Conform art. 1207 din Noul Cod Civil, contractul poate fi anulat la cererea părţii care la momentul încheierii contractului se afla într-o eroare esenţială, dacă cealaltă parte ştia sau, după caz, trebuia să ştie că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esenţial pentru încheierea contractului.

Eroarea este esenţială (a) când poartă asupra naturii sau obiectului contractului (de exemplu, dacă unul dintre co-contractanţi credea că încheie un contract de întreţinere şi nu un contract de vânzare), (b) când poartă asupra identităţii obiectului prestaţiei (de pildă, dacă unul dintre co-contractanţi credea că va cumpăra un anume bun, dar, de fapt, achiziţionează un altul) sau asupra unei cantităţi a acesteia în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat, ori (c) când poartă asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a acesteia în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat (spre exemplu, atunci când s-a încheiat un contract de mandat sau de intermediere în considerarea calităţilor personale mandatarului sau intermediarului).

Eroarea care priveşte simplele motive ale contractului nu este esenţială, cu excepţia cazului în care prin voinţa părţilor asemenea motive au fost considerate hotărâtoare.
Pentru a putea fi invocată, în concordanţă cu art. 1208 din Noul Cod Civil, eroarea trebuie să fie scuzabilă în sensul că respectivul contract nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligenţe rezonabile.
De asemenea, nu se poate invoca eroarea asumată, respectiv eroarea care poartă asupra unui element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invocă sau, după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta.

Partea care este victima unei erori nu se poate prevala de aceasta contrar exigenţelor bunei-credinţe. Buna-credinţă este prezumată, co-contractantul trebuind să aducă probe în sensul că partea care invocă eroarea o face cu rea-credinţă.

O noutate de reglementare constă în faptul că dispoziţiile privitoare la eroare se aplică în mod corespunzător şi atunci când există o eroare de comunicare sau de transmitere a informaţiilor sau documentelor. Mai exact, aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în situaţiile în care eroarea poartă asupra declaraţiei de voinţă ori în cele în care declaraţia a fost transmisă inexact prin intermediul unei alte persoane sau prin mijloace de comunicare la distanţă.

Simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului, ci numai rectificarea, afară de cazul în care, concretizându-se într-o eroare asupra cantităţii, a fost esenţială pentru încheierea contractului. Eroarea de calcul trebuie corectată la cererea oricărei părţi.
Cu titlu de noutate, Noul Cod Civil admite şi posibilitatea invocării erorii de drept, respectiv eroarea asupra existenţei sau conţinutului unei norme juridice. Eroarea de drept este considerată esenţială atunci când priveşte o normă juridică determinantă, potrivit voinţei părţilor, pentru încheierea contractului. Cu toate acestea, eroarea de drept nu poate fi invocată în cazul dispoziţiilor legale accesibile şi previzibile.

Partea care a fost în eroare la momentul încheierii unui act juridic civil are două posibilităţi: de a cere anularea actului juridic sau de a cere adaptarea acestuia.

Adaptarea contractului în caz de eroare este un mecanism nou, reglementat de art. 1213 din Noul Cod Civil, ce presupune ca partea care a fost în eroare să ceară printr-o notificare executarea contractului în modul în care această parte a înţeles clauzele acestuia. Adaptarea contractului se poate face numai cu consimţământul celeilalte părţi.  Astfel după ce a fost informată asupra felului în care partea îndreptăţită să invoce anulabilitatea a înţeles contractul şi înainte ca aceasta să fi obţinut anularea, cealaltă parte trebuie, în termen de cel mult 3 luni de la data când a fost notificată ori de la data când i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, să declare că este de acord cu executarea sau să execute fără întârziere contractul, astfel cum a fost înţeles de partea aflată în eroare.

În ceea ce priveşte vicierea prin dol a consimţământului, aceasta intervine, conform art. 1214 din Noul Cod Civil, atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să-l informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie. O deosebire importantă faţă de vechiul Cod Civil este că dolul poate determina anularea contractului indiferent de elementul asupra căruia poartă şi indiferent dacă elementul respectiv era determinant sau nu pentru încheierea contractului. Sub imperiul vechii reglementări, dolul nu ducea la anularea contractului decât în situaţia în care era decisiv pentru încheierea contractului. Astfel, în cazul în care manopere dolosive întrebuinţate determinau acceptarea de către cealaltă parte a unor clauze mai puţin favorabile, nu se putea invoca nulitatea actului juridic încheiat, ci se puteau cere numai despăgubiri.

Această posibilitate, de a cere despăgubiri, este păstrată ca opţiune pentru cel al cărui consimţământ a fost viciat, care are două posibilităţi: de a cere anularea contractului, împreună cu daune-interese, sau de a cere menţinerea acestuia şi reducerea prestaţiei sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţit.

Dolul poate proveni şi de la un terţ, în cazul în care cealaltă parte a cunoscut sau, după caz, trebuia să cunoască dolul la încheierea contractului.

av. partener Cornel POPA, av. Ruxandra FRANGETI
TUCA ZBARCEA & ASOCIATII