Catalin Predoiu: „Ideea ca un om care isi innoda lacrimile in barba spune „nimeni nu le poate face nimic” ma rascoleste si astazi”
16 decembrie 2011 | JURIDICE.ro
Catalin Predoiu a sustinut joi, 15 decembrie 2011, urmatorul discurs în fața plenului Senatului cu ocazia dezbaterii proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:
„Domnule Preşedinte, doamnelor şi domnilor senatori, vă mărturisesc că am reflectat îndelung asupra modului în care trebuie să mă prezint în faţa dumneavoastră, asupra modului în care trebuie să susţin această lege, pentru că ea este de o capitală importanţă nu numai pentru buna funcţionare a justiţiei ci şi pentru buna funcţionare a statului român. Nu cred că exagerez dacă spun că această lege este la fel de importantă precum a fost Codul Civil pe care dumneavoastră l-aţi votat.
M-am gândit cu ce să încep mai întâi: cu o prezentare tehnică pe care dumneavoastră o cunoaşteţi pentru că aveţi legea în faţă, cu trecerea în revistă a obiectivelor noastre pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte statutul României în Europa? Şi m-am hotărât să încep cu ceea ce este mai important, şi anume viaţa de zi cu zi a cetăţenilor noştri.
M-am gândit la Octavian Dumitrescu, un bătrân care a fost trimis să doarmă în pădure timp de săptămâni de zile pentru că în mod abuziv a fost deposedat de casa în care locuia şi asupra căreia avea drepturi, dovedindu-se ulterior că este o eroare judiciară. Nimeni nu a răspuns.
Mi-a venit în minte cazul Thyssen Group, un dosar care stă în instanţele noastre de 30 de ani şi pune probleme, inclusiv sub aspectul credibilităţii noastre ca stat în raport cu partenerii externi, publici şi privaţi. Nimeni nu a răspuns până acum.
M-am gândit la zecile, chiar sutele de memorii pe care le primim anual la Ministerul Justiţiei şi faţă de care suntem puşi în situaţia să spunem „ne pare rău, nu putem declanşa nici un mecanism care să verifice dacă în aceste cazuri există sau nu o eroare judiciară”.
M-am gândit la funcţionarea statului român care e compus din trei puteri, nu doar din două. M-am gândit de asemeni la un candidat aflat ieri în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, un judecător care a fost întrebat ce părere are despre acest proiect de lege, încalcă sau nu independenţa magistratului? Şi omul a răspuns „nu”. Şi s-a insistat: dar ce părere aveţi, dacă ministrul Justiţiei poate declanşa o cercetare disciplinară, judecată de altfel mai departe de inspecţie şi de plen, de secţiile Consiliului, încalcă sau nu independenţa? Şi omul a spus: nu, n-am nici o problemă pentru că îmi fac treaba bine. Vă las pe dumneavoastră să ghiciţi dacă a mai trecut sau nu concursul pentru promovare.
M-am gândit să invoc această scrisoare primită de la Comisia Europeană acum câteva zile, de la Secretarul General al Comisiei care coordonează Mecanismul de Cooperare şi Verificare, şi-n care se spune negru pe alb, citez, „un sistem efectiv şi robust,” subliniez, robust, „al Inspecţiei Judiciare şi al disciplinei în sistemul judiciar va fi cheia care arată că se abordează problema integrităţii cu adevărat în sistemul judiciar.”
M-am gândit de asemeni la cel mai „controversat” punct din această lege supusă atenţiei dumneavoastră, extinderea sferei acţiunii titularilor de acţiune disciplinară şi la ministrul Justiţiei şi la preşedintele Înaltei Curţi şi la Procurorul General, spunându-se că aceasta ar încălca independenţa magistraţilor, ar fi un amestec al politicului în justiţie. Sigur că cel mai simplu ar fi să vă spun: în Franţa situaţia este aşa cum v-o propunem noi în legea de astăzi, dar mai severă chiar, inspecţia judiciară funcţionează în Ministerul Justiţiei, şi nu cred că poate contesta cineva că Franţa are o justiţie independentă sau e un stat democratic. Că în Italia numai ministrul Justiţiei sau numai Procurorul General, atât, pot declanşa acţiunea disciplinară, şi indiferent de problemele ei economice actuale, Italia este un stat cu o tradiţie juridică profundă, reamintesc, Codul Civil italian este una dintre sursele Codului nostru Civil, cu un sistem judiciar redutabil şi respectat. În Marea Britanie, numai şeful puterii judecătoreşti şi Lordul Cancelar ministrul Justiţiei poate declanşa mecanismul judiciar şi nu cred că cineva poate contesta eficienţa sistemului juridic britanic şi a mecanismului său judiciar ca şi democraţia din Marea Britanie. M-am gândit la celelalte state, la Germania, la Cehia, la Polonia, la Slovenia, la ţările nordice, în care ministrul Justiţiei este, în mod firesc, îndrituit să ceară declanşarea unui mecanism disciplinar atunci când se impune. Nu mai dau exemplul unui anumit stat nordic, unde orice cetăţean poate declanşa acest mecanism al cercetării disciplinare. Este aceasta o încălcare a independenţei magistratului? Nicidecum. Nici în proiectul nostru. Este aceasta un amestec? Nici vorbă. Se constată la simpla citire că ceea ce poate iniţia ministrul Justiţiei se desăvârşeşte în Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii. Vă rog să observaţi că tot ceea ce poate face iniţiatorul acţiunii disciplinare este să ceară o evaluare, o cercetare, care până la urmă se judecă de către Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, de către sistemul judiciar însuşi.
În alte cuvinte, nu există nici un fel de amestec în ceea ce priveşte modul în care se rezolvă aceste sesizări. Sigur că se poate pune întrebarea: dar de ce? De ce să se declanşeze acest mecanism al cercetării disciplinare şi din afara sistemului judiciar? Pentru că nici un sistem nu poate rămâne rupt de celelalte sisteme împreună cu care funcţionează pentru binele cetăţenilor. Nici un sistem nu poate deveni autarhic fără ca în final să îşi piardă menirea. Nici un sistem nu poate deveni autist fără ca în final să facă rău societăţii din sânul căruia s-a creat. În acest moment, profesia de magistrat este văduvită de un mecanism care să constituie un sistem imunitar faţă de propriile probleme interne. În acest moment nu există o răspundere eficientă şi asta produce derapaje. Trebuie să puneţi capăt acestui lucru. O puteţi face prin acest proiect, într-un mod care prezervă separaţia puterilor, într-un mod care asigură în continuare ultimul cuvânt justiţiei asupra oricărei cercetări disciplinare, dar într-un mod care crează o legătură firească, un feedback necesar sănătăţii sistemului judiciar.
Am rugămintea pentru dumneavoastră ca atunci când veţi vota să uitaţi pentru o clipă culoarea politică pe care o purtaţi pentru că astăzi, mâine sau poimâine, oricare dintre dumneavoastră veţi putea constata fie din poziţia de conducere a treburilor statului, fie din poziţia de opozant al Guvernului, că statul nu funcţionează dacă nu există o răspundere reală pentru fiecare dintre puteri. Guvernul este cenzurat de către Parlament. Actele Guvernului sunt cenzurate de către justiţie. Actele Parlamentului sunt cenzurate de către justiţie. Cine cenzurează derapajele justiţiei? Cum putem declanşa un mecanism în care să se dezbată în justiţie dacă sau nu un cetăţean a fost sau nedreptăţit? Dacă sau nu un magistrat și-a făcut profesionist sau nu datoria?
În fine, nu susţin acestă lege numai pentru că e în programul Guvernului, numai pentru că de ea depinde mecanismul de cooperare şi verificare, şi poate şi Schengen, cunoaşteţi bine lucrul ăsta. Nu numai pentru că ar fi un plus pentru sistemul nostru judiciar. O susţin pentru toţi acei magistraţi care îşi fac în mod decent şi profesionist datoria, pentru marea lor majoritate care sunt oameni integri, oameni ce trudesc zi de zi, cu sute de dosare în faţă şi care îşi văd munca pătată de câteva cazuri puse sub preş. S-a vorbit de faptul că magistraţii nu doresc legea. Este fals. Unii dintre liderii lor nu doresc legea. Şi nu mai e treaba mea să răspund de ce, e treaba lor să răspundă de ce. Câtă vreme magistraţii înşişi o susţin, cum aţi văzut că s-a susţinut ieri chiar de către un candidat care şi-a riscat şansele de a promova. Nici un preşedinte de Curte de Apel nu a spus nu, doar câţiva lideri. Şi asta trebuie să ne pună pe gânduri. O susţin pentru aceşti oameni deci care îşi fac în mod onest datoria şi mai ales pentru cetăţeni.
Am să închei spunându-vă o scurtă istorie. Acum doi ani de zile am vizitat o judecătorie, undeva, în ţară. Când m-am dat jos din maşină, în faţa judecătoriei, la gard, se afla o bătrână, 70, poate 80 de ani, care încerca să ajungă să îmi adreseze câteva cuvinte. Oprită de jandarm. Am rugat jandarmului să îi permită să mi se adreseze. Şi mi-a explicat un caz în care şi-a pierdut de asemeni locuinţa şi terenul, moştenire, pretinzând că este o eroare judiciară. I-am spus: faceţi-mi, vă rog, un memoriu la Minister, am să văd ce pot face, mă voi adresa Consiliului Superior. Şi mi-a spus următorul lucru: nu, nu domnul Ministru, nu vă fac nimic pentru că ştiu că nimeni nu le poate face nimic. Ideea acum nu este că acolo a fost sau nu eroare judiciară, nu ştiu nici în ziua de azi pentru că nu am primit nici o hârtie de la bătrâna respectivă. Ideea este că în capul oamenilor a prins ideea impunităţii şi asta nu e bine nici pentru cetăţeni, nici pentru magistraţi, nici pentru dumneavoastră care trebuie să vegheaţi pentru că sunteţi forul suprem în societatea românească. Ideea că un om care îşi înnoda lacrimile în barbă spune „nimeni nu le poate face nimic” mă răscoleşte şi astăzi. Şi ca într-un tablou cinematografic aproape, dincolo de gard, erau grupaţi toţi magistraţii şi priveau. Ce e mai dramatic e că după ce am intrat în judecătorie am mai descoperit încă o … dramă, dacă vreţi: sediul judecătoriei care nu era în condiţii normale de lucru, teancuri de dosare, greutăţi.
Iată acolo, în acea întâmplare, este închisă toată problematica justiţiei noastre. În acele greutăţi marea majoritate a magistraţilor îşi fac datoria cum se cuvine. Dar pentru a nu mai avea astfel de cazuri în care oamenii să creadă că nu se poate face nimic, vă rog să votaţi această lege.
Vă mulţumesc.”
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro