Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

INFO-PICCJ, 8 noiembrie 2011


9 noiembrie 2011 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Content, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust
UNBR Caut avocat
Evenimente juridice

* * *

Continuare cercetari. Spalare de bani. PICCJ. Arestari

Procurori ai  Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în continuarea cercetărilor efectuate în cauza având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de delapidare, în dauna PETROM SERVICE SA şi spălare a banilor, au solicitat la data de 8.11.2011 magistraţilor Tribunalului Bucureşti,

Arestarea preventivă a inculpaţilor: LUCA LIVIU, ŢURCAN OCTAVIAN, ŞUPEALĂ GHEORGHE, MIHAI SORIN, VÂNTU SORIN OVIDIU, RÂMBOACĂ MIHAI VIOREL, RÂMBOACĂ RĂZVAN FLORIN, ANAGNOSTOPOL ZIZI, BRAŞOVEANU DANIELA, BOHÂLŢEANU IOAN pentru o durată de 29 zile.

Propunerea de arestare preventivă a fost întemeiată pe valoarea extrem de ridicată a prejudiciului produs, care a determinat intrarea S.C. Petromservice S.A. în stare de insolvenţă şi existenţa unor datorii  bugetare de aproximativ 100 de milioane de euro, împrejurări ce conturează o vădită stare de pericol pentru ordinea publică, având în vedere contextul social şi economic actual şi modul acut în care categorii largi de populaţie resimt lipsa resurselor bugetare.

De asemenea, numărul foarte mare al persoanelor prejudiciate, prin faptele inculpaţilor, aproximativ 72.000 de membri ai Asociaţiei Salariaţilor din SNP Petrom S.A. şi 7.000 de acţionari persoane fizice, cu o condiţie materială modestă , la care se adaugă sursele limitate de informaţii pentru acestea şi faptul că  nu îşi puteau exercita drepturile în deplină cunoştinţă de cauză,  constituie  motive temeinice, ce probează gravitatea faptelor şi sunt de natură să justifice luarea  măsurii  arestare preventive.

Reacţia publică, în raport cu faptele grave descrise, care au prejudiciat patrimoniul a zeci de mii de persoane şi bugetul consolidat al statului  constituie argumentele, din cuprinsul propunerii de arestare preventivă, care dovedesc vătămarea climatului social şi impun cu necesitate un răspuns ferm al autorităţii judiciare. Aceasta, deoarece lăsarea în libertate inculpaţilor poate crea în rândul cetățenilor un sentiment de neîncredere în organele statului şi temerea că veniturile lor nu mai pot fi protejate, urmare unor fapte de același gen.

Pe de altă parte, infracţiunile de delapidare în formă calificată şi de spălare de bani, prin natura lor şi prin gradul de pericol social abstract pe care îl implică, creează un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere amploarea acestui fenomen infracţional şi limitele ridicate de pedeapsă stabilite de lege, elemente de natură a stârni o reacţie de oprobriu general puternică, astfel încât într-o asemenea situaţie privarea de libertate se justifică.

În plus, caracterul transnaţional al operaţiunilor financiare desfăşurate de inculpaţi a făcut extrem de dificilă administrarea probatoriului în cauză, fiind necesară efectuarea a trei comisii rogatorii internaţionale, în state în care secretul bancar este protejat prin numeroase formalităţi, ceea ce a determinat trecerea unui interval semnificativ de la data săvârşirii faptelor până la momentul la care au fost obţinute date temeinice cu privire la participarea inculpaţilor. Astfel, unele dintre autorităţile judiciare au transmis răspunsul la comisia rogatorie internaţională în luna iulie 2011, iar ultimele relaţii comunicate de alte autorităţi judiciare au fost transmise la sfârşitul lunii octombrie 2011.

Modul de operare al inculpaţilor denotă  specializare şi o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze eventuala identificare şi tragere la răspundere penală, împrejurare care trebuie coroborată cu datele referitoare la alte infracţiuni comise de aceiaşi inculpaţi în modalităţi similare.

Din probele cauzei rezultă că inculpaţii deţin numeroase companii şi conturi bancare în străinătate, iar recuperarea prejudiciului presupune identificarea activelor acestora, care poate fi îngreunată de inculpaţii aflaţi în stare de libertate.

Probele administrate până în acest moment al urmăririi penale au relevat că, falimentarea controlată a PETROM SERVICE SA  a condus la prejudicierea societăţii cu suma de 83.163.165 euro şi afectarea a 72.000 membrii ai Asociaţiei Salariaţilor şi a produs, indirect, prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de aproximativ 98 de milioane de euro.

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au instituit, în cauză măsura sechestrului asigurator asupra a aproximativ 81 imobile ( dintre acestea aproximativ 46 terenuri intravilane şi extravilane,5 apartamente, clădiri cu destinaţie de hotel, restaurant, alte spaţii comerciale, un bloc de 8 etaje, autoturisme, ambarcaţiuni, conturi bancare) în vederea recuperării prejudiciului.

* * *

Evaziune fiscala. Trimitere in judecata. PCA Timisoara

Procurori ai Parchetului de pe  lângă Curtea de Apel Timişoara au dispus trimiterea în judecată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, a inculpaţilor MASLIUC DOREL (2 fapte), LUCACIU ALEXANDRA AURELIA (2 fapte), ZAHARIA ADRIAN SEVERIN şi ZAHARIA CRISTIAN ADRIAN.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea stare de fapt:

În perioada 10.11.2010 – 23.12.2010, inculpatul Masliuc Dorel, în calitate de administrator legal şi faptic al unei societăţi comerciale, nu a înregistrat în evidenţa contabilă venituri, în cuantum total de 1.293.648 lei, obţinute din valorificarea unor importante cantităţi de cereale (2.003.690 kg porumb boabe) către o altă societate comercială.

Prin activitatea sa, inculpatul a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 250.383 lei. Totodată, pentru a se sustrage de la efectuarea verificărilor financiare şi fiscale inculpatul Masliuc Dorel a declarat fictiv sediul social al societăţii, aceasta nefuncţionând niciodată la adresa indicată.

În perioada martie-17 august 2010, inculpatul Zaharia Cristian Adrian, în calitate de administrator de fapt al unei alte societăţi, şi inculpata Lucaciu Alexandra, administratorul de drept al acesteia, nu au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii venituri obţinute din valorificarea unor importante cantităţi de cereale (1.084.733 kg cereale) şi prestări servicii către mai multe societăţi comerciale, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 186.854 lei.

În perioada 17 august-februarie 2011, inculpatul Zaharia Adrian Severin, în calitate de administrator de fapt al aceleiaşi societăţi şi inculpata Lucaciu Alexandra, administratorul de drept al sus-menţionatei societăţi, nu au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii venituri obţinute din valorificarea unor importante cantităţi de cereale (4.861.073,2 kg cereale) şi prestări servicii către mai multe societăţi comerciale, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 1.697.158 lei,

Totodată, inculpatul Zaharia Adrian Severin a ajutat-o pe inculpata Lucaciu Alexandra, asociat şi administrator de drept al societăţii, să întocmească în mod denaturat facturi fiscale de achiziţii de cereale, pentru stabilirea în mod eronat a obligaţiilor fiscale ale societăţii, respectiv folosirea lor în scopul compensării TVA-ului de plată cu cel deductibil.

Inculpata Lucaciuc Alexandra, (administrator de drept) împreună cu inculpaţii Zaharia Adrian Severin şi Zaharia Cristian Adrian, în perioada martie 2010-februarie 2011, nu a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii venituri obţinute din valorificarea unor importante cantităţi de cereale şi prestări servicii către mai multe societăţi comerciale, cauzând prin aceasta un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de 1.884.012 lei. Totodată, inculpata a întocmit în mod denaturat facturi fiscale de achiziţii de cereale pe care le-a înregistrat în contabilitate şi le-a menţionat în declaraţiile privind TVA, în vederea stabilirii în mod eronat a obligaţiilor fiscale ale societăţii.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională a inculpaţilor a fost stabilit în baza expertizei contabile efectuate în cursul urmăririi penale.

În vederea reparării prejudiciului cauzat bugetului de stat, procurorii au dispus instituirea unor măsuri asiguratorii asupra conturilor societăţilor comerciale, precum şi asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor Zaharia Adrian Severin şi Lucaciu Alexandra.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş.

* * *

Evaziune fiscala. Trimitere in judecata. PJ Buftea

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea au dispus, la data de 8 noiembrie 2011, trimiterea în judecată a inculpaţilor Pantea Valentin Cristian şi Pantea Cosmina Claudia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că în cursul lunii ianuarie 2009, inculpaţii, în calitate de administratori de fapt ai unei societăţi comerciale având ca obiect principal de activitate comerţul cu legume şi fructe, au omis să înregistreze în actele contabile operaţiunile comerciale derulate, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 345.539 lei, din care 274.316 lei reprezintă TVA, iar 71.223 lei reprezintă impozit pe profit.

În vederea acoperirii prejudiciului, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile deţinute de inculpaţi.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Ilfov.

* * *

Furt calificat. Arestare. PJ Buftea

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea au solicitat, la data de 5 aprilie 2011, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpaţilor SBÎRCEA IONEL, SBÎRCEA MARIAN şi TINCA MARIUS, pentru o perioadă de 29 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Magistraţii Judecătoriei Buftea şi-au însuşit propunerea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpaţilor pentru o perioadă de 29 de zile.

Probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a relevat faptul că, în noaptea de 03/04.11.2011, cei trei inculpaţi au sustras din rezervoarele unor autotiruri parcate în comunele Chiajna şi Domneşti din jud. Ilfov, cantitatea de aproximativ 900 l de motorină, cauzând, în acest mod, un prejudiciu de 6220 lei.

Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

* * *

Furt calificat. Punere in miscare actiune penala. PJ Suceava

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus, la data de 05.11.2011, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Mîndrilă Petrică sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, precum şi faţă de inculpatul Ursu Ionuţ sub aspectul săvârşirii  infracţiunilor de complicitate la tentativă la furt calificat şi  conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Totodată, procurorii au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpaţilor. Magistraţii Judecătoriei Suceava au admis în parte propunerea Parchetului, dispunând arestarea preventivă  a inculpatului Mândrilă Petrică, pentru o perioadă de 29 de zile, iar  faţă de Ursu Ionuţ, măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pentru aceeaşi perioadă.

Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, în noaptea de 04/05.11.2011, cei doi s-au deplasat cu un autoturism condus de către Ursu Ionuţ (care nu posedă permis de conducere),  până la sediul unei case de ajutor reciproc din  municipiul Suceava şi, în timp ce ultimul menţionat  supraveghea zona, Mîndrilă Petrică a pătruns prin efracţie în incintă, de unde a încercat să sustragă bunuri, fără a reuşi, însă, deoarece a fost surprins de  către organele de poliţie.

* * *

Omor calificat. Arestare. PT Dolj

Procurori ai Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj au solicitat, la data de 06.11.2011, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpatului Nicolae Constantin Cristian sub aspectul săvârşrii infracţiunii de omor calificat.

Magistraţii Tribunalului Dolj au admis cererea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a reieşit faptul  că, în noaptea de 05/06.11.2011, pe fondul consumului de alcool, inculpatul i-a lovit, cu diferite corpuri contondente, în mod repetat, pe concubina sa, B. A. şi pe copilul acesteia, în vârstă de trei ani.

Urmare a leziunilor traumatice suferite, minorul a decedat în cursul nopţii.

Din fişa de constatare la faţa locului emisă de I.M.L. Craiova rezultă că victima B. A. M. a prezentat o multitudine de leziuni traumatice, iar acestea atestau producerea lor prin lovirea repetată a victimei.

De asemenea, din fişa de constatări preliminare medico-legale rezultă că moartea minorului a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic urmarea unui politraumatism cranio-facial grav cu hemoragie meningo-cerebrală la care s-au asociat şi un traumatism toraco-abdominal şi renal drept; leziunile s-au putut produce prin lovire repetată cu corpuri dure şi lovire de corpuri dure; între leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate; moartea poate data din  06.11.2011.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii judiciare.

* * *

Act sexual cu un minor. Constituire cauza. PJ Tulcea

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, a fost înregistrată o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că, în cursul anului 2011, învinuitul a întreţinut relaţii sexuale cu minora N.M., în vârstă de 13 ani. La sfârşitul lunii septembrie 2011, tatăl minorei a constat că fiica sa este însărcinată, motiv pentru care a solicitat examinarea acesteia de un medic specialist, care a constatat că, la momentul examinării, vârsta sarcinii era de  30 de săptămâni.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii judiciare.

* * *

Ucidere din culpa. Trimitere in judecata. PJ Topoloveni

Procurori ai Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului NURCIU MIHAI sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în condiţiile unei culpe medicale.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că la data de 28.07.2008, inculpatul (medic în cadrul Spitalului Călineşti, medic primar în specialitatea obstetrică – ginecologie şi de asemenea, director medical) a efectuat o operaţie chirurgicală de cezariană, în urma căreia mama nou născutului a decedat.

Astfel, victima G. E.C (în vârstă de 28 de ani) fusese internată la Spitalul „Dr. I. Crăciun” – Călineşti,  cu diagnosticul la internare  „sarcină 38 săptămâni, făt viu”. La aceeaşi dată, la ora 0800, gravida a fost admisă în sala de naşteri unde a fost efectuată, de către inculpat, operaţia  de cezariană pentru „făt preţios (fertilizare in vitro)”, extrăgându-se un făt viu, de sex feminin, în greutate de 3200 gr., fără accidente sau incidente în timpul actului operator.

Întrucât evoluţia postoperatorie a fost favorabilă, victima a fost externată, însă, în seara zilei de 01.08.2008, aceasta l-a contactat telefonic pe inculpat (care era şi medicul curant) şi i-a comunicat acestuia că nu se simte bine şi, la aceeaşi dată a fost reinternată.

În dimineaţa zilei de 03.08.2008 a intervenit o înrăutăţire a stării generale, prin scăderea accentuată a tensiunii arteriale cât şi prin apariţia unui edem la peretele abdominal, în zona plăgii operatorii, cu echimoze tegumentare la acest nivel.

Faţă de această simptomatologie, inculpatul Nurciu Mihai a decis reintervenţia chirurgicală în urgenţă, ocazie cu care s-a constatat existenţa unui edem masiv şi induraţie în ţesuturi celulă-adipos subcutanat. După această reintervenţie chirurgicală, evoluţia victimei a fost stabilă pentru o scurtă perioadă de timp (cca. 9 ore), după care au apărut tulburări însemnate ale statusului hemodinamic. Starea gravă a pacientei l-a determinat pe inculpat să solicite transferarea  la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, unde a fost internată, la data de 04.08.2008,  cu diagnosticul „stare toxico-septică” după cezariană, cu disfuncţie multiplă de organe. După această nouă intervenţie chirurgicală, starea pacientei a continuat să se deterioreze, intervenind un stop cardiac, imposibil de resuscitat.

Prin raportul medico-legal de necropsie, întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici, s-a concluzionat că afecţiunea care a dus la decesul victimei a debutat după naştere, anterior intervenţiei chirurgicale efectuată la Spitalul Universitar Bucureşti. S-a mai reţinut că, în condiţiile în care investigarea clinică şi paraclinică ar fi fost efectuată în timp util la Spitalul Călineşti, ar fi putut oferi elemente necesare stabilirii diagnosticului corect şi iniţierii unor măsuri terapeutice adecvate care ar fi oferit pacientei şanse de supravieţuire. Aceste concluzii sunt fundamentate pe împrejurarea că decesul victimei G. E.C., în vârstă de 28 de ani, s-a datorat unei stări septice cu punct de plecare genital, cu peritonită generalizată consecutivă şi în urma evoluţiei unei endomiometripe acute supurative postoperaţie cezariană.

Dosarul cauzei a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Topoloveni.

>> sursa: mpublic.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice


Servicii JURIDICE.ro
Cont profesional
JURIDICE Comunicare
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
Privacy
Politica
Utilizare
Publicare
Despre noi
Secţiuni
Servicii
Contact
© 2003-2023 J JURIDICE.ro