O femeie avocat? Niciodata!
4 noiembrie 2011 | JURIDICE.ro, Ion TURCU
Curtea de Apel Bucureşti, în completul prezidat de domnul magistrat preşedinte I. Cerkez, a decis că deşi legislaţia în vigoare nu conţine dispoziţii diferenţiate despre bărbaţi şi femei referitor la profesia de avocat, femeia este incompatibilă cu această profesie pentru că nu se bucură de plenitudinea drepturilor civile, oferită exclusiv bărbaţilor.
Legiuitorul întrebuinţând pretutindeni numai termeni masculini, totuşi, se înţelege că se referă distinct la femei şi la bărbaţi, pentru că numai bărbaţii se bucură de exerciţiul drepturilor politice.
Profesiunea de avocat conferă celor ce urmează nu numai drepturi de ordine judiciară, ci şi drepturi de ordine politică. Dacă s-ar da posibilitate femeii să devină avocat, cele căsătorite ar trebui să vină însoţite de bărbaţii lor, care să încuviinţeze expunerea pledoariilor sau să ceară mereu autorizări judiciare, ceea ce ar complica mersul justiţiei. Aceasta este starea actuală a legislaţiei noastre şi cum judecătorul nu face legea noastră, ci numai o aplică, nu poate să o interpreteze într-un sens care ar putea fi al viitorului, dar nicidecum nu este al prezentului.
Cei care cred că deşi natura operează distincţie, a venit vremea ca egalitatea desăvârşită să domnească în toate ramurile activităţii omeneşti, fără să distingă între bărbaţi şi femei, aceia ar trebui să se adreseze legiuitorului şi nu judecătorului.
O notă aprobativă a fost publicată deodată cu decizia curţii şi conţine interogaţia dacă din legislaţia noastră actuală rezultă sau nu dreptul femeii de a pleda. Cercetând legislaţia, se constată o tendinţă de restrângere a drepturilor femeii şi de creare a unei sfere de activităţi mai restrânsă pentru ea. Motivul este acela că legiuitorul are o concepţie diferită despre rolul femeii în societate. Ea este bună educatoare a copiilor, bună gospodină a casei, o tovarăşă a soţului cu care trebuie să împartă nevoile. Legiuitorul este consecvent şi o persecută pe femeie fără milă, punând-o într-o situaţie inferioară bărbatului, iar dacă se abate de la această normă, o spune categoric. Să nu credeţi că prin aceasta îi dă mare lucru femeii, deoarece nu i-a acordat şi dreptul de a pleda. E adevărat că nu s-a menţionat nicăieri în lege, în mod explicit şi nu s-a înscris un articol expres în acest sens, pentru că legiuitorul nu şi-a închipuit niciodată că s-ar putea da astfel de interpretare intenţiilor lui.
Atât bărbatul, cât şi femeia posedă calităţi care nu îi diferenţiază, ci îi completează. A-i aduce la egalitate înseamnă a distruge specia, a forţa natura. Căsătoria trebuie să fie o tovărăşie în care fiecare cheltuieşte forţele egale sau inegale, după aptitudinile şi natura sa. Bărbatul câştigă mijloacele de trai, iar femeia le conservă şi le organizează. Unii feminişti cred că dependenţa economică a femeii îi jigneşte demnitatea. Mult mai întinsă e dependenţa bărbatului de femeie, căci de ea depinde buna organizare socială, starea fizică a rasei şi mentalitatea generală. Femeia are deja o profesie şi nu i se mai poate da încă una pentru că nu ar îndeplini corespunzător niciuna dintre ele. Ea nu trebuie să fie concurenta bărbatului, ci colaboratoarea lui şi, de aceea nu trebuie să se vorbească de superioritate şi inferioritate.
Nota aprobativă este semnată de judecătorul-ajutor al Judecătoriei de Ocol Simila, judeţul Tutova, iar decizia Curţii de Apel din Bucureşti a fost pronunţată în şedinţa din 25 octombrie 1902 şi publicată în Curierul Judiciar din 9 martie 1903, la pagina 153.
În acelaşi număr al revistei eminentul prof. univ. dl. D. Alexandresco şi-a publicat pledoaria pe care a susţinut-o înaintea Curţii de Apel în favoarea primirii domnişoarei E.B. Popovici în baroul avocaţilor din capitală.
prof. univ. dr. Ion TURCU
avocat, Baroul Cluj
