Sine ira et studio
30.11.2011 | JURIDICE.ro, Mariana GHIMBASANU
Suntem din ce in ce mai incruntati si mai incrancenati in gesturile noastre publice iar aceasta tensiune se rasfrange asupra relatiilor cu colegii, cu familia, cu prietenii.
Exersarea obiectivitatatii si impartialitatea in afara salii de sedinta sunt putin pretuite si chiar rau vazute (esti slab!).
Aplecarea responsabila si cumpatata asupra propriilor slabiciuni e semn de ipocrizie si tradare.
Ne “scapa “prin lucrari aprecieri sau judecati de valoare care ar merge la gazeta.
Comunicatele asociatiilor noastre profesionale mustesc de indignare si derapeaza in pamflet.
Hotararile CSM se citesc printre randuri si par a contine mesaje subliminale.
Corespondenta dintre institutii evoca o atmosfera de razboi rece: se face schimb de lovituri, nu de informatii.
Nu mai crede nimeni mesajele optimiste si linistitoare pe care ni le transmit “alesii”nostri din CSM. Campaniile pentru alegerea membrilor Consiliului seamana cu celelalte campanii electorale.
Au devenit desuete, caduce si periculoase pentru “CAUZA”: respectarea regulilor unei dispute de idei, eleganta argumentatiei, consideratia pentru adversar; suntem pe cale sa renuntam la logica, rationament juridic, lege si in cele din urma la gramatica.
De ce? “ Miza e prea mare!” “Nu se mai poate, nu vezi ce ne fac?” “In astfel de momente nu-ti mai arde de… , nu te mai impiedici in…”
Luati de val, parjolim tot ceea ce am semanat, cu truda, in timp: credibilitate, coerenta, tinuta intelectuala, echilibru, demnitate; nu avem timp sa mai culegem roadele, trebuie sa nu le gaseasca dusmanul!
Se folosesc institutiile pentru a se hrani orgolii.
Mi se pare ca dislocam bucati din iubita noastra deontologie si ne batem cu ele.
Nu stiu altii cum sunt, dar eu imi propun si va propun un exercitiu de detasare. Nu de problemele noastre, pe care nu putem si nu trebuie sa le ignoram. De urile si de frustrarile noastre.
Un exercitiu de obiectivare. Sa iesim un pic din cercul acaparator al profesiei, pe care ni l-am desenat singuri, (“nu atinge cercurile mele !”) sa ne privim din afara, in liniste, fara tipete, lamentari, indignari – nu ca n-ar fi buna defularea! – si sa ne acceptam asa cum suntem, nu cum am vrea sa fim.
Am putea sa vorbim despre ceea ce ne framanta, ne preocupa sau ne ameninta, precum si despre greselile noastre (nomina odiosa!) sine ira et studio.
Mariana GHIMBASANU
Prim-proc. adjunct, Parchetul de pe langa Tribunalul Buzau
