BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Vanzarea cu optiune de rascumparare

15.11.2011 | JURIDICE.ro, Florin CIUTACU, Artin SARCHIZIAN
Abonare newsletter

Si daca cuvantul Biblic ne spune ca intre vanzare si cumparare se va strange pacatul, atunci nu vom gresi daca vom spune ca, in cazul vanzarii cu pact de rascumparare, salasluieste pacatul, cata vreme, din cele mai vechi timpuri, s-a considerat ca acestea nu reprezinta decat o sorginta de castiguri ilicite pentru camatari si serveste a ascunde contractul pigmorativ[1], act reputat ca fiind unul ilicit si chiar prohibit in timp, de lege[2]. Mai mult, s-a considerat ca vanzarea cu pact de rascumparare aduce piedica imbunatatirii proprietatii, prezentand in egala masura un pericol grav pentru creditul public fata de incertitudinea in care este ramasa proprietatea in vremea scursa intre incheierea contractului si exercitiul dreptului de rascumparare, ori implinirea acestuia[3].

Cu toate acestea, in mod paradoxal, aceasta figura juridica, intalnita atat la Egipteni, Indieni, cat si la Romani, de unde de altfel isi trage si  sorgintea, fiind initial cunoscuta sub denumirea de pactum de retroemendo et retrovendento, nu gresim daca vom spune ca si-a pastrat perenitatea, chiar daca, in anumite perioade ale istoriei, acest instrument a fost prohibit in anumite legislatii. Ba mai mult, in aceasta perioada de certa modernizare a dreptului se observa o viziune tot mai favorabila din partea cat mai multor legiuitori ai diverselor state fata de acest instrument juridic.

Asa se intampla ca si la noi acest instrument renaste in sfera raporturilor juridice, prin reglementarea sa expresa de catre Noul Cod Civil (art-1.758), dupa ce, vreme de mai bine de 80 de ani, validitatea incheierii unui astfel de act a fost viu si acerb disputata de doctrina, mai cu seama dupa ce dispozitiile Legii contra cametei din 2 aprilie 1913, prin care se abrogau  expres prevederile art. 1371-1387 din Codul Civil, ce reglementau vanzarea cu pact de rascumparare, au fost la randu-le abrogate de art. 16 din Decretul-Lege nr. 1700 din 5 mai 1938 pentru stabilirea dobanzilor si inlaturarea cametei, dar care, prin art. 13, a preluat interdictia pactului de rascumparare, pentru ca, in final, si acest decret-lege sa fie abrogat prin Decretul nr. 311/1954, care insa nu a mai pastrat prohibitia[4]. Notam ca aceasta interdictie a fost impusa din pricina faptului ca, de cele mai multe ori, la umbra incheierii unui astfel de act aveau loc imprumuturi cu dobanzi camataresti ce erau garantate cu bunul care facea obiectul vanzarii.

Insa cum cadrul economico-juridic actual, diferit fata de cel de la nivelul anului 1938, permite si cunoaste nu doar in materie comerciala, ci si in materie civila[5] posibilitatea cadobanzile sa fie purtatoare de dobanzi[6], inseamna ca ratiunea prohibitiunii nu mai subzista astfel incat, era si firesc a fi redat circuitului civil si vietii juridice acest tip de contract. De altfel, nu trebuie a nesocoti ori minimaliza ratiunea principala (ratio legis) pentru care s-a impus si recunoscut validitatea unui  astfel de contract, care, putem spune, a fost una nobila, respectiv aceea de a crea un instrument de garantie reala in care proprietatea sa joace un rol de garantie[7] de vreme ce este transmisa in patrimoniul dobanditorului, cu posibilitatea redobandirii acesteia, sub conditia platii pretului primit, fiind utilizat in special de cei care nu aveau putinta a achita intregul pret al vanzarii.

Este cert insa ca tocmai aceasta calitate de mijloc de garantie extrem de energica i-a atras pe excroci[8] care, la umbra vanzarii cu pact de rascumparare, au mascat diverse operatiuni din cele mai oneroase, precum contractul pignorativ[9], si i-au facut pe legislatori sa se teama[10], care necrutator au sanctionat cu nulitatea astfel de contracte, sub cuvant ca prin aceasta se violau normele de ordine publica ce aveau ca scop protejarea debitorului in contra lacomiei creditorului[11], protectiune care, dupa cum vom observa, se mentine, intr-o maniera implicita, si de catre actualul nou cod civil, care a si asigurat dainuirea in timp a acestei figuri juridice, pe cat de controversata, pe atat de reputata si, iacata, readusa si de modernista legiure a Noului Cod Civil.

PRIVIRE COMPARATISTA A INSTITUTIEI IN DIVERSE SISTEME DE DREPT

Vanzarea cu pact de rascumparare in Noul Cod Civil Roman

Notiune. Sub sectiunea a 4-a a Capitolului 1 din Titlul IX, intitulata alte varietati de vanzare, la art. 1.758 Noul Cod Civil, defineste Vanzarea cu opţiune de rascumparare ca fiind o vanzare afectata de conditie rezolutorie prin care vanzatorul isi rezerva dreptul de a rascumpara bunul sau dreptul transmis cumparatorului, de unde putem deduce ca, in realitate, contractul astfel incheiat este grevat de o veritabila conditie rezolutorie, pur potestativa[12], constand in posibilitatea vanzatorului de exercitare a facultatii rascumpararii, care va conduce ipso iure la rezolvirea vanzarii si redobandirea proprietatii bunului ce formeaza obiectul material derivat al contractului.

Prin urmare, retinand natura juridica a acestuia ca fiind un contract de vanzare-cumparare, insa afectat de modalitati, in definirea vanzarii cu pact de rascumparare, putem retine ca aceasta reprezinta o vanzare supusa unei conditii rezolutorii exprese care consta in facultatea pe care si-o rezerva vanzatorul de a relua lucrul vandut, restituind pretul si cheltuielile facute de cumparator, intr-un anumit termen, reluarea operand retroactiv atat impotriva cumparatorului cat si impotriva tertilor dobanditori de drepturi asupra bunului vandut, numai fructele percepute pana la rascumparare nefiind supuse restituirii[13].

Cu toate acestea, nu putem a nu observa, dintr-un bun inceput, o neconcordanta intre denumirea si continutul acestei norme, ce consta in aceea ca, desi notiunea de optiune de rascumparare sugereaza o noua vanzare (re-vanzare), de aceasta data de la cumparatorul primar la vanzatorul acesteia, subsecventa celei dintai vanzari, in realitate acest lucru nu se intampla, ci, dupa cum am aratat, o data exercitata facultatea de rascumparare vanzarea este desfiintata si bunul se reintoarce la vanzator[14], asa incat nu vom asista la doua vanzari succesive (la o retrocesiune) si nici la o obligatie impusa in sarcina cumparatorului de a revinde lucrul, ci la o singura vanzare, care, dupa vointa vanzatorului rezervatar al dreptului de “rascumparare” in realitate, de rezolutiune, poate fi desfiintata in favoarea celui din urma.

Socotim ca nefiind lipsita de interes aceasta lamurire, in special privind dintr-o perspectiva practica, intrucat daca am asista la o veritabila rascumparare[15] am fi in prezenta a doua acte subsecvente (vanzarea si re-vanzarea), ceea ce, ar insemna nu doar ca primul vanzator sa suporte riscul iesirii bunului din patrimoniul primului dobanditor pana la exercitarea facultatii de rascumparare, ci, mai mult, aceasta ar fi insemnat ca vor ramane valabile toate ipotecile si drepturile reale constituite de primul dobanditor.

Poate tocmai pentru a inlatura o asemenea confuzie, legata de modalitatea in care opereaza rezolutiunea vanzarii, vanzarea cu pact de rascumparare mai apare si sub denumirea de retract conventional[16], care surprinde cu fidelitate conceptul acestui instrument, fara a lasa impresia ca vor fi doua vanzari succesive intre aceiasi subiecti.

Clauza de rascumparare. Natura juridica. Inserarea de catre parti a unei astfel de clauze in contract, cu privire la posibilitatea de optiune a vanzatorului in sensul rascumpararii, preface aceasta vanzare intr-un contract afectat de modalitati, de vreme ce acest element (dreptul de optiune) afecteaza efectele contractului astfel incheiat[17] reprezentand, dupa cum am aratat, o veritabila conditie rezolutorie[18], astfel cum chiar art. 1.758 alin. (1)  N.C.C. arata.  Sta in firea lucrurilor sa fie astfel, de vreme ce de implinirea acestei conditii depinde stingerea drepturilor si obligatiilor, urmand ca vanzarea sa fie rezolvita cu efect retroactiv.

Particularitatea acestei conditii, dupa cum chiar textul de lege o sugereaza folosind termenul de optiune, rezida in aceea ca implinirea acestui eveniment cu valoare rezolutorie  este strict legata de vointa uneia dintre parti, respectiv a vanzatorului, fiind astfel in prezenta unei conditii pur potestative[19].

Notand si retinand  caracterul pur potestativ al acestei conditii, nu putem a nu ne intreba, daca nu cumva, prin instituirea acestei posibilitati, sunt contrazise dispozitiunile prohibitive instituite de  art. 1.403 N.C.C. ce prevad ca,  Obligatia contractata sub o conditie suspensiva ce depinde exclusiv de vointa debitorului nu produce niciun efect, in conditiile in care vanzarea reprezinta un contract sinalagmatic (bilateral) prin incheierea caruia se nasc obligatii reciproce intre partile contractante, prin urmare si in sarcina vanzatorului, care la randu-i devine debitor[20]. Cu alte cuvinte, se cere a lamuri daca ne gasim in prezenta unei contrarietati intre normele ce traseaza vanzarea cu optiune de rascumparare si prohibitiunea impusa de art. 1.404 N.C.C., ori daca ne gasim intr-un caz de derogare legala (exceptie) de la regula instituita de aceasta norma. In dezlegarea acestei chestiuni, urmeaza a porni de la insasi natura juridica a acestei optiuni de rascumparare, respectiv aceea de conditie rezolutorie, cunoscut fiind faptul ca, in tacerea legii, doctrina, pe buna dreptate, a considerat ca obligatia asumata sub conditie rezolutorie pur potestativa din partea debitorului este valabila[21], aceasta intrucat prin instituirea acestei prohibitiuni (ratio legis – art. 1.403 N.C.C.), s-a urmarit evitarea acelor situatii in care obligatiile sunt asumate sub conditie pur potestativa (daca voi vrea), socotindu-se ca in realitate aceasta reprezinta o lipsa de intentie din partea debitorului de a se angaja juridiceste (sub hac conditione, tivolam, nulla est obligatio), insa observam ca in cazul conditiei pur potestative rezolutorii, cum este cazul in situatia analizata, debitorul (vanzatorul) are intentia de a se obliga, numai ca isi rezerva dreptul de a pune capat obligatiei asumate cand va dori[22] , asa incat interdictia nu se mai justifica. Revenind la intrebarea propusa, putem conchide ca nu ne gasim in niciun caz de contrarietate de norme, si nici de exceptiuni, ci intr-o perfecta armonie normativa.

Totodata, avand in vedere ca inserarea unei astfel de clauze confera titularului acesteia, in speta vanzatorului, prerogativa stingerii situatiei juridice determinate de incheierea contractului de vanzare-cumparare prin intermediul unui act juridic unilateral de vointa, este justificata aprecierea ca aceasta reprezinta un drept potestativ patrimonial. Cat priveste calificarea optiunii de rascumparare ca fiind un drept subiectiv, si nu o simpla facultate sau beneficiu conventional, dupa cum s-au exprimat opinii in doctrina[23], avem in vedere in primul rand trasatura fundamentala a acesteia de a fi  o  posibilitate recunoscuta de normele dreptului civil (art. 1.758 N.C.C.) unui subiect, in speta vanzatorului, ceea ce-i confera calitatea de “drept subiectiv civil”, a carui protectie juridica poate fi asigurata la nevoie prin forta de catre stat, bunaoara instanta putand fi sesizata cu o actiune prin care sa se solicite a se constata rezolvita vanzarea, urmare a exercitarii dreptului de rascumparare. Corelativa acestui drept este obligatia cumparatorului de a suporta rascumpararea[24]. In al doilea rand, se observa ca insusi legiuitorul califica optiunea de rascumparare ca fiind un drept atunci cand defige prin dispozitiile art. 1760 alin. (3) N.C.C. sanctiunea decaderii din acest “drept de a exercita optiunea rascumpararii” pentru cel ce nu consemneaza sumele necesare in termenul de o luna.

Corectea calificare a naturii juridice a acestei optiuni se impune atat din perspectiva rigorii stiintifice, cat mai ales dintr-o nevoie practica, de vreme ce caracterizarea acesteia ca fiind un drept patrimonial justifica alienabilitatea acestui drept, permisa atat inter vivos, de vreme ce acesta nu constituie un drept personal al vanzatorului[25], in acest sens intrand si vanzarea silita[26], cat si mortis causa, intrucat, ca elemente de activ, intra in patrimoniul succesoral. Cu toate acestea, nimic nu se opune ca partile sa prevada clauze potrivnice acestei transmisiuni, indiferent de forma acesteia, apreciind ca, desi am fi in prezenta unei veritabile clauze de inalienabilitate, totusi, avand in vedere ca nu se refera la un bun, ci la un drept potestativ, nu ar deveni incidente conditiile impuse de art. 627 alin 1 N.C.C.. Tot ca o consecinta a calificarii acestuia ca fiind un drept apare si recunoasterea dreptului creditorului vanzatorului de a  exercita optiunea de rascumparare in conditiile art.1.560 N.C.C.[27].

In ce priveste forma in care trebuie redata clauza privitoare la facultatea de rascumparare, precizam ca aceasta trebuie sa fie prevazuta in mod expres in cuprinsul contractului de vanzare-cumparare, in alte conditii neputand spune ca ne gasim in prezenta unei vanzari cu optiune de rascumparare, aceasta chiar daca, ulterior incheierii contractului de vanzare-cumparare, aceleasi parti convin asupra unui astfel de drept (de optiune) in favoarea vanzatorului, intrucat, intr-un astfel de caz, fiind in prezenta unei noi conventii modificatoare a acelei dintai, dupa cum s-a sustinut in doctrina, am fi in situatia unei revanzari[28], nemaifiind  astfel pastrata unitatea operatiunii, ci fiind vorba un act initial pur si simplu, ulterior modificat.

Deosebirea intre dreptul de optiune si optiunea efectiva. Optiunea pozitiva si cea negativa. Dupa cum se poate observa, o data cu inserarea unei astfel de optiuni de rascumparare in cuprinsul contractului de vanzare, se naste in favoarea vanzatorului, deci in patrimoniul acestuia, un drept subiectiv civil numit “dreptul de a exercita optiunea” (potrivit art. 1760 alin. 3 N.C.C.) sau, mai simplu spus, un drept de optiune, care precum am aratat, are un caracter potestativ, de vreme ce confera titularului acestuia posibilitatea de a interveni in mod unilateral si sa stinga o situatie juridica preexistenta, respectiv cea nascuta prin incheierea contractului de vanzare. Retinem asadar ca prin incheierea unui astfel de contract se naste un drept de optiune al vanzatorului, insa deosebit de important este faptul ca acesta nu se confunda cu optiunea propriu-zisa, care intodeauna este ulterioara momentului nasterii dreptului. In ce ne priveste, avand in vedere ca vorbim despre un drept de optiune, inseamna ca acesta este susceptibil a fi exercitat in cel putin doua modalitati, cum se intalneste in cauza, si anume, prima se poate exprima atunci cand titularul ridica optiunea si declara desfiintarea contractului, caz in care putem vorbi de o manifestare pozitiva a optiunii, cat si de a doua forma de manifestare, atunci cand titularul nu ridica optiunea, in sensul ca nu inteleg sa declare desfiintat contractul, in care caz apreciem ca asistam tot la o manifestare a dreptului de optiune, insa de aceasta data in sens negativ, numind-o optiune negativa a dreptului.

In acest context se pune intrebarea daca dreptul de a decide rascumpararea poate fi, prin conventia partilor, atribuit unei alte persoane decat vanzatorul, de pilda unui tert. Exempli gratia, parintele ce instraineaza o casa stipuleaza in contract ca in cazul in care fiul sau va dori vanzarea se va desfiinta. In ce ne priveste, apreciem ca o astfel de clauza ar fi valabila, de vreme ce in cazul vanzarii nu este incident principiul special al irevocabilitatii (ca si in cazul donatiilor), si totodata, in puterea principiului libertatii contractuale, partile pot prevedea orice clauza intr-un contract, sub conditia respectarii limitelor impuse de lege, de ordine publica si de bunele moravuri. (art. 1.169 N.C.C.). Cu toate acestea, desi valabila o astfel de clauza, apreciem insa ca operatiunea nu va fi considerata ca o vanzare cu optiune de rascumparare, ci o simpla vanzare sub conditie rezolutorie, intrucat in cazul vanzarii cu optiuneaceasta facultate este rezervata strict in favoarea vanzatorului (art. 1.758 “…vanzatorul işi rezerva dreptul de rascumparare) ceea ce inseamna ca o astfel de vanzare nu este supusa restrictiilor impuse de lege ca, in cazul vanzarii cu pact de rascumparare.

Natura dreptului vanzatorului si a cumparatorului, proprietate rezolubila. Calificarea optiunii de rascumparare drept o veritabila conditie rezolutorie imprima drepturilor tranzactionate prin acest instrument, caracterul de drept conditionat, ceea ce inseamna ca bunul transmis sub conditie rezolutorie apartine concomitent la doi proprietari, dupa cum urmeaza: cumparatorul dobandeste o proprietate supusa desfiintarii, deci rezolubila, cu alte cuvinte; de cate ori conditia se intalneste se va considera ca aceasta nu a avut loc, dreptul de proprietate revenind ipso jure vanzatorului, si totodata si vanzatorul va fi proprietarul aceluiasi bun, insa sub conditie suspensiva. Asa fiind, optiunea de rascumparare capata o dubla valenta, pe de o parte fiind o conditie rezolutorie, pentru cumparator, iar pe de alta parte pentru vanzator apare ca o conditie suspensiva, de vreme ce, o data implinita conditia (manifestarea pozitiva a optiunii de rascumparare) dreptul de proprietate se desfiinteaza retroactiv iar alienatorul redevine proprietarul ca si cand nu ar fi incheiat acel act translativ[29].  Observam cum aceasta teorie relativizeaza conceptul de conditie rezolutorie a optiunii de rascumparare, intrucat, precum am aratat in privinta vanzatorului acest element (conditie) va avea un caracter suspensiv, de implinirea acesteia depinzand  renasterea dreptului in patrimoniul vanzatorului. Importanta acestei dualitati a dreptului de proprietate rezida in aceea ca, deopotriva cei doi proprietari vor fi in drept a incheia acte juridice cu privire la acel bun, ceea ce inseamna ca si insasi vanzatorul, proprietar sub conditie rezolutorie, va putea instraina si greva de sarcini acel drept, insa, cum este si firesc, drepturile astfel constituite vor urma importanta juridica a dreptului conditionat rezolutoriu ce-i apartine. Mai precis, producerea efectelor unor astfel de acte va fi conditionata de implinirea conditiei suspensive, respectiv exercitarea pozitiva a optiunii de rascumparare, care in mod retroactiv va valida si va consolida actele incheiate de catre vanzator.

Corelativ, cumparatorul ca dobanditor actual dar provizoriu al bunului, de vreme ce dreptul sau este amenintat de conditia rezolutorie, va putea face orice act in legatura cu acest bun, cu amendamentul ca, in puterea principiului resolute jure dantis resolvitur jus accipentis, de principiu si actele acestuia vor urma soarta juridica a dreptului sau, fiind la randu-le amenintate de implinirea conditiei rezolutorii. Spunem „de principiu” intrucat o serie de acte precum actele de conservare si administrare vor fi mentinute si in urma rezolvirii contractului si deasemenea vor fi mentinute locatiunile facute de acesta in legatura cu acele bunuri, in conditiile in care sunt indeplinite formalitatile de publicitate, dar, cel mai important, cu conditia ca durata acestora sa nu depaseasca 3 ani din momentul exercitarii optiunii, ceea ce inseamna ca locatiunile facute pe o perioada mai mare de timp reprezinta acte de dispozitie.

Pentru rigoarea stiintifica se impune a aminti ca au fost expimate opinii contrare acestei teze, prin care s-a sustinut ideea ca vanzatorul nu mai poate fi considerat proprietar sub conditie rezolutorie, el dezbracandu-se complet de dreptul sau de proprietate, putand numai redobandi proprietatea daca isi exercita facultatea de rascumparare[30].

In ce ne priveste, ne raliem opiniei dominante care imbratiseaza teza dualitatii dreptului. Mai mult ca un argument de text, prin care se recunoaste indirect dreptul de proprietate sub conditie suspensiva al vanzatorului, pot fi citate si dispozitiunile art. 1.761 N.C.C., ce prevad la alin. (1) ca in situatia vanzarii cu optiune de rascumparare ce are ca obiect o cota dintr-un bun partajul trebuie cerut si in raport cu vanzatorul daca acesta nu si-a exercitat inca optiunea, precizandu-se in continuare la alineatul al doilea ca vanzatorul care nu si-a exercitat optiunea de rascumparare in cadrul partajului decade din dreptul de optiune, chiar si atunci cand bunul este atribuit, in tot sau in parte, cumparatorului, fiind prin urmare, intr-un caz particular in care, vanzatorul, proprietar sub conditie rezolutorie, poate fi constrans a-si exercita optiunea de rascumparare. In final, apreciem ca, in raport de dispozitiile art. 882 N.C.C., exista dreptul vanzatorului sa fie inscris provizoriu in cartea funciara a imobilului, daca este vorba de un astfel de bun.

O componenta deloc lipsita de importanta, sub aspectul analizat, o reprezinta chestiunea hotararilor pronuntate pendente conditione in legatura cu acel bun care, de principiu, nu vor putea fi opuse proprietarului sub conditie suspensiva, urmare a impliniri acesteia, de vreme ce, acesta nu este un succesor particular al proprietarului sub conditie rezolutorie, afara de cazul in care, nu a fost introdus in cauza in care a fost pronuntata respectiva solutie. S-a apreciat, pe drept cuvant, ca in cazul hotararilor date in favoarea proprietarului sub conditie rezolutorie in contra tertilor, acesta profita celuilalt proprietar, deoarece, se considera ca acesta, prin realizarea conditiei, devine creditorul fostului achizitor si ca atare poate invoca toate drepturile acestuia[31].

Termenul in care pactul optiunea de rascumparare poate fi exercitat. Interventionismul in ipoteza vanzarii cu optiune de rascumparare se manifesta si prin instituirea obligativitatii limitata in timp a dreptului de optiune al vanzatorului, aceasta intr-un indoit mod, respectiv pe de o parte prin obligarea partilor de a stabili un termen de exercitare al dreptului, iar pe de alta parte prin prevederea limitei de timp pe care partile o pot prevedea, asa incat, in mod expres se arata in art. 1.758 alin (2) N.C.C. ca, optiunea de rascumparare nu poate fi stipulata pentru un termen mai mare de 5 ani.  A contrario, nimic nu se opune ca partile sa stabileasca orice termen de pana in cinci ani. Ratiunea limitarii in timp[32] a dreptului de optiune apreciem ca isi are sorgintea in principiul securitatii raporturilor juridice, care, intre altele, presupune si mentinerea unui climat de stabilitate in privinta drepturilor ce ar fi contrazis prin nelimitarea unor astfel de situatii juridice, care implica o considerabila doza de incertitudine. In egala masura, chiar daca termenul initial convenit a fost mai mic de cinci ani, este nepermis ca acesta sa fie prelungit pentru o noua durata, care sa depaseasca insa, insumat, termenul de cinci ani.

Cat priveste sanctiunea prescrisa de legiuitor pentru situatia incalcarii dispozitiilor de ordine publica stipulate la art. 1.758 alin. (2) N.C.C. si trecerea unui termen mai mare de cinci ani, ea este aceea a reducerii de drept a termenului mai lung la 5 ani, potrivit ultimei teze a alineatului (2) din art.1.758 N.C.C., sanctiune pe care am putea-o califica drept specifica, de vreme ce, in regula generala, incalcarea normelor publice si prohibitive este sanctionata cu nulitatea actului, reglementata de art. 1.246 N.C.C.. Pertinenta ar fi si sustinerea contrara, prin care s-ar inchipui sanctiunea reducerii termenului ca o veritabila nulitate partiala,  reglementata de art.1.255 N.C.C., ce ar putea fi redata in alte cuvinte, sub forma ca acea clauza contractuala prin care s-a convenit un astfel de termen, mai lung decat cel permis de lege, va fi atinsa pro parte de ineficacitate, si mentinuta in limita termenului de cinci ani.

Opinam totusi ca intre sanctiunea aleasa de legiuitor, denumita de noi generic, reductiune si nulitatea partiala, nu exista sinonimie, intrucat ratiunea ce fundamenteaza preferinta legiuitorului pentru o astfel de sanctiune, a reductiunii, in locul nulitatii absolute partiale, ar putea fi justificata si pe argumentul ca, daca aceasta clauza, considerata dupa imprejurari  esentiala, determinanta pentru parti, la incheierea contractului, ar fi fost declarata nula, acest fapt ar fi putut atrage nulitatea contractului in intregul sau potrivit art. 1.225 alin. (1) N.C.C., fapt care va fi exclus prin uzitarea sanctiunii reductiunii termenului.

Cu toate acestea, nu putem ignora apropierea intima a celor doua sanctiuni, decelata si sub modalitatea in care aceasta opereaza, respectiv de drept, ceea ce inseamna ca, din chiar momentul in care conventia a fost incheiata si s-a prevazut un termen mai lung de cinci ani, acesta ipso jure, a fost redus la cinci ani, fara a mai fi nevoie de implinirea vreunei formalitati ori de interventia instantei.

S-a apreciat in doctrina[33] ca, in situatia in care partile n-au stabilit niciun termen, rascumpararea se va putea face in timp de cinci ani, partile fiind presupus a fi admis termenul cel mai lung pe care-l permite legea[34].

Privitor la momentul de inceput al termenului, apreciem ca din economia normei rezulta ca acesta va fi marcat de data incheierii contractului de vanzare, aceasta ca regula generala, ceea ce nu inseamna ca partile prin conventie nu pot sa stabileasca un alt moment al inceperii curgerii termenului decat incheierea conventiei, precum ar fi acela al predarii bunului vandut, ori o alta data, de vreme ce legea nu impune vreo conditie in acest sens. Evident, se va analiza dupa imprejurari daca o astfel de clauza de amanare a inceperii curgerii termenului nu cumva are menirea de a eluda interdictia impusa de art. 1.758 alin (2) N.C.C.. In egala masura, in cazul in care si facultatea de optiune este conditionata de un anumit element (conditie) termenul va incepe sa curga de la data implinirii acestei conditii.

Calculul termenului se face dupa regula de drept comun impusa de art. 2.552 N.C.C., respectiv ziua in care incepe (dies a guo) nu se numara[35] si el se socoteste implinit in ziua corespunzatoare din ultimul an.

Termenul stabilit pentru rascumparare are natura juridica a unui termen conventional extinctiv, care pe de o parte curge in contra oricarei persoane, chiar contra minorului sau interzisilor[36], iar pe de alta parte este sine supus regulilor privind prescriptia, caci, totusi, s-a apreciat ca acesta ar fi suspendat prin evenimentele de razboi[37], ceea ce atrage incidenta cazului de suspendare prevazuta la art. 2.532 pct. 8 N.C.C., cat si pe cata vreme titularul dreptului de optiune se gaseste intr-o imposibilitate impusa de o cauza de forta majora.

Exercitarea rascumpararii. Dupa cum am aratat, optiunea de rascumparare desemneaza posibilitatea unei anumite conduite a vanzatorului, ce poate consta fie in rascumpararea bunului, respectiv redobandirea dreptului de proprietate (optiune pozitiva), fie in renuntarea implicita la redobandirea proprietatii, prin neexercitarea facultatii de rascumparare. In optica noastra, aceasta din urma conduita reprezinta tot o manifestare a optiunii, care de aceasta data va fi in sens negativ. Asa fiind, conduita vanzatorului exercitata in sens pozitiv ori negativ, proteguita juridiceste, reprezinta in esenta elementele definitorii ale dreptului de optiune, drept potestativ patrimonial dupa caz mobiliar ori imobiliar [38]. In atare conditii, reamintim deosebirea dintre dreptul de optiune si optiunea efectiva ca manifestare a acestui drept subiectiv civil. Consideram ca nefiind lipsita de interes aceasta observatie, de vreme ce dreptul de optiune se naste o data cu incheierea conventiei de vanzare, afara daca partile nu au stabilit contrariul, si dainuie pana la data maxima permisa de lege, respectiv cel mult cinci ani.

Pentru a intelege mecanismul rascumpararii se impune preliminar a interpreta corect dispozitiile  art. 1.759 alin (1) N.C.C.  din al caror continut rezulta ca  exercitarea optiunii de rascumparare de catre vanzator se poate face numai daca acesta restituie cumparatorului pretul primit si cheltuielile pentru incheierea contractului de vanzare si realizarea formalitatilor de publicitate. Preliminar, nu putem a nu observa o inexactitate in modalitatea in care a fost redactat acest text de lege, intrucat, din interpretarea literara a acestuia (tale quale) ar rezulta ca o conditie prealabila exercitarii dreptului de rascumparare o reprezinta restituirea pretului si spezelor vanzarii catre cumparator, de vreme ce textul prevede ca exercitarea optiunii “se poate face numai daca acesta restituie cumparatorului (…)”, ridicand actul de restituire la rang de conditie pentru exercitarea optiunii, deci ca orice conditie sa fie implinita la data exercitarii optiunii. Situatie ilogica juridic, intrucat exercitarea optiunii nu poate fi conditionata de plata acestor sume, deoarece exercitarea optiunii reprezinta in realitate simpla manifestare de vointa din partea vanzatorului in sensul rezolutiunii, ceea ce inseamna ca inainte de a fi exercitata (pendente conditione) contractul este in fiinta, astfel incat nu ar exista nicio cauza juridica pentru plata acestor sume, de vreme ce temeiul prestatiilor executate de parti subzista, iar astfel  cum s-a decis cu valoare de principiu[39] nu se poate pretinde de catre una dintre parti restituirea prestatiei sale fara a se desfiinta conventia.

Pe de alta parte, apreciem ca si dreptul cumparatorului de a primi restituirea sumelor, ce este un drept de creanta, este afectat de o conditie suspensiva, care nu este alta decat optiunea de rascumparare, ceea ce inseamna ca o data exercitata optiunea rascumpararii dreptul de creanta devine actual, iar nu inainte de acest moment.

Asa stand lucrurile, privind de aceasta data dintr-o perspectiva logica, in cronologia mecanismului juridic al rascumpararii, apreciem ca rascumpararea trebuie sa debuteze cu manifestarea optiunii de catre vanzator, respectiv comunicarea notificarii, care sa determine de nasterea instantanee in patrimoniul cumparatorului al dreptului de creanta urmat de plata sumelor de catre vanzator si, in final, producerea efectelor rascumpararii.

Cel mai probabil, legiuitorul a urmarit prin aceasta exprimare sa sublinieze obligativitatea restituirii acestor sume catre cumparator, securizand astfel creanta acestuia, rationament (ratio legis) puternic ancorat, adanc, in echitate, revenind doctrinei sarcina de a da o corecta si logica interpretare a normei, care, dupa opinia noastra, nu poate fi decat in sensul carestituirea pretului si a celorlalte sume cumparatorului reprezinta nu o conditie de care sa depinda exercitarea dreptului de rascumparare, ci redobandirea dreptului de propietate de catre vanzator.

De altfel, faptul ca plata acestor sume cumparatorului este subsecventa exercitarii dreptului de rascumparare rezulta in mod evident din dispozitiile art. 1.760 alin. (2) N.C.C., unde se arata ca vanzatorul care intentioneaza sa exercite optiunea de rascumparare trebuie sa il notifice pe cumparator precum si pe orice subdobanditor caruia dreptul de optiune ii este opozabil si fata de care doreste sa isi exercite acest drept, pentru ca imediat dupa aceasta si in termen de o luna vanzatorul sa fie obligat sa consemneze sumele mentionate la art. 1.759 alin. (1) la dispozitia cumparatorului sau, dupa caz, a tertului subdobanditor, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a exercita optiunea de rascumparare.

Procedura exercitarii optiunii de rascumparare

1) Notificarea rascumpararii

Cat priveste formalitatile ce trebuie efectuate in momentul rascumpararii, asa dupa cum am observat, manifestarea de vointa exprimata de catre vanzator in sensul rascumpararii (rezolvirea vanzarii) trebuie cuprinsa intr-o notificare ce va fi comunicata cumparatorului, precum si oricarui subdobanditor. Ne punem o intrebare asupra formei pe care trebuie sa o imbrace aceasta “notificare”, ce in realitate reprezinta o declaratie de vointa care, in opinia noastra, nu se confunda cu actul procedural al notificarii, putand fi si separata de aceasta. Ceea ce a dorit legiuitorul sa exprime a fost ca declaratia de rascumparare sa fie adusa la cunostinta cumparatorului ori a subdobanditorilor. Relativ la forma ce trebuie sa imbrace un astfel de act, in tacerea legii, socotim ca acesta trebuie sa respecte aceeasi forma impusa si pentru contractul de vanzare-cumparare a carui rezolvire o determina, aducand ca argument in sustinerea acestei teze principiul simetriei formelor. Apoi, daca ordinea publica a fost interesata atunci cand a reglementat forma actului la data incheierii acestuia, atunci nu vedem niciun argument pentru care aceasta ar fi dezinteresata in cazul incheierii unui act care sa determine desfiintarea acelei vanzari. Drept urmare, atunci cand pentru nasterea valabila a vanzarii legea cere incheierea conventiei in forma solemna, atunci si actul prin care se declara rezolutiunea celui dintai va tebui sa imbrace aceeasi forma, pe cand in cazul celorlalte acte regula libertatii subzista si in privinta formei actului. Insa in toate cazurile este necesara notificarea, care desi nu este prevazut de lege, trebuie sa imbrace forma scrisa pentru a da un caracter univoc acestei optiuni. Despre acesta, in cazul imobilelor, se va face mentiunea (notarea) in Cartea Funciara a bunului, iar destinatarul notificarii trebuie sa fie cumparatorul primar, si dupa caz,  persoana ce apare inscrisa ca si proprietar la acel moment in Cartea Funciara.

2) Consemnarea sumelor

Dupa cum am observat, o conditie pentru producerea efectelor rascumpararii este si aceea a restituirii pretului de vanzare al bunului, a spezelor vanzarii, precum si, a cheltuielilor pentru ridicarea si transportul bunului, a cheltuielilor necesare, precum si a celor utile, insa in acest din urma caz numai in limita sporului de valoare, asa cum dispozitiile art. 1.759 alin. (2) N.C.C. obliga.

Observam, mai intai, ca exercitarea optiunii rascumpararii este de natura a determina aparitia unui raport obligational avand ca obiect restituirea sumelor mai sus iterate care va avea ca si debitor cert pe cel ce exercita optiunea rascumpararii, iar ca titular respectiv creditor va avea fie pe cel care are calitatea de cumparator, fie pe un subdobanditor, proprietar al bunului la epoca exercitarii rascumpararii, acesta in cazul in care cel dintai, la randul sau a revandut bunul, fara a avea importanta numarului vanzarilor daca acestea sunt succesive. Izvorul obligatiei de restituire va fi reprezentat de conventia partilor, referindu-ne la primul contract de vanzare ce a fost grevat de conditia rascumpararii, ce a nascut, de aceasta data in favoarea cumparatorului, o creanta sub conditie suspensiva, legata asadar de exercitarea optiunii de rascumparare. Insa, cu toate acestea, in cazul in care bunul a fost supus unei revanzari iar titularul dreptului de creanta a devenit subdobanditor, atunci, apreciem ca ne gasim in fata unei veritabile obligatii scriptae in rem, creditor fiind cel care a dobandit bunul si care, la data exercitarii rascumpararii, este proprietarul acestuia.

Referitor la obiectul platii la care este tinut vanzatorul, se observa ca acesta va avea de restituit: a) pretul primit, referindu-se evident la suma de bani[40] convenita cu titlu de pret si inscris in contractul de vanzare ce este grevat cu optiune de rascumparare, neavand nicio relevanta pretul cu care eventual ulterior cumparatorul ar fi revandut acel bun, chiar daca, plata acestuia ar urma a se face unui subdobanditor, si, in egala masura, fara a avea vreo influenta valoarea bunului ce formeaza obiect derivat al contractului. Ba chiar mai mult, nu trebuiesc intoarse nici eventualele dobanzi ale acestuia, intrucat, dupa cum judicios s-a motivat in doctrina, aceasta se compenseaza cu fructele lucrului, pe care cumparatorul le pastreaza[41]. Insa nimic nu se opune ca partile sa poata stipula in conventia ce o incheie ca la data rascumpararii sa fie achitate si dobanzile scurse in privinta pretului, ori chiar sa se invoiasca partile ca la data rascumpararii vanzatorul sa plateasca un pret mai mare decat pretul de cumparare, insa respectand limita impusa de art. 1.762 alin. (1) N.C.C. respectiv ca, diferenta dintre pretul rascumpararii si pretul platit pentru vanzare sa nu depaseasca nivelul maxim stabilit de lege pentru dobanzi. Retinem asadar ca si atunci cand optiunea de rascumparare se exercita fata de un subdobanditor, atunci vanzatorul care exercita rascumpararea va fi tinut a achita acestuia nu pretul cu care acesta a cumparat bunul, ci pretul pe care l-a primit vanzatorul care exercita rascumpararea. Cu toate acestea, in cazul in care partile stabilesc ca rascumpararea sa se faca la un pret mai mare decat dobanda maxima permisa de lege, atunci, abandonandu-se conceptia sanctionarii actului (sau clauzei) cu nulitatea, s-a preferat o sanctiune specifica, respectiv cea a reducerii pretului rascumpararii la pretul platit la vanzare (art. 1.762 N.C.C.). b) spezele vanzarii; se observa ca se vor intoarce si cheltuielile pentru incheierea contractului de vanzare si realizarea formalitatilor de publicitate, nemaiexistand nicio ratiune pentru care acestea sa mai fie lasate in sarcina cumparatorului[42], insa aceasta obligatie va subzista numai in masura in care cumparatorul a fost cel care a suportat aceste speze, iar in masura in care ele au fost suportate impreuna de catre cei doi atunci apreciem ca se va restitui numai in masura in care acesta din urma a contribuit. Se pune insa intrebarea daca aceasta obligatie de restituire se mentine si in cazul in care rascumpararea se exercita si fata de subdobanditor si, daca da, atunci care speze vor fi restituite. Apreciem ca o astfel de obligatie subzista si in acest caz, insa vor fi platite spezele contractului de vanzare initial, fara a fi restituite, dupa caz, si spezele vanzarilor subsecvente. c) cheltuielile necesare, precum si a cele utile, insa in acest din urma caz numai in limita sporului de valoare, obligatie impusa din ratiuni de echitate, intrucat, daca ar fi fost altfel, am fi asistat la o imbogatire fara just temei in detrimentul cumparatorului sau a subdobanditorului. Observam asadar ca vanzatorul nu va fi tinut a intoarce si cheltuielile de intretinere deoarece acestea reprezinta o sarcina a folosintei si, prin urmare, trebuie suportate de catre cumparator. Deasemenea, nu vor fi achitate nici imbunatatirile voluptorii, acestea, dupa imprejurari, putand a fi ridicate potrivit dreptului comun (jus tollendi) de catre cumparator, daca acest lucru este evident, cu putinta (si nedetrimentor rei)[43] Deasemenea, facem precizarea ca vor fi supuse restituirii acele cheltuieli facute cu bunul, respectand regula de mai sus, dintre data incheierii vanzarii prime si data exercitarii optiunii, fiind in drept a le pretinde si subdobanditorul, chiar daca nu sunt realizate de catre acesta, intrucat daca ar fi fost realizate de catre cel de la care a cumparat, atunci valoarea acestora se va fi reflectat cu siguranta in pretul achitat de el la dobandirea bunului.

O problema deosebita se pune atunci cand, pe terenul vandut au fost realizate constructii noi, si cele vechi au fost transformate, se pune astfel intrebarea privitoare la intinderea obligatiei de restituire a vanzatorului. In aceasta privinta, s-a apreciat ca, in masura in care acestea exced a ceea ce partile au putut prevedea in mod rezonabil, in momentul incheierii contractului, cumparatorul va fi privit ca un constructor de rea-credinta, deoarece el trebuie sa se astepte la exercitarea pactului de rascumparare si, nu le-a putut face decat pe riscul sau.[44]

Ramane de transat, modalitatea in care se va stabili catimea obligatiei de restituire, intrucat daca in cazul pretului si al spezelor vanzarii nu prea intampina dificultati in calculul acestora, in cazul celorlalte cheltuieli va fi necesara o evaluare, evident precedata de o identificare. Deasemenea, din economia normei rezulta ca va trebui achitata exact contravaloarea acestor cheltuieli, insa practic se pune intrebarea cum se va proceda, intrucat este necesar si implicarea cumparatorului sau a subachizitorului, care va trebui sa indice aceste cheltuieli. Cat priveste evaluarea, problemele apar in cazul in care nu exista acord in privinta acesteia, caz in care opinam ca, adresandu-se instantei, in caz de contradictie, acesta prin mijlocirea unui expert va putea stabili exact ce suma trebuie intoarsa cumparatorului sau, dupa caz, subdobanditorului.

Modalitatea si termenul de restituire

Pentru a pune la adapost pe vanzator de un eventual refuz arbitrar al cumparatorului sau, dupa caz, al subdobanditorului de a primi aceste sume, legea a prevazut in mod expres ca aceste sume se consemneaza la dispozitia creditorului, ceea ce evident ca nu exclude ca, prin acord, acesta sa primeasca personal aceste sume. Cat priveste termenul in care va trebui consemnata suma intreaga, acesta, potrivit art. 1.760 alin. (3) C.Civ. va fi de o luna, socotita de la data notificarii, respectiv data receptiunii efective de catre destinatar. Interesanta ramane sanctiunea instituita de lege pentru cazul in care sumele nu sunt consemnate in termenul defipt de lege, de o luna,  respectiv sanctiunea decaderii din dreptul de a exercita optiunea de rascumparare. Mai intai, amintim ca decaderea este conceputa ca fiind acea sanctiune de drept civil ce consta in stingerea dreptului subiectiv civil neexercitat in termenul prevazut de lege[45], ratiune pentru care se instituie astfel de sanctiune. Ca si in cazul prescriptiei extinctive, ratiunea legiuitorului este aceea a inlaturarii incertitudinii din viata juridica, prin limitarea in timp a posibilitatii de exercitare a unui drept[46]. Or, ne punem intrebarea daca, in cazul neplatii acestor sume in termenul de o luna sanctiunea decaderii este cea potrivita, evident demers pur teoretic, intrucat optiunea obligatorie a legii este aceea ca va opera. Insa, cu toate acestea, avand in vedere ca, in acest caz, desi suntem in prezenta unui termen legal, de o luna, totusi se observa ca acesta nu limiteaza exercitiul unui drept, ci indeplinirea unei obligatii, respectiv cea a consemnarii sumei, prin urmare, aceasta situatie nu se pliaza pe conceptul ce fundamenteaza sanctiunea decaderii, mai mult, dupa cum in precedent aratam, o data cu comunicarea notificarii – care trebuie a fi anterioara consemnarii sumelor, marcand momentul de inceput al curgerii termenului – deja asistam la manifestarea optiunii de rascumparare, prin urmare, dreptul a fost exercitat, asa incat sanctiunea decaderii, teoretic, nu ar mai putea opera, starea de incertitudine fiind spulberata. In atare conditii, opinam ca desi sanctionabila conduita culpabila a neconsemnarii sumei in termenul defipt de lege, totusi nu sanctiunea decaderii din drept ar fi fost cea incidenta ci, poate, legea ar fi trebuit sa sanctioneze cu lipsa de eficacitate actul de optiune manifestat deja, caz in care efectul retro-achizitiv al acestui act nu s-ar fi produs.

Deasemenea, din redactarea normei rezulta ca sanctiunea dcaderii va afecta dreptul de a exercita optiunea de rascumparare, fapt care ar putea determina concluzia ca acesta se va extinde nu doar la actul efectiv exercitat, ci la insasi facultatea recunoscuta de parti prin contract, cu alte cuvinte vanzatorul va pierde insusi dreptul de a mai decide vreodata rascumpararea bunului, situatia pe care o apreciem excesiva, sens in care deasemenea opinam ca textul se impune a fi interpretat restrictiv, in sensul ca va fi sanctionata optiunea respectiva, ce va fi lipsita de efecte, ramanand in continuarea acestuia dreptul de a indeplini un alt act de optiune pozitiva, respectiv a comunica o noua notificare de rascumparare.

Efectele rascumpararii

Imediat dupa consemnarea sumelor prevazute la art. 1.759 C.Civ., vanzatorul redobandeste dreptul de proprietate asupra bunului vandut, fapt care naste in sarcina cumparatorului sau a subdobanditorului obligatia de a restitui acestuia bunul vandut, impreuna cu accesoriile sale, si totodata liber de toate sarcinile si ipotecile instituite dupa data vanzarii.   Cu toate acestea, nu vor trebui restituite fructele pe care bunul le-a produs, care, dupa cum am aratat, se compenseaza cu dobanda pretului.

In egala masura, daca lucrul a fost degradat prin culpa sau fapta cumparatorului ori a subdobanditorului, in conditiile in care se recunoaste obligatia acestora de a se ingriji de bun ca un bun parinte de familie[47], deci se va aprecia culpa levis in abstracto, atunci acesta va trebui  sa indemnizeze pe vanzator cu suma care sa reprezinte contravaloarea daunelor.

De altfel, asa cum chiar art. 1.760 N.C.C. stipuleaza, optiunea de rascumparare fiind o veritabila conditie rezolutorie, la data manifestarii (implinirii) acesteia ea pune lucrul in starea in care ar fi fost daca vanzarea nu ar fi avut loc[48], fiind incidente normele care reglementeaza efectele implinirii conditiei rezolutorii. Astfel, dreptul cumparatorului, ca de altfel si toate drepturile constituite de acesta in favoarea tertilor, inceteaza, cum mentiunea ca actele de administrare si de conservare raman insa valabile, in timp ce eventualele drepturi constituite pendinte conditione de catre vanzator sunt validate si  consolidate retroactiv.

Cu toate acestea, se instituie obligatia vanzatorului ce redevine proprietarul bunului de a respecta locatiunile incheiate de cumparator inaintea exercitarii optiunii, daca au fost supuse formalitatilor de publicitate, dar nu mai mult de 3 ani din momentul exercitarii.


[1] Dimitrie Alexandresco – Explicatiuni Teoretice si practice a Dreptului Civil Roman; Tomul al Optulea, Partea II-a, Atelierele grafice Socec&Co, Soc. Anonima, 1923, p. 448; Contractul pignorativ reprezinta un contract ce ascunde un imprumut, sub forma unei vanzari cu pact de rascumparare. De multe ori a servit spre a deghiza fie o conventie uzuara (stabilita peste limita permisa) ori, fie pentru ascunderea pactului comisoriu prohibit prin art. 1689 si 1710 din vechiul Cod Civil (prin pact comisoriu in materie de amanet, anticreze si ipoteca, se intelege clauza prin care se autoriza creditorul a-si apropia amanetul sau imobilul dat in anticreza fara formalitatile legale impuse de lege. Intr-un astfel de caz, intrucat imobilul nu apare decat ca o garantie, iar nu ca un motiv de folosinta pentru imprumutator, se stipuleaza intre parti, clauza prin care sa se asigure ramanerea bunului in posesia vechiului proprietar, fiind vorba de asa-numita clauza de relocatiune a imobilului vandut – Traian R. Ionascu, Nota la decizia Tribunalului Dorohoi, 1929, in Pandactele Romane 1924,

[2] Art.1689, 1701 Codul Civil – 1846

[3] In acest sens, Glasson; Elements de droit francais I, p. 586 (ed. a 2-a sin 1884) aprud D.Alexandrescu, op. cit., p. 448

[4] S-a pus intrebarea, daca dupa abrogarea normelor legale, ce abrogau dispozitiile art. 1371-1387 Cod civil relative la vanzarea cu pact de rascumparare, altfel spus “abrogarea abrogarii” aceste dispozitii renasc, fiind exprimata opinia potrivit cu care, vanzarea cu pact de rascumparare fiind o data abrogata, orice conventie incheiata – chiar si deghizata – devine nula de drept – in acest sens a se vedea D. M. Şandru, In Tribuna Economica, nr. 16/2001, p. 62-63. Cu toate acestea, s-a afirmat insa ca, in virtutea principiului libertatii de a contracta, partile pot prevedea in contract o clauza de rascumparare, vanzarii astfel incheiate urmand i se aplica principiile dreptului comun – in acest sens, a se vedea O.Radulescu, P. Radulescu, A. Radulescu, Despre Vanzare cu pact de rascumparare, in Revista de drept Comercial nr. 1/1994, pp. 34-35.

[5] Relevante in acest sens sunt dispozitiile art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 9/2000 ce prevad ca dobanzile pot fi capitalizate si pot produce dobanzi in temeiul conventiei special incheiate in acest sens (…).

[6] In puterea principiului potrivit cu care “in comert banii sunt frungiferi” – in acest sens a se vedea St. D. Carpenaru Drept Comercial, Ed. Universul Juridic ed. IV, p. 19.

[7] In acest sens,  F. Ciutacu, Garantii de executare a obligatiilor. Garantii personale si reale, ed. Themis Cart 2006, p. 383

[8] Gr. Perieteanu, Ilicitul civil si penal inaintea Justitiei Distributive, Tiografia Curierul Judiciar, 1936, lucrare in care autorul face un studiu relativ la efectele juridice ale unor conventii ilicite, si in special se lamureste insemnatatea notiuni de “prejudciu” atat in intelesul legii civile, insa mai ales in intelesul legii penale, cu speciala privire la infractiunea excrocherie (inselaciune).

[9] Contractul pignorativ este o conventie care ascunde un imprumut sub forma unui contract de vanzare-cumparare cu pact de rascumparare cu scopul de a ascunde pactul comisoriu interzis art. 1689 si 1701 (vechiul) Cod Civil, sau un imprumut cu dobanda uzuara (camataresc) sau cu clauza penala.

[10] S-a sustinut ca ratiunea instituirii prohibitiunii vanzarii cu pact de rascumparare a fost aceea ca de cele mai multe ori acestea ascund imprumuturi cu dobanda camatareasca (garantate real cu bunul respectiv), imprumutatorul impunand stipularea in contractul de vanzare-cumparare drept pret, a unei sume disproportionat de mari fata de suma imprumutata, diferenta reprezentand dobanda. In plus, daca imprumutatul nu reusea sa plateasca la termenul convenit suma trecuta in contract drept pret, pierdea definitiv bunul respectiv pentru o suma care, de regula, era mult inferioara valorii lui – Fr. Deak, St. Carpenaru; Contracte civile si comerciale, ed. Lumina Lex 1993, p. 76.

[11] C. Hamangiu, N. Georgescu, In Codul Civil Adnotat – Vol.VIII, ed. Librariei “Universala” Alcalay&Co 1932

[12] Deoarece realizarea conditiei depinde exclusiv de vointa vanzatorului; in acest sens a se vedea M. Cantacuzino, Curs de drept Civil, ed. a II-a, ed. Ramuri, Craiova, p. 666; A. Nicolae, N. Craciun, Consideratii asupra valabilitatii actuale a contractului de vanzare-cumparare cu pact de rascumparare, in Dreptul nr. 3/2001, p. 17.

[13] Fr. Deak, St. Carpenaru – op. cit, p. 76..Dealtfel toate definitiile date acestui tip de contract au avut ca numitor comun acest caracter de individualitate al conditiei rezolutorii, ce reprezinta cauza dreptului vanzatorului de a relua bunul prin simpla manifestare de vointa. In acest sens a se vedea I. R. Muntenau, Vanzare cu pact de rascumparare, in Pandectele Romane nr. 1/2004, partea a VI-a, p. 242; F. Ciutacu, op. cit. p. 384; G. Boroi, L. Stanciulescu in Drept Civil, Curs selectiv, Ed. AllBeck, ed. a II-a 402. De precizat ca au existat opinii care au sustinut ca, vanzarea ar fi “pura si simpla” iar rascumpararea ar fi considerata ca o vanzare – E. Safta-Romano, op. cit., p. 61 citand din C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicioanu, op. cit., p. 983.

[14] In acest sens, a se vede, D. Alexandresco, op. cit., p. 450.

[15] Cat priveste incheierea unei retrocesiuni in perioada cat vanzarea cu pact de rascumparare era prohibita s-a considerat pe drept cuvant ca aceasta era permisa, respectiv ca printr-un contract separat cumparatorul initial sa revanda acelasi bun, aceluiasi vanzator initial, devenit in actul subsecvent cumparator – Fr. Deak; St. Carpenaru, op. cit., p. 76.

[16] D.Alexandresco, op. cit., p. 446

[17] Prin modalitate a actului juridic civil, vom intelege acel element cuprins intr-un act civil care consta intr-o imprejurare ce are influenta asupra efectelor pe care le produce sau trebuie sa le produca actul – A. Pop, Gh. Beleiu, Curs de drept Civil, Partea Generala, CMUB 1973, p. 329.

[18] In acest sens, C. Hamangiu, I. Rosetti Banalnescu, Al. Baicoianu, in Tratat de drept Civil, V.II., ed. Nationala S. Ciornei 1929, p. 932; Art. 1.401 din NCC, defineste conditia rezolutorie ca fiind atunci cand indeplinirea ei determina desfiintarea obligatiei. Nu putem a nu observa ca potrivit definitiei legale a conditiei rezolutorii, implinirea acesteia determina numai desfiintarea obligatiilor, fara a mai preciza ca, o data cu aceasta se desfiinteaza si drepturile, ceea ce, in opinia noastra, reprezinta o omisiune  din partea redactorilor Noului Cod Civil, fiind in mod unanim recunoscuta doctrina ca de implinirea conditiei rezolutorii, depinde desfiintarea drepturilor subiective si a obligatiilor corelative – G.Boroi, Drept Civil, Parte Generala, Ed. AllBeck 2002, p. 193; A. Pop, Gh. Beleiu, op. cit, p. 340; Mai mult, unii autori definesc conditia ca fiind un eveniment viitor si nesigur, de a carei indeplinire depinde nasterea (conditia suspensiva) sau, stringerea unui drept (conditia rezolutorie) – V. Economu, in Tratat de Drept Civil, Vol. I. Parte Generala,  de Tr. Ionascu si col. Ed.Academiei RSR, 1967, p. 300, fiind suficient a se referi la stingerea drepturilor, subintelegandu-se ca, o data cu acesta se sting si obligatiile corelative lui.

[19] Se impune o precizare in legatura cu dispozitiile art. 1.403 N.C.C. ce prevad ca Obligatia contractata sub o conditie suspensiva ce depinde exclusiv de vointa debitorului nu produce niciun efect, iar cum vanzatorul este totodata si debitor in cadrul raportului juridic intervenit urmare a incheierii contractului de vanzare-cumparare, contract sinalagmatic, se naste intrebarea daca nu ne gasim in prezenta unei contradictii intre normele ce reglementeaza vanzarea cu optiune de rascumparare si prohibitiunea impusa de art. 1.404 N.C.C. Clarificarea acestei chestiuni o confera insasi natura juridica a acestei optiuni de rascumparare, respectiv cea de conditie rezolutorie, cunoscut fiind faptul ca, in tacerea legii, doctrina a considerat ca obligatia asumata sub conditie rezolutorie pur potestativa din partea debitorului este valabila, deoarece exista intentia de a se obliga.

[20] In acest sens, Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte Speciale, ed. Actami, 1998, p. 10; Vanzarea este un contract sinalagmatic intrucat da nastere la obligatii reciproce si interdependente, fiecare avandu-si cauza imediata in cealalta, transferul proprietatii isi are cauza in plata pretului, iar plata pretului isi are cauza imediata (cauza obligatiei) in transferul proprietatii. In acelasi timp, fiecare parte contractanta este creditor si debitor: cumparatorul creditor, iar vanzatorul debitor al predarii lucrului vandut si al obligatiei de garantie (pentru vicii ascunse si evictiune), vanzatorul creditor, iar cumparatorul debitor al obligatiei de plata a pretului si de preluare a lucrului vandut – D. Chirica, Contracte Speciale Civile si Comerciale,VI, Ed. Rosetti, 2005, p. 35.

[21] In acest sens, a se vedea G. Boroi, op.cit., p. 194; deasemenea, se arata ca o conditia imposibila, ilicita (cum ar fi in cazul celei prohibite de lege) si imorala desfiinteaza actul juridic numai atunci cand este suspensiva; daca insa conditia este rezolutorie atunci actul se socoteste neafectat de aceasta modalitate si prin urmare este valabil – Gh. Beleiu, Drept Civil, Parte Generala, TUB, 1897, p. 223.

[22] G. Boroi, op .cit., p. 194.

[23] Unii autori considera ca drepturile potestative sau asa-numitele drepturi secundare nu reprezinta veritabile drepturi, ci doar simple facultati ori beneficii legale sau conventionale, cu motivarea ca acestea nu dau nastere direct si imediat unui drept la actiune – G. Boroi, op. cit., p. 271.

[24] C. Hamangiu, C. Georgescu, Codul Civil Adnotat, op. cit., p. 720, pct. 47.

[25] D. Alexandresco, op. cit., p. 458

[26] M. Cantacuzino, op. cit., p. 667

[27] S-a apreciat in doctrina ca creditorii vanzatorului nu pot cere vinderea silita a dreptului de rascumparare – C. Hamangiu, C. Georgescu, Codul Civil Adnotat, op. cit., p.720.

[28] C. Hamangiu, I. Rosetti Banalnescu, Al. Baicoianu, op. cit., p.933

[29] Cf. P. M. Cosmovici, Drept Civil, Drepturi Reale, Obligatii, Codul Civil, ed. AllBeck ed. a III-a, 1998, p. 90.

[30] Aubry et Rau,  ed. 4-a, IV, p. 412,  apud C. Hamagiu; N. Georgescu, op.cit., p. 719, pct. 41.

[31] Cf. P. M. Cosmovici, op. cit., p. 92, apud. C. Hamangiu, I. Rosseti Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit., p. 21.

[32] In vechiul drept francez pactul de rascumparare putea fi exercitat treizeci de ani, daca partile nu hotarau un termen mai scurt – D. Alexandresco, op. cit., p. 460.

[33] D. Alexandresco, op. cit., p. 461

[34] Pe cat de inedita, pe atat de intersanta apare solutia data acestei situatii a neprevederii unui termen de catre art. 1441 din Codul Calimah, ce prevedea ca “Tocmeala pentru cumparare inapoi daca s-au alcatuit cu hotarit termen, iar daca au urmat fara termen, ori s-au alcatuit ca sa inceapa de la cutare termen, se stinge prin moartea vanzatorului.”

[35] D. Alexandresco, op. cit., p. 462

[36] C. Hamangiu, I. Rosetti Banalnescu, Al. Baicoianu, op. cit., Vol. III, p. 933

[37] Jurisprudenta citata de C. Hamangiu, I. Rosetti Banalnescu, Al. Baicoianu, op. cit., Vol. III, p. 933

[38] In sensul ca dreptul de rascumparare este mobiliar sau imobiliar dupa cum lucrul care face obiectul vanzarii este un lucru mobil sau imobil – C. Hamangiu, C. Georgescu, Codul Civil Adnotat, op. cit., p. 718.

[39] Trib. Suprem, Sectia civila, Decizia nr. 907 din 12 aprilie 1989, Revista Dreptul nr. 3/1990, p. 61.

[40] Pretul reprezinta obiectul prestatiei cumparatorului si corespunde valorii lucrului vandut. El trebuie sa fie fixat in bani, apreciindu-se pe drept cuvant ca acesta tine de esenta vanzarii, astfel incat daca  instrainarea bunului se face nu pentru bani, ci pentru un alt lucru, contractul nu mai poate fi calificat ca fiind unul de vanzare-cumparare, ci dupa caz, de schimb, o dare in plata ori chiar un alt contract, chiar nenumit – Fr. Deak, op. cit., p. 47.

[41] D. Alexandresco, op. cit., p. 475; C. Hamangiu, I. Rosetti Banalnescu, Al. Baicoianu, op. cit., p. 937

[42] D. Alexandresco, op. cit, p. 474

[43] Imebd. op. cit. p. 475

[44] C. Hamangiu; N. Georgescu, op. cit., p. 725, pct. 14

[45] G. Boroi, op. cit., p. 261

[46] A. Pop, Gh. Beleiu, op. cit., p. 484

[47] C. Hamangiu, N. Georgescu, op. cit., p. 725, pct. 22

[48] D. Alexandresco, op. cit., p. 477


dr. Florin CIUTACU
Membru al Academiei Privatistilor Europeni

dr. Artin SARCHIZIAN
avocat, Baroul Bucureşti

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate