Fractionarea patrimoniului si segregarea creditorilor
8 decembrie 2011 | JURIDICE.ro, Gheorghe PIPEREA
1. Noul Cod Civil abandoneaza ideea unicitatii patrimoniului si a concursului egalitar intre creditori. Art. 31 alin. 2 si art. 2324 alin. 2-4 Cciv instituie o segmentare a patrimoniului in doua sau mai multe mase patrimoniale distincte; creditorii aferenti fiecareia dintre aceste mase distincte nu se mai interfereaza, adica nu mai intra in concurs egalitar la urmarirea bunurilor din patrimoniul debitorului. Pe de alta parte, titularului unui patrimoniu i se permite sa creeze, prin act unilateral sau prin conventie, o inalienabilitate sau o insesizabilitate temporara a unora dintre bunurile care fac parte din patrimoniul sau.
O fragmentare a patrimoniului inseamna o segmentare sau o fractionare a sa in mai multe mase patrimoniale distincte, a caror fuziune (sau, mai bine zis, confuziune) este oprita pe perioada existentei valabile a fractiunii patrimoniale respective. Aceasta fragmentare se realizeaza prin diviziuni ale patrimoniului, operate fie voluntar de titularul sau, fie in urmarea dobindirii statutului de profesionist, fie prin aplicarea unor dispozitii legale imperative care opresc confuziunea intra-patrimoniala.
Fractionarea patrimoniului nu se confunda cu separatia de patrimonii, care este proprie persoanei juridice. Persoana juridica insasi poate sa isi fractionize propriul patrimoniu (unic, separat de cel al oganelor de administrare sau al membrilor). Afectatiunea patrimoniala poate consta in alocarea unor active sau fonduri pentru a realiza un proiect anume (ex : bunurile, mobile si imobile afectate unei fabrici, uzine, unitati de productie sau date in fiducia). Daca titularul intreprinderii este, de fapt, un grup de societati, atunci, practic, societatile din cadrul grupului (care au sau par sa aiba personalitate juridica proprie, deci patrimoniu propriu) sunt nimic altceva decit afectatiuni patrimoniale ale grupului, mai ales in caz de confuziune de patrimonii. Art. 193 alin.2 Cciv este in acest sens.
Vorbim de separatie de patrimonii ca situatie-premisa a personalitatii juridice reale, efective, ca situatie inversa confuziunii de patrimonii intre organele de conducere, membrii, asociati sau actionari, pe de o parte, si persoana juridica, pe de alta parte; in caz de confuzie de patrimonii avem de-a face cu o persoana juridica fictiva, fals). Patrimoniile asociatilor unei societati comerciale sunt separate de patrimoniul societatii, constituit din aporturile asocitatilor, dar si din toate bunurile, drepturile si datoriile societatii rezultate din activitatea acesteia.
Spre deosebire de separatia de patrimonii, care are in vedere doua sau mai multe patrimonii, deci doi sau mai multi titulari de drepturi si obligatii, printre care si persoana juridica despre al carui patrimoniu vorbim, diviziunea patrimoniala are in vedere un unic patrimoniu, al unui singur titular. Separatia intre fractiunile patrimoniului operata de aceasta diviziune poate fi numita separatie intrapatrimoniala. In timp ce situatia inversa separatiei de patrimonii, proprie persoanei juridice, este confuzia de patrimonii, situatia inversa diviziunii patrimoniale este confuzia intrapatrimoniala. In cazul confuziei intrapatrimoniale, diviziunile de patrimoniu au fost acte simulate, cu scopul de a frauda creditorii. In cazul confuziei de patrimonii, proprie persoanei juridice, separatia de patrimonii a fost simulata sau aparenta (falsa); aparenta de personalitate juridica poate inlaturata fi inlaturata, mai ales in cazul in care nu exista separatie de patrimonii (asa cum rezulta din art. 193 alin. (2) Cciv, cu referire la membri, asociati, actionari si din art. 214 alin. 2 Cciv, cu referire la organele de administrare ale persoanei juridice). Codul civil reglementeaza confuzia intrapatrimoniala si efectele acesteia doar in cazul fiduciei (care este generatoare a unuia sau mai multor patrimonii de afectatiune), nu si in cazul celorlalte tipuri de diviziune intrapatrimoniala. In lipsa unor reguli speciale aplicabile, de exemplu, patrimoniului profesional de afectatiune sau insesizabilitatilor, universalitatii de fapt etc., se pot aplica prin analogie regulile referitoare la separatia de patrimonii (si inversului sau, confuzia de patrimonii) din material persoanei juridice.
2. Fractionarea patrimoniului poate fi efectul diviziunii patrimoniale care consta fie:
(i) intr-o afectatiune patrimoniala; sunt astfel de afectatiuni patrimoniul de afectatiune profesionala si fiducia, la care se refera in mod expres art. 31 alin. 3 Cciv; textul citat face referire si la “alte patrimonii determinate potrivit legii”; in liniile sale esentiale, administrarea deplina a bunurilor poate fi incadrata in aceasta sintagma, intrucit administrarea poate avea in vederea si o universalitate juridical; de asemenea, poate intra in aceasta sintagma si aportul la constituirea sau la majorarea capitalului unei persoane juridice; a se observa ca aportul inseamna bunuri sau bani, care ies din patrimoniul asociatului, in schimbul unor parti sociale, actiuni sau alte drepturi corporative; aportul nu antreneaza si datorii sau participarea la datoriile persoanei juridice decit in cazuri cu totul exceptionale, dat fiind principiul raspunderii limitate a asociatului pentru datoriile persoanei juridice; dar societatea (comerciala sau profesionala) unipersonala este o forma de afectatiune patrimoniala, mai ales cind asociatul unic creeaza si intretine o confuzie de patrimonii intre societate si el insusi; de asemenea, poate fi considerata o afectatiune patrimoniala o contributie in bani sau in bunuri la fondul comun constituit din totalitatea aportului asociatilor intr-o societate simpla, fara personalitate juridica, fond comun care devine co-proprietatea asociatilor;
(ii) intr-o insesizabilitate legala sau conventionala;
(iii) intr-o comunitate de bunuri, asa cum este comunitatea legala sau conventionala de bunuri ale sotilor, asupra carora sotii sunt co-proprietari in devalmasiei.
Asadar, diviziunea patrimoniala este genul, iar afectatiunea patrimoniala este specia.
3. Inalienabilitatea inseamna interdictia de a vinde (bun inalienabil inseamna bun care nu se poate vinde), iar insesizabilitatea inseamna imposibilitatea executarii silite (bun insesizabil inseamna bun care nu se poate executa silit). Aceste restrictii ale circulatiei juridice a bunurilor sunt, in mod traditional, prevazute in Constitutie sau in lege si privesc bunuri cu un anume specific (bunurile din domeniul public, bunurile din patrimoniul cultural, odoarele bisericesti).
Bunurile sunt inalienabile in conditiile prevazute la art. 626 si urm. Cod civil. Inalienabilitatea conventionala (prin contract sau testament) este temporara, fiind limitata la 49 de ani. Transmiterea bunului prin succesiune nu poate fi oprita prin stipularea inalienabilitatii. Dar clauza de inalienabilitate este subinteleasa in conventiile din care se naste obligatia de a transmite in viitor proprietatea catre o persoana determinata sau determinabila. Spre exemplu, prin conventie, parintele poate stabili obligatia in sarcina descendentului de a transmite proprietatea asupra unui bun sau mai multe, importante ca valoare pecuniara sau sentimentala, catre descendentii de parte masculina ai descendentului. Pentru a fi opozabila tertilor, clauza de inalienabilitate trebuie sa fie notata sau inscrisa in registrele de publicitate (arhiva electronica, cartea funciara, registrul actionarilor, registrul comertului). Bunurile inalienabile sau insesizabile nu pot fi ipotecate (art. 2351 alin.1).
Nu pot face obiectul garanţiei comune bunurile insesizabile. Art. 3713 Cprciv dispune ca veniturile si bunurile debitorului pot fi supuse urmaririi silite daca, potrivit legii, sunt urmaribile. Or, “insesizabil” inseamna ne-urmaribil (“care nu poate fi urmarit/executat silit”). Insesizabilitatea este o exceptie de la principiul reglementat de art. 2324 Cciv sub denumirea de “garanţie comună a creditorilor” : cel care este obligat personal răspunde cu toate bunurile sale mobile şi imobile, prezente şi viitoare. Ele servesc drept garanţie comună a creditorilor săi.
Sunt insesizabile prin lege (adica nu pot fi urmarite silit de catre creditorii personali ai profesionistului) bunurile care sunt afectate exercitiului unei profesii, asa cum rezulta din actualul art. 407 Cprciv. Codul Civil, in mod regretabil, nu reglementeaza expres o astfel de insesizabilitate si pentru persoanele juridice. Pentru indentitate de ratiune, aceasta ar trebui extinsa de la persoanele fizice la persoanele juridice; intr-adevar, utilajele, masinile, materialele, uzina etc. sunt afectate exercitiului afacerii si o executare silita a acestora ar insemna finalul afacerii persoanei juridice, ceea ce ar afecta nu numai creditorii acesteia, ci si salariatii sai, si fiscul, precum si banca urmaritoare si care vinde silit aceste bunuri afectate garantiei.
Dar Codul Civil permite instituirea acestor restrictii si pe cale conventionala. Spre exemplu, un parinte poate face copilului sau o donatie, o imparteala de ascendent (partaj in timpul vietii parintelui) sau un testament in care sa transfere un bun sau o masa de bunuri copilului, cu obligatia de a nu le instraina si a se asigura ca aceste bunuri raman in familie, pe ramura masculina a acesteia. Un astfel de bun este inalienabil (si, implicit, insesizabil), ceea ce inseamna ca donatarul sau mostenitorul nu vor putea sa il vinda, iar creditorii personali ai acestuia nu vor putea sa il urmareasca silit. In acest fel, se realizeaza o separatie intrapatrimoniala in persoana donatarului sau a mostenitorului care il va “apara” de urmarirea creditorilor sai personali.
Insesizablitatea conventionala se instituie prin clauze de insesizabilitate, reglementate generic de art. 2329 Cciv. Condiţiile cerute pentru validitatea clauzelor de inalienabilitate se aplică în mod corespunzător clauzelor prin care se stipulează insesizabilitatea unui bun. Pentru a fi opozabile terţilor, clauzele de insesizabilitate trebuie înscrise în registrele de publicitate mobiliară sau, după caz, imobiliară.
Codul civil reglementeaza (in art. 327, art. 339 si art. 340 lit. c) unele insesizabilitati partiale sau temporare in materia regimului matrimonial. Creditorii personali ai unuia dintre soti nu pot urmari bunurile comune ale sotilor decit daca se va fi provocat partajul. In orice caz, nici creditorii personali ai sotului, nici sotul nu vor putea urmari bunurile afectate profesiei celuilat sot.
Codul Civil permite si asa-numitele contracte pre-nuptiale (incheiate inainte de casatorie) sau contracte matrimoniale (incheiate in timpul casatoriei), prin care cei doi (viitori) soti isi reglementeaza titularitatea asupra bunurilor care vor fi dobindite in timpul casatoriei. Desi astfel de contracte par imorale pentru marea majoritate a populatiei Romaniei, ele au o anumita logica, intrucit in eventualitatea unui partaj ca urmare a divortului (care reprezinta o chestiune personala a sotilor), bunurile celor doi soti sunt clar separate, iar partajul este inutil. In acest fel, persoanele aflate in divort care au afaceri sau exercita o profesie reglementata si care tin dependenti de aceasta afacere sau profesie un mare numar de persoane, nu mai sunt fortati sa amestece chestiunile de afaceri cu cele personale si nu mai sunt un pericol pentru stakeholder-sii lor prin simplul fapt ca divorteaza. Contractele prenuptiale sau matrimoniale care creaza regimurile matrimoniale contractuale (in opozitie cu regimul matrimonial legal, al comunitatii prezumate de bunuri ale sotilor), au fost determitate de presiunea comerciantilor care, avind afaceri care implica un mare numar de stakeholder-i, sunt interesati sa puna patrimoniile lor de afectatiune profesionala la adapost de un partaj sau de un sechestru judiciar care ar bloca afacerea.
4. Universalitatea de fapt la care se refera art. 541 Cod civ („ansamblul bunurilor care apartin aceleiasi persoane si au o destinatie comuna stabilita prin vointa acestuia sau prin lege; bunurile care alcatuiesc o universalitate de fapt pot, impreuna sau separat, sa faca obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte”) este doar o masa de bunuri afectata unui scop si nu o fractiune de patrimoniu, pentru ca nu cuprinde decit bunuri (nu si drepturi si obligatii). Universalitatea de fapt poate fi vinduta, data in uzufruct, ipotecata sau constituita cu titlu de aport la capitalul social al unei societati comerciale.
Ar putea fi o universalitate de fapt un fond de comert, o sucursala sau un alt sediu secundar al unei societati comerciale, o nava comerciala armata (echipata pentru calatoria pe mare), odata ce a plecat in calatorie sau bunurile din patrimoniul unui debitor – persoana fizica falit (cu exceptia bunurilor strict legate de persoana sa).
In procedura fiscala, organele fiscal pot stabili in mod indirect taxele si impozitele datorate de persoanele fizice, atunci cind nu exista probe sau mijloace directe de a o face, dar este evident ca persoana fizica in cauza afiseaza o bogatie care nu corespunde si cu veniturile impozabile declarate la fisc. Art. 1091 din Cod procedura fiscala indica metoda “patrimoniului net” drept metoda indirecta de stabilire a impozitului pe venitul persoanei fizice. Conform art. 1091 alin. 6 lit.c) din Cod procedura fiscala, cresterea valorii patrimoniului net intr-un an fiscal poate duce la recalcularea in crestere a valorii impozitului pe venit. In lipsa unei definitii legale, se poate admite ca “patrimoniul net” inseamna valoarea reala, de piata, a bunurilor si drepturilor din patrimoniu (activul patrimonial) minus datoriile (pasivul patrimonial).
5. Proba diviziunii patrimoniale se face, de regula, cu extrase din registrele publice unde este inscrisa. Insesizabilitatile si inalienabilitatile, de altfel, trebuie inscrise pentru pozabilitate fata de terti. Conventiile matrimoniale se inscriu intr-un registru national dedicat acesotra. Din OUG nr. 44/2008 rezulta ca PFA, intreprinzatorul individual si intreprinzatorul familial trebuie sa isi inscrie in registrul comertului patrimoniul de afectatiune. Indirect, regula inscrierii rezulta si din art. 151 din Legea de punere in aplicare, conform caruia dispozitiile art. 2324 alin.4 (interdictia concursului intre creditorii profesionali si creditorii personali; interdictia creditorilor profesionali de a urmari bunurile personale ale debitorului) se aplica doar daca profesionistul isi opereaza diviziunea patrimoniului dupa intrarea in vigoare a Codului civil (dupa 1 octombire 2011). A opera diviziunea patrimoniala inseamna nu numai a efectua transferul intrapatrimonial necesar, ci si a-l face, intr-un fel, opoabil. Oricum, art. 2324 alin. 4 priveste si statul si organele fiscale. Asadar, daca diviziunea este operata dupa 1 octombrie 2011 (si este legala si opozabila tertilor), si statul si fiscul vor fi opriti de la a urmari silit bunurile personale ale profesionistului, cu conditia, desigur, a fie vorba de creante bugetare sau fiscale aferente exercitiului intreprinderii profesionistului.
Pe de alta parte, nu intodeauna se poate efectua intocmai si la timp inscrierea diviziunii patrimoniale. Spre exemplu, in cazul patrimoniului profesional de afectatiune, acesta este supus fluctuatiilor, in functie de rezultatele si dimensiunea intreprinderii si ar fi excesiv sa se pretinda inscrierea periodica a acestuia la registrul comertului. Iar in cazul unor profesii liberale sau reglementate cerinta inscrierii patrimniului profesional de afectatiune nici nu exista. Cu toate acestea, atit profesionistul, cit si creditorii sai (profesionali sau personali) au interesul de a cunoaste si momentul constituirii, si dimensiunea sau intinderea patrimoniului de afectatiune, intrucit acesta are efecte in ce-i priveste si poate da nastere la litigii (in special, contestatii la executare). In mod normal, dovada diviziunii patrimoniale ar trebui sa se poata face cu inregistrarile din contabilitatea profesionistului, eventual in comparatie cu inregistrarile contabile ale creditorilor interesati, aferente operatiunilor efectuate cu profesionistul. Aceste inregistrari contabile sunt obligatorii, sunt, in mare parte, notificate sau depuse la fisc si sunt, de cele mai multe ori, notificate sau depuse si la banci sau la alti creditori financiari ai profesionistului care ii furnizeaza credit.
6. Efectul generic al diviziunii pentru creditorii personali ai profesionistului este interdictia de a urmari bunurile afectate de diviziune, interdictie care este fie definitiva (in cazul insesizabilitatilor si al patrimoniului de afectatiune), fie temporara (in cazul bunurilor comune).
In cazul creditorilor aferenti diviziunii patrimoniale, efectul acesteia este fie discuțiunea, adica o interzicere temporara a urmaririi silite a bunurilor personale ale profesionistului, fie interdictia definitive si totala de a urmari aceste bunuri (este vorba, in acest caz, de creditorii profesionali, adica de creditorii aferenti intreprinderii profesionistului, pentru care acesta a afectat o masa de buniri).
Efectele insesizabilitatii regulat publicate este imposibilitatea executarii silite, imposibilitate care opereaza erga omnes (art. 2329 Cciv). Limitarea urmaririi prevazuta la art. 2325 are efecte doar in privinta creditorului care a acceptat prin contract sa isi limiteze urmarirea la bunurile afectate garantiei.
Bunurile ce fac parte din segmentul/fractiunea/masa de patrimoniu create de titular prin desprinderea unei parti din bunuri din patrimoniul general nu mai sunt supuse urmaririi creditorilor personali ai debitorului, ci numai creditorilor aferenti masei de bunuri respective. O banca, fiscul sau un creditor obisnuit al titularului patrimoniului, nu va putea urmari bunurile afectate profesiei, fiduciei sau administrarii depline cita vreme profesia se exercita sau fiducia ori administrarea deplina sunt valabile. In schimb, creditorii aferenti masei distincte de bunuri vor putea urmari bunurile din patrimoniul general al debitorului lor, daca si numai daca bunurile afectate masei patrimoniale in legatura cu care s-a nascut creanta lor sunt insuficiente pentru acoperirea intregii creante. In cazul patrimoniului de afectatiune profesionala, creditorii profesionali nu au acest drept de urmarire subsidiara, ei fiind nevoiti sa se limiteze la bunurile ce fac parte din patrimoniul de afectatiune profesionala.
Conform art. 2324 alin 3 Cciv, creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu o anumită diviziune a patrimoniului, autorizată de lege, trebuie să urmărească mai întâi bunurile care fac obiectul acelei mase patrimoniale. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru satisfacerea creanţelor, pot fi urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. In cazul in care creditorul aferent diviziunii patrimoniale, inclusiv cel „profesional”, trece la executarea celorlalte bunuri din patrimoniul debitorului, el va trebui sa suporte concursul creditorilor „personali” ai debitorului (cu exceptia cazului in care exista bunuri purtatoare de garantii sau priviliegii, cind nu exista concurs decit in masura in care ramine un rest de creanta garantata neacoperita sau invers, cind exista surplus rezultat din vinzarea bunului afectat garantiei). Observam ca textul introduce un drept de „discutiune” al titularului, similar cu beneficiul de discutiune de la fideiusiune. Textul este utilizabil nu numai de catre titularul patrimoniului intr-o eventuala contestatie sau opozitie la executarea silita, ci si de un tert interesat sau de un creditor personal.
Din acest text rezulta, pentru ceilalti creditori, o insesizabilitate temporara si partiala relativa la bunurile aferente diviziunii patrimoniale respective.
O insesizabilitate definitiva este creata, insa, in cazul patrimoniului de afectatiune profesionala, asa cum rezulta din art. 2324 alin. 4 Cciv, conform caruia bunurile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului afectate exerciţiului unei profesii autorizate de lege pot fi urmărite numai de creditorii ale căror creanţe s-au născut în legătură cu profesia respectivă. Aceşti creditori nu vor putea urmări celelalte bunuri ale debitorului. In cazul patrimoniului afectat exerctiului unei profesii, creditorii prfesionali nu au dreptul de a urmari decit bunurile din patrimoniul de afectatiune, nu si celelalte bunuri personale.
Trebuie remarcat ca, asa cum rezulta din art. 407 Cprciv, bunurile afectate profesiei nu pot fi executate silit decit in caz de insuficienta a bunurilor ne-afectate profesiei si, oricum, numai pentru pensii de intretinere, chirii, arenzi si creante cu privilegii asupra mobilelor. Coliziunea celor doua texte (unul, anterior, dar inca in vigoare, din Codul de procedura civila, cel de-al doilea, ulterior, nou introdus, din Codul civil) creeaza situatia paradoxala in care: (i) creditorii „profesionali” nu pot urmari silit decit bunurile afectate profesiei (art. 2324 alin. 4 Cciv); (ii) creditorii, profesionali sau non-profesionali (art. 407 Cprciv nu face nicio distinctie) nu pot urmari bunurile afectate profesiei. Efectul acestei contradictii nu poate fi estimat in prezent, in lipsa unei cazuistici. Este evident, insa, ca mai ales bancile vor evita sa acorde credite profesionale (sau o vor face, dar cu pre-constituirea de garantii asupra bunurilor personale ale profesionistului), pentru a evita sa se puna in situaita de a nu putea urmari silit nici un bun din patrimoniul profesionistului.
7. Fractionarea patrimoniului este valabila si opozabila chiar si in caz de insolventa a titularului. Spre exemplu, Codul civil dispune expres ca fiducia, ca act de constituire a masei de bunuri, nu este afectata de insolventa debitorului. Este evident ca vor exista multe fraude in dauna creditorilor si ca instrumente ca fiducia, spre exemplu, vor putea fi usor folosite pentru a ascunde averi sau spalari de bani. Dar, pe de o parte, Codul civil ofera motive de anulare pentru frauda a acestor acte de separare a patrimoniilor si, in plus, instrumente ca fiducia sunt permise doar unor categorii restrinse de persoane. Spre exemplu, fiduciar va putea fi o banca, o societate de administrare a investitiilor, un avocat sau notar. O banca va putea chiar sa fie si fiduciar si beneficiar al fiduciei, in acelasi timp (debitorul ofera, astfel, o garantie foarte puternica bancii, care nu numai ca va avea prioritate la vinzarea bunurilor, dar le va si administra, in folos propriu).
8. Profesionistii isi exercita profesia utilizind bunurile afectate profesiei. Asa cum s-a recunoscut si in jurisprundenta romana anerioara Codului civil, patrimoniul de afectatiune profesionala este o tehnica juridica menita a crea o ordine de preferinta intre creditorii profesionali si cei personali si a limita raspunderea profesionistului[1]. Asadar, patrimoniul profesional de afectatiune este :
(i) o modalitate de protectie a profesionistului (persoana fizica sau entitatea colectiva fara personalitate juridica) contra efectului raspunderii nelimitate fata de creditorii ce ar rezulta din exploatarea intreprinderii sale, dar si
(ii) o modalitate de segregare a creditorilor, adica de separare intre interesele creditorilor profesionali si cei particulari (personali) ai profesionistului, intrucit, pe perioada cit exista afectatiunea speciala, aceste categorii de creditori nu se pot interfera; in acest sens sunt atit art. 31 alin. 2 in fine, cit si art. 2324 alin. 3-4 Cciv).
Din aceasta perspectiva, tehnica crearii unui patrimoniu afectat profesiei ca masa de bunuri, drepturi si obligatii distincte in interiorul unui patrimoniu unic al profesionistului este similara cu tehnica personalitatii juridice, caraterizata prin separatia de patrimonii intre persoana juridica si membrii sai si prin limitarea raspunderii acestora pentru datoriile persoanei juridice. De altfel, societatea unipersonala este punctul de inflexiune intre cele doua tehnici, aceasta „societate” nefiind decit o tehnica de limitare a raspunderii si nu o societate propriu-zisa.
Se refera la patrimoniul de afectatiune profesionala, spre exemplu, legi cum sunt Legea reformei in domeniul sanatatii nr.95/2006 (cu privire la medici si la stomatologi), OUG nr.86/2006 privind organizarea profesiei de practician in insolventa, Statutul profesiei de avocat (adoptat in baza Legii nr.51/1995 privind organizarea profesiei de avocat), OUG nr.44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale etc. Codul familiei din 1954 (actualmente aborgat) considera ca bunurile afectate de unul dintre soti profesiei sale (inclusiv profesia de comerciant) sunt bunuri proprii, care nu intra insa in masa de bunuri comune ale sotilor si, deci, nu pot fi urmarite de creditorii comuni ai sotilor, ci numai de titularii creantelor ce rezulta din exercitiul profesiei. In cazul profesionistului casatorit, bunurile care fac obiectul profesiei acestuia sau servesc exercitiului profesiei sale nu sunt bunuri comune ale sotilor si nici supuse impartelii de dupa divort, ci sunt bunuri proprii ale profesionistului casatorit.
9. Anterior Codului civil, OUG nr. 44/2008 a reglementat un mecanism in baza caruia persoana fizica autorizata, intreprinzatorul individual si membrul unei intreprinderi familiale (profesionisti, in sensul art. 3 alin. 2 Cciv) raspund pentru datoriile profesionale cu bunurile sau drepturile afectate profesiei, iar in completare, cu celelalte bunuri din patrimoniul sau. De aici rezulta ca creditorii profesionali sunt obligati sa urmareasca mai intii bunurile afectate profesiunii, caz in care nu vor intra in concurs cu creditorii personali, si numai ulterior, in completare, vor putea urmari si celelalte bunuri ale profesionsitului, caz in care vor intra in concurs cu creditorii personali. Creditorii profesionali, desi au preferinta la urmarirea bunurilor din patrimoniul profesional de afectatiune, nu vor incerca o executare silita in cursul exploatarii intreprinderii debitorului lor, pentru a nu-l exclude din comert sau pentru a nu-l opri de la exploatarea intreprinderii (sursa lichiditatilor debitorului, din care se asigura si plata creditorilor profesionali), ci vor pretinde aceasta preferinta in caz de faliment al debitorului. Creditorii personali nu pot urmari bunurile din patrimoniul profesional decit dupa lichidarea acestei mase de bunuri, daca mai ramine un surplus dupa acoperirea creantelor profesionale. Datorita separatiei intra-patrimoniale, creditorii personali nu pot nici sa sechestreze bunurile din patrimoniul profesional de afectatiune.
Persoana fizica autorizata sau titularul intreprinderii individuale poate opta, in conditiile art. 20 alin.1 si, respectiv, art. 26 din OUG nr. 44/2008, sa isi constituie un patrimoniu de afectatiune, care va urma regimul juridic descris mai sus. De altfel, aceasta este si solutia Noului Cod civil, de unde rezulta ca profesionistul are facultatea (si nu obligatia) de a-si constitui o asemenea masa de bunuri. Solutia se poate extrapola si la comerciantul persoana fizica. Singurul caruia i se refuza facultatea de a utiliza aceasta tehnica juridica de protectie este profesionistul care nu este autorizat in conditiile legii. Intr-adevar, potrivit 31 al.3 si art. 33 din Ncciv, interpretat per a contrario, nu beneficiaza de protectia conferita de patrimoniul de afectatiune persoana care exploateaza o întreprindere fara sa fie autorizat conform legii.
Daca nu opteaza pentru constituirea acestui patrimoniu, profesionistul este lipsit de protectia oferita de aceasta tehnica juridica, intrucit el va raspunde pentru datoriile profesionale integral, in conditiile art. 2324 alin. 1 Cciv.
Sunt creditori „profesionali”, in sensul art. 2 lit. j) din OUG nr. 44/2008, cei care au creante contra profesionistului generate de exploatarea (exercitiul) intreprinderii sale, in timp ce creditorii „personali” sunt cei ale caror creante nu au legatura cu exercitiul intreprinderii.
In toate cazurile descrise de OUG nr.44/2008, constituirea acestui patrimoniu urmeaza o procedura ale carei formalitati sunt reglementate de OUG nr.44/2008, precum si de acte administrative de nivelul ordinelor de ministru (de ex., Ordinele nr. 2594/2008 si nr. 1355/2009)[2]. Similar, o procedura de constituire a patrimoniului de afectatiune profesionala este reglementata, sumar, in Statutul profesiei de avocat. In lipsa unei reglementari generale a procedurii constituirii maselor de bunuri in Noul Cod civil sau a unei proceduri reglementate prin acte normative speciale, procedura reglementata in OUG nr.44/2008 se poate extrapola la toate celelalte categorii de profesionisti[3]. Pentru ratiuni fiscale si contabile, indiferent de optiunea de a constitui sau nu un patrimoniu de afectatiune profesionala, oricare dintre profesionisti trebuie sa se inscrie la fisc.
In patrimoniul profesional de afectatiune se vor regasi :
(i) bunurile afectate profesiei, care existau deja in patrimoniul persoanei la momentul afectarii, inclusiv o clientela profesionala sau comerciala;
(ii) bunurile dobindite cu scopul exercitarii profesiei, dupa afectare, adica bunuri necesare exercitarii profesiei care nu existau in patrimoniul profesionistului la momentul afectarii; finantarea acestei achizitii se poate asigura de catre profesionist din fonduri proprii, precum si din credite (in acest caz finantatorul este un creditor profesional si nu un creditor personal); in relatiile patrimoniale dintre soti, bunurile achizitionate pentru exercitarea profesiei sunt bunuri proprii sotului care exercita profesia, dar emolumentul acestora este un bun comun; in categoria bunurilor achizitionate pentru exercitiul profesiei poate intra si vocatia la o clientela profesionala sau comerciala;
(iii) bunurile dobindite ca urmare a exercitarii profesiei; in aceasta categorie cea mai importanta ca valoare si ca scop al exerictarii profesiei este vocatia de a avea o clientela; clientela care se include in patrimoniul profesional de afectatiune poate fi o clientela intimplatoare (achalandage, o clientela rezultata din pozitionarea in spatiu sau in timp a celui care exercita profesia si nu neaparat din calitatea prestatiilor profesionistului), o clientela captiva (clientii sunt nevoiti sa achizitioneze serviciile profesionistului, cum ar fi un notar care are o exclusivitate cu o banca sau o institutie publica, un avocat care obisnuieste sa „cistige” contracte cu autoritatile administrative, un avocat, consultant, auditor care asigura serviciile respective la nivelul grupului de societati din care face parte clientul, un avocat sau consultant managerial care face parte din acelasi grup de consulting care are contracte de audit sau de consultanta fiscala cu un client si care se impune acestuia pentru ca auditul sa consultanta fiscala sunt contractate deja cu grupul de consulting din care face parte avocatul ori consultantul managerial) sau o clientela atrasa.
10. Solutia Noului Cod civil – art. 31 alin. 2 si art. 2324 alin. 3-4 – este partial diferita de cea reglementata de OUG nr.44/2008. Daca in art. 2324 alin.3 Cciv se adopta o solutie similara celei din OUG nr. 44/2008, dar in legatura cu alte tipuri de diviziune patrimoniala decit afectatiunea patrimoniala, in art. 2324 alin. 4 Cciv se stabiliste, pentru patrimoniul profesional de afectatiune, o regula multa mai restrictiva la adreasa creditorilor. Creditorii profesionistului sunt impartiti in cele doua categorii, respectiv, creditori profesionali si creditori personali, bunurile sau drepturile pe care vor putea sa le urmareasca fiecare fiind diferentiate dupa cum sunt sau nu afectate profesiei. Creditorii profesionali nu pot urmari decit bunurile din patrimoniul profesional de afectatiune, nu si bunurile personale ale profesionistului, iar creditorii personali nu pot urmari decit bunurile personale, nu si bunurile profesionale. Creditorii profesionali sunt, deci, complet separati de creditorii personali ai profesionistului si ei nu se pot interfera sau nu pot intra in concurs de urmariri silite contra profesionistului. Asa fiind, se poate formula o contestatie la executare, nu numai de catre debitor, dar si de catre fiecare dintre creditori interesati, pe motiv de transgresare a limitei fixate de profesionist atunci cind a constituit patrimoniul de afectatiune profesionala. In consecinta contradictiei partiale dintre dispozitiile Noului Cod civil si dispozitiile OUG nr. 44/2008, se va aplica cu prioritate regimul juridic stabilit de aceasta din urma tuturor celor trei categorii pe care ii reglementeaza (persoana fizica autorizata, intreprinderea individuala, intreprinderea familiala) si numai in completare dispozitiile din Noul Cod civil. Desigur ca, pentru ceilalti profesionisti (profesii liberale sau reglementate), in lipsa unor norme speciale, se va aplica art. 2324 alin. 4 Cciv, care este dreptul comun in materie.
Patrimoniul profesional de afectatiune este reglementat de art. 31 al. 3 Cod civil doar in favoarea celor care exercita profesii autorizate. Nu beneficiaza de protectia conferita de patrimoniul de afectatiune persoana care exploateaza o întreprindere fara sa fie autorizat conform legii.
Art. 33 Cciv reglementeaza generic modalitatea de constituire (prin act unilateral al profesionistului, care efectueaza in acest scop un transfer intra-patrimonial) si impune publicitatea constituirii, fara a se preciza daca aceasta se efectueaza la registrul comertului, la cartea funciara, la arhiva electronica etc. (asa cum o face, spre exemplu, OUG nr. 44/2008). In lipsa de prevedere contrara, putem admite ca publicitatea constituirii se poate realiza in orice forma, inclusiv prin inscrierea la fisc sau prin declararea la notar. Pe de alta parte, asa cum am aratat si mai sus, formalitatile de publicitate a constituirii patrimoniului de afectatiune profesionala reglementate de OUG nr.44/2008 se pot extrapola la toate categoriile de profesionisti, altii decit membrii profesiilor liberale sau reglementate care beneficiaza de forme de publicitate profesionala disctincte. Ramine de vazut care va fi reactia jurisprundentei la aceasta adevarata provocare. In orice caz, patrimoniul de afectatiune este supus unei fluctuatii continue, deci unor modificari de componenta si valoare. Cum art. 33 alin. 2 Cciv trimite la modalitatile de constituire si publicitate a constituirii si pentru aceste modificari cerinta publicitatii continue este, in mod evident, excesiv de birocratica si frizeaza secretul comercial sau profesional. In fine, acest patrimoniu de afectatiune profesionala poate inceta in urma lichidarii, procedura pentru care art. 33 alin. 3 Cciv trimite la art. 1941-1948 relative la lichidarea unei societati (?! – n.n.). Asa fiind, inseamna ca lichidarea unui astfel de patrimoniu va fi efectuata, ca si lichidarea societatilor, de lichidatori autorizati, membri ai UNPIR. In orice caz, intre momentul constiturii si momentul ultimului act de lichidarea, bunurile din patrimoniul profesional de afectatiune nu sunt supuse urmaririi creditorilor personali ai profesionistului, iar creditorii profesionali nu pot urmari bunuri din patrimoniul personal al profesionistului.
Transferul intrapatrimonial la care se refera art. 32 Cciv nu este o instrainare, ci o mobilizare (circularizare) a unor bunuri, drepturi si obligatii intre diviziunile unui patrimoniu. Transferul, inclusiv cel initial, de constituire a patrimoniului profesional de afectatiune, se face prin act unilateral al titularului. Transferul trebuie efectuat, in orice caz, fara a afecta drepturile creditorilor asupra fiecareia din masele patrimoniale in fiinta. Cazurile fiduciei sau al administrarii de bunuri ori al unor insesizabilitati sunt totusi, diferite, pentru ca sunt efectele unor contracte; in plus, se observa ca legea este scrupuloasa doar cu drepturile creditorilor beneficiari de garantii reale asupra bunurilor ce ar face parte din masele patrimoniale distincte.
11. Patrimoniul de afectatiune profesionala reprezinta totalitatea bunurilor si drepturilor pe care profesionistul le afecteaza profesiei, atit cele existente, cit si cele care intra in patrimoniul profesional pe parcusul exercitarii profesiei, precum si obligatiile corelative (datoriile “profesionale”). Poate fi vorba nu numai de bunuri mobile, ci chiar de imobilul in care se exercita profesia. Pe perioada existentei acestei afectatiuni, creditorii personali ai profesionistului nu pot executa silit bunurile afectate profesiei. Aceste bunuri sunt considerate bunuri proprii si nu fac obiectul partajului dupa divort. Creditorii “profesionali” (spre exemplu, o banca furnizoare a unui credit pentru cumpararea imobilului unde se desfasoara profesia debitorului) nu vor putea urmari bunurile personale ale profesionistului (art. 2324 alin. 4 Cciv).
12. Patrimoniul profesional al persoanei juridice este parte a patrimoniului propriu al persoanei juridice, care este, cel putin teoretic, distinct de patrimoniile asociatilor sau membrilor. Persoana juridica raspunde, in principiu, cu patrimoniul sau pentru toate datoriile sale prezente si viitoare. Dincolo de aceste reguli, persoana juridica poate sa isi constituie mase de bunuri distincte, inclusiv unul sau mai multe fonduri de comert (in cazul in care este vorba de o persoana juridica ce are calitatea de comerciant) sau patrimonii profesionale, cum ar fi activele si fondurile cu care sunt dotate sediile secundare ale societatii, care sunt dezmembraminte ale personalitatii sale juridice.
Ceea ce nu este clar este daca afectatiunea profesionala se refera doar la persoanele fizice, sau si la persoanele juridice. Desi pare ca art. 407 Cprciv se refera la persoane fizice (intrucit vorbeste de chirii, pensii de intretinere si arenzi), totusi, textul nu face nicio distinctive, ceea ce ar putea lasa posibilitatea aplicarii sale si in cazul persoanelor juridice. Oricum, solutia aplicarii exclusiv la persoanele fizice ar putea parea excesiva si discriminatorie, pentru ca, daca prin limitarea raspunderii profesionistului si segregarea creditorilor se urmareste in mod indirect protectia intreprinderii profesionistului persoana fizica, atunci trebuie protejata si intreprinderea persoanei juridice, pentru ca si intr-un caz, si in celalalt, intreprinderea inseamna nu numai titularul sau, ci si actionarii sai indirecti (inclusiv salariatii).
13. Cea de-a doua formă de fractionare a patrimoniului, expres numita in art. 31 alin. 2 Cciv si reglementata in art. 773-791 Cciv este fiducia : o fracţiune dintr-un patrimoniu este desprinsă de aşa numitul constituent şi pusă la dispoziţia fiduciarului (echivalentul trustee-ului din dreptul anglo-saxon), care va putea să facă inclusiv acte de dispoziţie cu privire la acele bunuri, in scopul fixat de constituent. Fiduciarul este, practic, un proprietar al acelor bunuri câtă vreme acele bunuri sunt în administrarea sa sau sub puterea sa de administrare şi dispoziţie. De altfel, el este chiar inscris in cartea funciara sau in arhia electronica in calitate de fiduciar cu drept de dispozitie asupra bunurilor date in fiducia. Fiduciar poate fi o bancă, o societate de administrare a investiţiilor, un broker de instrumente financiare (societate de servicii in investitiile financiare, SSIF), un avocat sau un notar. Fiduciarul, chiar si dacă intră în faliment, va avea două tipuri de patrimonii (sau chiar mai multe, daca este si profesionist – persoana fizica, titular al propriului patrimoniu de afectatiune profesionala) si, in functie de numarul acestora, va avea doua sau mai multe categorii de creditori care nu se vor putea interfera. Desigur ca aceasta institutie are un potential ridicat de frada, intrucit constituentul, fie cu intenţii onorabile, fie cu intenţii neonorabile, îşi va putea „ascunde” o parte din patrimoniu, punând acest patrimoniu sub puterea unui fiduciar; în consecinţă, creditorii nu vor putea să urmareasca decât acele bunuri care au rămas în patrimoniul constituentului fără să fie afectate de fiducia. Exceptiile de la principiul separarii celor doua tipuri de mase patrimoniale sunt strict limitative : unul sau mai multe bunuri care fac parte din masa transferata fiduciarului sunt purtatoare de garantii reale constituite anterior incheierii contractului de fiducia si, respectiv, contractul de fiducia in sine a fost anulat sau declarat inopozabil prin hotarire judecatoreasca. Creditorii beneficiari ai garantiilor sau creditorii reclamanti in actiunea in anulare sau in declararea inopozabilitatii vor avea dreptul sa urmareasca si bunurile transferate fiduciarului.
Ca si celelalte forme de mase patrimoniale distincte de patrimoniul constituentului, fiducia este o creatie a profesionistilor, determinata de necesitatile practice ale afacerilor. Faptul ca, dupa ce dreptul civil de sorginte francez (inclusiv cel romanesc) a refuzat cu obstinatie, timp de peste 200 de ani, orice forma de fractionare a patrimoniului, in timp ce Noul Cod Civil introduce aceste multiple forme de separatie si de fractionare a patrimoniului nu face decit sa confirme alegatia ca dreptul civil se comercialieaza, acceptind „contaminarea” dreptului civil clasic cu institutii care se impuneau a fi reglementate intrucit faptele si economicul o cereau. Fiducia, spre exemplu, era utilizata de mediul de afaceri destul de frecvent, chiar daca nu isi gasea un echivaent in legea romana, intrucit partile contractului alegeau ca lex causae dreptul anglo-saxon, care are o lunga traditie in materie de trust (echivalentul actualei fiducii din Noul Cod Civil). Pe de alta parte, trust-ul era deja nostrificat in legea noastra, in materia fondurilor de investitii si a fondurilor private de pensii organizate ca societati civile fara personalitate juridica, societati care nu erau simple contracte, ci trust-uri, de tipul celui reglementat in dreptul anglo-saxon.[4]
[1]Implicatiile patrimoniului de afectatiune au fost analizate in jurisprudenta Curtii de Casatie. A se vedea ICCJ, s.com., dec. nr.1072/2009, in Buletinul Casatiei nr. 3/2009, ed. CH Beck, Bucuresti, 2009, p. 39-41.
[2] Pentru amenunte in privinta procedurii de constituire, a se vedea A. T. Stanescu (Stoica), Regimul juridic al persoanelor fizice care desfasoara activitati economice in mod independent, teza de doctorat, 2010, Academia de Studii Economice, p. 210 si urm.
[3] Similar, a se vedea A. T. Stanescu (Stoica), teza de doctorat, op. cit., p. 219.
Prof. univ. dr. Gheorghe PIPEREA
Managing Partner PIEPEREA SI ASOCIATII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
