Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
Comentariile sunt închise pentru Curtea de Apel Oradea – chemata sa dea curs unor cereri de sesizarea a CJUE in materie fiscala
Print Friendly, PDF & Email

Curtea de Apel Oradea – chemata sa dea curs unor cereri de sesizarea a CJUE in materie fiscala
03.11.2011 | JURIDICE.ro, Cosmin COSTAS

Recent, Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a fost sesizată cu trei cereri de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în vederea interpretării legislaţiei fiscale europene şi a compatibilităţii legislaţiei fiscale române cu aceasta.

Cele trei cereri de sesizare au fost formulate în temeiul art. 267 par. (3) TFUE, în faţa unei instanţe care judecă în ultim grad, de către societăţile Scandic Distilleries (dosar nr. 5684/111/2010 şi dosar nr. 224/35/2011) şi European Food (dosar nr. 5448/111/2010).

Starea de fapt şi argumentele pentru care societăţile recurente solicită declanşarea unor acţiuni preliminare sunt prezentate succint în cele ce urmează:

A. STAREA  DE  FAPT

1. Societăţile recurente au eliberat pentru consum produse alcoolice destinate consumului într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în diverse perioada cuprinse între 2007 şi 2010.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 22 din Directiva nr. 92/12/CEE şi art. 1926 Cod fiscal român, societăţile au solicitat Statului Român, reprezentat prin Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, restituirea (rambursarea) accizelor achitate anticipat în contul bugetului de stat.

2. Trebuie menţionat faptul că toate cererile de restituire au fost întocmite în conformitate cu dispoziţiile art. 1926 din Codul fiscal român şi cu prevederile normelor metodologice aferente acestui articol [pct. 184 din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare]. Astfel, societăţile au respectat toate exigenţele din Anexa nr. 11 din Titlul VII al Codului fiscal, furnizând informaţiile referitoare la:
– denumirea destinatarului şi codul de identificare fiscală a acestuia;
– descrierea produselor expediate;
– data recepţiei produselor;
– cantitatea recepţionată;
– datele privind plata accizelor în statul membru de destinaţie.

De asemenea, fiecare cerere de restituire a fost însoţită de un set de documente care să ateste realitatea informaţiilor furnizate, sintetizate în cererea de restituire întocmită conform Anexei 11.

Potrivit poziţiei societăţilor, cele două condiţii principale referitoare la: (i) dovada plăţii accizelor în România de către societăţile în cauză şi (ii) dovada expedierii produselor într-un alt stat membru, produsele fiind destinate consumului în acest membru, au fost îndeplinite şi au fost furnizate Statului Român dovezile care să ateste îndeplinirea acestor condiţii.

În toate cazurile, societăţile în cauză au depus cererile de restituire după momentul în care bunurile au ajuns în statul membru de destinaţie. Explicaţia pentru această aparentă întârziere rezidă în aceea că societăţile nu dispuneau de toate documentele prevăzute în Anexa nr. 11 din Titlul VII al Codului fiscal decât după ce produsele ajungeau la destinaţie, iar accizele erau plătite în statul membru de destinaţie. Societăţile recurente pretind faptul că au dorit să evite astfel riscul respingerii cererilor de restituire ca fiind nesusţinute de toate dovezile necesare, chiar dacă acest lucru presupunea rambursarea cu o oarecare întârziere a sumelor achitate în avans de societate.

Merită menţionat în acest context că, întrucât informaţiile menţionate în Anexa 11 se referă, printre altele, la „data recepţiei produselor” şi „cantitatea recepţionată„, este evident faptul că aceste informaţii şi documentele corespondente nu puteau fi furnizate decât ulterior momentului livrării acestor produse în statul membru de destinaţie. Cu alte cuvinte, depunerea unei cereri de restituire complete nu era posibilă decât după momentul livrării şi al recepţiei în statul membru de destinaţie. De altfel, din chiar modelul cererii de restituire prevăzute în Anexa 11 rezultă cu claritate faptul că cererile de restituire se depuneau lunar, iar nu anterior deplasării produselor accizabile într-un alt stat membru.

3. Statul Român, reprezentat prin Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a refuzat să formuleze vreun răspuns la cererile de restituire formulate.

4. În cadrul litigiilor principale, care au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Bihor – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, societăţile recurente au solicitat, în temeiul art. 22 din Directiva 92/12/CEE şi art. 1926 din Codul fiscal român (varianta în vigoare la data formulării cererilor de restituire), obligarea Statului Român, reprezentant prin Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, la restituirea accizelor şi la plata unor dobânzi aferente acestei sume.

În apărare, organul fiscal a arătat faptul că din punct de vedere tehnic societăţile au furnizat toate documentele necesare, cerute de art. 1926 din Codul fiscal român. Cu toate acestea, organul fiscal a precizat că refuză să dea curs solicitării de restituire şi s-a opus admiterii acţiunilor principale, întrucât societăţile nu ar fi solicitat restituirea accizelor anterior expedierii produselor într-un alt stat membru.

5. Prin sentinţele pronunţate în primă instanţă, Tribunalul Bihor – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal, a acceptat în totalitate apărările Statului Român şi a respins acţiunile principale.

Împotriva acestor hotărâri s-a declarat recurs, dosarele fiind în prezent pe rolul Curţii de Apel Oradea – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal.

B. LEGISLAŢIA  APLICABILĂ

B1. LEGISLAŢIA  UNIUNII  EUROPENE

6. La data formulării cererilor de restituire, erau în vigoare la nivelul Uniunii Europene prevederile Directivei Consiliului 92/12/CEE din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor şi privind deţinerea, circulaţia şi monitorizarea acestor produse (publicată în J.O. L 76 din 23 martie 1992, p. 1, cu modificările ulterioare).

Dintre textele acestei directive, apreciem că în cauză erau aplicabile următoarele:
Potrivit considerentelor Directivei 92/12/CEE,    ” … Plata accizelor în statul membru în care produsele au fost eliberate în consum trebuie să atragă după sine rambursarea acelor taxe dacă produsele nu sunt destinate consumului în acel stat membru„.
Art. 7 din Directiva 92/12/CEE: (1) În cazul produselor supuse accizelor şi puse deja în consum într-un stat membru, deţinute în scopuri comerciale într-un alt stat membru, accizele sunt percepute în statul membru în care sunt deţinute produsele în cauză.
(2) În acest scop, fără a aduce atingere art. 6, dacă produsele puse deja în consum, conform definiţiei din art. 6, într-un stat membru sunt livrate, destinate livrării sau folosite în alt stat membru în vederea realizării de către un comerciant a unei activităţi economice independente sau pentru un organism de drept public, accizele devin exigibile în acel alt stat membru.
(3) În funcţie de toate elementele situaţiei, accizele sunt datorate de către persoana care efectuează livrarea sau deţine produsele destinate livrării sau de persoana care primeşte produsele pentru a le folosi într-un stat membru, altul decât cel în care produsele au fost deja puse în consum, sau de către comerciantul sau organismul de drept public relevant.
(4) Produsele menţionate la alin. (1) circulă între teritoriile diverselor state membre împreună cu un document de însoţire care conţine datele principale din documentul menţionat la art. 18 alin. (1). Forma şi conţinutul acestui document se stabilesc în conformitate cu procedura stabilită în art. 24 din prezenta directivă.
(5) Persoana, comerciantul sau organismul prevăzute la alin. (3) trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) înainte de expedierea bunurilor, trebuie să facă o declaraţie autorităţilor fiscale din statul membru de destinaţie şi să garanteze plata accizelor;
b) să plătească accizele statului membru de destinaţie în conformitate cu procedura stabilită de statul membru în cauză;
c) să fie de acord cu orice verificare care permite administraţiei statului membru de destinaţie să se convingă că bunurile au fost primite efectiv şi că accizele aferente sunt plătite.
(6) Accizele plătite în primul stat membru menţionat la alin. (1) se rambursează în conformitate cu art. 22 alin. (3).
Art. 22 din Directiva 92/12/CEE: (1) În situaţii corespunzătoare, produsele supuse accizelor care au fost puse în consum pot fi eligibile, la cererea unui comerciant în cursul activităţii sale, pentru rambursarea accizelor de către autorităţile fiscale din statul membru în care au fost puse în consum, dacă nu sunt destinate consumului în statul membru în cauză. Totuşi, statele membre pot refuza cererea de rambursare dacă nu sunt îndeplinite criteriile de corectitudine stabilite de statele membre în cauză.
(2) Pentru punerea în aplicare a alin. (1), se aplică următoarele dispoziţii:
a) înainte de expedierea mărfurilor, expeditorul trebuie să prezinte o cerere de rambursare de la autorităţile competente din statul său membru şi să facă dovada plăţii accizelor. Totuşi, autorităţile competente nu pot refuza rambursarea numai pe motive de neprezentare a documentului întocmit de aceleaşi autorităţi care certifică efectuarea plăţii iniţiale;
b) mărfurile menţionate la lit. (a) circulă însoţite de documentul menţionat la art. 18 alin. (1);
c) expeditorul înaintează autorităţilor competente din statul său membru exemplarul retransmis al documentului menţionat la lit. (b), adnotat corespunzător de destinatar, care trebuie fie să fie însoţit de un document care certifică garantarea accizelor în statul membru în care are loc consumul, fie să conţină următoarele detalii:
– adresa biroului în cauză al autorităţilor fiscale din statul membru de destinaţie;
– data acceptării declaraţiei de către biroul în cauză, împreună cu numărul de referinţă sau de înregistrare al declaraţiei;
d) produsele supuse accizelor şi puse în consum într-un stat membru şi purtând astfel o marcă fiscală sau de identificare a statului membru în cauză, pot fi eligibile pentru rambursarea accizelor datorate autorităţilor fiscale ale statelor membre care au emis mărcile fiscale sau de identificare, cu condiţia ca autorităţile fiscale din statul membru care le-a emis să constate distrugerea mărcilor.
(3) În cazurile menţionate la art. 7, statul membru de plecare este obligat să ramburseze accizele plătite numai dacă accizele au fost plătite în prealabil în statul membru de destinaţie în conformitate cu procedura stabilită la art. 7 alin. (5). Totuşi, statele membre pot refuza această cerere de rambursare dacă nu îndeplineşte criteriile de corectitudine stabilite de statele membre în cauză.
(4) În cazurile menţionate la art. 8 lit. (b), statul membru de plecare trebuie să ramburseze, la cererea vânzătorului, accizele plătite dacă vânzătorul a respectat procedurile stabilite la art. 10 alin. (3). Totuşi, statele membre pot refuza această cerere de rambursare dacă nu îndeplineşte criteriile de corectitudine stabilite de statele membre în cauză. Dacă vânzătorul este un antrepozitar autorizat, statele membre pot prevedea simplificarea procedurii de rambursare.
(5) Autorităţile fiscale din fiecare stat membru stabilesc procedurile şi metodele de monitorizare care se aplică rambursării efectuate pe teritoriul lor. Statele membre se asigură că rambursarea accizelor nu depăşeşte suma plătită efectiv.

7. Trebuie observat faptul că, de la 1 aprilie 2010, Directiva 92/12/CEE a fost abrogată prin Directiva 2008/118/CE din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor şi de abrogare a Directivei 92/12/CEE (publicată în J.O. nr. 9L din 14 ianuarie 2009, cu modificările şi completările ulterioare). Această directivă a fost transpusă şi în Codul fiscal român.

În esenţă, Directiva 2008/118/CE a instituit un regim mai strict, supus monitorizării la nivel european, pentru circulaţia produselor accizabile.

8. Principalele dispoziţii din noua reglementare care par a fi aplicabile unei situaţii precum cea din speţă sunt următoarele:
Art. 11 din Directiva 2008/118/CE: Cu excepţia cazurilor prevăzute la articolul 33 alineatul (6), la articolul 36 alineatul (5) şi la articolul 38 alineatul (3), precum şi a cazurilor prevăzute de directivele menţionate la articolul 1, accizele privind produsele accizabile care au fost eliberate pentru consum pot fi, la solicitarea persoanei respective, restituite sau remise de către autorităţile competente din statele membre unde respectivele produse au fost eliberate pentru consum, în situaţiile prevăzute de statele membre şi în conformitate cu condiţiile stabilite de statele membre în scopul de a preveni orice formă posibilă de evaziune sau abuz. O astfel de restituire sau de remitere nu poate genera alte scutiri decât cele prevăzute la articolul 12 sau în una dintre directivele menţionate la articolul 1.
Art. 33 din Directiva 2008/118/CE: (1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 36 alin. (1), în cazul în care produsele accizabile care au fost deja eliberate pentru consum într-un stat membru sunt deţinute în scopuri comerciale în alt stat membru pentru a fi livrate sau utilizate pe teritoriul acestuia, produsele în cauză sunt supuse accizelor, iar accizele devin exigibile în acest alt stat membru. În sensul prezentului articol, „deţinere în scopuri comerciale” înseamnă deţinerea de produse accizabile de către o altă persoană decât o persoană privată sau de către o persoană privată în alte scopuri decât pentru uz propriu şi transportarea de către aceasta, în conformitate cu art. 32.
(2) Condiţiile de exigibilitate şi nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile în acest alt stat membru.
(3) Persoana plătitoare de accize devenite exigibile este, în cazurile menţionate la alin. (1), persoana care efectuează livrarea sau deţine produsele destinate livrării sau căreia îi sunt livrate produsele în cel de al doilea stat membru.
(4) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 38, în cazul în care produsele accizabile care au fost deja eliberate pentru consum într-un stat membru se deplasează în cadrul Comunităţii, în scopuri comerciale, produsele în cauză nu sunt considerate ca fiind deţinute în aceste scopuri până în momentul în care ajung în statul membru de destinaţie, cu condiţia ca deplasarea să se realizeze pe baza formalităţilor prevăzute la art. 34.
(5) Produsele accizabile deţinute la bordul unei nave sau al unei aeronave care efectuează traversări sau zboruri între două state membre, dar care nu sunt disponibile pentru vânzare în momentul în care nava sau aeronava se află pe teritoriul unuia dintre statele membre, nu sunt considerate ca fiind deţinute în statul membru respectiv în scopuri comerciale.
(6) Accizele sunt restituite sau remise, la cerere, în statul membru în care a avut loc eliberarea pentru consum în cazul în care autorităţile competente din celălalt stat membru constată că accizele au devenit exigibile şi au fost percepute în statul membru în cauză.
Art. 34 din Directiva 2008/118/CE: În situaţiile menţionate la art. 33 alin. (1), produsele accizabile circulă între teritoriile diverselor state membre împreună cu un document de însoţire care conţine datele principale din documentul menţionat la art. 21 alin. (1). În conformitate cu procedura menţionată la art. 43 alin. (2), Comisia adoptă măsuri care stabilesc structura şi conţinutul documentului de însoţire.
(2) Persoanele menţionate la art. 33 alin. (3) se conformează următoarelor cerinţe:
a) înainte de expedierea produselor, depun o declaraţie la autorităţile competente din statul membru de destinaţie şi garantează plata accizelor;
b) plătesc accizele în statul membru de destinaţie în conformitate cu procedura stabilită de statul membru în cauză;
c) acceptă orice control care permite autorităţilor competente din statul membru de destinaţie să se asigure că produsele accizabile au fost efectiv primite şi că accizele exigibile pentru acestea au fost plătite.

Statul membru de destinaţie poate, în situaţii şi condiţii pe care le stabileşte, să simplifice sau să acorde o derogare de la cerinţele menţionate la lit. a). În acest caz, statul în cauză informează Comisia, care la rândul ei informează celelalte state membre.

B2. LEGISLAŢIA  NAŢIONALĂ

9. În perioada relevantă (aceea în care societăţile recurente au plătit accizele în România, respectiv au solicitat restituirea lor de la bugetul de stat), prevederile Directivei 92/12/CEE au fost transpuse în legislaţia fiscală română în Codul fiscal şi Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Codului fiscal (Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare). Prevederile relevante sunt redate mai jos:
Art. 1926: Restituirea accizelor pentru produsele cu accize plătite. (1) Un comerciant în timpul activităţii sale poate să solicite restituirea accizelor aferente produselor accizabile care au fost eliberate în consum în România, atunci când aceste produse sunt destinate consumului în alt stat membru, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) înainte de expedierea produselor, comerciantul expeditor trebuie să facă o cerere de restituire la autoritatea fiscală competentă şi să facă dovada că acciza a fost plătită;
b) livrarea produselor către statul membru de destinaţie se face în conformitate cu prevederile art. 1924;
c) comerciantul expeditor trebuie să prezinte autorităţii fiscale competente copia returnată a documentului prevăzut la art. 1925, certificată de către destinatar, care trebuie să fie însoţită de un document care să ateste că acciza a fost plătită în statul membru de destinaţie. De asemenea, comerciantul expeditor va prezenta adresa biroului autorităţii fiscale competente din statul membru de destinaţie şi data de acceptare a declaraţiei destinatarului de către autoritatea fiscală competentă a statului membru de destinaţie, împreună cu numărul de înregistrare a acestei declaraţii.
(2) Pentru produsele supuse accizelor, care sunt marcate şi eliberate în consum în România, se pot restitui accizele de către autoritatea fiscală competentă, dacă această autoritate a stabilit că marcajele respective au fost distruse în condiţiile prevăzute în norme.
(3) În cazurile prevăzute la art. 1923, autoritatea fiscală competentă va restitui acciza plătită doar atunci când accizele au fost plătite anterior în statul membru de destinaţie, în conformitate cu procedura prevăzută la art. 1923 alin. (5).
(4) În cazurile menţionate la art. 1928 alin. (1), autoritatea fiscală competentă, la cererea vânzătorului, poate restitui acciza plătită atunci când vânzătorul a urmat procedurile prevăzute la art. 1928 alin. (4).
Prevederi din partea 222 (Norme Metodologice din 2004) pentru art. 1926 alin. (1) din Titlul VII, capitolul I, secţiunea 52 – pct. 184 (1) Comerciantul expeditor care doreşte să solicite restituirea accizelor pentru produsele ce urmează a fi expediate pentru consum într-un alt stat membru trebuie să depună la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, înainte de expedierea produselor, o cerere de restituire, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 11, şi să facă dovada că pentru acele produse accizele au fost plătite.
(2) După recepţia produselor de către destinatar şi plata accizei în statul membru de destinaţie, comerciantul expeditor va depune la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, în vederea restituirii accizelor, documentele prevăzute la art. 1926 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal.
(3) Acciza de restituit va fi aferentă cantităţilor expediate şi efectiv recepţionate.
(4) Restituirea accizelor se face potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
(5) Pentru produsele supuse accizelor, care sunt marcate şi eliberate în consum în România, şi care sunt destinate consumului în alt stat membru, accizele se pot restitui de către autoritatea fiscală teritorială numai în limita unei valori corespunzătoare valorii accizelor aferente cantităţii de produse expediate. Dezlipirea marcajelor se face sub supraveghere fiscală, la solicitarea comerciantului expeditor.
(6) În situaţia în care un comerciant din România urmează să primească produse supuse accizelor eliberate în consum în alt stat membru, înainte de expedierea produselor de către furnizor acesta va face o declaraţie cu privire la acest fapt la autoritatea fiscală teritorială. Pe baza acestei declaraţii, autoritatea fiscală teritorială va lua act de operaţiunea care urmează a se desfăşura şi pentru care exigibilitatea accizelor ia naştere la momentul recepţiei produselor, termenul de plată fiind prima zi lucrătoare imediat următoare celei în care s-au recepţionat produsele.

C. PROBLEMA  DE  DREPT  ÎN  DISCUŢIE

10. Raportat la starea de fapt descrisă, la soluţia primei instanţe şi la legislaţia europeană şi naţională aplicabilă, problema de drept în discuţie este următoarea: Este admisibilă o cerere de restituire a accizelor formulată în temeiul dispoziţiilor art. 22 din Directiva 92/12/CEE, art. 1926 din Codul fiscal român şi pct. 184 din Normele metodologice prevăzute de H.G. nr. 44/2004, în condiţiile în care cererea de restituire a fost formulată după livrarea produselor accizabile într-un alt stat membru?

Asupra acestei chestiuni, părţile au poziţii divergente:

• Societăţile recurente pretind că dreptul la restituirea accizelor este recunoscut de legislaţia europeană şi de cea naţională şi că principiile neutralităţii fiscale şi evitării dublei impuneri trebuie să stea la baza admiterii cererii de restituire a accizelor, indiferent de momentul în care a fost formulată cererea de restituire a accizelor. Aceste societăţi reamintesc faptul că termenul general în care se poate solicita restituirea accizelor este, potrivit art. 135 Cod procedură fiscală român, de 5 ani de la data plăţii accizelor, iar la pct. 184 alin. (4) din Normele metodologice se menţionează expres faptul că cererilor de restituire li se aplică prevederile Codului de procedură fiscală. De asemenea, recurentele subliniază că, din punct de vedere tehnic, potrivit exigenţelor legislaţiei fiscale române relevante, cererea de restituire nu putea fi completă (însoţită de toate documentele necesare) decât după ce produsele accizabile erau livrate într-un alt stat membru.

• Statul Român, reprezentat prin Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, pretinde faptul că admiterea cererii de restituire era condiţionată de notificarea organului fiscal anterior livrării produselor accizabile într-un alt stat membru. Statul Român nu a explicat, în cursul procedurii, care ar fi fost soluţia dată unei cereri de restituire care nu era însoţită de toate documentele prevăzute de Codul fiscal şi Normele Metodologice.

Tribunalul Bihor, cu o motivare sumară, a adoptat poziţia Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

11. În baza elementelor mai sus prezentate, societăţile în cauză au solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare:

Întrebarea nr. 1. Contravine dreptului european [art. 7 şi 22 din Directiva 92/12/CEE, respectiv considerentelor Directivei] refuzul autorităţilor fiscale române de a da curs unei cereri de restituire a accizelor, în condiţiile în care:
a) comerciantul care solicită restituirea accizelor a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor tehnice prevăzute de legislaţia naţională pentru admisibilitatea cererii de restituire şi în special a celor referitoare la: (i) dovada plăţii accizelor în România; (ii) dovada expedierii produselor accizabile într-un alt stat membru;
b) potrivit exigenţelor legislaţiei fiscale române [art. 1926 Cod fiscal, pct. 184 din Normele metodologice prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 şi Anexa nr. 11 la Titlul VII din Codul fiscal], unele documente ce trebuiau să însoţească cererea de restituire puteau fi furnizate doar după livrarea produselor accizabile într-un alt stat membru;
c) legislaţia fiscală română [art. 184 alin. (4) din Normele metodologice, cu trimitere la art. 135 Cod procedură fiscală] prevede un termen general de 5 ani pentru orice cerere de restituire/rambursare?

Întrebarea nr. 2. Art. 22 par. 1 lit. a) din Directiva 92/12/CEE trebuie interpretat în sensul că neformularea de către un comerciant a unei cereri de restituire a accizelor în statul membru unde accizele au fost plătite, înainte de livrarea produselor accizabile către un alt stat membru unde produsele sunt destinate consumului, conduce la pierderea dreptului comerciantului de a obţine restituirea accizelor plătite?

Întrebarea nr. 3. În cazul în care răspunsul la a doua întrebare este afirmativ, soluţia pierderii dreptului comerciantului de a obţine restituirea accizelor, proiectată într-o dublă impozitare a aceloraşi produse accizabile [în statul membru unde produsele accizabile au fost iniţial eliberate pentru consum şi respectiv în statul membru unde produsele sunt destinate consumului], este conformă cu principiul neutralităţii fiscale?

Întrebarea nr. 4. În cazul în care răspunsul la a doua întrebare este afirmativ, termenul extrem de scurt cuprins între data plăţii accizelor pentru produsele eliberate pentru consum într-un stat membru şi data expedierii produselor accizabile către un alt stat membru, unde acestea sunt destinate consumului, poate fi considerat ca fiind conform cu principiile echivalenţei şi efectivităţii? Sub acest aspect, prezintă relevanţă faptul că termenul general în care se poate solicita restituirea/rambursarea unui impozit, a unei taxe sau a unei contribuţii în statul membru în cauză este semnificativ mai lung?

12. Scandic Distilleries şi European Food apreciază că aceste întrebări pot lămuri instanţa de recurs şi părţile asupra soluţiei care trebuie pronunţate în această cauză. Astfel, întrebările solicită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să interpreteze art. 22 par. 1 lit. a) din Directiva 92/12/CEE, cu privire la posibila existenţă a unei sancţiuni a decăderii comerciantului din dreptul de a solicita restituirea accizelor (Întrebarea nr. 2). De asemenea, se solicită verificarea compatibilităţii unei practici administrative a organelor fiscale din România de respingere a cererilor de restituire cu dreptul european, în condiţiile specifice descrise în cuprinsul Întrebării nr. 1. În fine, se solicită ca instanţa de la Luxemburg să se pronunţe şi asupra compatibilităţii sancţiunii decăderii comerciantului din dreptul de a solicita restituirea accizelor plătite cu principiul neutralităţii fiscale şi respectiv cu principiile echivalenţei şi efectivităţii (Întrebările nr. 3 şi 4).

D. OBLIGAŢIA  CURŢII  DE  APEL  ORADEA  DE  A  SESIZA  CURTEA  DE  JUSTIŢIE  A  UNIUNII  EUROPENE

13. Dispoziţiile art. 267 par. (1) – (3) din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene [fostul art. 234 din Tratatul CE] sunt redactate după cum urmează:
(1) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:
(a) interpretarea Tratatelor;
(b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.
(2) În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o asemenea decizie îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune.
(3) În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.

14. În cauzele indicate, raportat la prevederile art. 267 par. (3) TFUE, trebuie observat faptul că ne aflăm într-o situaţie în care Curtea de Apel Oradea – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal este o „instanţă naţională ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern„. Raportat la acest element, apreciem că ne aflăm în prezenţa unei obligaţii a Curţii de Apel Oradea de a sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

În sprijinul aceste concluzii, pot fi avute în vedere şi următoarele argumente suplimentare:
• Pe de-o parte, trebuie observat că până în prezent Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu a pronunţat nicio hotărâre cu caracter interpretativ în ceea ce priveşte art. 22 par. (1) lit. a) din Directiva 92/12/CEE şi nici nu s-a pronunţat asupra unor chestiuni similare celor care i-ar fi deduse spre analiză în prezenta cauză.
• Pe de altă parte, refuzul de a sesiza Curtea de Justiţie de a sesiza Curtea de Justiţie cu întrebări preliminare, conform obligaţiei care revine în acest sens instanţelor naţionale în temeiul art. 267 par. (3) TFUE, poate conduce la deschiderea unei proceduri de infringement din partea Comisiei, aşa cum s-a întâmplat în cazul Suediei [A se vedea documentul nr. C (2004) 3899 din 7 octombrie 2004 referitor la procedura în constatarea neîndeplinirilor obligaţiilor, dosar nr. 2003/2161. A se vedea şi Paul Craig, Grainne de Burca, Dreptul Uniunii Europene, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 562].

E. SOLICITĂRILE  RECURENTEI

15. Pentru aceste motive, Scandic Distilleries şi European Food solicită Curţii de Apel Oradea ca după dezbaterea în condiţii de contradictorialitate a cererilor de sesizare, să procedeze la: (i) sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin intermediul unei acţiuni preliminare, cu întrebările indicate; (ii) suspendarea soluţionării recursurilor până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

* Societăţile recurente sunt reprezentate de avocat Cosmin Flavius Costaş din Baroul Arad.


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro


Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.