« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 
 1 comentariu

Sesizare de neconstitutionalitate asupra Legii pentru completarea Legii invatamantului
28.11.2011 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

Preşedintele Traian Băsescu a trimis vineri, 25 noiembrie 2011, preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) din Constituţia României şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995.

Redam integral textul sesizarii:

„Bucureşti, 25 Noiembrie 2011

Domnului Augustin Zegrean
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

În temeiul art. 146 lit. a) din Constituţia României şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formulez următoarea

SESIZARE DE NECONSTITUŢIONALITATE
asupra
LEGII pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995

Motivele sesizării sunt următoarele:
Legea pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 a fost adoptată de Senat, în calitate de Cameră decizională, în data de 14 septembrie 2010. La data de 12 octombrie 2010, Preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea acestei legi, în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţia României. În urma reexaminării, Parlamentul a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995.

Legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost reexaminată de către Camera Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată, în şedinţa din 7 iunie 2011. În urma votului exprimat, legea menţionată a fost respinsă şi, în consecinţă, a fost transmisă Senatului, în calitate de Cameră decizională.

În data de 31 octombrie 2011 Legea pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 a fost reexaminată de Senat. Analizând obiecţiunile formulate de Preşedintele României, comisia sesizată în fond a întocmit un raport de admitere a cererii de reexaminare, în sensul respingerii legii. Supus la vot, raportul comisiei sesizate în fond nu a întrunit numărul de voturi necesar adoptării. Pe cale de consecinţă – şi în absenţa unui vot expres asupra legii aflate în reexaminare – Preşedintelui României i-a fost transmisă, spre promulgare, Legea pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, republicată, în forma adoptată iniţial de Parlament, considerându-se că prin respingerea raportului comisiei sesizate în fond – şi, implicit, a cererii de reexaminare – subzistă decizia anterior exprimată de Parlament, în cadrul dezbaterii obişnuite, adică cea de adoptare a acestei legi.

Învederăm că Legea pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, transmisă Preşedintelui României spre promulgare, este neconstituţională deoarece contravine dispoziţiilor art. 76 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 77 alin. (3) din Constituţia României. Astfel, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, dacă Preşedintele României a cerut reexaminarea unei legi, acesta are obligaţia de a promulga legea în cauză în termen de 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. Aşadar, prevederile constituţionale precizează expres că numai legile care sunt adoptate în urma reexaminării pot fi promulgate de către Preşedintele României. Faţă de aspectele cuprinse în cererea de reexaminare, Parlamentul se exprimă prin vot, iar votul se referă întotdeauna la legea în cauză. Drept urmare, indiferent de conţinutul cererii de reexaminare, ori de propunerile cuprinse în raportul comisiei sesizate în fond, cele două Camere ale Parlamentului supun la vot legea aflată în reexaminare. De aceea, votul exprimat asupra cererii de reexaminare a Preşedintelui României ori asupra raportului comisiei sesizate în fond nu echivalează cu un vot de adoptare a legii. De asemenea, votul asupra legii trebuie exprimat în acord cu conţinutul normativ al legii aflate în reexaminare. Aşadar, în cazul de faţă, potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (1), este necesar votul majorităţii membrilor Camerei, întrucât legea reglementează relaţii sociale din domeniul legilor organice.

Faţă de cele arătate, considerăm că Legea pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, nefiind supusă votului plenului Senatului, a fost înaintată Preşedintelui României spre promulgare cu încălcarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Constituţie, – întrucât reglementează relaţii sociale din domeniul legii organice, iar pentru a fi adoptată aceasta trebuia să întrunească votul majorităţii membrilor Camerei Senatului – şi ale art. 77 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora numai legile adoptate după reexaminare pot fi promulgate de către Preşedintele României.

Având în vedere cele expuse, vă solicităm să constataţi neconstituţionalitatea Legii pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU”

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Sesizare de neconstitutionalitate asupra Legii pentru completarea Legii invatamantului”

  1. Daniel CAZACU-GANEA spune:

    Potrivit art. 361 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, legea educației naționale, la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă legea învățământului nr. 84/1995. Așadar, cu anumite excepții prevăzute de lege, aceasta a intrat în vigoare la data de 10 februarie 2011, la acel moment legea nr. 84/1995 a fost abrogată. În aceste condiții, nu văd ce ar mai putea analiza Curtea Constituțională, deoarece Legea de completare se referă la o lege abrogată, astfel că legea de completare rămâne practic fără obiect, iar Curtea Constituțională apreciez că ar trebui să respingă sesizarea ca inadmisibilă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.