Curtea de Apel Bucuresti. Lipsa de interes a cererii privind inscrierea in registrul comertului a mentiunilor referitoare la modificarea actului constitutiv
30 noiembrie 2011 | Raluca CÎRSTEA, Raluca CÎRSTEA

Judecătorii Gabriela Vinţanu şi Minodora Condoiu au apreciat (în cuprinsul deciziei civile nr. 111 din 17 februarie 2010 pronunţată în apel de Secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti având ca obiect obligaţie de a face – JURINDEX2010229679) că nu este necesară pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în vederea obligării pârâtului la efectuarea în registrul comerţului a formalităţilor de înscriere a menţiunilor privitoare la modificarea actului constitutiv, o astfel de cerere în faţa instanţei de judecată fiind lipsită de interes. Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 203 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 care prevăd că „transmiterea părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi în registrul de asociaţi ai societăţii” se completează cu cele ale art. 22 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului, potrivit cărora „comerciantul are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor prevăzute de lege în cel mult 15 zile de la data actelor şi faptelor supuse obligaţiei de înregistrare. Înregistrarea menţiunilor se poate face şi la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării”. Aşadar, a apreciat instanţa, reclamanta, în calitate de persoană care se pretinde a fi prejudiciată prin nemenţionarea în registrul comerţului a cesiunii intervenite, poate să solicite, printr-o simplă cerere adresată registrului comerţului, înscrierea acestei menţiuni.
Raluca CÎRSTEA
avocat stagiar SĂVESCU VOINESCU ŞI ASOCIAŢII