« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Judecatoria Deva. Abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata. Operatiuni de export. Lipsa elementelor constitutive
03.10.2011 | JURIDICE.ro, Florin RADU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Nota: Prin rechizitoriul parchetului, inculpatii au fost trimisi in judecata pentru abuz in serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual, efectuarea fără certificat de export a oricăror acte sau fapte care, potrivit dispoziţiilor legii, constituie operaţiuni de export ilegal si complicitate la aceasta infractiune, furt calificat.

Pe scurt, inculpatilor li s-a retinut ca au emis ilegal certificate de export definitiv pentru 16.779 bunuri culturale mobile, creând un prejudiciu total de 75.782,9 Euro şi 420.822 lei statului si o tulburare însemnată Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara, precum si ca ar fi exportat ilegal bunuri din patrinoniul cultural national.

Instanta a constatat ca acuzatiile de natura penala nu isi gasesc confirmarea, pe baza urmatoarelor argumente:
– in cauza, nu s-a dovedit producerea vreunui prejudiciu (fapt confirmat chiar de una din partile civile) si nici o tulburare insemnata activitatii – elemente constitutive esentiale ale infractiunii de abuz in serviciu, in forma calificata;
– desi unul din inculpati a fost sanctionat disciplinar (pentru fapte care au legatura cu faptele pentru care a fost trimis in judecata), abaterile constatate nu sunt de natura penala; in plus, deciziile de sanctionare disciplinara au fost anulate de instanta de judecata competenta;
– bunurile exportate si pentru care au fost emise certificate de export nu au apartinut partilor civile, nu aveau catusi de putin valoare deosebita si nu faceau parte din patrimoniul national, fiind piese contemporane, ca provenienta temporala si de valoare modesta;
– anumite acte si fapte materiale au fost savarsite de unul din inculpati pe fondul vidului legislativ si al incoerentei legislative, in scopul exclusiv al asigurarii continuitatii desfasurarii activitatii institutiei;
– principiul in dubio pro reo;
– infractiunea de operatiuni de export ilegal poate subzista doar daca exportul se face fara certificat de export, eliberat de institutia abilitata in acest sens.

Nu in ultimul rand, hotararea expusa mai jos surprinde placut prin bogata motivare, prin cercetarea unei palete foarte largi de legislatie specifica domeniului vizat, prin analiza atenta a elementelor constitutive ale infractiunilor, prin analiza deosebita a probelor administrate in cauza, prin raportarea la jurisprudenta CEDO.

Sentinta a devenit definitiva, prin respingerea recursurilor parchetului si partii civile, de catre Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia penala din data de 8 iulie 2011.

Florin  RADU
Avocat, Baroul  Hunedoara

* * *

Sentinţa penală nr. 17/2011

Şedinţa publică din data de 4.01.2011

Preşedinte: Popescu Daniela –  preşedintele judecătoriei

Din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva a participat procuror (…).

Pe rol fiind soluţionarea cauzei penale privind pe inculpaţii REC, COA, CVO, LP, RNC (…)

J U D E C Ă T O R I A,

Asupra cauzei penale de faţă constată:

Prin rechizitoriu nr. (…) al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi înregistrat la această instanţă sub nr. (…), s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor:

1. REC, pentru săvârşirea infracţiunile de:
– abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prev. şi ped. de art.13/2 din Legea nr.78/2000 rap. la art.248 C.p., 248/1 C.p., coroborat cu art.280/1 alin.1 şi 2 C.p., cu aplic. art.41 alin.2 C.p.;
– fals intelectual, prev. şi ped. de art.289 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p.;

2. COA, CVO, LP, pentru săvârşirea infracţiunile de
– efectuarea fără certificat de export a oricăror acte sau fapte care, potrivit dispoziţiilor legii, constituie operaţiuni de export ilegal, prev. şi ped. de art.87 din Legea nr.182/2000 republicată, coroborat cu art.280/1 alin.1 şi 2 C.p., cu aplic. art.41 alin.2 C.p.;

3. RNC, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– complicitate la efectuarea fără certificat de export a oricăror acte sau fapte care, potrivit dispoziţiilor legii, constituie operaţiuni de export ilegal, prev. şi ped. de art. 26 C.p. rap. la art. 87 din Legea nr.182/2000 republicată coroborat cu art.280/1 alin.1 şi 2 C.p., cu aplic. art.41 alin.2 C.p.
– furt calificat prev. şi ped. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit. i C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.

S-a reţinut în sarcina:

– inculpatei REC că, în perioada 2002-2005, în calitate de consilier de specialitate la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, a eliberat ilegal – în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, un număr de 18 certificate de export definitiv pentru 16.779 bunuri culturale mobile cu destinaţia Italia în favoarea inculpaţilor COA, CVO si LP, care aveau în administrare SC „A I” SRL şi SC „L E” SRL, deşi nu avea acest drept, nerespectând procedura legală de eliberare a acestora, prin omiterea întocmirii expertizelor muzeografice pentru declanşarea procedurii de clasare din oficiu a bunurilor în patrimoniul cultural naţional, încălcând şi competenţa teritorială de activitate a Direcţiei de cultură, cauzând un prejudiciu total de 75.782,9 Euro şi 420.822 lei şi, totodată creând un folos injust pentru administratorii celor două firme. Mai mult, activitatea sa a produs o tulburare însemnată Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara.

Totodată, s-a reţinut în sarcina acesteia că, în aceeaşi perioadă de timp, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului la emiterea celor 18 certificate de export definitiv, în sensul că bunurile culturale care au fost exportate în baza acestor documente au fost declarate de inculpată ca nefiind susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional, fără a avea ca temei expertize muzeografice prevăzute de normele în vigoare.

– inculpaţilor COA si CVO, că în perioada 2002-2005, în calitate de administratori ai SC „A I” SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au exportat în baza a 11 certificate de export definitiv, ilegal emise, un număr de 9.865 bunuri culturale mobile în valoare de 50.518,5 Euro şi 262.542 lei, din care 17 bunuri susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional, în valoare de 8.230 lei.

– inculpatului LP, că în perioada 2002-2005, în calitate de administrator al SC „L E” SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a exportat în baza a 7 certificate de export definitiv, ilegal emise, un număr de 6.914 bunuri culturale mobile în valoare de 25.264,4 Euro şi 158.280 lei, din care 20 bunuri susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional, în valoare de 18.900 lei.

– inculpatului RNC că, în perioada 2002-2005, în calitate de consilier de specialitate pe probleme de patrimoniu la SC „A I” SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a emis documente care atestau netemeinic că bunurile supuse comercializării şi implicit exportului nu întruneau condiţiile de a fi clasate şi prin aceasta a înlesnit exportului ilegal de către firma SC „A I” SRL – administrată de inculpaţii COA si CVO, a 1.386 bunuri culturale mobile (aferente  certificatelor de export definitiv nr.(…) şi nr.(…), în sumă de 10.383 Euro şi 151.946 lei, din care 11 bunuri susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional, în valoare de 2.830 lei.

Totodată, s-a reţinut în sarcina acestuia, că în perioada 1998 – 2007, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, fără consimţământul conducerii Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, prin folosirea de chei potrivite, a sustras din depozitul unităţii bunuri arheologice rezultate din cercetările arheologice în scopul însuşirii pe nedrept, iar în alte ocazii nu a predat sau declarat muzeului piesele arheologice descoperite în şantierele pe care le-a condus.

Din procesul verbal de sesizare din oficiu, adresă parte vătămată Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, constituirea de parte civilă şi adresele Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, declaraţii martori, acte de transport în Italia de bunuri culturale mobile efectuate de SC „A I” SRL şi SC „L E” SRL, determinări şi evaluări ale bunuri culturale mobile exportate, expertize de bunuri culturale mobile şi planşe foto ale bunuri culturale mobile exportate, constatări tehnico-ştiinţifice, procese verbale percheziţii domiciliare şi percheziţii în sistem informatic, procese verbale privind înregistrările telefonice ale inculpaţilor, controale efectuate la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara de către comisia internă, corpul de control şi comisia de control audit, proces verbal privind intrările şi ieşirile din ţară a inculpaţilor COA si LP, procese verbale privind verificarea actelor contabile ale SC „A I” SRL  şi SC „L ” SRL, declaraţii vamale din evidenţele Autorităţii Naţionale a Vămilor în ceea ce priveşte exporturile efectuate de SC „A I” SRL şi SC „L E” SRL, sentinţe judecătoreşti, comisie rogatorie, copii ale studiilor de specialitate efectuate de inculpatul RNC, declaraţiile inculpaţilor, precum şi celelalte acte şi lucrări ale dosarului instanţa reţine următoarele:

Inculpata REC a fost angajată din anul (…) la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva în funcţia de (…), iar din anul (…), s-a transferat la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara.

Atribuţiile de serviciu ale inculpatei, conform fişei postului în calitate sa de consilier de specialitate, constau în:
– întocmirea bazei de date privind evidenţa bunurilor culturale mobile clasate aflate pe raza teritorială a judeţului Hunedoara;
– înregistrarea cererilor de clasare a bunurilor culturale mobile deţinute de instituţii nespecializate, de culte religioase, de alte persoane juridice, precum şi de persoane fizice;
– verificarea la societăţile comerciale, în curs de privatizare cu sediul în judeţul Hunedoara, a bunurilor culturale mobile susceptibile de a fi clasate şi declanşarea procedurii de clasare în termen de 10 zile de la înregistrarea comunicării privind înscrierea acestora pe lista de privatizare;
– declanşarea procedurii de clasare a bunurilor arheologice descoperite în cadrul cercetărilor arheologice sau descoperite întâmplător;
– înregistrarea înştiinţărilor primarilor din judeţ privind bunuri arheologice descoperite întâmplător de persoane fizice şi predate de acestea şi stabilirea prin experţi acreditaţi a valorii bunurilor respective, precum şi instituţia specializată în administrarea căreia se vor transmite bunurile în cauză;
– efectuarea expertizei necesare şi întocmirea documentaţiei prevăzute în vederea clasării bunurilor culturale;
– înaintarea către Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor a propunerilor de clasare;
– înregistrarea înştiinţărilor de schimbare a proprietarului sau deţinătorului, în cazul bunurilor culturale mobile clasate aflate în evidenţă;
– înregistrarea comunicării proprietarilor sau deţinătorilor cu orice titlu ale bunurilor culturale mobile clasate privind pierderea, furtul sau distrugerea acestor bunuri şi anunţarea imediată  în scris a organelor de poliţie competente teritorial;
– controlarea periodică a stării de conservare şi de securitate a bunurilor clasate;
– înaintarea propunerilor pentru includerea în priorităţile de restaurare a bunurilor mobile clasate în tezaur;
– verificarea dacă agenţii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile respectă obligaţiile ce le revin;
– aprobarea exportului bunurilor culturale mobile, eliberând în baza expertizei certificatul de export întocmit conform normelor metodologice;
– constatarea contravenţiilor şi aplicarea de sancţiuni în legătură cu faptele incriminate de legislaţie.

La data de (…), prin adresa nr. (…), IPJ Hunedoara a solicitat Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara situaţia exporturilor de bunuri culturale mobile aprobate de instituţie, urmărind – în principal, datele de identificare ale solicitanţilor, categoria şi numărul bunurilor culturale exportate.

La data de (…), Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara a transmis IPJ Hunedoara prin adresa nr. (…) situaţia cerută, făcând precizări cu privire la neconcordanţele apărute la eliberarea certificatelor de export şi intervenţii în registrul de evidenţă a acestor documente, urmând ca organele abilitate să decidă asupra legalităţii actelor eliberate.

Directorul executiv al instituţiei – martora BS a precizat că anterior adresei IPJ Hunedoara, a solicitat o situaţie cu exporturile. Cu această ocazie s-a realizat o copie după registrul de evidenţă a certificatelor de export. Consilierul de specialitate – inculpata REC, a pus la dispoziţie două situaţii cu privire la exporturile înregistrate, acte cu evidenţe diferite, cu multiple modificări şi ştersături, mai ales în ceea ce priveşte înregistrarea unor certificate de export emise pentru două firme.

Martora, care nu avea pregătire de specialitate, dar care ocupa o funcţie de conducere a intrat într-o dispută pe probleme profesionale cu inculpata REC, motiv pentru care a insistat a se face verificările necesare în privinţa activităţii desfăşurate de aceasta.

Ca urmare a inadvertenţelor descoperite, prin Decizia nr. (…), Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara a constituit Comisia de control intern pentru compartimentul „Patrimoniu Mobil”.

Obiectivul controlului a vizat verificarea legalităţii tuturor documentelor emise de acest compartiment, în speţă, de către inculpata REC, respectiv modul în care au fost eliberate certificatele de export şi încasările efectuate în perioada (…).

În urma controlului intern, Comisia a statuat că:
– s-au eliberat certificate de export pentru firme sau persoane fizice cu sediul/domiciliul în alt judeţ;
– au existat mai multe certificate de export definitiv eliberate cu acelaşi număr;
– nici o documentaţie nu conţinea tabelul anexat cererii, respectiv eliberării certificatului de export prin care sunt evidenţiate bunuri culturale mobile supuse exportului;
– existau cazuri în care lipseau fotografiile aferente documentaţiilor de eliberare a certificatelor de export care trebuiau să conţină ştampila direcţiei judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional, acestea fiind obligatoriu prezentate autorităţilor vamale;
– au existat certificate de export emise fără semnătura directorului instituţiei sau a consilierului, în speţă a inculpatei REC;
– majoritatea certificatelor de export sunt semnate de o altă persoană cu „pentru” la rubrica „director”;
– în unele tabele nu era completată rubrica „valoarea declarată” şi ca atare nu exista temeiul încasării taxei de emitere a certificatului de export;
– s-au găsit certificate de export fără ştampilă sau timbru sec;
– unele cereri de emitere a certificatului de export nu erau semnate şi nu erau aprobate (cele mai multe cereri au fost aprobate de către inculpata REC;
– nu exista registru de evidenţă a certificatelor de export şi a persoanelor solicitante, iar evidenţa ţinută de inculpata REC nu furniza informaţii relevante, deoarece erau poziţii corectate, şterse sau tăiate cu pastă corectoare ori cu pix.

La data de (…), IPJ Hunedoara solicită Ministerului Culturii şi Cultelor constituirea unei comisii de control pentru verificarea aceloraşi aspecte ce ţin de compartimentul condus de inculpata REC.

Raportul nr. (…) relevă următoarele nereguli:
– certificate de export emise cu depăşirea competenţei teritoriale pentru SC „A I” SRL  şi SC „L E” SRL;
– certificate de export din care lipsesc atât fotografiile, cât şi listele anexe;
– certificate de export din care lipseşte expertiza pe baza căreia se eliberează acestea conform Legii nr. 182/2000 republicată;
– certificate de export emise fără respectarea condiţiilor de formă prevăzute de legislaţie (nu se regăseşte semnătura directorului, ori nu a fost aplicată ştampila instituţiei ori ştampila de identificare a funcţionarului care a întocmit documentul sau timbru sec);
– nu există registrul de evidenţă a certificatelor de export temporar sau definitiv, iar evidenţa ţinută de inculpata REC prezintă menţiuni şi poziţii corectate, şterse sau tăiate cu pastă corectoare ori cu pix.
– acceptarea de către consiliera inculpată a unor fotografii de o calitate îndoielnică, executate din anumite unghiuri, cu umbre sau pe suporturi diferite, inclusiv pe iarbă, făcând dificilă formarea unei opinii corecte despre bunurile culturale supuse exportului, precum şi fotografii în care se regăsesc un număr mare (zeci) de obiecte, unele peste altele, fără a fi evidenţiate anumite detalii, semnături, datări.

În urma celor constatate, membrii comisiei au propus analizarea cazului în Comisia de disciplină  a Ministerului Culturii şi Cultelor şi efectuarea unui audit de către Comisia de control audit de la nivelul ministerului.

Aşadar, în baza Ordinului Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2327/19.05.2008, comisia de audit a urmărit atât modul şi legalitatea emiterii certificatelor de export de către inculpata REC, cât şi activitatea pe linie financiar-contabilă, inclusiv stabilirea şi încasarea taxelor de eliberare a certificatelor de export.

Cu această ocazie a fost întocmit raportul nr. (…), care n-a scos în evidenţă alte nereguli în afara celor deja semnalate de către comisiile anterioare de control, menţionând că s-au eliberat certificate de export pentru bunuri creaţie/producţie contemporană, fără a se înregistra vreun prejudiciu material şi identificându-se persoanele vinovate de abateri disciplinare (ce nu intră în sfera penalului), în persoana inculpatei REC, foştilor directori şi, respectiv directorului executiv.

Comisia de control nu a făcut referire în mod special la certificatele de export definitiv emise pe numele celor două firme.

Dat fiind legislaţia incoerentă referitoare la modificările, abrogările, republicările şi completările din domeniul patrimoniului cultural naţional mobil, cercetarea faptelor din prezenta speţă pentru perioada 2002 – 2005 au intrat sub incidenţa următoarelor reglementări juridice:

1.Ordinul ministrului culturii nr. 1.284/12.11.1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind criteriile unice de clasare a bunurilor culturale care fac parte din patrimoniul cultural naţional şi a metodologiei de eliberare a adeverinţelor de export, precum şi a regulamentului privind desfăşurarea activităţilor comerciale cu bunuri culturale;

2. Legea nr. 182/25.11.2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată;

3. Ordinul ministrului culturii nr. 2.053/17.05.2002 pentru aprobarea normelor de clasare a bunurilor culturale mobile;

4. Hotărârea Guvernului nr. 1.420/4.12.2003 pentru aprobarea normelor privind comerţul cu bunurile culturale mobile;

5. Hotărârea Guvernului nr. 518/7.04.2004 pentru aprobarea normelor metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile;

6. Convenţia asupra măsurilor ce urmează a fi luate pentru interzicerea operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale, adoptată la Paris la 14.11.1970;

7. Legea nr. 79/11.11.1993 pentru aderarea României la această convenţie;

8. Convenţia UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptată la Roma la 24.06.1995;

9. Legea nr. 149/24.07.1997 pentru ratificarea acestei convenţii;

10. Regulamentul Consiliului Comunităţii Europene nr. 3.911/9.12.1992 privind exportul bunurilor culturale;

11. Regulamentul Comisiei Europene nr. 752/1993 pentru stabilirea măsurilor necesare implementării Regulamentul Consiliului Comunităţii Europene nr. 3.911/9.12.1992 privind exportul bunurilor culturale.

Aşadar, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara a aplicat:
– în perioada august 2001 – 16.05.2002, Ordinul ministrului culturii nr. 1.284/1996 pentru eliberarea certificatelor de export;
– pentru perioada 17.05.2002 – 27.04.2004, Legea nr. 182/2000;
– pentru perioada 28.04.2004 şi până în prezent, Legea nr. 182/2000; HG nr. 518/2004 şi Ordinul ministrului culturii nr. 2.053/2002 pentru operaţiunile de clasare.

Referitor la Ordinul ministrului culturii nr. 2.053/2002 trebuie menţionat că specialiştii l-au aplicat în practică doar pentru clasarea bunurilor culturale mobile şi nicidecum pentru emiterea certificatelor de export.

Direcţiile judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional nu aveau suficient personalul angajat pentru a respecta întocmai rigorile impuse iniţial de legislaţie.

De aceea s-a convenit că orice specialist în domeniu, chiar dacă nu are calitatea de expert acreditat, poate să stabilească pe baza criteriilor generale, doar examinând bunurilor – prin prisma specialităţii sale – şi în baza atribuţiilor de serviciu, dacă un bun cultural oarecare prezintă importanţă pentru patrimoniu cultural naţional şi dacă întruneşte condiţiile pentru a fi suspus unei expertize muzeografice de către un anume specialist (expert acreditat în domeniu) în vederea clasării.

Prin urmare, numai după o atentă examinare, specialistul hotărăşte dacă un bun este susceptibil de a face parte din patrimoniu cultural naţional şi se impune expertizarea sa de către o altă persoană – expert acreditat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

În fişa postului, inculpata REC avea drept atribuţie de serviciu aprobarea exportului bunurilor culturale mobile, eliberând certificatul de export întocmit conform normelor metodologice.

Ulterior, într-unul din actele de control s-a menţionat că inculpata REC n-ar fi avut dreptul şi calificarea să elibereze certificate de export. Însă datorită legislaţiei incoerente, lipsei de experţi calificaţi pentru mai multe domenii de activitate, conducerea Direcţiei i-a atribuit, conform fişei postului şi în baza pregătirii profesionale şi a experienţei acumulate, această sarcină inculpatei. În caz contrar, s-ar fi putut produce o perturbare serioasă a activităţii derulate la nivelul Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara.

Aşa cum au confirmat atât inculpaţii COA şi CVO – asociaţi ai SC „A I” SRL, cât şi martorii audiaţi în cauză, inculpata REC a examinat întotdeauna bunurile, deplasându-se – atunci când era cazul – la locul unde se aflau acestea, aspect confirmat şi de martora SC. Evident, când ea a constatat pe baza criteriilor generale de clasare – vechime, frecvenţă, stare de conservare – că bunurile supuse examinării nu au valoare de patrimoniu cultural naţional, a procedat la eliberarea certificatelor de export.

S-a precizat în actul de acuzare că aceste certificate de export nu erau întotdeauna semnate de directorul instituţiei, ci de o altă persoană „pentru”.

Este cunoscut faptul că în orice instituţie când, din motive obiective, lipseşte conducătorul unităţii, el deleagă atribuţiile de conducere adjunctului său ori unei alte persoane, care poate şi trebuie să semneze la rubrica „director”. Instituţia nu-şi poate înceta activitatea, nici măcar vremelnic, pentru că lipseşte motivat, conducătorul ei.

Au existat situaţii în care a fost nevoie de o expertizare muzeografică (în cazul unor tractoare) din partea unui specialist acreditat, petentul fiind îndrumat spre expertiză, aşa cum a precizat şi martora VAE.

Martorii audiaţi în cauză au declarat că, inculpaţii COA şi LP erau interesaţi de obiecte de artă cu o anumită vechime. De altfel, ambii erau administratorii unor societăţi ce aveau ca principal obiect de activitate comerţul cu asemenea bunuri.

Inculpaţii au declarat că, personal sau prin interpuşi, se deplasau în diferite localităţi de unde achiziţionau bunuri cu o anumită vechime ori erau căutaţi de potenţialii vânzători când aceştia aveau în posesie obiecte despre care ştiau că i-ar putea interesa pe clienţii lor. Acest aspect a fost evidenţiat şi cu ocazia interceptărilor telefonice, însă nu s-a demonstrat că inculpaţii ar fi reuşit să treacă peste graniţă bunuri de patrimoniu cultural naţional, ci doar că erau interesaţi de astfel de obiecte şi că atunci când achiziţionau anumite bunuri le exportau, dar respectând legislaţia în vigoare.

Atunci când legea a impus, la finele anului 2003, prin HG nr. 1.420/4.12.2003, firma condusă de inculpaţii COA şi CVO s-a aliniat noilor normative.

Acest act normativ obliga societăţile comerciale care aveau în obiectul de activitate comercializarea şi exportul unor astfel de obiecte, să angajeze un expert în domeniu.

Singura persoană pe care o cunoşteau şi îndeplinea condiţiile prevăzute de legislaţie, era inculpatul RNC, motiv pentru care SC „A I” SRL a făcut demersurile necesare pentru obţinerea avizelor impuse de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Mai mult, inculpatul RNC a parcurs întreaga procedură pentru a fi autorizat ca expert, iar apoi el a fost angajat cu contract de muncă pentru 2 ore/zi la SC „A I” SRL, care doar în aceste condiţii mai putea funcţiona şi exporta bunuri de o asemenea factură.

În principal, activitatea desfăşurată prin intermediul SC „A I” SRL se concentra pe achiziţionarea de bunuri contemporane, folosite, care nu aveau în sine o valoare economică prea mare.

Inculpata CVO a declarat că soţul ei a înfiinţat firma în anul 2002 şi la început avea ca obiect principal de activitate comerţul en-gros de produse alimentare.

Din anul 2000, inculpata nu s-a mai ocupat de activităţile societăţii, ci doar soţul ei. Singurele ocazii, după acest moment, în care inculpata CVO a fost implicată în activitatea firmei se refereau la documentele ce trebuiau completate în vederea obţinerii certificatelor de export adresate direcţiei abilitate, tocmai pentru că ea avea un scris lizibil şi ordonat.

Prin anii 1999–2000, inculpaţii COA si CVO l-au cunoscut pe cetăţeanul italian LP, administrator la SC L E SRL, ce era interesat de comerţul cu obiecte vechi de artă.

De aceea, inculpatul COA s-a reprofilat, concentrându-se pe comerţul cu obiecte decorative şi de artă, cu o anumită vechime, fără a o implica şi pe soţia sa, care doar ocazional se mai ocupa de scripte.

Bunurile erau achiziţionate din pieţele de vechituri ori direct de la proprietari (dornici să le înstrăineze în contextul actualei crize economice), la grămadă, în cantităţi mari, aşa cum reiese şi din declaraţiile martorilor audiaţi.

Obiectele erau dintre cele mai diverse, începând cu bunuri de factură casnică şi până la mobilier. Ele erau achiziţionate la grămadă, deoarece era mai lesne de comercializat în afara graniţelor, colecţionarii străini probabil le utilizau pentru recondiţionarea şi includerea lor în unele produse tocmai pentru a le spori valoare estetică şi economică.

În acest context, soţii C i-au cunoscut pe soţii R, care aveau pregătirea necesară şi îi puteau informa despre cerinţele legislaţiei în vederea obţinerii certificatelor de export.

Dar în majoritatea cazurilor, inculpata REC a examinat bunuri de factură contemporană, nesusceptibile de a fi clasate în categoria „tezaur” sau „patrimoniu cultural naţional” – numit în continuare „fond”, deplasându-se la locul unde erau ele depozitate.

Potrivit legii, bunurile care fac parte din patrimoniu cultural naţional mobil se clasează în următoarele categorii:
a) tezaurul patrimoniului cultural naţional – numit în continuare „tezaur”, din care fac parte valorile excepţionale naţionale şi universale (autori celebri sau şcoli de renume, unicate sau exemplare conservate într-un număr foarte restrâns şi de o deosebită semnificaţie ştiinţifică, istorică, artistică, memorială, tehnică, etnologică, documentară, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică, cinematografică, epigrafică, etc.), care eventual au aparţinut sau aparţin unei colecţii de mare importanţă;
b) fondul patrimoniului cultural naţional – numit în continuare „fond” care e constituit din valori de importanţă naţională;
c) patrimoniu cultural comun, din care fac parte valori de însemnătate locală, zonală, fără semnificaţii aparte, cu tipologii comune, eventual executate în serii mari.

Clasarea bunurilor în categoriile amintite se realizează de către specialiştii instituţiilor de profil, iar inculpaţii REC şi RNC aveau pregătirea profesională abilitată de lege.

Pentru bunurile supuse exportului, solicitantul – persoană fizică sau juridică – era obligat să depună la Oficiul pentru patrimoniu cultural naţional pe raza căruia îşi avea domiciliul sau sediu, o cerere de export, însoţită de materialul documentar necesar.

În situaţia în care bunul a fost clasat anterior conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 41/1995, Oficiul pentru patrimoniu cultural naţional transmitea Direcţiei muzeelor şi colecţiilor cererea de export temporar, însoţită de certificatul de clasare, urmând ca, în termen de 30 zile, solicitarea să fie transmisă Comisie Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, pentru avizare.

Avizul Comisiei sau al biroului acesteia putea fi emis doar pentru export temporar şi se comunica solicitantului prin intermediul unui certificat eliberat de Oficiul pentru patrimoniu cultural naţional, conform anexei 6, în termen de 45 zile de la data primirii solicitării.

Pentru bunurile aparţinând patrimoniu cultural naţional, Oficiul pentru patrimoniu cultural naţional, în urma hotărârii Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor sau al biroului acesteia, elibera certificatul de export temporar.

În ceea ce priveşte clasarea bunului, după parcurgerea procedurii clasare/expertizare, se elibera solicitantului un certificat şi se menţiona regimul exportului.

Certificatul de export temporar sau definitiv se eliberează de către Oficiul pentru patrimoniu cultural naţional pentru bunul ce urmează a face obiectul exportului şi poate fi prezentat autorităţilor vamale de către cel care scoate bunul din ţară.

Termenul de valabilitate a certificatului de export eliberat de Oficiul pentru patrimoniu cultural naţional este de 3 ani pentru bunurile aparţinând patrimoniu cultural comun şi de 6 luni pentru bunurile clasate în categoriile „fond” sau „tezaur”.

De regulă, bunurile clasate în categoriile „fond” sau „tezaur” sunt în atenţia autorităţilor statului şi există o evidenţă clară a acestora. E greu exportul unor astfel de bunuri de însemnătate şi valoare deosebită, dar nu imposibil, cu condiţia respectării normelor în vigoare. Aceste bunuri pot face doar obiectul unor certificate de export temporar.

Este absolut necesară expertizarea atentă a acestora, bunuri care atestă valoarea culturală şi naţională a unui stat.

Tocmai de aceea, normele fie ele naţionale, cât şi internaţionale sunt foarte riguroase în această privinţă, pentru a preîntâmpina ori descoperi la timp şi a împiedica comerţul ilegal cu asemenea valori, prevăzând sancţiuni dure.

Pentru bunurile clasate în categoria patrimoniu cultural comun, legea nu prevede obligativitatea întocmirii unor rapoarte de expertiză, ce s-ar dovedi mult prea costisitoare pentru solicitanţi şi nu şi-ar avea rostul.

Dar o evidenţă a certificatelor de export pentru astfel de bunuri trebuie să existe. Atunci intervin specialiştii acreditaţi la direcţiile judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional, sub stricta supraveghere a inspectoratelor de poliţie judeţene, în vederea examinării produselor de factură contemporană, de însemnătate locală, zonală, fără semnificaţii aparte, cu tipologii comune, eventual executate în serii mari.

Prin urmare, expertiza e absolut necesară şi obligatorie doar pentru bunurile clasate în categoriile „fond” sau „tezaur”, aspect confirmat de Direcţiile Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional din ţară (jud. Cluj, Călăraşi, Timiş, Dolj, Neamţ, Iaşi, Constanţa, Botoşani, Gorj, Suceava, Vrancea, Vâlcea, Alba, Bistriţa-Năsăud, Mehedinţi, Dâmboviţa, Maramureş:, care nu au procedat la expertizarea bunurilor pentru care au eliberat certificate de export clasate în categoria patrimoniu cultural comun.

Faptul că inculpaţii COA si LP au solicitat eliberarea certificatelor de export atât în judeţul Timiş, cât şi în judeţul Hunedoara, nu are nici o relevanţă din punct de vedere juridic. Legea nu restricţiona solicitările petenţilor interesaţi de comerţul cu astfel de obiecte doar la raza teritorială unde îşi aveau domiciliul sau sediul, aspect confirmat de martori şi de însuşi şeful Corpului de Control  din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi al Comisiei de control a activităţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara – martorul GM.

Dat fiind legislaţia incoerentă, fiecare direcţie judeţeană pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional, în lipsa unor normative clare ori norme metodologice, îşi desfăşura activitatea conform prevederilor în vigoare coroborate cu regulamente proprii.

I s-a reproşat inculpatei REC că, în lipsa cunoştinţelor de specialitate, nu a îndrumat solicitanţii spre experţi acreditaţi.

Dar aşa cum declară şi martora BM, care a fost angajata Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara în perioada (…), inculpata REC era o persoană cu o pregătire profesională bună, conştiincioasă, meticuloasă cu care a colaborat întotdeauna foarte bine. Pe perioada cât a fost angajată la Direcţie şi  martora a eliberat ocazional certificate de export.

Inculpata REC lucrase anterior la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, drept pentru care avea şi pregătirea şi experienţa profesională pentru expertizarea bunurilor mobile susceptibile de a fi clasate în vreuna din categoriile prevăzute de lege (chiar dacă a obţinut mai târziu şi calitatea de expert autorizat), iar atunci când asupra bunului se purtau discuţii, aceasta cerea opinia altor specialişti, cum a fost cazul în care a apelat la ID – specialist, expert pe domeniul „bunuri cu semnificaţie artistică, subdomeniul icoană şi frescă sec. XVIII Transilvania”. Deşi experta nu a fost angajata la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara în perioada 2001 – 2006, a întocmit şi semnat împreună cu contabilul instituţiei, certificate de export.

Aceasta dovedeşte lacunele legislative şi faptul că direcţiile judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional au funcţionat şi după norme interne, în aşa fel încât să nu producă perturbări ori paralizii ale activităţilor specifice.

Mai mult, martorii audiaţi au precizat că nu era necesar un raport detaliat pentru expertizarea bunurilor ce făceau obiectul exportului, ci exista doar un tabel cu rubrici menţionate, dovadă că nici celelalte direcţii judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional nu au întocmit rapoarte de expertiză atunci când au eliberat certificatele de export pentru astfel de bunuri.

Întrucât legislaţia nu prevedea ce taxe erau obligate direcţiile judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional să perceapă solicitanţilor, fiecare instituţie şi le stabilea pe cont propriu. Raportat la alte judeţe din ţară, în Hunedoara aceste taxe erau rezonabile, motiv pentru care Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara le-a preluat de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Cu siguranţă acesta a fost şi motivul pentru care solicitanţii veneau şi din alte judeţe. Doar Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara nu a eliberat certificate de export doar pentru solicitanţii de pe raza judeţului ori numai firmelor aparţinând inculpaţilor COA, CVO si LP, ci şi unor persoane – cetăţeni români ori străini. Aşa au procedat şi alte unităţi similare din ţară, mai ales că aveau nevoie să atragă fonduri pentru bugetele proprii.

Chiar rapoartele finale ale comisiilor de control, ca şi martorii audiaţi au arătat că prevederile legale nu erau imperative în acest sens. Taxele nu trebuiau încasate pentru eliberarea certificatelor de export, ci doar pentru examinarea sau expertizarea obiectelor.

Aceste tarife au fost stabilite de către contabilul unităţii şi supuse apoi aprobării conducerii Direcţiei. Ulterior, comisia de control din cadrul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a imputat conducerii Direcţiei faptul că tarifele nu au fost aprobate de minister, conform HG nr. 28/2001, motiv pentru care directorii unităţii şi inculpata REC au fost sancţionaţi disciplinar.

În aceste condiţii, inculpatei i s-a diminuat salariul cu 5%, dar decizia de sancţionare a fost atacată în instanţă.

Martora BS a mai sancţionat-o încă o dată pe inculpată, dar în ambele cauze acesta din urmă a avut câştig de cauză, fiindu-i anulate ambele decizii de Secţia Comercial, contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Hunedoara.

Este adevărat că certificatul de export trebuia însoţit şi de fotografia/fotografiile bunurilor. Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara, ca de altfel nici celelalte unităţi similare din ţară, nu avea un fotograf  specialist angajat. Şi atunci instituţia a impus în sarcina solicitanţilor să asigure materialul fotografic necesar. Era costisitor pentru aceştia să fotografieze individual fiecare bun destinat exportului, mai ales atunci când era clasat în categoria patrimoniu cultural comun. Erau zeci de obiecte identice ori similare.

Inculpata CVO a declarat că bunurile ce au făcut obiectul unuia dintre  transporturi au constat în 300 rame de fotografii mici şi oale de lut. Tocmai de aceea, s-a adoptat şi acceptat regula ca obiectele să fie fotografiate în grup.

Mai mult, organele de urmărire penală nu au pus la dispoziţia specialiştilor – experţi autorizaţi, fotografiile obiectelor, care erau enumerate în certificatele de export eliberate celor două firme administrate de către inculpaţi. Aceştia erau singurii în măsură să se pronunţe dacă printre ele erau şi obiecte susceptibile a fi clasate în categoriile „tezaur” sau „fond”.

E adevărat că nici calitatea fotografiilor nu era grozavă, dar ţinând cont că şi solicitanţii erau amatori, revenea inculpatei REC sarcina de a examina obiectele, iar cele care i-ar fi atras atenţia în mod deosebit să fi insistat asupra lor ori să ceară părerea calificată a unui specialist în domeniul respectiv.

Însă nu au existat bunuri de o factură deosebită, chiar puţinele fotografii descoperite la domiciliul inculpatei REC nu au dovedit cui aparţin şi nu au atras atenţia specialiştilor.

De altfel nici interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpaţilor şi nici percheziţia informatică a calculatoarelor acestora nu au evidenţiat aspecte care să intereseze ancheta penală.

Legislaţia prezenta lacune, iar ele trebuiau acoperite de funcţionarii implicaţii, prin identificarea acelor soluţii viabile şi în limitele legalităţii.

Toate cererile pentru eliberarea certificatelor de export erau înregistrate în registrul general (registrul intrări-ieşiri) al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara, aspect dovedit atât de martori, cât şi de numărul cererii trecut pe spatele fiecăruia. Nu s-a descoperit că s-ar fi eliberat mai multe certificate de export decât numărul cererilor depuse de către solicitanţi, înregistrate în registrul general (registrul intrări-ieşiri). Posibil să se fi strecurat şi greşeli, întrucât s-au descoperit cazuri când două certificate de export erau inscripţionate cu acelaşi număr, aspect care însă nu dovedeşte reaua credinţă a inculpatei REC, pentru că această situaţie nu a înregistrat un caracter repetitiv.

Legea nu impunea existenţa unui registru de evidenţă a certificatelor de export eliberate. Cu toate acestea, inculpata REC, datorită faptului că era meticuloasă, a ţinut o evidenţă proprie pe un caiet personal, care conţinea şi adăugiri, ştersături ori modificări sau adnotări. Acest registru-caiet împreună cu rubricatura de pe verso-ul certificatelor de export nu era prevăzută de Legea nr. 182/2000 sau de Normele privind exportul bunurilor culturale aprobate prin HG nr. 518/2004. Inculpata a preluat modelul de la vechiul loc de muncă (Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva) în anul 2001, când compartimentul „patrimoniu mobil” a trecut în subordinea Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara, aspect confirmat de martorii audiaţi în cauză.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare făcută în locuinţa inculpatei REC, aceasta a recunoscut că are în poşetă o ştampilă a instituţiei în care lucrează şi a predat-o de bună voie poliţiştilor.

Referitor la această ştampilă, inculpata a arătat că i-a fost repartizată în luna iunie 2004, ca urmare a Ordinului Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional nr. 2274/7.06.2004, în virtutea faptului că era specialistă pe patrimoniu mobil, fără a avea vreun regim special. La toate direcţiile din ţară s-au emis astfel de ordine, pentru o mai precisă identificare a acestora. Ştampila avea inscripţionat pe ea numărul 1, pentru a fi individualizată, reprezentând numărul specialistului căruia îi aparţine şi o utilizează, neputând fi întrebuinţată de o altă persoană.

Ştampila în cauză se aplica pe obiectele ce urmau a fi exportate şi pe certificatele de export.

Pentru valabilitatea unui certificat de export, era necesar să fie aplicate 3 ştampile: cea triunghiulară cu nr.1 (aparţinând inculpatei), cea rotundă cu sigla instituţiei şi cea dreptunghiulară pe care era menţionat tipul exportului: definitiv sau temporar.

Dacă un produs, deşi ştampilat cu viza inculpatei REC fără să fie însoţit de certificat de export, nu putea face obiectul exportului în condiţii legale. Nici un certificat de export pe care era aplicată doar ştampila specialistului pe probleme de patrimoniu mobil nu era valabil.

Aşadar, chiar dacă la domiciliul inculpatei s-au găsit copii, rebuturi ale unor certificate de export, pe care însă nu erau aplicate toate însemnele care să valideze un asemenea act, posibil să se fi amestecat cu alte acte personale pe care le avea la birou şi pe care apoi le-a dus acasă. Acele copii nu aveau numere de înregistrare pe ele, nu aveau aplicate cele trei ştampile ori timbru sec, neputând fi utilizate pentru exportul bunurilor culturale peste graniţă.

Inculpata a explicat că purta cu ea ştampila în cauză, deoarece făcea deplasări pe teren şi avea nevoie de aceasta.

Din actele dosarului nu reiese că inculpata ar fi falsificat certificatele de export emise pentru cele două firme ori că avea la domiciliu certificate de export în „alb”, atâta timp cât acele copii găsite la domiciliul acesteia erau nişte rebuturi, fără să aibă aplicate pe ele toate semnăturile sau ştampilele necesare ori timbru sec al instituţiei.

Nici una din comisiile de control nu a statuat că bunurile enumerate în certificatele de export ar fi de altă natură decât contemporană.

Mai mult, atât Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, cât şi IPJ Hunedoara au fost informaţi cu privire la activitatea de eliberare a certificatelor de export, tocmai pentru a avea o evidenţă strictă a acestora.

Reprezentanţii acestor instituţii au cunoscut faptul că Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara a eliberat certificatelor de export pentru persoane fizice sau juridice din alte judeţe ori pentru cetăţeni străini care-şi aveau reşedinţa în România.

Chiar dacă au existat inadvertenţe între situaţiile prezentate scriptic de către inculpata REC, conducerii Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara şi cele ale IPJ Hunedoara, nu denotă reaua credinţă a acesteia, ci e posibil a se datora volumului mare de activitate şi lipsei unui registru oficial de evidenţă a certificatelor de export eliberate solicitanţilor.

Potrivit Normelor de clasare aprobate prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.053/2002:
– expertizarea bunurilor culturale mobile potrivit criteriilor generale de clasare (vechime, frecvenţă, stare de conservare) se realizează la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional de către specialiştii sau experţii acestora;
– numai în situaţia în care expertiza – pe baza criteriilor generale – stabileşte că un bun este susceptibil de clasare,  se impune expertizarea acestuia de către un expert acreditat în domeniu şi care validează sau invalidează expertiza potrivit criteriilor generale, procedând dacă este cazul, la expertizarea potrivit criteriilor specifice domeniului şi la elaborarea raportului în baza căruia se declanşează procedura de clasare.

Prin urmare, gestiunea criteriilor generale se realizează de către specialiştii serviciilor publice deconcentrate ale Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, chiar dacă aceştia sunt sau nu experţi acreditaţi şi chiar dacă sunt experţi acreditaţi în alt domeniu decât cel în care se încadrează bunul, sensul normelor aprobate prin HG nr. 518/2004 fiind în acord cu situaţia efectivă existentă la nivelul tuturor serviciilor publice deconcentrate ale Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional care însă nu dispun de experţi acreditaţi în toate domeniile, uneori nici măcar la nivel central.

De aceea s-a convenit ca declanşarea procedurii de clasare pentru un bun cultural mobil în una din categoriile prevăzute de lege, să se poată efectua de către orice specialist în domeniu, pe baza examinării produsului prin prisma specialităţii sale şi a atribuţiilor sale de serviciu, iar apoi pe baza criteriilor generale să se poată stabili dacă acesta are importanţă pentru patrimoniul cultural naţional şi întruneşte condiţiile pentru a fi supus unei expertize muzeografice de către un expert acreditat în domeniu, în vederea clasării.

Atribuţiile şi prerogativele pe care le au specialiştii angajaţi ai direcţiilor judeţene sunt expuse pe larg în actul normativ la care am făcut referire şi din care reiese clar că procedura de clasare a unui bun cultural mobil are două etape distincte.

În prima etapă, stabilirea susceptibilităţii unui bun cultural mobil de a face parte din patrimoniul cultural naţional este atributul exclusiv al specialiştilor din cadrul direcţiilor judeţene pe baza evaluării acestor bunuri.

A doua etapă, îi responsabilizează mai mult pe aceştia, care dacă constată că bunul cultural este susceptibil de a face parte din patrimoniul cultural naţional, declanşează procedura de clasare. În caz contrar, emit certificatul de export definitiv.

Aceasta din urmă a fost şi situaţia obiectelor pentru care SC „A I” SRL şi SC „L E” SRL au solicitat certificate de export, situaţie pe care inculpata REC a stabilit-o printr-o analiză temeinică şi deplasare la faţa locului, atestând în acest mod că acele produse nu erau susceptibile de a fi clasate în patrimoniul cultural naţional.

Aspectul a fost confirmat şi de expertizele realizate de Comisia de determinare şi evaluare după fotografie a bunurilor culturale mobile care au făcut obiectul exportului temporar şi definitiv în perioada 2001 – 2007, constituită prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.369 /5.06.2008, care a constatat că nici un obiect din cele ce au aparţinut SC „A I” SRL şi SC „L E” SRL, administrate de către inculpaţii COA si LP, bunuri exportate în Italia, nu au fost susceptibile de a fi clasate în categoria „tezaur”, dar că ar fi fost susceptibile de a fi încadrate în categoria „fond”.

Mai mult, în perioada aprilie 2003 – ianuarie 2007, categoria „fond” nici măcar nu a existat (categoria „fond” a fost enunţată de Legea nr. 182/2000, după care s-a renunţat la ea prin OG nr. 16/27.03.2003 şi apoi a fost reintrodusă prin Legea nr. 488/28.12.2006), astfel că expertizele efectuate de muzeografii RG şi BI, prin care unele bunuri dintre cele exportate de firmele inculpaţilor COA si LP sunt susceptibile de a face parte din categoria „fond”, nu pot fi luate în considerare de instanţă, motiv pentru care acestea vor fi înlăturate.

Toate bunurile exportate de societăţile inculpaţilor COA si LP au fost însoţite de certificate de export, altfel nici n-ar fi putut trece la vamă.

Inculpata REC a procedat la examinarea obiectelor enumerate în certificatele de export eliberate celor două firme, în virtutea atribuţiilor de serviciu şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, deşi în fişa postului această atribuţie a fost stabilită de conducătorul unităţii şi datorită lipsei altor specialişti ori experţi acreditaţi, dar şi datorată experienţei şi pregătiri ei profesionale. De altfel, inculpata REC şi-a luat doctoratul şi ulterior, a fost acreditată ca expert.

Nici una din comisiile de control nu a constatat existenţa vreunui prejudiciu material.

Chiar şeful Corpului de Control din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional şi al Comisiei de control a activităţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara – martorul GMI, a declarat că, începând cu anul 2002 până în anul 2004 (când a apărut HG nr.518/2004) „a existat un vid legislativ” şi ca mai peste tot în ţară, direcţiile au rezolvat problemele legate de exportul bunurilor culturale „acţionând fiecare după propria credinţă.”

Totodată, martorul a afirmat că statul nu putea fi prejudiciat decât dacă nu s-ar fi taxat eliberarea certificatelor de export, ori în această privinţă direcţia a încasat mai mult decât prevedea legea, deşi nu erau stabilite taxe fixe, „drept pentru care fiecare direcţie şi-a stabilit propriile taxe ori s-au luat unii după alţii”.

Statul Român prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 75.782,9 Euro şi 420.822 lei reprezentând contravaloarea bunurilor culturale mobile clasate şi neclasate care au făcut obiectul exporturilor, drept pentru care s-a dispus sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor prin ordonanţa din (…) a procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi dusă la îndeplinire conform proceselor verbale din data de (…) cu privire la:
-autoturismul (…) aparţinând inculpatei REC;
-autoutilitara (…) aparţinând inculpatului COA.

Partea civilă, prin adresa nr. (…) nu a putut preciza în concret în ce constă prejudiciul cauzat de inculpaţi statului român ori perturbarea însemnată a bunului mers al instituţiei din care inculpata REC făcea parte.

Prejudiciul material cuprinde două elemente: pierderea suferită şi beneficiul nerealizat. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparaţie trebuie îndeplinite următoarele condiţii cumulativ: să fie cert şi să nu fi fost reparat încă. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur atât sub aspectul existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare.

Comisia de determinare şi evaluare după fotografie a bunurilor culturale mobile care au făcut obiectul exportului temporar şi definitiv în perioada 2001 – 2007 a atestat că bunurile exportate de cele două firme nu erau susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional.

S-a şi precizat în raportul comisiei ca şi de martorii care au examinat fotografiile, că acestea nu erau de mare fidelitate şi le-au îngreunat munca, motiv pentru care nu s-a putut concluziona fără putinţă de tăgadă că bunurile expertizate ar fi putut fi susceptibile de clasare în categoria „fond”.

Bunurile exportate de SC AI SRL şi SC LE SRL în Italia au fost bunuri de factură contemporană, proprietatea privată a celor două firme, şi nicidecum a statului român. În aceste condiţii, potrivit legislaţiei din perioada la care raportăm activitatea inculpaţilor,  nu era nici măcar nevoie de autorizaţie de export.

În Raportul de control nr. (…) al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional se consemnează că nu s-a produs nici un prejudiciu financiar Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara; „sumele percepute pentru eliberarea certificatelor putând compensa, chiar depăşi, valoarea taxelor care ar fi putut fi percepute pentru efectuarea expertizelor.” Din potrivă, se arată în actul de control că totalul sumelor încasate de direcţie a depăşit cu 3.149 lei cuantumul taxelor recalculate în conformitate cu deciziile emise în acest sens de către conducerea instituţiei.

Reglementările speciale în materia dreptului de proprietate conţinute de Legea nr. 182/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare restrânge unele prerogative ale dreptului de proprietate atât publică, cât şi privată, asupra bunurilor culturale mobile, care, ca urmare a valorii lor culturale, sunt de interes public şi sunt, în consecinţă, supuse unui regim juridic de „domenialitate”, incluzând aici dreptul de preemţiune al statului, restricţii cu privire la comercializare, export, conservare şi restaurare  a bunurilor culturale, valorificare. Ceea ce nu era cazul în speţă.

Activităţile de interes public se realizează prin intermediul funcţionarilor, motiv pentru care e necesar ca aceştia să-şi îndeplinească corect şi conştiincios îndatoririle de serviciu şi să nu facă din exercitarea lor o sursă de venituri necuvenite.

Pe de altă parte, buna desfăşurare a activităţile de interes public este incompatibilă cu acreditarea ideii că funcţionarii ar fi coruptibili sau ar putea fi influenţaţi în modul de exercitare a atribuţiilor de serviciu de persoane din afară prin oferirea de foloase ce nu li se cuvin.

Infracţiunile de „serviciu” nu pot fi săvârşite decât de funcţionari, iar unele dintre acestea sunt infracţiuni de rezultat. În cazul lor, atingerea adusă relaţiilor sociale ocrotite de lege se concretizează într-o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele prevăzute de art. 145 Cp sau într-o pagubă produsă patrimoniului acesteia. Tocmai de aceea legiuitorul a încriminat-o distinct în art. 248 Cp.

Aşadar, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice are ca obiect juridic special relaţiile sociale care asigură buna desfăşurare a activităţii de serviciu prin îndeplinirea cu corectitudine de către funcţionarii publici, precum şi de către ceilalţi funcţionari a îndatoririlor lor de serviciu.

Dacă fapta are ca urmare cauzarea unei pagube, abuzul în serviciu contra intereselor publice are şi un obiect secundar, constând în relaţiile sociale cu caracter patrimonial.

Neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a actului, adică acţiunea sau inacţiunea prin care se realizează elementul material al infracţiunii, trebuie să fie săvârşită de făptuitor în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Fără această legătură între activitatea abuzivă a făptuitorului şi atribuţiilor sale de serviciu nu se poate vorbi de o lezare a relaţiilor sociale ocrotite de lege prin incriminarea faptei şi în consecinţă nici despre existenţa infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Inacţiunea sau acţiunea făptuitorului, săvârşită în exercitarea atribuţiilor de serviciu, trebuie să cauzeze o tulburare însemnată a bunului mers al unui organ sau instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele prevăzute de art. 145 Cp sau într-o pagubă produsă patrimoniului acesteia.

Aşa fiind, constatarea împrejurării dacă s-a produs sau nu o tulburare a bunului mers al unei instituţii, ca urmare a exercitării abuzive a atribuţiilor de serviciu de către un funcţionar presupune întotdeauna luarea în considerare a specificului respectivei unităţi.

Nu orice tulburare a bunului mers al unităţii imprimă faptei, în concepţia legiuitorului, gradul de pericol social al unei infracţiuni. Aceasta presupune o tulburare de anumite proporţii, de o anumită gravitate.

Tulburarea însemnată produsă bunului mers al instituţiei nu presupune producerea unei pagube patrimoniului acesteia. Această tulburare trebuie să fie efectivă, nefiind suficientă numai eventualitatea unei astfel de urmări ori producerea numai a unei stări de pericol.

În speţă, nici una din comisiile de control nu a constatat existenţa unui prejudiciu sau o tulburare însemnată a bunului mers al instituţiei.

Chiar dacă au existat anumite nereguli în activitatea desfăşurată de inculpata REC acestea pot constitui, eventual, abateri disciplinare, care atrag sancţiuni disciplinare, şi nicidecum penale.

Comisia de determinare şi evaluare după fotografie a bunurilor culturale mobile care au făcut obiectul exportului temporar şi definitiv în perioada 2001 – 2007, pentru care inculpata REC a eliberat certificate de export, a atestat că bunurile exportate de cele două firme nu erau susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural naţional.

Mai mult, calitatea fotografiilor nu permitea stabilirea cu certitudine că bunurile prezentate ar fi avut o valoare de însemnătate deosebită. Era uşor de constatat că bunurile examinate erau de factură contemporană, chiar dacă cu privire la câteva produse au existat suspiciuni, dar ele nu au putut fi expertizate în mod direct nemijlocit de către specialişti acreditaţi şi apoi confirmate prin alte mijloace de probă. Iar legislaţia în continuă modificare a contribuit la menţinerea unei stări incerte, în care specialiştii s-au descurcat după bunul simţ.

Ca atare, instanţa va da curs principiului „in dubio pro reo”.

Regula dubiului rezonabil poate fi definită ca fiind acea consecinţă a prezumţiei de nevinovăţie potrivit căreia orice incertitudine justificată, rămasă ca urmare a procesului de interpretare şi apreciere a probelor, cu privire la elemente care formează obiectul probaţiunii şi de care depinde justa soluţionare a cauzei, trebuie să fie favorabilă inculpatului, în aplicarea legii penale. Această regulă substituie adevărului dubitativ al faptelor pe cel legal.

CEDO, deşi a făcut referire la această regulă, nu are o jurisprudenţă consacrată, doctrina justificând această situaţie prin aceea că, dacă instanţei europene i s-ar solicita să examineze ca încălcări ale prezumţiei de nevinovăţie situaţiile în care instanţele naţionale au refuzat să dispună achitarea unui inculpat pe motivul existenţei unui dubiu rezonabil cu privire la existenţa vreunui element obligatoriu pentru angajarea răspunderii sale, ea s-ar transforma într-o a patra instanţă, o instanţă de control a soluţiilor instanţelor naţionale, rol pe care aceasta l-a refuzat expres în nenumărate rânduri.

Pe plan intern, reglementarea procesual-penală în vigoare nu face nici o referire la situaţia în care, ca urmare a administrării tuturor probelor legale, pertinente, concludente şi utile, subzistă un dubiu insurmontabil cu privire la vreunul din elementele sine qua non pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului. Mai mult, principiul „in dubio pro reo” a fost recunoscut şi în practica instanţelor noastre. Aşadar, condamnarea unei persoane în lipsa unor probe temeinice şi legal administrate, convingătoare şi ferme care să fie de natură a înlătura cea mai mică îndoială reprezintă totodată şi o nerespectare a dreptului unui inculpat la un proces echitabil în sensul art. 6 din CEDO.

Este adevărat că vinovăţia unei persoane reiese, în primul rând, din datele concrete şi precise ale stării de fapt, fiind cel mai bun indicator al elementelor de voinţă şi conştiinţă ale unei persoane. Tocmai din acest motiv, stabilirea certă a stării de fapt este un imperativ absolut al organelor judiciare, îndeosebi pentru judecătorul cauzei care nu se poate mulţumi cu a-şi însuşi status quo-ul dosarului de urmărire penală tale quale, fără a trece, în baza principiului nemijlocirii, la readministrarea probelor din dosarul de urmărire penală, preferabil după punerea lor în discuţia părţilor şi la administrarea oricăror probe utile cauzei.

Prin urmare, prezumţia de nevinovăţie – corolar al procesului penal – va fi respectată, aplicată şi funcţionează numai dacă inculpatului i s-au respectat toate garanţiile procedurale privind egalitatea armelor, dreptul  la informare,    principiul contradictorialităţii,   dreptul la tăcere şi dreptul de a nu se autoincrimina,  administrarea probelor.

În speţă, nu s-a dovedit că inculpata REC ar fi îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu şi în acest fel s-a produs o tulburare însemnată a activităţii instituţiei din care făcea parte. Într-unul din actele de control s-a menţionat că inculpata REC nu ar fi trebuit să elibereze certificate de export, întrucât nu avea calitatea de expert calificat, pe care a dobândit-o doar în anul 2007. Dar în fişa postului era trecută această atribuţie, iar ea era persoana cea mai potrivită să o îndeplinească, ţinând cont de pregătirea şi experienţa profesională acumulată.

Lacunele legislative trebuiau într-un fel acoperite, aspect cunoscut şi de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi confirmat de însuşi şeful corpului de control care a investigat nu numai activitatea profesională şi modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu ale inculpatei REC, ci şi întreaga activitate desfăşurată de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara în privinţa eliberării  certificatelor de export. Însă nu această sarcină era principala sa atribuţie. Odată cu intrarea României în UE, activitatea de emitere a  certificatelor de export s-a diminuat considerabil, înregistrându-se chiar luni de zile când Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara nu a fost solicitată în acest sens.

Martora BS a afirmat că inculpata REC a prezentat IPJ Hunedoara două situaţii diferite la adresa solicitată de aceştia, pentru a ascunde anumite nereguli din activitatea sa. În realitate, inculpata întocmise situaţiile la intervale diferite: una pentru conducerea unităţii, iar cealaltă pentru organele de poliţie, iar eventualele neconcordanţe s-au datorat doar volumului mare de activitate cuprins în lucrarea respectivă, întrucât Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara avea obligaţia să transmită oficial situaţia cu certificatele de export eliberate solicitanţilor la IPJ Hunedoara.

Prin urmare, nu s-a dovedit vreo legătură de cauzalitate între acţiunea tipică desfăşurată de inculpata REC şi urmarea produsă.

Obiectele transportate peste graniţă prin intermediul firmelor SC AI SRL – administrator inculpatul COA şi, respectiv SC LE SRL – administrator inculpatul LP au fost însoţite de certificatele de export eliberate de Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara, altfel nici nu ar fi putut părăsi teritoriul ţării.

Produsele ce făceau obiectul exportului s-a dovedit a fi de factură contemporană, şi nicidecum ca făcând parte de categoria „tezaur” ori „fond”. Nu proveneau din colecţii particulare, aflate şi înregistrate în evidenţele statului român, ci erau bunuri folosite, achiziţionate din târguri, talciocuri ori persoane fizice. Mai mult, ele erau proprietatea firmelor inculpaţilor şi bunurile culturale nu intrau în categoria ce impunea clasarea lor.

Prin urmare, inculpata REC nu a falsificat nici un act printr-una din modalitatea prevăzută de dispoziţiile art. 289 C.p., întrucât nici unul din produsele transportate peste graniţă de SC AI SRL şi SC LE SRL nu a avut la momentul exportului calitatea de bun cultural clasat şi de aceea nu a fost nevoie de ordinul de clasare prevăzut de lege. Toate certificatele de export au fost întocmite de către inculpată, numai după examinarea şi evaluarea directă a bunurilor ce urmau a face obiectul exportului.

Datorită pregătirii şi experienţei profesionale, inculpata era capabilă de a-şi da seama de valoarea obiectelor examinate şi dacă bunul urma să fie clasat. Tocmai de aceea a şi apelat la serviciile experţilor acreditaţi atunci când a fost nevoie, aşa cum au declarat şi martorii în cauză.

Din cauză că la direcţiile judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional din ţară nu existau peste tot experţi calificaţi, s-a acceptat că „orice specialist în domeniu, chiar dacă nu are calitatea de expert acreditat, poate să stabilească pe baza criteriilor generale, doar examinând bunurilor – prin prisma specialităţii sale – şi în baza atribuţiilor de serviciu, dacă un bun cultural oarecare prezintă importanţă pentru patrimoniu cultural naţional şi dacă întruneşte condiţiile pentru a fi suspus unei expertize muzeografice de către un anume specialist (expert acreditat în domeniu) în vederea clasării sau neclasării”, fapt cunoscut şi acceptat chiar la nivel central. Însăşi persoanele care au făcut parte din Comisia de determinare şi evaluare după fotografie a bunurilor culturale mobile care au făcut obiectul exportului temporar şi definitiv în perioada 2001 – 2007 erau specialişti în domeniul lor, dar nu şi experţi acreditaţi de către Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

În înţelesul dispoziţiilor art. 1073, 1081, 1084, 1089 C.civ., prejudiciul material este cel care reiese din atingerea unui interes patrimonial. Pentru ca să existe un prejudiciu în dauna statului sau a Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara, acele bunurile culturale destinate exportului de firmele inculpaţilor, ar fi trebuit să le aparţină. Aşa cum  s-a menţionat şi în concluziile raportului Comisiei de control de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, produsele pentru care inculpata REC a emis certificate de export definitiv erau de natură contemporană, acestea putând circula fără restricţii, ele neputând face obiectul clasării.

Suspiciunile legate de bunurile culturale transportate peste graniţă de administratorii celor două societăţi comerciale în cazul a 18 certificate de export definitiv, atâta timp cât legea nu prevedea categoria „fond” în perioada aprilie 2003 – ianuarie 2007, sunt neîntemeiate, iar concluziile specialiştilor (care nu au examinat în mod direct, ci doar după fotografii, recunoscute şi acceptate ca fiind de o calitate nu prea bună; nefiind realizate de profesionişti; şi nu poate fi culpa inculpaţilor că nu aveau pregătire în acest sens) referitoare la unele din obiectele exportate ca fiind „susceptibile  a face parte din categoria fond” nu pot fi luate în considerare.

Totodată, acelaşi raport a menţionat că exportul bunurilor culturale nu era de natură a aduce prejudicii în sensul Legii nr. 182/2000, mai ales că menţiunea privind faptul că pentru aceste bunuri nu se emit certificate de export apare ca atare în anul 2004, când legiuitorul a aprobat HG. nr. 518/2004 (art.15 din Normele de export).

În aceste condiţii, instanţa nu a putut ajunge la concluzia că în cauză s-a produs o tulburare însemnată a bunului mers al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara ori o pagubă patrimoniului acesteia

Inculpaţii COA CVO si LP nu au ascuns faptul că societăţile lor aveau, printre altele, ca obiect de activitate comercializarea bunurilor culturale, iar faptul că cetăţeanul italian a fost cercetat pentru fapte similare în ţara natală, nu e suficient a trage concluzia că şi pe teritoriul românesc ar proceda la fel.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul RNC, acesta e arheolog de meserie, cu un doctorat la activ. El este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe – profilul istorie, specializarea Istorie – arheologie; şi a avut ca materii de studiu: istoria artelor (naţională şi universală); arhivistică; numismatică; medalistică; sigilografie; cartografie; numismatică; istoria scrisului, cărţii şi tiparului; antropologie; etnologie.

Inculpatul a participat la programe de perfecţionare organizate de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; a studiat amănunţit legislaţia în domeniu finalizată cu testarea sa la cursul de „Legislaţia naţională privitoare la evidenţa, evaluarea, protecţia şi circulaţia PCN mobil şi imobil”; a efectuat practică documentară în diverse muzee din ţară; a participat la licitaţii publice cu obiecte de artă; a publicat articole şi studii cu privire la monumente istorice, carte veche, istoria mentalităţilor, ceea ce denotă că avea atât pregătirea, cât şi experienţa necesară unei astfel de specialităţi.

Calitatea de expert acreditat nu necesită parcurgea unor programe de pregătire, ci se poate obţine prin depunerea dosarului profesional şi susţinerea unui interviu în faţa comisiei ministeriale, ceea ce inculpatul RNC a şi făcut.

Începând cu anul 2004, el a fost angajat cu contract de muncă pe postul de consilier de specialitate în cadrul SC AI SRL, firma conformându-se dispoziţiilor HG nr. 1420/2003 pentru aprobarea normelor privind comerţul cu bunurile culturale mobile.

Principala sa atribuţie era „evaluarea şi autentificarea obiectelor supuse comercializării”, fără alte atribuţii legate de comercializarea sau exportul bunurilor culturale.

Documentele întocmite de către inculpatul RNC în această calitate, şi referitoare la evaluarea bunurilor culturale şi nu la expertizarea lor, sunt strict reglementate de lege prin formulare tipizate, ataşate în anexa actului normativ indicat.

Fără un astfel de consilier-expert, societăţile care aveau în obiectul de activitate, comerţul cu bunuri culturale nu mai puteau să funcţioneze. De aceea, certificărilor semnate de inculpatul RNC, întocmite în urma evaluărilor efective, reprezentau acte cu caracter intern, nefiind cerute de legislaţie pentru a fi prezentate unor instituţii ale statului sau care ar fi putut influenţa exportul bunurilor culturale.

În ceea ce priveşte corectitudinea certificărilor făcute de inculpat, chiar din fotografiile examinate de Comisia de determinare şi evaluare după fotografie a bunurilor culturale mobile care au făcut obiectul exportului temporar şi definitiv în perioada 2001 – 2007 la Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara, reiese că majoritatea covârşitoare a produselor purtau menţiunea „neclasabil” ori „fără importanţă pentru patrimoniu cultural naţional”.

Comisia a apreciat că un număr de 10 obiecte (9 aparţinând unui set complet) dintre cele examinate şi evaluate de inculpatul RNC  ar fi fost „susceptibile” de a face parte din categoria „fond”, or această categorie a dispărut din lege în perioada aprilie 2003 – ianuarie 2007, existând doar cea de „tezaur”. Comisia nu a apreciat că vreunul din obiectele expertizate după fotografie ar fi făcut parte din această ultimă categorie.

Aşadar, pentru existenţa infracţiunii de efectuare fără certificat de export a oricăror acte sau fapte care, potrivit dispoziţiilor legii, constituie operaţiuni de export ilegal prev. şi ped. de art. 87 din Legea nr. 182/2000 republicată coroborat cu art. 280/1 alin. 1 şi 2 C.p., legea cere ca exportul bunurilor culturale să aibă loc fără certificat de export.

Bunurile culturale exportate de SC „A I” SRL şi SC „LE” SRL erau însoţite de certificate de export, dar ceea ce s-a contestat a fost autenticitatea acestora şi lipsa expertizelor ori a fotografiilor produselor exportate.

Există bunuri, mărturii ale istorie şi culturii româneşti sau valori ale tezaurului cultural naţional, care datorită însemnătăţii lor deosebite pentru întreaga noastră societate, se bucură de un regim special de ocrotire. E vorba, în primul rând, de bunurilor cu deosebită valoare istorică, artistică, ştiinţifică sau documentară, care fac parte din patrimoniul cultural–naţional. De aceea legiuitorul a incriminat sub denumirea „nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunurilor” în art. 280/1 C.p., înstrăinarea, ascunderea sau orice altă faptă prin care se pricinuieşte pierderea pentru patrimoniul cultural–naţional şi a fondului arhivistic naţional a unui bun care, potrivit legii, face parte din categoria „tezaur” sau „fond”.

Pentru certificarea bunurilor culturale şi clasarea lor în categoriile prevăzute de lege, era nevoie de intervenţia specialistului, angajat al direcţiei judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional, în speţă al inculpatei REC, care îndeplinea condiţiile (experienţă şi pregătire profesională) pentru a face o astfel de examinare.

Complicele, în accepţiunea Codului penal, este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod, la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, precum şi aceea care promite înainte sau în timpul săvârşirii acesteia că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită (art. 26 C.p.).

În speţă, nu s-a demonstrat că activitatea inculpatului RNC – evaluarea şi autentificarea obiectelor supuse comercializării – a contribuit la înlesnirea comerţului cu bunuri culturale efectuată de către firma administrată de inculpaţii C, atâta timp cât el era un simplu angajat, iar certificările sale nu aveau o valoare juridică care să contribuie la exportul acestor produse. Mai mult, bunurile culturale exportate erau de factură contemporană, bunuri pentru care nici o direcţie din ţară nu întocmea expertize, nefiind nevoie decât de enumerarea lor în anexele ce însoţeau certificatele de export. Aspect pe care atât SC „AI” SRL, cât şi SC „LE” SRL l-au respectat.

Prin urmare, inculpatul rnc nu a emis nici un act care să faciliteze în vreun fel comercializarea sau exportul bunurilor culturale, el fiind angajat doar pentru a acorda consultanţă de specialitate, întrucât avea pregătirea necesară şi fusese acreditat ca expert, iar legea (HG nr.1420/2003) impunea societăţilor comerciale să angajeze astfel de specialişti pentru a putea funcţiona.

În ceea ce priveşte infracţiunea de furt calificat, aceasta presupune „Luarea unui bun din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, cu scopul de a şi-l însuşi pe nedrept”.

Inculpatul RNC a fost angajatul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva în calitate de arheolog, fiind cunoscut de colegi ca o persoană serioasă, muncitoare, studioasă.

În vederea pregătirii tezei de doctorat, inculpatul şi-a adunat de-a lungul anilor obiectele necesare, motiv pentru care cea mai mare parte a materialelor arheologice puse la dispoziţia anchetatorilor cu ocazia percheziţiei domiciliare  i-au aparţinut în întregime.

Susţinerea inculpatului RNC, referitoare la o parte din materialele arheologice găsite la domiciliul său, ce au fost colectate din cercetări de suprafaţă încă din anii studenţiei, a fost confirmată de martorii audiaţi în cauză. Mai mult, despre ele, inculpatul RNC a făcut vorbire atât în studiile de specialitate publicate în reviste cu specific istoric încă din anul 1996 (anterior anului 2000 când au început să fie promulgate legile privind patrimoniul cultural), cât şi în lucrarea sa de licenţă.

Este adevărat că, printre pungile cu materiale ridicate de la domiciliul său, a fost una care conţinea câteva piese inscripţionate cu numere pe ele – obiecte descoperite la Deva – Dealul Cetăţuii şi care fac parte din colecţia veche de arheologie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva. Inculpatul RNC a preluat lotul de cca. 600 piese în custodie în urmă cu mai bine de 10 ani, pe bază de proces verbal. Numerele de pe fragmentele ceramice sunt numere din inventarul special de preistorie, iar procesul verbal încheiat e un document de evidenţă şi  nu de gestiune. Singurul act de gestiune este Inventarul general al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, în care aceste piese nu sunt înregistrate.

Inculpatul RNC a publicat aceste piese, inclusiv cu numărul de inventar, în articolul „Materialele arheologice aflate în colecţia veche a muzeului din Deva”, apărut în revista Muzeului Banatului din Timişoara.

Motivul pentru care inculpatului RNC le-a adus acasă, s-a datorat studiului aferent întocmirii lucrării de doctorat, care impunea prelucrarea ştiinţifică, amănunţită a obiectelor şi fragmentelor ceramice (măsurare, descriere, desenare, analiză, încadrare culturală şi cronologică). Mai mult, în perioada când inculpatul le-a preluat, la locul de muncă aveau loc reparaţii capitale la imobilul în care era adăpostit Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, iar acesta a solicitat o aprobare în scris pentru scoaterea pieselor din clădire, pentru o mai bună protecţie şi conservare a acestora.

Aşa cum au afirmat martorii audiaţi în cauză, inculpatului RNC a respectat regulile privitoare la circulaţia materialelor arheologice din incinta muzeului. De altfel, au existat şi perioade lungi de timp în care Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva nu a avut „conservator”, iar colecţiile muzeului nu au avut gestionari. De abia în anul 2006 a fost întemeiată secţia de „Conservare şi evidenţă”, care are ca atribuţie principală, printre altele, evidenţa circulaţiei pieselor aflate în colecţiile muzeului; dovadă este şi faptul că procesul verbal anexat la dosar indică faptul că inculpatul RNC a preluat fragmentele ceramice din depozit, dar nu există nici un document care să arate cum au intrat ele acolo. Acest aspect nu e culpa inculpatului, ci demonstrează că nu era cineva angajat ale cărui atribuţii era să ţină o evidenţă în acest sens.

Încă de la începutul cercetărilor, inculpatul RNC nu a ascuns această situaţie, ci a pus la dispoziţia organelor de urmărire penală aceste piese, demonstrând că a avut acceptul conducerii instituţiei la care era angajat şi unicul scop a fost acela de a le prelucra din punct de vedere tehnic şi ştiinţific.

Din aceste considerente evidente, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva nici nu s-a constituit parte civilă în cauză, deoarece nu a înregistrat vreun prejudiciu.

Încă de la începutul urmăririi penale şi apoi pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpaţii au susţinut că nu sunt vinovaţi şi că totdeauna au acţionat cu bună credinţă, respectând întocmai rigorile impuse de legislaţia în vigoare referitoare la comercializarea şi exportul bunurilor culturale.

Faţă de cele arătate, instanţa apreciază că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive pentru nici una din infracţiunile pentru care cei 5 inculpaţi au fost trimişi în judecată, (lipsind în principal latura obiectiva. (…)

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p., comb. cu art.10 lit. d C.p.p., achită pe inculpaţii REC, COA, CVO, LP, RNC, pentru infractiunile pentru care au fost trimisi in judecata.

În baza art.163 şi urm. C.p.p. dispune ridicarea măsurilor asiguratorii luate asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor prin ordonanţa din (…) a procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi dusă la îndeplinire conform proceselor verbale din data de (…), cu privire la:
– autoturismul (…) aparţinând inculpatei REC;
– autoutilitara (…) aparţinând inculpatului COA.

Constată că partea vătămată Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Respinge cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Statul Român prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional a jud. Hunedoara.

Stabileşte în sarcina MJ şi în favoarea Baroului Hunedoara plata sumei de 400 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu (pentru inculpatul LP).

Cheltuielile judiciare, în sumă de 61.000 lei, rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpaţii REC, RNC, CVO şi de la comunicare cu celelalte părţi.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.01.2011.

 
Secţiuni: Drept penal, Jurisprudență Judecătorii, RNSJ | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD