TVA aferenta proiectelor finantate din fonduri europene va deveni cheltuiala eligibila
1 decembrie 2011 | Corina CIOROABĂ, Juridice.ro

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 849 din data de 30 noiembrie 2011 a fost publicata Hotararea Guvernului nr. 1135/2011 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate in cadrul operatiunilor finantate prin programele operationale.
In scopul cresterii absorbtiei fondurilor europene, taxa pe valoarea adaugata nedeductibila, potrivit legii, aferenta tuturor proiectelor finantate din fonduri structurale si de coeziune va deveni cheltuiala eligibila, incepand cu 1 ianuarie 2012.
Pentru a fi eligibila, taxa pe valoarea adaugata trebuie sa fie aferenta unor cheltuieli eligibile efectuate in cadrul proiectelor finantate din instrumente structurale.
In vederea rambursarii cheltuielilor eligibile mentionate anterior, beneficiarii au obligatia depunerii, ca anexa a fiecarei cereri de rambursare, a unei declaratii pe propria raspundere privind nedeductibilitatea taxei pe valoarea adaugata aferenta cheltuielilor cuprinse in cererea de rambursare, certificata de organul fiscal competent din subordinea ANAF.
In cazuri temeinic justificate se pot aproba exceptii de la prevederile de mai sus, prin hotarare a Guvernului.
Prevederile actului normativ se aplica proiectelor depuse dupa data intrarii in vigoare a acestuia.