A aparut revista Tribuna Juridica
14 septembrie 2011 | JURIDICE.ro, Catalin-Silviu SARARU
În această vară peisajul revistelor juridice de specialitate s-a îmbogăţit prin apariţia numărului 1/2011 al revistei „Tribuna Juridică”.
Editată de Departamentul de Drept din Academia de Studii Economice din Bucureşti şi de Fundaţia Culturală „Project Events”, revista „Tribuna Juridică„ apare de două ori pe an, atât în format tipărit, cât şi on-line pe site-ul www.tribunajuridica.eu.
Platformă de dezbateri juridice publicate în limbile română, engleză sau franceză, revista îşi doreşte să ajungă o punte de legătură între cercetătorii ştiinţelor juridice din întreaga lume. Revista îşi deschide paginile către autori provenind din diferite ţări, din mediul universitar juridic şi din rândul practicienilor dreptului, încurajând publicarea atât a studiilor de interes internaţional având ca obiect dreptul comparat, dreptul Uniunii Europene, dreptul comerţului internaţional, dreptul public internaţional, cât şi a studiilor care să reliefeze particularităţile dreptului naţional.
In paginile revistei „Tribuna Juridică” cititorii vor regasi trei rubrici permanente. Prima rubrică, intitulată „STUDII ŞI COMENTARII” îşi propune să publice articole, studii, precum şi comentarii de practică judiciară din toate domeniile stiinţelor juridice. A doua rubrică, intitulată – JURISPRUDENȚA – va cuprinde extrase din spețe relevante ale CEDO și ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. A treia rubrică, denumită AGENDA JURIDICĂ va fi un spaţiu dedicat prezentării unor conferinţe juridice naționale și internaționale, evidenţierii propunerilor legislative de la nivelul Uniunii Europene şi enumerării evenimentelor editoriale naţionale şi internaţionale de prestigiu.
Denumirea revistei îşi trage originile din perioada interbelică. Astfel, o revistă denumită „Tribuna Juridică” a apărut în România pentru prima dată în anul 1919. Între anii 1919-1923 revista „Tribuna Juridică” l-a avut ca director pe reputatul jurist Dimitrie Alexandrescu, considerat în epocă întemeietorul studiului de drept comparat în România.
Revista beneficiază de un colegiu de redacţie format din personalităţi ale vietii juridice interne şi internaţionale: CATHERINE VINCENT (Universitatea din Orleans), ION TRAIAN ȘTEFĂNESCU (Academia de Studii Economice din Bucureşti), CORNELIA LEFTER (Academia de Studii Economice din Bucureşti), RALUCA DIMITRIU (Academia de Studii Economice din Bucureşti), BRÂNDUŞA ȘTEFĂNESCU (Academia de Studii Economice din Bucureşti), SMARANDA ANGHENI (Universitatea Titu Maiorescu).
Articolele trimise spre publicare revistei „Tribuna Juridică” sunt supuse evaluării colegiale în sistem „peer-review”, respectând standardele internaţionale ale revistelor ştiinţifice.
„Tribuna Juridică” este o revistă de specialitate cu referenţi ştiinţifici, articolele publicate aici fiind luate în considerare la promovarea universitară.
Vă invităm să descoperiţi revista noastră pe site-ul www.tribunajuridica.eu.
Toţi cei care doresc să publice în revista „Tribuna Juridică” sunt rugaţi să lectureze rubrica „Ghidul autorilor” de pe site-ul revistei şi să trimită articolele la adresa: office@tribunajuridica.eu
Redactor-şef
Asist. univ. dr. Cătălin-Silviu SĂRARU
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro