JurisprudenţăJurisprudenţă CEDOJurisprudenţă CJUEJurisprudenţă CCRJurisprudenţă ÎCCJJurisprudenţă curentă ÎCCJ / Dezlegarea unor chestiuni de drept / Recurs în interesul legiiJurisprudenţă Curţi de apelJurisprudenţă TribunaleJurisprudenţă Judecătorii
 
Curtea Constituţională
DezbateriCărţiProfesionişti
JURIDICE
Print Friendly, PDF & Email

RIL admis. Efectele deciziilor Curtii Constitutionale asupra proceselor avand ca obiect cereri formulate in temeiul Legii nr. 221/2009
09.11.2011 | Andrei PAP


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 789 din 7 noiembrie 2011, a fost publicata Decizia ICCJ nr. 12 din 19 septembrie 2011 (Decizia 12/2011) privind examinarea recursului in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati cu referire la solutionarea actiunilor intemeiate pe dispozitiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945— 22 decembrie 1989, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2011, dupa pronuntarea deciziilor Curtii Constitutionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 si nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, punand in dezbatere si punctul de vedere transmis de Ministerul Justitiei, conform caruia deciziile anterior mentionate sunt aplicabile tuturor cauzelor aflate in curs de judecata, inclusiv in faza procesuala a recursului.

1. Obiectul recursului in interesul legii

Prin sesizarea cu recurs in interesul legii, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si, ulterior, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati au invederat existenta unei divergente jurisprudentiale determinate de efectele deciziilor Curtii Constitutionale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 si nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, prin care s-a constatat neconstitutionalitatea art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989, in sensul de a se stabili in ce masura textul mentionat mai poate constitui temei juridic pentru acordarea daunelor morale, in cazul proceselor aflate in curs de solutionare la momentul pronuntarii deciziilor de neconstitutionalitate.

De asemenea, procurorul general a transmis memoriu de recurs in interesul legii, sustinand existenta aceleiasi practici neunitare in memoriul mentionat.

2. Optica jurisprudentiala

In urma verificarilor jurisprudentei la nivelul intregii tari s-a constatat ca in solutionarea cauzelor avand ca obiect actiuni intemeiate pe dispozitiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989, practica judiciara este neunitara. Astfel:

a) Unele instante au apreciat ca declararea neconstitutionalitatii art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945—22 decembrie 1989, este producatoare de efecte juridice asupra proceselor in curs, indiferent de faza procesuala a acestora, si are drept consecinta inexistenta temeiului juridic pentru acordarea despagubirilor intemeiate pe textul de lege declarat neconstitutional.

Redactorii memoriului de recurs in interesul legii din cadrul Curtii de Apel Bucuresti au imbratisat acest punct de vedere, dezvoltand si argumentele care au stat la baza pronuntarii hotararilor in sensul mentionat.

b) Alte instante au apreciat ca deciziile Curtii Constitutionale prin care s-a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 nu sunt aplicabile cererilor formulate inainte de data publicarii acestora, indiferent de stadiul solutionarii cauzelor.

c) Alte instante au recunoscut efecte deciziilor Curtii Constitutionale in situatia actiunilor aflate in curs de desfasurare, cu exceptia ipotezei in care era deja pronuntata o hotarare definitiva la data publicarii deciziilor in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

3. Opinia procurorului general al PICCJ

Exprimandu-si punctul de vedere, procurorul general a apreciat ca fiind corecta orientarea jurisprudentiala care considera ca trebuie recunoscuta incidenta deciziilor Curtii Constitutionale asupra proceselor in curs, cu exceptia situatiei in care fusese deja pronuntata o hotarare definitiva la data publicarii acestora in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

S-a argumentat ca astfel se da eficienta caracterului obligatoriu, erga omnes, al deciziilor instantei de contencios constitutional si totodata nu se aduce atingere dreptului de acces la instanta si nici dreptului la un bun in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie.

4. Optiunea Inaltei Curti de Casatie si Justitie

Inalta Curte a considerat ca se impune admiterea recursului, pronuntand urmatoarea solutie, redam dispozitivul deciziei:

“Admite recursul in interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Colegiul de conducere al Curtii de Apel Bucuresti si Colegiul de conducere al Curtii de Apel Galati. Stabileste ca, urmare a deciziilor Curtii Constitutionale nr. 1.358/2010 si nr. 1.360/2010, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora si-au incetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesolutionate definitiv la data publicarii deciziilor instantei de contencios constitutional in Monitorul Oficial.”

Pentru Juridice.ro, Andrei PAP

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate