Efectuarea actelor de procedura prin delegare, in cazurile in care urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de procuror
29 noiembrie 2011 | JURIDICE.ro, Florin RADU
1. Potrivit art. 135 C.p.p., organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune efectuarea unui act de procedura si prin delegare. Delegarea poate fi data numai unui organ sau unei instante de judecata ierarhic inferioare.
Aceeasi reglementare o regasim si in Noul Cod de procedura penala, in art. 201.
De asemenea, este aplicabil – ca norma la care face trimitere art. 135 – art. 132 C.p.p., care arata ca, daca un organ de urmarire penala sau instanta de judecata nu are posibilitatea sa asculte un martor, sa faca o cercetare la fata locului, sa procedeze la ridicarea unor obiecte sau sa efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmarire penala ori unei alte instante, care are posibilitatea sa le efectueze.
Aceste texte legale, coroborate, au menirea de a facilita efectuarea actelor de urmarire penala, in situatii mai speciale, in care – din diverse motive, nearatate expres si limitativ, deci lasate la aprecierea organului judiciar respectiv – organele de urmarire penala ori de judecata legal investite cu cercetarea ori judecarea cauzei, nu pot ele insele sa efectueze anumite acte de procedura penala, avand posibilitatea sa solicite sprijinul altor organe, care sa procedeze la efectuarea acelor acte, in scopul de a duce la bun si legal sfarsit activitatea de cercetare ori judecata, dupa caz.
2. Pe de alta parte, art. 209 al. 3 C.p.p. precizeaza ca, in cazurile acolo aratate expres, urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoru de catre procuror. Este vorba, desigur, despre infractiuni mai grave si care ridica, de regula, probleme delicate de solutionat.
3. In contextul expus succinct mai sus, se pune problema de a sti in ce masura este posibila delegarea, in cazurile in care suntem in prezenta unei infractiuni, pentru care urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror.
In practica, se intampla frecvent ca – de exemplu, in cazul unor infractiuni de omor – procurorul sa delege organele de politie, pentru a efectua diverse acte de urmarire penala, cum ar fi, in special, audierea partilor si martorilor.
4. Din insasi definirea competentei obligatorii a procurorului, rezulta cu prisosinta, in opinia noastra, faptul ca aceasta competenta este nu doar obligatorie, ci si exclusiva.
Cu alte cuvinte, atunci cand legiuitorul a reglementat competenta obligatorie a procurorului, a avut intentia de a stabili ca aceasta competenta ii poate apartine numai procurorului. Daca am admite opinia contrara, am ajunge la concluzia ca, de fapt, urmarirea penala, in cazurile prevazute la art. 209 al. 3, nu ar trebui efectuata personal de procuror, acesta putand sa isi delege atributiile in mod aleatoiu – ceea ce contravine aceluiasi text de lege.
Dimpotriva, in cazurile in care este posibila delegarea, suntem in prezenta unei competente neobligatorii si neexclusive a procurorului, ceea ce inseamna ca si organul de cercetare penala are atributii legale de a efectua acte de procedura in cauza.
5. Cu totul altfel sta situatia in cazul prevazut de art. 213 C.p.p., care arata ca organul de cercetare penala este obligat sa efectueze actele de cercetare ce nu sufera amanare, chiar daca acestea privesc o cauza care nu este de competenta lui. Lucrarile efectuate in astfel de cazuri se trimit, de indata, prin procurorul care exercita supravegherea activitatii organului ce le-a efectuat, procurorului competent.
Asadar, aici este vorba despre acele acte care trebuie efectuate foarte urgent, nefiind timp pentru sesizarea organului competent si existand pericolul, de exemplu, ca o proba sa fie distrusa, o persoana sa nu mai poata fi audiata ulterior etc. Aceasta institutie este corespondenta “asigurarii dovezilor”, din procedura civila.
In aceste cazuri, orice organ judiciar, de cercetare penala, poate efectua un act de procedura, din cauza urgentei si pericolului de a se ajunge la imposibilitatea administrarii ulterioare a unei probe, a audierii unei persoane etc.
Caracterul de urgenta, de acte care nu sufera amanare, va fi stabilit ulterior, de organul judiciar competent, urmand ca actele efectuate de organele de cercetare penala sa fie validate sau dimpotriva, lovite de nulitate.
6. Acestea sunt argumentele pentru care apreciem ca, in cazurile in care urmarirea penala trebuie efectuata personal, exclusiv si obligatoriu de catre procuror, acesta nu are posibilitatea legala de a delega atributii catre organele de cercetare penala, cu exceptia situatiilor prevazute de art. 213 C.p.p.
Florin RADU
Avocat, Baroul Hunedoara
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
