Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
Print Friendly, PDF & Email

Peste 150 de participanti din partea PwC Romania vor lua startul in cadrul Bucharest International Marathon
06.10.2011 | JURIDICE.ro


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

Peste 150 de participanţi din partea PwC România vor lua startul în cadrul Bucharest International Marathon care se va desfăşura pe 9 octombrie la Bucureşti. Printre aceştia se numără angajaţi şi parteneri ai PwC România, dar şi prieteni, copii ai angajaţilor şi clienţi invitaţi să alerge în echipa PwC la cele cinci probe ale competiţiei (proba de maraton, cea de semi-maraton, proba de ştafetă, cursa populară de 4 kilometri şi cursa rezervată copiilor).

„Pentru noi este un motiv de bucurie organizarea unei astfel de competiţii de anvergură în România care este cea mai bună pledoarie pentru traiul sănătos şi echilibrat. Sunt de asemenea încântat să descopăr entuziasmul de care au dat dovadă colegii mei care s-au înscris în număr foarte mare la probele maratonului.  Aş vrea să mulţumesc organizatorilor care au făcut posibilă desfăşurarea unei astfel de competiţii în România şi să-i felicit pentru aceste iniţiative – atât organizarea Bucharest International Marathon, cât şi a Crosului Societăţii Civile”, a declarat Peter de Ruiter, Partener, Liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală, PwC Romania şi unul dintre participanţii la proba de semi-maraton.

„În domeniul nostru de activitate, care presupune uneori eforturi intelectuale, dar şi fizice, considerabile, adoptarea unui stil de viaţă echilibrat şi activ care să-ţi întărească trupul şi mintea sunt obligatorii. Ştiu din proprie experienţă că randamentul meu profesional este întotdeauna mult mai bun după ce particip la activităţi sportive şi încerc să insuflu aceeaşi implicare în astfel de activităţi şi mai tinerilor mei colegi, iar firma noastră promovează un astfel de stil de viaţă sănătos organizând regulat competiţii sportive interne şi subvenţionând abonamente la săli de fitness pentru angajaţi”, a declarat John Webster, Partener, Liderul Departamentului de Audit, PwC România, participant de asemenea la proba de semi-maraton.

În vederea participării la maraton,  echipa PwC are posibilitatea de a desfăşura antrenamente cu un antrenor profesionist de atletism şi fitness, Stelian Tufaru, fost campion naţional la proba de 800 de metri. Antrenamentele se desfăşoară de trei ori pe săptămână.

Din partea PwC s-au înscris până acum la Bucharest International Marathon:
4 participanţi la proba de maraton
25 de participanţi la proba de semi-maraton
52 de participanţi la proba de ştafetă 10,5 km.
68 de participanţi la cursa populară de 4 km
7 copii înscrişi la cursa copiilor

Despre PwC:

PwC oferă servicii de audit financiar, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri, specializate pe diferite sectoare pentru a contribui la crearea unui mediu de afaceri favorabil şi a genera un plus de valoare pentru clienţii săi şi pentru toţi factorii implicaţi. Cei peste 169,000 de angajaţi ai firmei din 158 de ţări îşi valorifică gândirea, experienţa şi expertiza pentru a oferi perspective noi şi soluţii practice pieţei.

„PwC” semnifică reţeaua de firme membre ale PricewaterhouseCoopers International Limited (PwCIL). Fiecare dintre acestea este persoană juridică cu statut independent şi nu acţionează ca agent al PwCIL sau a oricărei alte firme membre. PwCIL nu furnizează niciun fel de servicii clienţilor. PwCIL nu este reponsabilă pentru actele sau omisiunile niciunei alte firme membre şi nici nu-şi poate exercita controlul sau judecata profesională pentru a le obliga în niciun fel. Nicio firmă membră nu este responsabilă sau răspunzătoare pentru actele sau omisiunile niciunei alte firme membre, nici nu poate să-şi exercite controlul asupra altei firme, sau să oblige altă firmă sau PwCIL în vreun fel.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate