Catalin Predoiu: „Noul Cod civil va tulbura status quo-ul, nu numai doctrinar, ci si institutional, in mediile juridice”
18 octombrie 2011 | JURIDICE.ro
Ministerul Justitiei a dat publicitatii expunerea ministrului Justiţiei, Cătălin PREDOIU, în cadrul Conferinţei „Cum va schimba Noul Cod Civil regulile în afaceri?”organizată de societatea de avocaţi Zamfirescu Racoţi Predoiu
Hotel Radisson Blu:
„Doamnelor şi domnilor,
Îmi face o deosebită plăcere să expun astăzi, în faţa dumneavoastră, chiar dacă mă aflu într-o postură inedită, aceea de a fi lector în cadrul unei conferinţe organizate de o firmă din care am făcut parte, din care nu voi mai face parte, dar care îmi poartă (încă) numele.
Dar este de datoria mea să promovez proiectul instituţional al Noului Cod Civil (NCC), indiferent de riscurile unor percepţii subiective, fie ele şi eronate.
Doamnelor şi domnilor,
Ce înseamnă pentru noi unificarea dreptului privat operată de Noul Cod Civil? O simplă juxtapunere a normelor civile şi comerciale într-un singur instrument legislativ? O comasare mecanică sub o etichetă unică?
Noi ne-am ferit să procedăm astfel şi am încercat o fuziune a dreptului civil şi a celui comercial.
În primul rând, am aşezat aceleaşi principii la baza tuturor materiilor.
Libertatea de a dispune, buna – credinţă, sancţionarea abuzului de drept se regăsesc în materia familiei, bunurilor, obligaţiilor. Regulile generale de la obligaţii se dezvoltă şi la contractele speciale, ipoteci, etc.
În al doilea rând, am încercat să tratăm unitar raporturile obligaţionale, cu unele diferenţieri de regim, între profesionişti şi non – profesionişti.
Reguli până ieri specifice comercialului s-au extins în toate raporturile, de exemplu în materia publicităţii, sau regulile flexibile de stabilire a preţului contractului.
Reguli de protecţie, tradiţionale în civil, au acum vocaţie generală, de exemplu, extinderea principiului punerii în întârziere a debitorului.
Cât priveşte noţiunile de profesionist şi non – profesionist, nu sunt simple redenumiri ale binomului comerciant – necomerciant, ci schimbări calitative de substanţă.
Ele semnifică un proces subtil, dar ferm, petrecut în ultimii 20 de ani, şi anume apropierea necomerciantului de sfera instrumentelor comerciale, transformarea lui într-un profesionist prin natura activităţii, şi, pe de altă parte, demitizarea comerciantului ca specie de subiect juridic.
Pe de o parte, persoanele fizice îşi organizează din ce în ce mai mult activitatea de la care aşteaptă resursele existenţei, cum spunea o veche decizie a Casaţiei noastre, ca o profesiune, şi profesiunea ca pe o întreprindere, cu organizare, buget, marketing. Conferinţa de astăzi, ca şi celelalte la care am participat în organizarea altor societăţi avocaţiale, reprezintă un bun exemplu, chiar dacă ştiu că voi fi deja în dezacord cu Preşedintele UNBR care s-a pronunţat într-o conferinţă anterioară în sensul că avocatura nu intră în sfera definită de Codul Civil pentru activităţi cu caracter de întreprindere. Doctrina şi, mai ales legislaţia vor tranşa această dilemă! În opinia mea, viaţa a făcut-o demult.
Pe de altă parte, vechii comercianţi s-au specializat, ei sunt agricultori, industriaşi, brokeri de diverse feluri profesionale, etc. În plus, majoritatea dintre ei practică în forme societare, care acoperă substanţa unei întreprinderi.
Iată un alt motiv pentru care am adus în Cod contracte care până mai ieri erau apanajul comercianţilor: report, cont curent, comision, asigurare, transport, agenţie şi altele.
Iată de ce am inclus în Cod instrumente şi contracte proprii bancherilor precum facilitatea de credit, închirierea de casete de valori, contractul de cont bancar şi contractul de depozit bancar.
În fine, de aceea am stabilit în Cod norma primară pentru societăţi şi am preluat din fostul Cod Comercial asociaţiunea în participaţiune.
Această fuziune de comercial şi civil, prin infuziunea de instituţii tehnice folosite de operatorii economici este consecinţa unei evoluţii de facto şi premisa unei uniformizări fireşti a vieţii sociale, în cele din urmă.
În plan legislativ, Noul Cod Civil este doar primul pas al acestei evoluţii.
Anticipez o continuare şi o extindere a specializării ramurilor de drept profesional.
Deja consacratele ramuri ale dreptului societar şi dreptului insolvenţei vor fi însoţite treptat de dreptul asigurărilor, dreptul valorilor mobiliare, dreptul profesiilor liberale şi cine ştie ce-o mai inventa business-ul şi codifica legiuitorul.
Acest lucru se întâmplă deja în spaţiul juridic european. Este şi motivul pentru care comisarul Viviane Reding a elogiat Noul Cod Civil, pentru că este nu numai benefic pentru dinamizarea vieţii sociale şi a afacerilor în special, ci şi pentru că este rezonant cu ceea ce construim în dreptul european. Prin Noul Cod Civil România s-a plasat în ritmul şi avangarda acestor evoluţii europene.
Doamnelor şi domnilor,
Unul din refrenele preferate ale Cassandrelor care ne-au însoţit munca la Noul Cod Civil a fost eroarea renunţării la dualism şi efectele sale benefice pentru afaceri şi lumea dreptului.
Puţină lume se mai întreabă astăzi ce este dualismul dreptului privat şi de unde vine el?
Haideţi să dăm şi noi o fugă cu gândul în istoria comerţului şi a dreptului comercial, preţ de câteva minute!
E deja cunoscut faptul că jus mercatorum a apărut aproximativ în aceeaşi perioadă a Evului Mediu târziu, simultan deci, în Republicile şi oraşele italiene Geneva, Milano, Veneţia, în Flandra (Bruges, Anvers), în oraşele Ligii Hanseatice (Hamburg, Brehme, Lubeck), sau cele ale Europei Centrale (Frankfurt, Erfurt, Leipzig), prin instituţii ca societatea, contabilitatea, cambia, falimentul, compensările, băncile profesionale, jurisdicţia profesională consulară, etc. (vezi spre exemplu Decocq, 2005, I.L. Georgescu, 2002).
Simt nevoia unei scurte paranteze. Supremaţia comerţului occidental îşi are rădăcinile în câteva „întâmplări”, una dintre ele este inventarea contabilităţii, care a permis mobilizarea resurselor şi gestiunea corectă a patrimoniului. Fraudele contabile generalizate conduc, în final, la prăbuşirea întreprinderilor şi economiilor. Ce s-a întâmplat în anii 1990 cu sistemul bancar românesc, sau cu Enron, este extrem de elocvent. Mistificarea şi minciuna în micro sau macroeconomie nu poate duce decât la faliment, de diverse feluri. Am închis paranteza.
Acest drept profesional născut natural în activitatea celei mai dinamice şi mobile grupări de oameni din Evul Mediu, negustorii, s-ar fi desăvârşit în chip la fel de firesc în mai multe ramuri specializate, profesionale, drept societar, drept cambial, etc., dacă şi-ar fi urmat evoluţia firească.
Această evoluţie firească a fost întreruptă, însă, de intervenţia factorului politic.
Prima intervenţie a fost urmarea centralizării operate de statele monarhice. Dreptul cutumiar şi consular folosit de comercianţi a început să fie codificat. Birocraţiile statelor medievale monarhice erau prea rigide ca să poată reuşi adaptarea monopolului politic impus de suverani la o diversitate juridică creată magistral de comercianţi şi consulii lor.
Ordonanţele lui Colbert din 1673 (Comerţul terestru) şi 1681 (Comerţul maritim şi navigaţiunea) sunt cele mai cunoscute exemple, dar sunt şi altele, dar pe care nu le voi menţiona, având în vedere natura expunerii.
Dreptul negustorilor era elaborat de practicieni, dar devenise edictat de Stat. (Decocq, 2005).
A doua intervenţie a politicului asupra dreptului profesional cutumiar al comercianţilor s-a petrecut cu ocazia unui eveniment care, vorba unui chinez celebru, nu şi-a relevat toate efectele sale asupra lumii: Revoluţia Franceză.
Revoluţia Franceză a proclamat demagogic libertatea comerţului şi a industriei – de parcă selecţia înseamnă altceva decât manifestarea libertăţii în competiţie – şi a pus-o în aplicare prin decretul Allarde în 1791, abolind corporaţiile şi reglementarea meseriilor prin decretul Le Chapelier, în acelaşi an, 1791 (Decocq, 2005).
Iată ce ne spune însă doctrina franceză:
„Ideea unui drept profesional şi autonom s-a găsit condamnată. Imperiul a permis elaborarea unui Cod de comerţ relativ mediocru, arhaic şi golit rapid de conţinut. S-a dezvoltat deci expresia de drept comercial pentru a exprima existenţa unei reguli de drept privat, derogând de la Codul Civil şi aplicându-se unei serii de operaţiuni obiective (viziunea obiectivă).” (Georges Decocq, Droit Commercial, 2eme edition, Dalloz, 2005).
Suntem, aşadar, în prezenţa unei ficţiuni juridice de proporţii, care a fost construită pentru a acoperi un act politic forţat, negarea breslelor şi înghesuirea unei evoluţii milenare în tiparele unei dogme.
Iată ce spunea şi profesorul I.L. Georgescu despre acest Cod de comerţ francez de la 1808:
„Când statele încep însă a face ele legi comerciale, datorită schimbării politice şi sociale, constând în creşterea puterii monarhice în detrimentul organizaţiilor corporaţiilor de negustori şi când, renunţându-se la norma spontană, a trebuit să se facă apel la oameni de legi, adică la persoane străine de interesele şi idealurile unei clase – care pentru perceperea fenomenului economic şi social fac apel la tehnica juridică, fiindcă nu mai au înţelegerea directă a nevoilor, s-a falsificat, prin prejudecăţi sociale şi politice, adevărul, aşa cum a făcut legiuitorul francez din 1807. El a crezut că este democrat şi revoluţionar, dacă aplică regulile de drept, ale unei categorii milenare de profesionişti, unei categorii de operaţiuni (actele de comerţ), pe care le determină în chipul cel mai empiric cu putinţă, fără nicio idee călăuzitoare. Astfel, încât, dacă mai târziu, în urma unei mai juste cunoaşteri a evoluţiei şi a intereselor ce guvernează şi ocrotesc comerţul, ştiinţa juridică revine la un drept profesional, ea nu face decât să asculte de interesele din totdeauna ale schimbului comercial şi ale slujitorilor săi, comercianţii.” (I.L. Georgescu, Drept comercial român, vol.I, All Beck, 2002, pg.49).
Iată ce spunea şi M.A. Dumitrescu, în 1924:
„(…)suntem, fără umbră unei ezitaţiuni, partizanii convinşi ai suprimărei deosebirei absurde dintre actele de comerţ şi actele civile şi supunerea tuturor la aceleaşi norme legislative” (M.A. Dumitrescu, Manual de drept comercial, Editura Librăriei „Universala” „Alcalay & co, 1924, p.18)
Continua autorul, arătând că „argumentele ce susţin diviziunea sunt întemeiate dacă le aplicăm la comercianţi. Or, foarte multe dintre aşa-zisele fapte de comerţ nu sunt, în realitate, prin natura lor, decât fapte civile, etichetate în mod arbitrar comerciale. Apoi, pentru foarte multe fapte, legiuitorul comercial nici n-a fost în stare să ne dea criterii după cari să le putem descoperi în mod sigur natura lor comercială. Aşa, din cauza dualismului legislativ domneşte în doctrină şi jurisprudenţă o incertitudine dăunătoare pentru viaţa practică (…).” (M.A. Dumitrescu, Manual de drept comercial, Editura Librăriei „Universala” „Alcalay & co, 1924, p.18).
Dar ce s-a întâmplat cu acest Cod francez de la 1808? Belgienii l-au preluat rapid, apoi moda şi împrejurările istorice l-au împins în 1882 în Italia, de unde legiuitorul român l-a tradus şi copiat selectiv în 1887.
Aşa s-a născut la noi dualismul dreptului privat!
Iată deci, la ce „evoluţie” naturală, la ce „tradiţii naţionale” am îndrăznit să renunţăm noi când am pornit la unificarea dreptului privat. Zic am pornit, pentru că încă nu am încheiat, după cum arătam mai sus, Noul Cod Civil este primul pas dintr-o muncă uriaşă.
Ei, da, aici este problema! O muncă uriaşă! Pe care va trebui să o faceţi, dumneavoastră, profesiile juridice, incluzând aici şi magistratura, dar şi legiuitorul.
Conchizând, ceea ce a operat legiuitorul român de această dată a fost o reparaţie, altoim din nou ramurile dreptului privat, pentru ca din acest copac să crească în mod natural ramurile unui drept profesional, nu decupat cu barda istoriei, ci rafinat de pana juriştilor care înţeleg zbaterea celor care creează locuri de muncă şi bani: întreprinzătorii adevăraţi!
Doamnelor şi domnilor,
După cum arată şi titlul expunerii mele, sistemul judiciar poate, este în măsură să aplice cu succes Noul Cod Civil!
Acest text nu reprezintă o noutate absolută. Primele lucrări au început în 1997, prima formă circulată în lumea juridică datează din anul 2000, apoi în 2002 a fost înaintat un proiect Parlamentului, adoptat de Senat şi lăsat în nelucrare. Pe această formă, subliniez, publică, am reluat lucrările în 2006, iar în 2008 – 2009 am transformat decisiv munca tehnică de elaborare legislativă într-un proiect instituţional, politic şi legislativ.
În plus, nici sub aspectul conţinutului, textul nu reprezintă o inovaţie de la un capăt la altul, ci o dezvoltare a unor instituţii cunoscute.
O altă premisă pozitivă o reprezintă izvoarele.
Noul Cod civil urmează tendinţele actuale de reformare a legislaţiei civile, care se îndreaptă spre monism şi specializare în unitate (Codul Civil Quebec, 1994; Codul Civil italian, 2000).
La jumătatea secolului trecut, Quebec a luat decizia modificării Codului său Civil. În final, după o muncă de aproximativ 50 de ani, acesta a reuşit să dea lumii un Cod modern ce a intrat în vigoare în 1994. El a înlocuit ‘Code Civil du Bas-Canada’, care era în vigoare de la 1 iulie 1866. Acesta grupează, într-o concepţie monistă, instituţiile fundamentale din dreptul civil: persoana fizică şi juridică, familia, succesiunile, bunurile, obligaţiile, inclusiv contractele speciale, priorităţile şi ipotecile, probele, prescripţia extinctivă, ş.a.m.d.
În acelaşi timp, este un fericit exemplu de îmbinare a instituţiilor de drept anglo-saxon cu cele de drept continental. Este tradiţie şi modernitate în acelaşi timp şi se potriveşte foarte bine cu evoluţia recentă a dreptului nostru privat care, deşi bazat pe un fundament de drept continental, actualul Cod Civil a receptat, după anul 1990 numeroase instituţii şi influenţe ale dreptului anglo-saxon în materia pieţei de capital, în materia insolvenţei, în materia garanţiei reale mobiliare.
De asemenea, o altă sursă importantă de inspiraţie a redactorilor Codului şi care consacră sistemul monist a fost Legea Elveţiană a Obligaţiilor. Aceasta reprezintă, de fapt Cartea a V-a din Codul Civil, ea fiind finalizată şi promovată ulterior adoptării Codului Civil Elveţian în 1907. Legea Civilă a Obligaţiilor cuprinde 1.200 de articole, fiind mai mare decât celelalte 4 cărţi ale Codului Civil Elveţian, care au împreună 899 de articole.
Este un monument legislativ, una dintre cele mai precise şi frumoase legiuiri civile din câte s-au scris. Simplitatea, claritatea, logica şi eleganţa acesteia apropie Legea Elveţiană a Obligaţiilor de perfecţiune.
De câteva luni, o stare de emulaţie s-a instalat în legătură cu aplicarea NCC, pleiada de conferinţe o probează. Este un atu în jocul mai larg al reformării mentalităţilor în Justiţia noastră.
NCC va fi un moment de referinţă, el va tulbura status quo-ul, nu numai doctrinar, ci şi instituţional, în mediile juridice. Iar faptul că unii dezavuează aceste eforturi, ori ne compătimesc pentru că ne compromitem politic, sau mai rău, îşi plâng de milă, este, pentru mine, o probă în plus că schimbarea trebuia pornită mai demult.
Dar, cum spunem noi, bine şi mai târziu, şi conchid, după cum obişnuiesc, făcând un pas lateral şi privind din perspectivă europeană: Codurile „… reprezintă o ocazie importantă de a realiza o reformă aprofundată a sistemului judiciar din România.”, spune Raportul Comisiei Europene din iulie 2010.
Personal, acest lucru l-am avut în vedere, să dăm ocazia profesiilor juridice şi sistemului judiciar să se schimbe în bine la faţă. Dacă vor face acest lucru sau nu, vom vedea.
Dacă îmi permiteţi o opinie, nu există alternativă.
Vă mulţumesc pentru atenţie.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
