TOP LEGAL
Print Friendly, PDF & Email

Difuzare meciuri de fotbal „pay-per-view” si codat. Limitarea teritoriala a transmisiilor. CJUE, C-403/08 şi C-429/08, Football Association Premier League Ltd s.a.
10.10.2011 | Dan VATAMANIUC


Ligile de fotbal europene nu mai pot vinde drepturile de televizare pe criterii strict teritoriale. În Cauzele conexate C‑403/08 şi C‑429/08 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că exclusivitatea teritorială de transmitere a meciurilor de fotbal este contrară liberei prestaţii a serviciilor.

Precizări prealabile

La baza Hotărârii din 04.10.2011 pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie [1] stau două cereri de pronunţare a unor hotărâri preliminare, adresate Curţii de către High Court of Justice – Chancery Division (Regatul Unit), și de High Court of Justice – Queen’s Bench Division (Regatul Unit).

Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor litigii între Football Association Premier League Ltd, NetMed Hellas SA și Multichoice Hellas SA, pe de o parte, și QC Leisure, domnul Richardson, AV Station plc, domnii Chamberlain și Madden, SR Leisure Ltd, domnii Houghton și Owen, pe de altă parte (în cauza C‑403/08), precum și între doamna Murphy, pe de o parte, și Media Protection Services Ltd, pe de altă parte (în cauza C‑429/08).

În esenţă, chestiunea litigioasă se referă la comercializarea și la utilizarea în Regatul Unit a unor dispozitive de decodare [2] care permit accesul la serviciile de radiodifuziune prin satelit ale unui organism de radiodifuziune, sunt fabricate și comercializate cu autorizarea acestui organism, însă sunt utilizate, în pofida voinței acestuia din urmă, în afara zonei geografice pentru care au fost furnizate.

Situaţia de fapt

Football Association Premier League Ltd (denumita in continuare FAPL) administrează „Premier League”, principalul campionat de fotbal profesionist pentru cluburile de fotbal stabilite în Anglia.

Activitățile desfășurate de FAPL includ printre altele filmarea meciurilor din „Premier League” și exercitarea, în ceea ce privește aceste meciuri, a unor drepturi de difuzare televizată. Drepturile de difuzare menționate sunt acordate sub licență direct de FAPL, pe o bază teritorială și pe perioade de trei ani.

Aceste drepturi sunt astfel atribuite posturilor de emisie printr‑o procedură de licitație deschisă, iar ofertantul care a dobândit, pentru o zonă, un pachet de drepturi de difuzare în direct a meciurilor din „Premier League”, i se acordă dreptul exclusiv de a le difuza în zona respectivă.

Pentru a proteja exclusivitatea teritorială a tuturor organismelor de radiodifuziune, fiecare dintre acestea se angajează, în acordul de licență cu FAPL, să împiedice recepționarea de către public a emisiunilor sale în afara zonei pentru care deține licența.

Cu toate acestea, în Regatul Unit anumite restaurante și baruri au început să utilizeze dispozitive de decodare provenind din alte state membre UE (precum cele fabricate şi comercializate de titularul sublicenţei de a difuza meciurile din „Premier League” din Grecia, si a căror utilizare în afara teritoriului naţional este interzisă) pentru a avea acces la meciurile din „Premier League”, reducând în acest fel simţitor costurile de transmitere.

FAPL a considerat că asemenea activități sunt prejudiciabile pentru interesele sale, întrucât aduc atingere exclusivității drepturilor acordate sub licență pe un anumit teritoriu și, prin urmare, valorii acestor drepturi.

În consecinţă FAPL a încercat să obţină încetarea acestora pe cale judiciară. Prima cauză (C-403/08) privește o acțiune civilă a FALP împotriva localurilor care au prezentat meciuri din „Premier League” utilizând cartele de decodor elene și împotriva furnizorilor unor astfel de cartele de decodor către localuri. A doua cauză (C-429/08) își are originea într-o acțiune penală împotriva doamnei Karen Murphy, proprietara unui bar care prezenta meciuri din „Premier League” utilizând o cartelă de decodor elenă.

În aceste două cauze, High Court (Regatul Unit) a sesizat Curtea de Justiție cu mai multe întrebări preliminare privind interpretarea dreptului Uniunii.

O prezentare, chiar şi succintă, a intrebărilor preliminarii ar depăşi cu mult obiectivul prezentei note, astfel încât nu voi insista pe aceste aspecte, mai ales în condiţiile în care acestea sunt prezentate pe larg in Hotărâre; voi puncta în continuare doar aspectele relevante ale soluţiei pronunţate de Curtea Europeană de Justiţie.

Soluţia Curţii

Potrivit aprecierilor Curţii, dispozitivele de decodare străine nu pot fi considerate ca fiind dispozitive ilicite (astfel cum este definit acest termen în Directiva privind accesul condiţionat [3]) deoarece au fost fabricate şi introduse pe piaţă cu autorizarea prestatorului de servicii, nu permit un acces gratuit la serviciile protejate și nu fac posibilă și nu facilitează evitarea unei măsuri tehnice luate pentru protejarea remunerării acestor servicii, dat fiind că a fost plătită o remunerație în statul membru în care sunt introduse pe piață.

În strânsă legătură cu această chestiune Curtea a reţinut că Directiva privind accesul condiţionat nu se opune unor reglementări naţionale [4] care să împiedice utilizarea dispozitivelor de decodare străine, întrucât o astfel de reglementare nu intră sub incidența domeniului coordonat de această directivă.

În ceea ce priveşte declararea ca ilicite a importului, vânzării și utilizării într-un stat membru a unor dispozitive de decodare străine, Curtea analizează această problemă din perspectiva liberei prestări a serviciilor şi nu a liberei circulaţii a mărfurilor. Această distincţie este importantă pentru că nu de puţine ori se face confuzie între cele două categorii de libertăţi fundamentale.

Jurisprudenţa Curţii a statuat că dacă o măsură națională prezintă legătură atât cu libera circulație a mărfurilor, cât și cu libera prestare a serviciilor, Curtea o examinează, în principiu, numai în raport cu una dintre aceste două libertăți fundamentale, dacă se dovedește că una dintre acestea este cu totul secundară în raport cu cealaltă și poate fi analizată în cadrul celeilalte [5].

Astfel, chiar în reglementările naţionale dispozitivele de decodare sunt considerate doar simple instrumente care permit abonaţilor să beneficieze de serviciile de radiodifuziune codificate, vizând în acest mod libera prestare a serviciilor şi nu circulaţia mărfurilor.

Având in vedere că reglementarea naţională în cauză se opune recepționării serviciilor de transmisie prin satelit de către persoanele care au reședința în afara statului membru de emisie, în speță în Regatul Unit, este evident că reglementarea respectivă are efectul de a împiedica accesul acestor persoane la serviciile menționate.

În continuare, Curtea analizează dacă această restricție privind libera prestare a serviciilor, interzisă prin articolul 56 TFUE, poate fi justificată în mod obiectiv, sub două aspecte (invocate de FAPL):

  1. justificarea unei restricţii printr‑un obiectiv de protecție a drepturilor de proprietate intelectuală, şi
  2. justificarea unei restricții prin obiectivul de a încuraja prezența publicului pe stadioanele de fotbal.

Trebuie amintit aici că o restricție privind libertățile fundamentale garantate de tratat poate fi justificată numai în cazul în care răspunde unor motive imperative de interes general, în măsura în care este de natură să asigure realizarea obiectivului pe care îl urmărește și nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia [6].

O astfel de restricție poate fi justificată în special de motive imperative de interes general care constau în protecția drepturilor de proprietate intelectuală [7].

Răspunsul Curţii este negativ în ambele ipoteze. FAPL nu poate invoca drepturi de autor nici chiar pentru meciurile din „Premier League”, întrucât acestea nu pot fi calificate drept opere.

Astfel, pentru a dobândi o asemenea calificare, ar trebui ca obiectul în cauză să fie original, în sensul ca acesta să constituie o creație intelectuală proprie a autorului său [8].

Or, în opinia Curţii, evenimentele sportive nu pot fi considerate creații intelectuale care pot fi calificate drept opere în sensul Directivei privind dreptul de autor [9]. Acest lucru este valabil în special pentru meciurile de fotbal, cărora li se aplică reguli de joc ce nu lasă loc niciunei libertăți creative în sensul dreptului de autor.

Cât priveşte justificarea privind încurajarea prezenței publicului pe stadioanele de fotbal, nici aceasta nu este întemeiată, în condiţiile în care Curtea a identificat posibilitatea introducerii unor clauze în contractele de licenţă care să interzică transmiterea meciurilor de fotbal într-un anumit interval, pentru a încuraja prezenţa publicului pe stadioane.

Probabil cea mai importantă întrebare preliminară este reprezentată de eventuala încălcare a art. 101 TFUE, ce interzice restrângerea concurenţei, prin introducerea unor clauze în contractele de licenţă ce impun organismelor de radiodifuziune obligaţia de a nu furniza dispozitive de decodare care să permită vizualizarea unor meciuri de fotbal din „Premier League”,  în exteriorul teritoriului care intră sub incidența contractului de licență.

Curtea reţine că dreptul concurenței al Uniunii nu se opune în principiu faptului ca un titular al unui drept să poată acorda unui licențiat unic dreptul exclusiv de a difuza prin satelit, pe o perioadă determinată, un obiect protejat numai în unul sau în mai multe state membre de emisie.

Cu toate acestea, potrivit jurisprudenţei Curţii, contractele care vizează împărțirea piețelor naționale în funcție de frontierele naționale sau prin care este îngreunată întrepătrunderea piețelor naționale trebuie considerate, în principiu, acorduri care au ca obiect restrângerea concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE [10].

Prin urmare, contractele de licenţă care conţin clauze ce interzic orice prestaţie transfrontalieră de servicii referitoare la meciurile din „Premier League”, acordând o exclusivitate teritorială absolută în zona care face obiectul licenței, constituie o restrângere a concurenţei în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE.

În sfârșit, în ceea ce privește întrebările legate de interpretarea Directivei privind dreptul de autor, Curtea subliniază cu titlu preliminar că numai secvențele video de deschidere, imnul „Premier League”, filmele preînregistrate care prezintă momentele cele mai importante din meciurile recente din „Premier League”, precum și anumite elemente grafice pot fi considerate „opere” și sunt astfel protejate de dreptul de autor. În schimb, meciurile în sine nu sunt opere care ar beneficia de o astfel de protecție.

Având în vedere aceste considerații, Curtea statuează că prezentarea într-un local a unor emisiuni care conțin opere protejate, precum secvența video de deschidere sau imnul „Premier League” constituie o „comunicare publică” în sensul Directivei privind dreptul de autor, pentru care este necesară autorizarea din partea autorului operelor. Astfel, în situația în care un local prezintă aceste opere clientelei prezente, operele sunt urmărite de un public suplimentar care nu a fost luat în considerare de autori când a fost autorizată difuzarea operelor lor.

Concluzii

Prin Hotărârea din 04.10.2011, Curtea constată că o legislație națională care interzice importul, vânzarea și utilizarea de cartele de decodor străine încalcă libera prestare a serviciilor și nu poate fi justificată nici în raport cu obiectivul protecției drepturilor de proprietate intelectuală, nici prin obiectivul încurajării prezenței publicului pe stadioanele de fotbal.

De asemenea, un sistem de licențe exclusive este contrar dreptului concurenței al Uniunii în cazul în care contractele de licență interzic furnizarea unor cartele de decodor străine telespectatorilor care doresc să urmărească emisiunile în afara statului membru pentru care este acordată licența.

În practică, se creează premisele unei concurenţe directe între posturile de televiziune prin satelit, în Europa, care vor avea o arie mult mai mare de extindere, decât cea limitată anterior la graniţele naţionale.

Hotărârea, prin implicaţiile sale complexe, poate marca începutul unei revoluţii a pieţei drepturilor de televizare, asemănătoare cu cea declanşată de hotărârea Bosman privind transferurile de jucători. Este, de asemenea şi sfârşitul „contrabandei” cu cartele de decodor deoarece, în fapt, persoanele fizice au dreptul de a achiziţiona aceste dispozitive de decodare de la orice radiodifuzor prin satelit, indiferent de locul lor de reşedinţă în Europa.


[1] Denumită în continuare „Curtea”[2] Denumite în continuare „dispozitive de decodare străine” sau „cartele de decodare”

[3] Directiva 98/84/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 1998 privind protecția juridică a serviciilor cu acces condiționat sau întemeiate pe aceste servicii, denumită în continuare „Directiva privind accesul condiţionat”

[4] Reglementările naţionale in acest text se referă la dreptul intern al Regatului Unit

[5] A se vedea Hotărârea din 24 martie 1994, Schindler, C‑275/92, Rec., p. I‑1039, punctul 22, și Hotărârea din 2 decembrie 2010, Ker‑Optika, C‑108/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 43

[6] A se vedea în acest sens Hotărârea din 5 martie 2009, UTECA, C‑222/07, Rep., p. I‑1407, punctul 25

[7] A se vedea în acest sens Hotărârea din 18 martie 1980, Coditel și alții, cunoscută sub numele „Coditel I”, 62/79, Rec., p. 881, punctele 15 și 16, precum și Hotărârea din 20 ianuarie 1981, Musik‑Vertrieb membran și K‑tel International, 55/80 și 57/80, Rec., p. 147, punctele 9 și 12

[8] A se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2009, Infopaq International, C‑5/08, Rep., p. I‑6569, punctul 37

[9] Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, denumită în continuare „Directiva privid dreptul de autor”

[10] A se vedea, prin analogie, în domeniul medicamentelor, Hotărârea din 16 septembrie 2008, Sot. Lélos kai Sia și alții, C‑468/06-C‑478/06, Rep., p. I‑7139, punctul 65, precum și Hotărârea GlaxoSmithKline Services și alții/Comisia și alții, C‑501/06 P, C‑513/06 P, C‑515/06 P și C‑519/06 P, Rep., p. I‑9291, punctele 59 și 61


Dan VATAMANIUC
avocat, SCA PERJU, ROTARU & ASOCIATII

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate