Reglementarea inspectiei economico-financiare la operatorii economici cu capital de stat
14.11.2011 | Corina CIOROABĂ, Juridice.ro

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 799 din data de 11 noiembrie 2011 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2011 privind organizarea si functionarea inspectiei economico-financiare la operatorii economici.
Prin reglementarea sistemului de inspectie economico-financiara, actul normativ delimiteaza competentele de control intre Ministerul Finantelor Publice si Curtea de Conturi, in scopul intăririi disciplinei bugetare si economico-financiare la operatorii economici.
Inspectia economico-financiara se efectueaza de catre Ministerul Finantelor Publice, prin structurile sale de specialitate, la regii autonome, companii si societati nationale, societati comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritoriala este actionar unic sau majoritar.
Prin activitatea de control se verifica modul de implementare a masurilor de crestere a veniturilor, de reducere a cheltuielilor si de diminuare a arieratelor, respectarea reglementarilor economico-financiare si contabile, precum si fundamentarea si justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat pentru subventionarea unor produse sau sustinerea unor activitati, stabilind erori si deficiente in activitatea economico-financiara pentru a le remedia si a le evita in viitor, precum si stabilirea obligatiilor catre bugetul general consolidat, cu exceptia celor fiscale.
Actul normativ reglementeaza in mod detaliat:
– atributiile, competentele si obiectivele inspectiei economico-financiare;
– exercitarea inspectiei economico-financiare (control ex-ante, control operativ si control ex-post, separat sau combinat);
– cadrul metodologic de efectuare a inspectiei economico-financiare;
– intocmirea actelor de inspectie economico-financiara si valorificarea constatarilor inscrise in acestea;
– obligatiile operatorilor economici verificati;
– contraventiile, sanctiunile si caile de atac.