Camata vs. imprumut banesc
24 noiembrie 2011 | JURIDICE.ro, Radu RIZOIU
Iata ca am rezolvat si problema cametei, prin Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activitatii de camatarie! Din pacate, cand un privatist citeste extrem de detaliata reglementare nu poate sa nu se intrebe ce este camata (“dobanda pe care o ia camatarul pentru sumele date cu imprumut”) in conditiile in care camatarul este orice “persoana fizica ce da imprumuturi banesti in schimbul unei camete” (art. 2 din Lege).
Este evident ca operatiunile de camatarie nu sunt dezirabile pentru o societate moderna (bancarizata), dar ele trebuie definite in masa operatiunilor de imprumut cu dobanda. Citind textele mentionate pare ca orice imprumut cu dobanda acordat de o persoana fizica reprezinta o operatiune de camatarie. In aceste conditii ma intreb ce se alege de reglementarea acestui contract in Noul Cod civil (art. 2167-2170) si de reglementarea dobanzii legale (in raporturile in care imprumutatorul nu este profesionist) din OG 13/2011? Au devenit ele desuete? Au fost abrogate?
Cred ca raspunsul corect vine din citirea art. 2 al Legii prin prisma art. 3 (o tehnica de interpretare sistematica oarecum incomod de decelat la prima vedere). De fapt, scopul Legii (dedus din art. 4) este acela de a incrimina anumite fapte antisociale. Elementul material al infractiunii consta in “[d]area de bani cu dobanda, ca indeletnicire”, iar subiectul activ este calificat (“o persoana neautorizata”).
Citit din aceasta perspectiva, camatarul apare ca fiind doar acea persoana fizica (neprofesionist) care desfasoara o activitate profesionala de imprumut cu dobanda, desi nu este autorizata (conform Legii 93/2009 sau a OUG 99/2009, numai persoanele juridice pot fi autorizate in acest sens). Asadar, camataria presupune o “indeletnicire” din a da bani cu dobanda, o incalcare a monopolului bancar si “financiar nebancar” in materie.
Nu importa cuantumul dobanzii (el este oricum limitat la nivelul dobanzii legale plus 50%, iar in caz de depasire a acestui prag dobanda este anulata integral), ci doar utilizarea activitatii de imprumut ca “indeletnicire”, adica pe post de sursa constanta de venituri si cu caracter de repetitivitate. In proiectul initial al legii, cuantumul dobanzii era un element esential, dar determinarea caracterului “excesiv” nu era definita de lege. Aceasta abordare nu a fost insa agreata de catre Consiliul Legislativ, care a si sugerat o forma similara cu textul infractiunii deja cuprinsa in Noul Cod penal.
Expunerea de motive este saraca in explicatii de natura juridica, ea preferand sa sublinieze latura sociala a fenomenului. De altfel, Guvernul nu a sustinut aceasta reglementare tocmai datorita acestor inconsecvente.
Iata inca un exemplu de reglementare care ignora sistemul dreptului privat asa cum este el continut in Noul Cod civil! Nu putem decat sa speram ca practica va face cuvenitele distinctii si nu va anula contracte de imprumut pe simplul motiv ca imprumutatorul este o persoana fizica.
Citirea coroborata a acestei Legi cu art. 2158(2) NCC ar trebui sa indrepte atentia catre situatiile in care persoana fizica acorda imprumuturi “cu titlu profesional”, fara a fi autorizata in acest sens. Si iata ca (re)venim la intelesul termenilor “profesionist” si “intreprindere” din Noul Cod civil…
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
