« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Curtea Constituţională
DezbateriCărţiProfesionişti
Marieta SAFTA


Conf. univ. dr. Marieta SAFTA

Patru legi neconstitutionale
14.12.2011 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust

In sedinta de astazi, 14 decembrie 2011, Plenul Curtii Constitutionale a solutionat următoarele sesizări, potrivit unui comunicat al CCR:

I. Obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 84 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi 59 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, referitoare la neconstituţionalitatea Legii asistenţei sociale;

II. Obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru completarea Legii învăţământului nr.84/1995;

III. Obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 70 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi 54 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2011 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân;

IV. Obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2010 pentru modificarea unor acte normative în domeniul cercetării;

V. Obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2008 privind modificarea art. III alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr.290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Stiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Sişeşti”;

VI. Obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru completarea art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

În urma deliberărilor, Curtea s-a pronunţat după cum urmează:

I. Cu privire la prima obiecţie de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea asistenţei sociale este constituţională.

Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, pentru a proceda la promulgarea legii, conform art. 77 alin. (3) din Legea fundamentală.

II. Cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că Legea pentru completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 este neconstituţională.

III. Cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2010 pentru modificarea unor acte normative în domeniul cercetării, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că această lege este neconstituţională.

IV. Cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2008 privind modificarea art.III alin.(1) lit.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.29/2005 pentru modificarea Legii nr.290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Stiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Sişeşti”, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că această lege este neconstituţională.

V. Cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru completarea art.7 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că această lege este neconstituţională.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deciziile sunt definitive şi general obligatorii şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

Cât priveşte obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 70 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi 54 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, Plenul Curţii Constituţionale, având nevoie de lămuriri suplimentare (studierea înscrisurilor depuse la dosar de către O.N.G.-uri şi persoane fizice) a amânat deliberarea cauzei pentru data de 11 ianuarie 2012.

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.