Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Despre legea civila in noul Cod civil
22.09.2011 | JURIDICE.ro, Adrian DOBRE

Secţiuni: Drept civil, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

I. Cadrul legal

În cuprinsul Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în M.Of., Partea I, nr. 505/15.07.2011, Titlul Preliminar se numeşte ,,Despre legea civilă” şi cuprinde art. 1-24 inclusiv.

II. Izvoarele dreptului civil

Pentru prima dată găsim reglementate într-un Cod civil izvoarele dreptului civil, mai precis în art. 1. Acestea sunt un element de noutate, introdus ca urmare a republicării noului Cod civil. În forma initială a Codului civil, publicată în anul 2009, nu erau introduce în Codul civil izvoarele dreptului civil. De altfel, nici în Codul civil din 1864 nu erau reglementate izvoarele dreptului civil, acestea fiind menţionate în doctrina juridică.

Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului.

În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului. Ca atare, judecătorul nu va putea să refuze soluţionarea unei cauze dedusă judecăţii deoarece, în lipsa unor prevederi legale se aplică uzanţele şi, în lipsa acestora, principiile generale ale dreptului.

În materiile reglementate prin lege, uzanţele se aplică numai în măsura în care legea trimite în mod expres la acestea. Aşadar, într-o materie unde legea dispune, se aplică uzanţele numai dacă legea conţine trimiteri cu privire la acestea.

Numai uzanţele conforme ordinii publice şi bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare de drept. Per a contrario, nu pot fi recunoscute ca izvoare ale dreptului civil, neputând fi invocate uzanţele care încalcă ordinea publică şi bunele moravuri.

Partea interesată trebuie să facă dovada existenţei şi a conţinutului uzanţelor. Deci, partea trebuie să justifice un interes şi trebuie să dovedească atât existenţa, cât şi conţinutul uzanţelor.

Uzanţele publicate în culegeri elaborate de către entităţile sau organismele autorizate în domeniu se prezumă că există, până la proba contrară.

În sensul Codului civil, prin uzanţe se înţelege obiceiul (cutuma) şi uzurile profesionale.

III. Obiectul şi conţinutul Codului civil

Dispoziţiile Codului civil reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil. Acesta este obiectul Codului civil.

Codul civil este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispoziţiilor sale. Acesta este conţinutul Codului civil.

IV. Aplicarea generală a Codului civil

Dispoziţiile Codului civil se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.

Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. Noţiunea de profesionist include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale.

Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

V. Aplicarea prioritară a tratatelor international privind drepturile omului

În materiile reglementate de Codul civil, dispoziţiile privind drepturile şi libertăţile persoanelor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Constituţia, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, pactele şi celelalte tratate la care România este parte. Observăm că principiul supremaţiei Constituţiei este consacrat şi in noul Cod civil. Prima în cadrul enumerării este legea fundamentală.

Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi Codul civil, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care noul cod civil conţine dispoziţii mai favorabile. Prioritatea reglementărilor internationale se aplică în situaţia în care există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi Codul civil. Există totuşi o limitare a aplicării principiului reglementărilor internationale, şi anume situaţia în care noul Cod civil conţine dispoziţii mai favorabile.

O dispoziţie similară este cuprinsă şi în art. 20 din Constituţia României. Potrivit articolului menţionat din legea fundamentală, ,, (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertătile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu  Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne contin dispoziţii mai favorabile”.

Dispoziţia cuprinsă în noul Cod civil este o transpunere a art. 20 din Constituţia României.

VI. Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene

În materiile reglementate de Codul civil, normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părţilor. Se consacră prioritatea dreptului Uniunii Europene, România, ca ţară membră a Uniunii, fiind obligată să respecte normele Înaltului For Comunitar, dreptul UE fiind parte component a dreptului intern.

VII. Aplicarea în timp a legii civile

Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.

Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi.

Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

VIII. Teritorialitatea legii civile

Actele normative adoptate de autorităţile şi instituţiile publice centrale se aplică pe întreg teritoriul ţării, afară de cazul în care se prevede altfel.

Actele normative adoptate, în condiţiile legii, de autorităţile şi instituţiile administraţiei publice locale se aplică numai în raza lor de competenţă teritorială.

IX. Extrateritorialitatea legii civile

În cazul raporturilor juridice cu element de extraneitate, determinarea legii civile aplicabile se face ţinându-se seama de normele de drept internaţional privat cuprinse în cartea a VII-a din Noul cod civil (art. 2557-2663). Nu vom detalia prevederile cuprinse in cartea a VII-a a noului Cod civil intrucat nu fac obiectul prezentului studiu.

X. Interpretarea legii

Cel care a adoptat norma civilă este competent să facă şi interpretarea ei oficială.

Norma interpretativă produce efecte numai pentru viitor.

Interpretarea legii de către instanţă se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii.

XI. Interzicerea analogiei

Legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

XII. Respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri

Nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri.

XIII. Libertatea de a dispune

Oricine poate dispune liber de bunurile sale, dacă legea nu prevede în mod expres altfel.

Nimeni nu poate dispune cu titlu gratuit, dacă este insolvabil.

XIV. Renuntarea la drept

Renunţarea la un drept nu se prezumă.

XV. Buna-credinţă

Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.

Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară.

XVI. Abuzul de drept

Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe. Pentru a fi considerate abuz de drept, paguba sau vătămarea adusă persoanei, precum şi faptul excesiv şi rezonabil trebuie dovedite. În caz contrar, nu va putea fi considerat abuz de drept.

XVII. Vinovăţia

Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru faptele sale săvârşite cu intenţie sau din culpă. Vinovăţia în dreptul civil (prevăzută în Codul civil), ca şi cea din dreptul penal (prevăzută în Codul penal sau în legi penale speciale) cunoaşte două forme: intenţia şi culpa. Fapta săvârşită fără vinovăţie nu atrage răspunderea persoanei respective.

Fapta este săvârşită cu intenţie când autorul prevede rezultatul faptei sale şi fie urmăreşte producerea lui prin intermediul faptei (intenţie directă), fie, deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat (intenţie indirectă).

Fapta este săvârşită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deşi trebuia să îl prevadă. Culpa este gravă atunci când autorul a acţionat cu o neglijenţă sau imprudenţă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o faţă de propriile interese.

Atunci când legea condiţionează efectele juridice ale unei fapte de săvârşirea sa din culpă, condiţia este îndeplinită şi dacă fapta a fost săvârşită cu intenţie.

XVIII. Eroarea comună şi invincibilă

Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuşi. Cu toate acestea, când cineva, împărtăşind o credinţă comună şi invincibilă, a considerat că o persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică, instant judecătorească, ţinând seama de împrejurări, va putea hotărî că actul încheiat în această stare va produce, faţă de cel aflat în eroare, aceleaşi efecte ca şi când ar fi valabil, afară de cazul în care desfiinţarea lui nu i-ar cauza niciun prejudiciu.

Eroarea comună şi invincibilă nu se prezumă. Ea trebuie dovedită.

Dispoziţiile referitoare la eroarea comună şi invincibilă nu sunt aplicabile în materie de carte funciară şi nici în alte materii în care legea reglementează un sistem de publicitate.

XIX. Publicitatea drepturilor, a actelor şi faptelor juridice

Drepturile, actele şi faptele privitoare la starea şi capacitatea persoanelor, cele în legătură cu bunurile care aparţin acestora, precum şi orice alte raporturi juridice sunt supuse publicităţii în cazurile expres prevăzute de lege.

Publicitatea se realizează prin cartea funciară, Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, denumită în cuprinsul prezentului cod şi arhivă, prin registrul comerţului, precum şi prin alte forme de publicitate prevăzute de lege.

Procedura şi condiţiile de publicitate se stabilesc prin lege.

Îndeplinirea formalităţii de publicitate poate fi cerută de orice persoană, chiar dacă este lipsită de capacitatea de exerciţiu.

Orice renunţare sau restrângere a dreptului de a îndeplini o formalitate de publicitate, precum şi orice clauză penală sau altă sancţiune stipulată pentru a împiedica exercitarea acestui drept sunt considerate nescrise.

Nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut dreptul, actul sau faptul supus publicităţii, dacă formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinită.

Publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum şi a oricărui alt raport juridic supus publicităţii, stabileşte rangul acestora şi, dacă legea prevede în mod expres, condiţionează constituirea sau efectele lor juridice.

Între părţi sau succesorii lor, universali ori cu titlu universal, după caz, drepturile, actele sau faptele juridice, precum şi orice alte raporturi juridice produc efecte depline, chiar dacă nu au fost îndeplinite formalităţile de publicitate, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Publicitatea nu validează dreptul, actul sau faptul supus ori admis la publicitate.

Cu toate acestea, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, ea poate produce efecte achizitive în favoarea terţilor dobânditori de bună-credinţă.

Publicitatea nu întrerupe cursul prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.

Dacă un drept, act sau fapt a fost înscris într-un registru public, se prezumă că el există, cât timp nu a fost radiat sau modificat în condiţiile legii.

În cazul în care un drept, act sau fapt a fost radiat, se prezumă că el nu există.

Dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte raporturi juridice supuse publicităţii sunt inopozabile terţilor, afară de cazul în care se dovedeşte că aceştia le-au cunoscut pe altă cale.

Atunci când legea prevede că simpla cunoaştere de fapt nu suplineşte lipsa de publicitate, absenţa acesteia poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusive de terţul care a cunoscut, pe altă cale, dreptul, actul, faptul sau raportul juridic supus publicităţii.

În toate cazurile însă, simpla cunoaştere a dreptului, actului, faptului sau raportului juridic nu suplineşte lipsa de publicitate faţă de alte persoane decât terţul care, în fapt, le-a cunoscut.

Dacă un drept, act, fapt sau orice raport juridic este supus în acelaşi timp unor formalităţi de publicitate diferite, neefectuarea unei cerinţe de publicitate nu este acoperită de îndeplinirea alteia.

Orice persoană, chiar fără a justifica un interes, poate, în condiţiile legii, să consulte registrele publice privitoare la un drept, act, fapt sau o anumită situaţie juridică şi să obţină extrase sau copii certificate de pe acestea.

XX. Concluzii

În cuprinsul prezentului studiu, am analizat prevederile cuprinse în Titlul preliminar al noului Cod civil. Având în vedere intrarea în vigoare de la 1 octombrie 2011 a noului Cod civil, este necesară cunoaşterea dispoziţiilor sale de către toţi practicienii dreptului (judecători, procurori, avocaţi) pentru o bună aplicare, dar şi de către justiţiabilii care sunt părţi în litigiile în care se aplică prevederile cuprinse în noua reglementare.

Adrian DOBRE
avocat, Baroul Bucureşti

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti