Curtea de Apel Oradea. Raspundere pentru evictiune. Aprecierea despagubirilor
29 noiembrie 2011 | Raluca CÎRSTEA, Raluca CÎRSTEAJudecătorii Viorel Pantea, Florica Roman şi Elena Bocşe au apreciat (în cuprinsul deciziei civile nr. 1430 din 3 noiembrie 2009 pronunţată în recurs de Secţia civilă mixtă a Curţii de Apel Oradea având ca obiect pretenţii –JURINDEX2010357891) că, în cazul răspunderii pentru evicţiune, la stabilrea despăgubirilor, instanţa trebuie să aibă în vedere culpa concurentă a ambelor părţi, care a condus la constatarea nulităţii contractului de vânzare – cumpărare. Astfel, au apreciat judecătorii, în speţă, culpa principală (75 %) aparţine recurentului Statul Român, care, în calitate de vânzător, a vândut un bun care nu se afla în circuitul civil, şi în legătură cu care ştia că s-a formulat o cerere de restituire în natură care nu fusese încă soluţionată. În ceea ce-i priveşte pe intimaţii cumpărători, culpa acestora (25 %) constă în faptul că nu au depus un minim de diligenţe pentru a afla situaţia juridică a imobilului, nu au solicitat relaţii de la comisie, care le-ar fi permis să afle de cererea formulată de foştii proprietari.
Raluca CÎRSTEA
avocat stagiar SĂVESCU VOINESCU ŞI ASOCIAŢII