Secţiuni « Articole » RNSJ
RNSJ - Revista de note şi studii juridice
Condiţii de publicareDespre revistă
Note de studiuStudii
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
RNSJ

Efectul retroactiv al nulitatii in materia contractelor cu executare succesiva

1 noiembrie 2011 | JURIDICE.ro, Levana ZIGMUND, Ruxandra NIŢĂ

Noul Cod Civil aduce modificări substanţiale în materia nulităţii instituind principiul retroactivităţii efectelor nulităţii şi în ceea ce priveşte contractele cu executare succesivă. În acest sens, art. 1257 (3) din Noul Cod Civil prevede că, la desfiinţarea contractului, părţile vor fi ţinute să restituie, în natură sau prin echivalent, prestaţiile primite, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu. Acelaşi text prevede că restituirea se va face în conformitate cu dispoziţiile art. 1639 – 1647 privind modalităţile de restituire a prestaţiilor.

În regimul vechiului Cod Civil, contractele cu executare succesivă constituiau exemplul clasic de excepţie de la principiul restabilirii situaţiei anterioare (restitutio in integrum) şi, implicit, de la principiul retroactivităţii efectelor nulităţii. Principalul argument care stătea la baza instituirii acestei excepţii l-a constituit imposibilitatea obiectivă de restabilire a situaţiei anterioare, ceea ce determina ca efectele nulităţii să se producă numai pentru viitor (ex nunc). Cu titlu de exemplu, în cazul unui contract de locaţiune desfiinţat pentru cauză de nulitate, folosinţa bunului era considerată definitiv executată şi nu putea fi restituită locatorului, iar acesta din urmă nu era obligat la întoarcerea chiriei primite deoarece s-ar fi produs o îmbogăţire fără justă cauză a locatarului.

În prezent, în baza art. 1645 din Noul Cod Civil, cel obligat la restituire, chiar dacă a fost de bună-credinţă, datorează o indemnizaţie pentru folosinţa bunului dacă această folosinţă a fost obiectul principal al prestaţiei sau dacă bunul era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide. Cu toate acestea, debitorul de bună-credinţă nu va întoarce fructele bunului supus restituirii sau folosinţa bunului în alte cazuri decât cele două menţionate anterior, şi anume în situaţiile în care folosinţa bunului nu a fost obiectul principal al prestaţiei sau bunul nu era, prin natura lui, supus unei deprecieri rapide. Debitorul obligaţiei de restituire care a fost de rea-credinţă va restitui, însă, în toate cazurile fructele dobândite sau pe care ar fi putut să le dobândească, precum şi folosinţa bunului. Astfel, în exemplul menţionat anterior, al contractului de locaţiune declarat nul sau anulat, locatarul va datora o indemnizaţie pentru folosinţa bunului, chiar şi în situaţia în care a fost de bună-credinţă (deoarece folosinţa este considerată obiect principal al prestaţiei), în timp ce locatorul va fi ţinut să restituie chiria primită.

Este de aşteptat ca soluţia promovată de Noul Cod Civil să ridice probleme, în special în ceea ce priveşte modalitatea practică în care se va face restituirea prestaţiilor în acele cazuri în care aceasta nu poate avea loc în natură. Probleme de acest tip vor fi incidente, în mod special, în cazul contractelor de prestări servicii sau al celor care presupun transmiterea folosinţei unui anumit bun. De exemplu, în acele situaţii în care restituirea nu se poate face decât prin echivalent, instanţele ar putea opta, virtualmente, între mai multe modalităţi efective de restituire a prestaţiilor executate în baza contractului cu executare succesivă declarat nul sau anulat.

O primă soluţie ar putea fi ca instanţa să stabilească echivalentul monetar al prestaţiilor datorate de un chiriaş ori de beneficiarul unor prestaţii în raport de preţul agreat prin chiar contractul nul/anulat, urmând ca această indemnizaţie să fie compensată cu sumele pe care cealaltă parte, la rândul său, le-ar avea de restituit (chiria, în cazul locatorului, ori preţul serviciilor, în cazul prestatorului). Spre exemplu, în cazul unui contract de locaţiune anulat, această soluţie s-ar traduce prin stabilirea echivalentului folosinţei bunului la nivelul chiriei agreat de părţi în contract, instanţa dispunând ulterior compensarea echivalentului folosinţei astfel determinat cu valoarea chiriei încasate deja de locator.

O astfel de soluţie ar putea fi, însă, întâmpinată cu reticenţă, întrucât ea presupune să se dea efecte unui contract declarat nul sau anulat. S-ar putea susţine că a determina valoarea folosinţei bunului prin raportare la voinţa părţilor exprimată în contractul desfiinţat contravine însuşi principalului efect al nulităţii şi anume, în exprimarea utilizată de legiuitorul Noului Cod Civil la art. 1254: contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat. Pentru a evita o asemenea critică, instanţele ar putea adopta o altă soluţie: determinarea echivalentului prestaţiilor care nu se mai pot restitui în natură nu prin raportare la preţul contractual, ci prin administrarea unui probatoriu minuţios, apelând la opinia unui expert. Cu titlu de exemplu, în cazul unei contract de închiriere de locuinţe desfiinţat pentru motiv de nulitate, instanţa ar putea solicita o expertiză în vederea determinării valorii folosinţei bunului în raport de valoarea chiriei pe piaţa imobiliară pentru locuinţe de categorie similară. După stabilirea valorii folosinţei bunului închiriat în acest mod, instanţa va verifica în ce măsura chiria încasată deja de locator corespunde valorii stabilite prin expertiză, dispunând, după caz, fie ca locatorul să restituie diferenţa încasată în plus, fie ca locatarul să plătească o diferenţă, până la nivelul preţului folosinţei care ar fi trebuit să fie încasat de către locator, aşa cum acesta a fost stabilit de instanţă.

Desigur, problema retroactivităţii efectelor nulităţii în contractele cu executare succesivă se pune şi în cazul în care declararea sau constatarea nulităţii intervine după ce numai una dintre părţi a executat contractul, cazuri în care nu se va mai pune problema compensării între părţi.  De pildă, în situaţia în care prestatorul a prestat servicii şi, înainte de a primi preţul, contractul a fost declarat nul, se va pune numai problema stabilirii contravalorii acestora pentru ca, prin plata acesteia de către beneficiarul serviciilor, părţile să fie repuse în situaţia anterioară. Şi în acest caz, instanţa poate opta să ia preţul contractual drept referinţă în stabilirea contravalorii prestaţiilor, sau să dispună administrarea de probe, inclusiv expertiză, pentru determinarea acesteia fără referire la contract.

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

Existenţa mai multor posibile soluţii pentru care instanţele ar putea opta în ceea ce priveşte stabilirea contravalorii prestaţiilor ce trebuie restituite este susceptibilă de a produce insecuritate la nivelul justiţiabililor deoarece, până la stabilirea unei practici unitare în materie, efectele nulităţii unui contract cu executare succesivă şi întinderea obligaţiei de restituire nu vor putea fi anticipate. Mai mult decât atât, practica şi doctrina sistemelor de drept care recunosc efectul retroactiv al nulităţii fără a distinge între tipurile de contract, şi pe care redactorii Noului Cod Civil le-au folosit ca sursă de inspiraţie în această materie, nu sunt nici ele unitare, existând multiple interpretări şi teorii referitoare la temeiul de drept care stă la baza restituirii prestaţiilor, precum şi la modalităţile practice de efectuare a acesteia. De exemplu, s-au reţinut soluţii în care raportarea la contractul nul a fost considerată validă pe baza teoriei contractului putativ sau cea a îmbogăţirii fără justă cauză, fie prin considerarea nulităţii ca o variantă de reziliere (caz în care efectele s-ar produce ex nunc), sau chiar prin referire la conceptul general de echitate.

În fine, problema restituirii prestaţiilor în cazul contractelor cu executare succesivă se va pune în special în situaţiile în care contractul este desfiinţat pe motiv de nulitate absolută. În cazurile în care ar fi incidentă nulitatea relativă, art. 1263 prevede că executarea obligaţiei în mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmată reprezintă o cauză de validare a contractului prin acoperirea motivului de nulitate relativă. Astfel, în cazul în care contractul a fost executat voluntar,  partea interesată să obţină anularea va trebui să demonstreze că executarea contractului nu a reprezentat o confirmare tacită deoarece, în fapt, ea nu a cunoscut cauza de nulitate la momentul executării, neputând avea loc o confirmare în sensul art. 1263 (2).

Notăm, în acest context, că art. 1252 din Noul Cod Civil instituie o prezumţie de nulitate relativă, pentru cazurile în care natura nulităţii nu este determinată sau nu reiese în mod neîndoielnic din lege; se poate de aceea estima că situaţiile de nulitate relativă – deci, confirmabilă – vor fi mai frecvente în practică.  De asemenea, Noul Cod Civil instituie posibilitatea ca părţile să declare sau constate nulitatea în mod convenţional (aşa-numita „nulitate amiabilă”).  Fără a putea crea noi cauze de nulitate, părţile pot totuşi – în lipsa unei interdicţii prin lege şi cu respectarea dispoziţiilor imperative ale legii – să stabilească şi efectele nulităţii.  Mai exact, părţile pot stabili, în acest caz, şi contravaloarea prestaţiilor care se restituie, inclusiv prin raportare la preţul contractual.

Levana ZIGMUND
avocat partener ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAŢII

Ruxandra NIŢĂ
avocat ŢUCA ZBÂRCEA & ASOCIAŢII

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership