Secţiuni » Articole » Opinii
Opinii
Condiţii de publicare

Emotii la Premiile RRDP 2010


13 noiembrie 2011 | JURIDICE.ro, Nicolae CÎRSTEA

UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

PREMIILE RRDP se acordă întotdeauna pentru anul anterior, şi nu pentru anul în curs; opinia profesorului Marian Nicolae, artizanul acestei activităţi ştiinţifice anuale, este că se oferă astfel un termen rezonabil atât membrilor juriului, cât şi publicului larg să „cearnă” lucrările apărute şi să-şi poată creiona o opinie bine fundamentată în legătură cu acestea.

Astfel, ziua de 11 noiembrie 2011 a fost data la care a avut loc festivitatea de decernare pentru anul 2010, ocazie cu care ne-am reunit, ca în fiecare an, în Sala Constantin Stoicescu a Facultăţii de Drept (mulţumiri gazdei noastre, dl Decan Flavius Baias). În jurul orelor 17.00, nominalizaţi, autori, cadre didactice, magistraţi, avocaţi, într-un cuvânt prieteni ai RRDP şi ai Editurii, unii dintre invitaţi fiind cu state vechi în ceea ce priveşte participarea la această manifestare am asistat la un moment festiv special, PREMIILE RRDP 2010.

Prezenta ediţie, a patra, nu a surprins cu nimic, fiind în linia desfăşurării de până acum a acestei festivităţi – emoţii puternice, omniprezente, vizibile atât în ceea ce-i priveşte pe laureaţi, cât şi pe invitaţi. Moderată, ca în fiecare an, de domnul Bogdan Dumitrache, ediţia din acest an i-a avut în prezidiu pe doamna Brânduşa Ştefănescu, alături de domnii Viorel Mihai Ciobanu, Flavius Baias, Dan Claudiu Danişor şi Marian Nicolae.

Laureaţii acestei ediţii au fost: Cristina Mihaela Nicolescu, Ionuţ-Florin Popa, Marian Nicolae şi, post-mortem, prof. univ. dr. Francisc Deak. După decernarea premiilor pentru articole, respectiv cărţi publicate, momentul de maximă încărcătură a fost acordarea premiului pentru OPERA OMNIA – „Matei B. Cantacuzino” profesorului Francisc Deak. Discursurile Profesorilor Lucian Mihai şi Romeo Popescu au realizat pentru auditoriu o restitutio în ceea ce priveşte personalitatea profesorului Deak, atât în legătură cu latura ştiinţifică şi profesională, cât şi în ceea ce priveşte latura personală a domniei sale. Emoţiile au fost la apogeu când sala a aplaudat în picioare, minute bune, după ce dl. Dan Oancea (UNBR) a înmânat diploma doamnei Deak. Momente unice, de care ne vom aminti mereu cu plăcere şi emoţie, au făcut din această seară una specială.
Uniunile profesionale (UNBR, UNPIR, UNEJ) au continuat, tradiţionala deja, susţinere a acestei manifestări care, alături de partenerii şi sponsorii noştri, au asigurat toate condiţiile pentru desfăşurarea sub cele mai bune auspicii şi acestei editii a PREMIILOR.

Personal, prin prezenţa la această festivitate a dnei Elisabeta Deak, însoţită de fiul domniei sale, dl Otto Deak, am retrăit momentele de început ale Editurii UNIVERSUL JURIDIC, când doamna mi-a încredinţat manuscrisele profesorului Deak, înainte de a părăsi ţara în anul 2001. Sunt momente deosebite de care ne-am amintit, cărţile profesorului Deak fiind pentru noi o temelie pe care ne-am dezvoltat, prin publicarea acestor titluri Editura preluând din prestigiul şi notorietatea de care s-a bucurat şi se bucură profesorul Deak.

Spun un sincer mulţumesc tuturor.

Trebuie să recunosc şi să fac o reverenţă în ceea ce-l priveşte pe colegul Dan Mărculescu, care s-a aplecat cu multă atenţie la detalii şi a depus o muncă susţinută pentru buna desfăşurare a evenimentului. Mulţumesc, Dan, şi felicitări pentru organizare!

Nicolae CÎRSTEA

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi citi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice.
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii