Conditiile de vanzare a peste 700 imobile de protocol
05.12.2011 | Corina CIOROABĂ, Juridice.ro

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 851 din data de 30 noiembrie 2011 a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea conditiilor pentru vanzarea imobilelor, proprietate privata a statului, aflate in administrarea Regiei Autonome „Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat”, precum si pentru modificarea unor acte normative.
Actul normativ prevede vanzarea a peste 700 de imobile din domeniul privat al statului aflate in administrarea Regiei Autonome Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat sau aflate in proprietatea Regiei.
Guvernul motiveaza aceasta masura de necesitatea reducerii nivelului cheltuielilor publice si a nivelului cheltuielilor de administrare si intretinere aferente unitatilor locative administrate de RA APPS , precum si faptul ca interesul general este de a degreva bugetul statului de anumite cheltuieli.
Vanzarea imobilelor se realizeaza prin licitatie deschisa cu strigare, in conditiile stabilite prin ordonanta de urgenta.
In vederea vanzarii imobilelor, RA APPS stabileste pretul de pornire a licitatiei deschise cu strigare, care nu poate fi mai mic decat pretul de piata determinat prin raport de evaluare de evaluatori autorizati, persoane fizice sau juridice, selectati de catre RA APPS, cu respectarea legislatiei in vigoare, respectiv decat valoarea de inventar a imobilului, daca aceasta valoare este mai mare decat pretul de piata.
Imobilele propuse spre vanzare sunt prezentate in anexa nr. 3 la actul normativ.