Noul Cod civil au continut similar actualei reglementari.

    Si atunci de ce s-a cerut „nulitatea tuturor actelor aditionale”, adica a unor acte juridice incheiate de alte parti (res inter aliior acte)? Care ar fi fundamentul juridic?

    Daca am fi in ipoteza fideiusiunii, acest fundament ar putea fi constituit de art. 1682 Cod civil (art. 2315 NCC) in masura in care se dovedeste ca stingerea celorlalte garantii au facut imposibila exercitarea dreptului de regres al fideiusorului contra debitorului principal. Dar aici nu este vorba despre o nulitate, ci despre o simpla stingere a fideiusiunii (iar nu a garantiei reale, atentie!), adica de o alta cauza de ineficacitate.

    Asa fiind, singurul motiv de nulitate ar putea consta in coluziunea frauduloasa intre creditor si debitorul principla, fideiusorul actionand prin intermediul unei actiuni pauliene. Dar atunci ar fi trebuit dovedita frauda… Din textul deciziei nu rezulta ca ar fi existat elemente care sa dovedeasca existenta „actelor viclene”.

    Bineinteles ca fideiusorul pastreaza dreptul de regres impotriva debitorului principal si, in masura dovedirii culpei acestuia, actiunea in daune pentru prejudiciul cauzat prin retragerea garantiilor suplimentare.

  2. Mircea POP spune:

    Este într adevăr vorba despre garagantii reale (ipoteci).

    Prin actele adiţionale, a căror nulitate a fost solicitată, creditorul şi debitorul au scos de sub garanţie casa debitorului şi maşinile de lux ale acestuia. De asemenea, au prelungit creditele, le-au reeşalonat ş.a.

    Actele a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată nu erau res inter alios acta, în toate acele acte garanţii ipotecari erau părţi erau trecuţi ca şi părţi, însă au nu şi-au dat consimţământul – refuzând să le semneze.

    • Radu Rizoiu spune:

      Daca inteleg eu corect, o obligatie principala (de restituire a unui imprumut) asumata de catre D in favoarea lui C a fost garantatat cu garantii reale (mobiliare si imobiliare) de catre D si, in acelasi timp, cu garantii reale imobiliare (ipoteci) de catre GI1 si GI2. La un moment dat, C si D au convenit stingerea garantiilor reale acordate de catre D, informand despre acest lucru si pe GI1 si GI2, dar acestia din urma au refuzat sa isi insuseasca aceasta modificare a termenilor contractuali. Cu toate acestea, au ales sa pastreze o pozitie neutra (a se citi „pasiva”) fata de aceasta modificare. Abia la momentul la care C a trecut la executarea ipotecilor acordate de GI1 si GI2, acestia au pretins nulitatea acestora.

      Cred ca trebuie distins intre doua raporturi juridice distincte: (i) raportul dintre C, pe de o parte, si GI1 si GI2, pe de alta parte, care deriva din contractele de ipoteca, respectiv (ii) raportul dintre D, pe de o parte, si GI1 si GI2, pe de alta parte, care deriva din actul de a accepta acordarea ipotecilor pentru garantarea datoriei lui D. Primul raport este intotdeauna cu titlu oneros, datorita efectelor raportului de accesorialitate cu raportul principal (contra, [https://www.juridice.ro/163159/principiul-ocrotirii-bunei-credinte-nu-se-aplica-titularului-unui-drept-de-ipoteca.html]).

      Al doilea raport poate fi cu titlu oneros (daca GI1 si GI2 au primit ceva in schimb de la D – inclusiv pastrarea unui interes legitim, precum se intampla adesea intre societatile aceluiasi grup) sau cu titlu gratuit. In orice caz, acest al doilea raport este distinct de primul. In temeiul acestui din urma raport pot GI1 si GI2 sa se indrepte impotriva lui D fie anterior platii efectuate de dansii, fie ulterior, in temeiul subrogatiei legale.

      Dar, fara a dovedi frauda din partea lui C, raportul dintre C si GI1/GI2 nu poate fi afectat de vreo cauza de nulitate (decat in mod accesoriu, in cazul nulitatii obligatiei principale).

      In speta, cred ca GI1 si GI2 ar fi trebuit sa incerce exercitarea unei actiuni oblice in contra lui D, prin care sa solicite indisponibilizarea in patrimoniul acestuia a bunurilor ce fusesera initial oferite in garantie lui C, in scopul satisfacerii dreptului lor de regres contra lui D. In orice caz, raportul cu C nu putea intra in discutie decat in masura dovedirii coniventei frauduloase a lui C.

  3. uni-dan spune:

    Si totusi, modificarea duratei contractului de imprumut fara consimtamantul garantilor ipotecari nu este de natura sa impieteze asupra ipotecii constituite initial? Apreciez ca intinderea duratei in timp pentru care se constituie o garantie constituie un element esential in determinarea vointei garantului de a constitui respectiva garantie pentru ca nu-i este indiferet daca se obliga pe 3 ani sau pe 30 de ani. Ma raliez punctului de vedere exprimat mai sus ref. la validitatea ipotecii (garant real iar nu personal) dar fac precizarea ca ipoteca initial constituita va fi valabila numai pe durata initiala a contractului de credit asa cum a fost asumata prin semnare de care creditorii ipotecari iar NU pe intreaga perioada a contractului de credit asa cum a fost prelungit ulterior fara consimtamantul lor.

    • Radu Rizoiu spune:

      Cata vreme garantul ipotecar a acceptat doar sa garanteze o obligatie principala a debitorului, el nu s-a obligat decat in subsidiar. Creditorul se poate indrepta impotriva bunurilor ipotecate doar daca nu a fost platit la scadenta de catre debitorul principal. Prin urmare, amanarea scadentei nu poate decat sa profite garantului ipotecar. Bineinteles ca, daca prin aceasta amanare se maresc costurile creditului si, astfel, cuantumul obligatiei garantate, garantul ipotecar va avea recurs in contra debitorului principal pentru daunele cauzate.

      In speta de fata, insa, eu nu am vazut decat o afirmatie cu privire la faptul ca debitorul si creditorul au „modificat semnificativ conditiile din conractele de credit principale” „in mod fraudulos”, dar fara o dovada in sensul probarii fraudei… Mai mult, inteleg din explicatiile oferite de dl Mircea Pop ca garantii ipotecari stiau de existenta acestor modificari inca din perioada 2005-2007 cand ele au fost operate (desi refuzasera sa adere la ele), dar nu au formulat actiune decat in 2009, cand a inceput executarea impotriva lor. Deci, care este vina creditorului aici?

      • Dan GEORGESCU spune:

        In materie comerciala banii sunt frugiferi (mai ales in relatia cu banca 🙂 ) asa ca rescandentarea creditului vine automat cu un cost suplimentar pentru debitor si automat o expunere mai mare pe garantii. Expunere de natura a-l afecta de garantul ipotecar.

        Faptul ca intre 2005-2007 nu si-au exercitat CONTENCIOS in nici un fel opozitia la actele subsecvente de modificare a creditului, acte de natura a le afecta conditiile initiale in care au inteles sa garateze nu poate echivala cu acceptul lor tacit. In lipsa unei stipulatii exprese dovedind intelegerea dintre parti nu putem face aplicarea lui „qui tacit consentire videtur”.

        Consider ca debitorii ipotecari nu pot fi obligati la mai mult decat s-au obligat initial iar orice costuri suplimentare generate de prelungirea creditului (fara acordul lor) vor fi suportate de catre imprumutat, situatie in care banca va fi un creditor chirografar (inca odata, doar pentru costurile suplimenatre ce exced obligatia initiala).

  4. MirceaPop spune:

    Raporturile juridice dintre creditor si debitor, pe de o parte si creditor si garanti, pe de alta parte, nu sunt independente intrucat in contractele de imprumut se stipuleaza ca garantiile sunt indivizibile, intelegandu+se faptul ca imprumutul este garantat cu un grup indivizibil de garantii, prin urmare modificarea grupului de garantii (prin scoaterea unora dintre lele) se putea face numai cu acordul tuturor semnatarilor initiali, adica si garantii trebuiau sa si de consimtamantul in acest sens.

    Controlul BNR confirma incalcarea manualului de creditare (eliminarea unor garantii si modificarea contractelor de imprumut fara consimtamantul garantilolor.

    Parchetul incepe urmarirea penala a creditorului si a unor angajati ai acestuia.

    Legea bancara (in vigoare in 2008) defineste ca fiind credit orice prelungire a scadentei. Prin urmare o prelungire este un credit pentru care garantii nu si-au exprimat consimtamantul.

    Interesant instanta considera ca nefiind necesar consimtamantul garantilor pentru un nou credit (prelungire scadenta).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.