BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
Print Friendly, PDF & Email

INFO-PICCJ, 9 decembrie 2011

12.12.2011 | JURIDICE.ro
Abonare newsletter

Ucidere din culpa. Trimitere in judecata. PJ Slobozia

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Brutaru Romulus – Mihail sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, în seara zilei de 07.11.2011, orele 2040, pe fondul consumului de alcool (2,05 gr. ‰) şi al vitezei neadaptate la condiţiile de trafic, inculpatul a provocat un accident rutier soldat cu decesul a două victime, părăsind apoi locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Slobozia.

***

Ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. Trimitere in judecata. PJ Baia Mare

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, prin rechizitoriu, la data de 02.12.2011, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului CHERTIŢE PANFIL sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 11.11.2011, în jurul orei 0940, inculpatul Chertiţe Panfil a condus un autovehicul pe drumurile publice din oraşul Baia Sprie, judeţul Maramureş, având o îmbibaţie alcoolică de 1,70 g/l alcool pur în sânge şi, nerespectând dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul unui pieton care circula regulamentar. După producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea lucrătorilor de poliţie.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.

***

Furt calificat. Trimitere in judecata. PJ Falticeni

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au solicitat instanţei de judecată, la data de 06 decembrie 2011, arestarea preventivă a inculpaţilor PAVĂL JENICĂ şi PAVĂL MIHAI sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Magistraţii Judecătoriei Fălticeni au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele celor doi inculpaţi.

Probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a relevat că, în perioada 01-17 noiembrie 2011, inculpaţii au pătruns în locuinţa unei părţi vătămate şi în boxele aparţinând altor 11 părţi vătămate din municipiul Fălticeni, de unde au sustras bunuri alimentare şi nealimentare în valoare de 7.500 lei.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

***

Furt calificat. Arestare. PJ Suceava

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus, la data de 08.12.2011, punerea în mişcare a acţiunii penale  faţă de BUJOR IONUŢ MARIUS sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Totodată, aceştia au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului, cerere admisă de magistraţii Judecătoriei Suceava, care au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă.

Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, în noaptea de 21/22.11.2011, inculpatul, împreună cu alte persoane, au pătruns, prin efracţie,  în incinta unui magazin de unde au sustras mai multe produse alimentare;

În cursul aceleiaşi nopţi, au sustras un număr de trei  autoturisme marca Dacia 1310, care se aflau parcate în faţa unei biserici din municipiul Suceava.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

***

Viol. Trimitere in judecata. PT Bucuresti

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, prin rechizitoriu, la data de 08.12.2011, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Preda Robert Gabriel sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 14.09.2011, în jurul orelor 2000, partea vătămată C.A. (în vârstă de 12 ani) intenţiona să se întoarcă acasă după ce se plimbase cu rolele într-un parc dintr-un cartier bucureştean, moment în care a fost acostată de inculpat, care, prin violenţă şi ameninţare a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale anormale.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bucureşti.

***

Viol si coruptie sexuala. Trimitere in judecata. PT Maramures

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului BERCHEŞ CIPRIAN-GABRIEL sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și corupţie sexuală.

Din probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a reieșit următoarea situație de fapt:

Inculpatul Bercheş Ciprian-Gabriel, în cursul anului 2011, în mod repetat, a întreţinut relaţii sexuale orale cu fiica soţiei sale din altă relaţie, partea vătămată P.M.J.F. (în vârstă de 3 ani şi 6 luni), profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa.

Totodată, în aceeaşi perioadă, inculpatul a săvârşit acte repetate cu caracter obscen asupra minorului constând în atingerea cu degetele a zonei genitale.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Tribunalului Maramureş.

***

Impuscaturi. Cercetari.. PT Timis

Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a fost înregistrată o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la incidentul petrecut la data de 09.12.2011, în jurul orei 0500, în faţa unui local din Timişoara, când o persoană a fost rănită (în zona toracică), prin împuşcare de către o altă persoană.

Potrivit constatării medico-legale efectuate în cauză, victima a suferit leziuni vindecabile în termen de 15 zile de îngrijiri medicale şi nu i-a fost pusă în pericol viaţa.

Ca urmare a derulării anchetei, au fost ridicate o armă de foc letală, un încărcător, un tub de cartuş şi trei gloanţe.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

>> sursa: mpublic.ro

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week