Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

Dezincriminarea prin jurisprudenta, sau Cum sa aplicam principiul minimei interventii a dreptului penal
07.12.2011 | JURIDICE.ro, Florin RADU

Secţiuni: Drept penal, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

Stim, prima parte a titlului prezentului material prezinta o antiteza in sinea lui: dezincriminarea este atributul exclusiv al legiuitorului, pe cand jurisprudenta o fac organele judiciare. Fiecare din cele doua “puteri” are atributiile ei, in mod distinct.

Si totusi, acest titlu nu este departe de adevar. Ne referim la practica organelor judiciare penale, care – fiind in multe cazuri quasi-unitara – ne ofera solutii de nepedepsire, pentru o serie intreaga de infractiuni. Si nu este vorba despre solutii bazate pe lipsa de probe in dosarele penale respective, ci pe conceptia generala, ca infractiunile in discutie nu reprezinta – in ciuda reglementarii lor in cadrul normelor penale – infractiuni, ci doar litigii civile.

In fruntea listei regasim, desigur, infractiunea de inselaciune. Fie ea inselaciune “in contracte”, “cu cecuri” ori “cu bilete la ordin”, practica judiciara ne-a obisnuit cu solutii de “n.u.p.”. Solutiile de achitare sunt o raritate, dar nu pentru ca instantele ar avea alta viziune asupra problematicii, ci pentru ca extrem de rar mai ajunge pe masa judecatorului, o un raport penal de conflict, avand ca obiect infractiunea de inselaciune.

Pe de alta parte, din nefericire, numarul cazurilor in care exista intentia  – de cele mai multe ori reusita – de a insela este foarte mare, iar solutiile de nepedepsire a faptuitorilor nu fac altceva decat sa ii incurajeze pe acestia sa comita alte si alte fapte penale asemanatoare, de vreme ce organele judiciare nu ii pedepsesc in nici un fel.

Pe locul doi in nefericitul top despre care facem vorbire, pozitionam infractiunea de abuz de incredere. Inca de acum multi ani, practica penala oferea hotarari de achitare, motivate exclusiv de faptul ca fapta nu este (sau nu ar trebui sa fie)  infractiune, ci doar un litigiu civil, chiar daca, in materialitatea ei, era dovedita cu prisosinta.

Lista poate continua cu infractiuni precum denuntarea calomnioasa ori marturia mincinoasa, ba chiar cu abuzul in serviciu si falsul in declaratii (in ultimul caz, cand faptuitorii sunt parti ale litigiilor civile [1]).

In toate aceste situatii, persoanele prejudiciate sunt “invitate” (sau, sa spunem “expediate”?) sa se adreseze instantelor civile, unde, desigur, sunt nevoite:

– sa achite taxe judiciare de timbru (de multe ori insuportabile din punct de vedere financiar, mai ales in contextul admiterii intr-o tot mai mica masura a cererilor de ajutor public judiciar, inclusiv pentru motivele, de-a dreptul de necrezut, ca au avocat angajat in cauza ori ca au bunuri in proprietate, bunuri neproducatore de fructe civile – chirii);

– sa administreze intreaga probatiune necesara (cata vreme intr-un proces penal, dus la bun sfarsit, aceasta ar fi administrata de organele judiciare, cu atributii si dotari speciale in acest sens);

– sa astepte si sa spere ca, totusi, aproape prin exceptie, hotararea judecatoreasca (daca este de admitere a cererii) va fi pusa in executare (ceea ce, de foarte multe ori, nu se intampla).

Este oare o varianta optima si care sa raspunda exigentelor ocrotirii valorilor sociale, cea descrisa succinct mai sus ?!

Daca este sa analizam stiintific aceste practici “prietenoase” cu autorii de “infractiuni civile”, trebuie sa ne referim la un principiu al procesului penal. Este un principiu putin cunoscut ca atare si deloc invocat cu denumirea sa in practica penala romaneasca, dar aplicat totusi, empiric, asiduu: principiul minimei interventii a dreptului penal.

Acest principiu este larg cunoscut in tarile din vestul Europei, cu o foarte mare traditie in stiintele penale (Franta, Germania, Italia). In esenta, el presupune interventia parghiilor de natura penala, doar atunci cand mijloacele de constrangere specifice celorlalte ramuri de drept nu isi gasesc utilitatea sau eficienta.

Altfel spus, in baza acestui principiu, sunt legale si temenice acele solutii  jurisprudentiale de nepedepsire, date atunci cand se constata ca mijloacele de drept civil, comercial, administrativ etc., sunt suficiente pentru a sanctiona pe cel care a incalcat legea si pentru a restabili situatia anterioara acestei incalcari.

Aceasta este, de fapt, esenta principiului minimei interventii: inlaturam de la aplicare dreptul penal (ca sistem represiv), doar atunci cand ramurile de drept non-penal sunt eficiente in solutionarea legala si temeninica a cauzei.

A nu se intelege ca negam sau contestam grosso modo principiul amintit mai sus. Instaurarea lui este, in principiu, logica si oportuna. Aplicarea lui, insa, necesita o foarte mare atentie si precautie din partea organelor judiciare care – sa o spunem din nou direct – de prea multe ori il aplica in mod abuziv si in desconsiderarea drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor prejudiciate prin savarsirea acestor “infractiuni non-penale”.

Amintindu-ne de exemplele date la inceputul acestui material, ne dam cu usurinta seama ca – in foarte multe cazuri – mijloacele pe care le ofera dreptul civil (in sensul larg al conceptului) nu asigura, nici pe departe, atingerea dezideratului justitiei – restabilirea, prin toate mijloacele – a legalitatii.

Propunem, in concluzie, o reconsiderare radicala a practicii penale, in sensul diminuarii cazurilor de considerare a unor infractiuni ca fiind doar „litigii civile’.


[1] Pentru ample argumente in sensul ca partile (reclamant, parat, intervenient) unui litigiu civil pot fi subiecti ai infractiunii de fals in declaratii, a se vedea F. Radu, C. Radu, Consideratii in legatura cu subiectul activ al infractiunii de fals in declaratii, in “Dreptul” nr. 12/2007.


Florin RADU
Avocat, Baroul Hunedoara

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti