Reguli specifice aplicabile raporturilor intre profesionisti conform Noului Cod Civil
24 octombrie 2011 | JURIDICE.ro, Cornel POPA, Ruxandra FRANGETI
Regulile speciale prevăzute în Codul Comercial, care reglementau un regim juridic diferit pentru raporturile comerciale, fie au fost preluate de noul Cod Civil şi extinse spre aplicare tuturor raporturilor de drept privat indiferent de părţile acestui raport (ex: formarea contractelor la distanţă, regimul juridic al dobânzilor, determinarea locului executării obligaţiilor etc.), fie au fost preluate de noul Cod Civil, dar vizează în continuare numai raporturile privind profesioniştii (ex: solidaritatea codebitorilor, determinarea preţului între profesionişti etc.).
Formarea contractelor la distanţă
Formarea contractelor la distanţă este reglementată de art. 1182-1200 din noul Cod Civil, fiind aplicabilă atât raporturilor de drept civil, cât şi raporturilor dintre profesionişti. Contractul se încheie în momentul şi în locul în care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunoştinţă de ea din motive care nu îi sunt imputabile, noul Cod Civil reglementând astfel ceea ce literatura de specialitate numeşte teoria recepţiunii. Codul Comercial prevedea expres mecanismul de formare a contractelor la distanţă pentru raporturile comerciale, reglementând teoria informaţiunii, potrivit căreia contractul era perfect din momentul în care acceptarea a ajuns la cunoştinţa „propuitorului” (ofertantului) în termenul hotărât de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii şi acceptării după natura contractului. Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (denumită în continuare „LPA”) conţine dispoziţii tranzitorii privind aplicarea acestei reguli, care nu este aplicabilă contractelor în cazul în care oferta de a contracta a fost expediată înainte de intrarea în vigoare a noului Codului Civil.
Determinarea locului executării obligaţiilor
Regulile privind determinarea locului executării obligaţiilor, reglementate de Codul Comercial în art. 59 doar pentru raporturile comerciale, sunt aplicabile acum tuturor raporturilor de drept privat. Art. 1494 din noul Cod Civil priveşte cazul în care părţile nu au stabilit locul executării obligaţiilor sau acesta din urmă nu se poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părţi ori al uzanţelor. În aceste cazuri enumerate mai sus, locul executării obligaţiilor se va determina în funcţie de tipul de obligaţie. Astfel, obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plăţii, obligaţia de a preda un lucru individual determinat trebuie executată în locul în care bunul se afla la data încheierii contractului, iar celelalte obligaţii se execută la domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la data încheierii contractului.
Regimul dobânzilor în cazul obligaţiilor băneşti
În ceea ce priveşte regimul dobânzilor în cazul obligaţiilor băneşti, conform Codului Comercial şi a Codului Civil din 1864, dobânzile curgeau de la data chemării în judecată a debitorului, afară de cazurile expres prevăzute de lege, când dobânda curgea de drept. O prevedere expresă în acest sens era art. 43 din Codul Comercial care prevedea că „datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile”. Art. 1535 din noul Cod Civil extinde această regulă din Codul Comercial pentru toate obligaţiile băneşti. Astfel, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorului nu îi este permis să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic. Dacă, înainte de scadenţă, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadenţă.
Pentru mai multe detalii privind dobânzile în cazul obligaţiilor băneşti, a se vedea secţiunea privind răspunderea contractuală.
Capitalizarea dobânzilor
În ceea ce priveşte anatocismul (capitalizarea dobânzilor), art. 1489 alin. (2) din noul Cod Civil prevede faptul că dobânzile scadente produc ele însele dobânzi numai atunci când legea sau contractul, în limitele permise de lege, o prevede ori, în lipsă, atunci când sunt cerute în instanţă. În acest din urmă caz, dobânzile curg numai de la data cererii de chemare în judecată.
Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar menţine dispoziţiile vechii reglementări (art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti) conform cărora dobânda se calculează numai asupra cuantumului sumei împrumutate, iar dobânzile se pot capitaliza şi produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an.
Cu toate acestea, Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 prevede că dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi. Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 defineşte dobânda remuneratorie ca fiind dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei şi dobânda penalizatoare drept dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă. Pentru mai multe informaţii despre modul de calcul al dobânzilor remuneratorii şi penalizatoare a se vedea secţiunea privind răspunderea contractuală.
Corelaţia dintre daune-interese şi dobânda legală
O altă diferenţiere ce se făcea în vechea reglementare prevedea problema acordării daunelor-interese peste dobânda legală. Regula, conform art. 1088 din Codul Civil din 1864, era că în cazul obligaţiilor care au drept obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate. Astfel, în cazul contractului de mandat comercial, mandatarul care schimba destinaţiunea sumelor primite în socoteala mandantului, era dator a plăti dobânda la aceste sume din ziua în care le-a primit, deosebit de daune interese pentru neîndeplinirea mandatului. Conform art. 1535 alin. (3) din noul Cod Civil, în cazul obligaţiilor băneşti, dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
Determinarea preţului între profesionişti
Una dintre regulile din Codul Comercial extinsă de noul Cod Civil raporturilor dintre profesionişti se referă la determinarea preţului între aceştia din urmă. Astfel, conform art. 1233 din noul Cod Civil, dacă un contract încheiat între profesionişti nu stabileşte preţul şi nici nu indică o modalitate pentru a-l determina, se presupune că părţile au avut în vedere preţul practicat în mod obişnuit în domeniul respectiv pentru aceleaşi prestaţii realizate în condiţii comparabile sau, în lipsa unui asemenea preţ, un preţ rezonabil.
Solidaritatea codebitorilor şi fideiusorilor
O altă regulă aplicabilă conform vechii reglementări raporturilor comerciale şi extinsă în prezent asupra tuturor obligaţiilor contractate de către profesionişti, este prezumţia solidarităţii codebitorilor unei obligaţii contractate în exerciţiul activităţii unei întreprinderi, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Regula potrivit căreia fideiusorul, chiar necomerciant, ce garantează o obligaţie comercială, este prezumat a fi solidar cu debitorul principal, nu a fost păstrată în noua reglementare. Pe de altă parte, art. 2300 din noul Cod Civil prevede faptul că atunci când fideiusorul se obligă împreună cu debitorul principal cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar, fideiusorul nu mai poate invoca beneficiile de discuţiune şi de diviziune.
Termenul de graţie
În ceea ce priveşte interdicţia acordării unui termen de graţie în materie comercială, regula nu este tratată ca atare în noul Cod Civil. Acordarea unui termen suplimentar debitorului pentru executarea obligaţiei este reglementată însă în cadrul punerii în întârziere. Astfel, art. 1522 alin. (3) prevede faptul că prin notificarea de punere în executare a debitorului, trebuie să se acorde acestuia din urmă un termen de executare ţinând seama de natura obligaţiei şi de împrejurări. Dacă prin notificare nu se acordă un asemenea termen, debitorul poate să execute obligaţia într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării.
av. partener Cornel POPA, av. Ruxandra FRANGETI
TUCA ZBARCEA & ASOCIATII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
