Stingerea dreptului la concediu anual platit. CJUE, C-214/10
7 decembrie 2011 | JURIDICE.ro, Razvan Horatiu RADU, Anca VOICU
Cauza C-214/10, KHS
„Organizarea timpului de lucru – Directiva 2003/88/CE – Dreptul la concediul anual plătit – Stingerea dreptului la concediul anual plătit neefectuat din motive de boală la expirarea unui termen prevăzut de reglementarea naţională”
Precizări prealabile
Prezenta hotărâre priveşte interpretarea Directivei 2003/88/CE privind unele aspecte ale organizării timpului de lucru [1], în legătură cu posibilitatea compensării financiare pe mai mulţi ani a concediului unui lucrător care nu a fost efectuat din motive de boală.
Curţii i se solicită să dezvolte cu această ocazie propria jurisprudenţă cu privire la raportul dintre concediul anual şi concediul medical, al cărei punct de pornire l-a constituit Hotărârea Schultz-Hoff şi alţii [2] şi, eventual, să precizeze limitele dreptului la concediul anual plătit conferit prin dreptul Uniunii şi ale corolarului său, dreptul la indemnizaţia de concediu compensatorie în cazul încetării raportului de muncă, având în vedere modalitatea în care trebuie să fie conciliate atât interesele lucrătorului, cât şi cele ale angajatorului.
Prin această jurisprudenţă, Curtea a constatat că Directiva 2003/88 nu se opune, în principiu, unei reglementări naţionale care prevede modalităţi de exercitare a dreptului la concediul anual plătit acordat în mod expres de această directivă şi care prevede chiar pierderea dreptului menţionat la sfârşitul unei perioade de referinţă sau al unei perioade de report. În acelaşi timp, o dispoziţie naţională care stabileşte o perioadă de report nu poate prevedea stingerea dreptului lucrătorului la concediul anual plătit fără ca acesta din urmă să fi avut în mod efectiv posibilitatea de a exercita acest drept.
Situaţia de fapt
Domnul Schulte a fost angajat al întreprinderii KHS AG, începând din anul 1964. Dreptul la concediul anual plătit al acestuia era de 30 de zile pe an. În luna ianuarie 2002, domnul Schulte a suferit un infarct, în urma căruia a rămas cu un handicap grav şi a fost declarat inapt de muncă. Începând cu luna octombrie 2003, acesta a primit o pensie ca urmare a invalidităţii sale totale. Această situaţie a continuat până la 31 august 2008, dată la care raportul de muncă al domnului Schulte a încetat.
În luna martie 2009, domnul Schulte a solicitat în instanţă plata indemnizaţiilor pentru concediul anual neefectuat în perioadele de referinţă care corespund anilor calendaristici 2006, 2007 şi 2008. Acţiunea sa a fost admisă. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel angajatorul KHS, care susţine că dreptul domnului Schulte la concediul anual plătit pentru anii 2006 şi 2007 s-a stins la sfârşitul perioadei de report prevăzute de Convenţia colectivă generală unitară pentru industria metalurgică şi electronică din Renania de Nord-Westfalia („EMTV”).
În temeiul legislaţiei naţionale şi al EMTV, dreptul la concediul anual plătit pentru anii 2007 şi 2008 continua să existe la încetarea contractului de muncă; doar dreptul la concediul anual plătit pentru anul 2006 a fost pierdut la sfârşitul perioadei totale de report.
Instanţa de trimitere s-a adresat Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dorind să afle dacă legislaţia Uniunii impune ca dreptul unui lucrător de a obţine o indemnizaţie de concediu compensatorie să fie cumulat pentru mai mulţi ani, chiar dacă acesta nu a fost în măsură să îşi exercite dreptul la concediul anual plătit ca urmare a unei incapacităţi de muncă de lungă durată.
Cadrul juridic
Potrivit articolului 9 alineatul (1) din Convenţia nr. 132 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 24 iunie 1970 privind concediile anuale plătite: „[f]racţiunea neîntreruptă din concediul anual plătit […] trebuie acordată şi efectuată în termen de cel mult un an, iar restul concediului anual plătit în termen de cel mult 18 luni de la încheierea anului în care a fost dobândit dreptul la concediu.”
Potrivit articolului 7 din Directiva 2003/88/CE, „[s]tatele membre iau măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de un concediu anual plătit de cel puţin patru săptămâni […]” şi „[p]erioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizaţie financiară, cu excepţia cazului în care relaţia de muncă încetează.”
Potrivit articolului 3 din Legea federală germană privind concediile [3], „[c]oncediul anual are o durată minimă de 24 de zile lucrătoare” şi potrivit articolului 7 alineatul (3), „[c]oncediul trebuie acordat şi efectuat în anul calendaristic în curs. O reportare a concediului în anul calendaristic următor este admisă numai atunci când acest lucru este justificat din motive urgente care ţin de întreprindere sau de persoana lucrătorului. În cazul reportării, concediul trebuie acordat şi efectuat în primele trei luni ale anului calendaristic următor”. Articolul 13 prevede că prin convenţiile colective se poate deroga de la anumite dispoziţii ale acestei legi, cu condiţia ca astfel de derogări să nu se repercuteze în mod negativ asupra lucrătorilor.
Articolul 11 din EMTV prevede că „[d]reptul la concediu se stinge la trei luni după terminarea anului calendaristic, în afară de cazul în care titularul a încercat fără succes să solicite concediul sau concediul nu a putut fi efectuat pentru motive legate de funcţionarea întreprinderii” şi „[î]n cazul în care nu a fost posibilă efectuarea concediului din cauza bolii, dreptul la concediu se stinge în termen de 12 luni de la expirarea perioadei menţionate […] mai sus”. Conform EMTV, „[p]lata unei indemnizaţii financiare pentru concediul neefectuat este posibilă numai la încetarea raportului de muncă”.
Motivarea Curţii
Potrivit unei jurisprudenţe constante [4], dreptul fiecărui lucrător la concediul anual plătit [5] trebuie considerat un principiu al dreptului social al Uniunii de o importanţă deosebită, de la care nu se poate deroga şi care are o dublă finalitate: să îi permită lucrătorului să se odihnească în urma îndeplinirii sarcinilor care îi revin în temeiul contractului său de muncă şi să dispună de o perioadă de destindere şi de recreere. Pentru punerea în aplicare a acestui drept, autorităţile naţionale competente respectă prevederile Directivei 2003/88/CE.
Deşi efectul pozitiv al concediului anual plătit pentru securitatea şi sănătatea lucrătorului se realizează pe deplin dacă acest concediu este efectuat în anul în curs, perioada de repaus nu îşi pierde importanţa dacă respectivul concediu este efectuat într-o perioadă ulterioară [6].
Perioada de report pentru concediile anuale neefectuate la sfârşitul perioadei de referinţă prevăzută de legislaţiile naţionale are drept finalitate, pe de o parte, protecţia lucrătorului care a fost împiedicat să îşi efectueze concediile anuale, prin acordarea unei posibilităţi suplimentare de a beneficia de concediile menţionate şi, pe de altă parte, protecţia angajatorului împotriva riscului de cumul foarte mare de perioade de absenţă a lucrătorului şi a dificultăţilor pe care aceste perioade le-ar putea implica pentru organizarea muncii.
În opinia Curţii, fiecare perioadă de report trebuie să ţină cont de împrejurările specifice în care se găseşte lucrătorul aflat în incapacitate de muncă mai multe perioade de referinţă consecutive, garantând, printre altele, faptul că lucrătorul poate dispune de perioade de repaus eşalonate, planificate şi disponibile pe termen mai lung.
Ţinând seama de finalitatea însăşi a dreptului la concediul anual plătit, un lucrător aflat în incapacitate de muncă mai mulţi ani consecutivi şi care este împiedicat de dreptul naţional să îşi efectueze concediul în perioada menţionată nu poate avea dreptul să cumuleze în mod nelimitat drepturi la concediu anual plătit. În opinia Curţii, reportul nu trebuie să depăşească o anumită limită temporală. Dincolo de o astfel de limită, concediul anual este lipsit de efectul său pozitiv pentru lucrător, în calitatea sa de perioadă de repaus, păstrându-şi doar calitatea de perioadă de destindere şi de recreere [7].
În speţă, Curtea a concluzionat că o perioadă de report al dreptului la concediul anual plătit de 15 luni, la expirarea căreia dreptul la concediu anual plătit se stinge, nu încalcă finalitatea dreptului menţionat, în măsura în care permite acestui drept să îşi menţină efectul pozitiv pentru lucrător în calitatea sa de perioadă de repaus.
Soluţia Curţii
Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretat în sensul că nu se opune unor dispoziţii sau practici naţionale, precum unele convenţii colective, care limitează, printr-o perioadă de report de 15 luni la expirarea căreia dreptul la concediu anual plătit se stinge, cumulul de drepturi la un astfel de concediu ale unui lucrător aflat în incapacitate de muncă mai multe perioade de referinţă consecutive.
[1] Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind unele aspecte ale organizării timpului de lucru, JO L 299, p. 9, Ediţie specială, 05/vol. 7, p. 3. Această directivă modifică şi codifică Directiva 93/104/CE a Consiliului din 23 noiembrie 1993 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO L 307, p. 18).
[2] Hotărârea din 20 ianuarie 2009, Schultz-Hoff şi alţii, C‑350/06 şi C‑520/06.
[3] Legea federală privind concediile (Bundesurlaubsgesetz) din 8 ianuarie 1963, în versiunea din 7 mai 2002.
[4] Hotărârea din 26 iunie 2001, BECTU, C-173/99, punctul 43, Hotărârea din 18 martie 2004, Merino Gómez, C-342/01, punctul 29, Hotărârea din 16 martie 2006, Robinson-Steele şi alţii, C-131/04 şi C-257/04, punctul 48, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, Schultz-Hoff şi alţii, C-350/06 şi C-520/06, punctul 22.
[5] Consacrat la articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi la articolul 7 din Directiva 2003/88.
[6] Hotărârea din 6 aprilie 2006, Federatie Nederlandse Vakbeweging, C-124/05, punctul 30.
[7] Articolul 9 din Convenţia nr. 132 a OIM privind concediile anuale plătite prevede o perioadă de report între 12 şi 18 luni de la încheierea anului în care a fost dobândit dreptul la concediu.
Razvan Horatiu RADU
Agent Guvernamental pentru Curtea de Justitie si Tribunalul UE
Anca VOICU
Consilier pentru Afaceri Europene
Ministerul Afacerilor Europene
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
