Jurnalul unui avocat specializat in dreptul muncii (II). Abordari stiintifice
17 decembrie 2011 | JURIDICE.ro, Costel GÎLCĂ
Constat că timpul pe care îl aloc cercetarii ştinţifice este din ce în ce mai puţin. Simt nevoia să relaţionez, să interecţionez să împărtăşesc din experienţa mea de 10 ani numai în dreptul muncii şi să ascult experienţele altore. Pe scurt simt nevoia unui cadru instituţional în care să aibe loc schimburi de informaţii.
1. Înfiinţarea Clublui de drept social – Costel Gîlcă
Mă gîndesc să înfiinţez o organizaţie, o asociaţie în cadrul căreia să ne întâlnim săptămânal pentru a discuta probleme curente, pentru a împărtăşi experienţe, a naşte idei. Sunt convins că numai prin schimb de experienţă ştiinţa dreptului muncii poate să se dezvolte. Sunt convins că fiecare participant poate contribui direct sau indirect la naşterea unor idei. Nici o idee nu este buna sau rea în sine, nu este adevărată sau falsă în cadrul schimbului de idei. Toate ideile sunt bune prin faptul că sunt exprimate. Doar analiza finală trebuie să aleagă cea mai adecvată soluţie.
M-am decis. Am să înfiinţez un club. Nu vreau să fie nici asociaţie, nu vreau să fie nici fundaţie. Un simplu clup al pasionaţilor de dreptul muncii este suficient. Trebuie să aleg un nume. Ar trebui să îi spun clubul de dreptul muncii. Ca brand este foarte bun, penetrant, cunoscut. Şi totuşi, dreptul muncii este prea puţin. Vreau să fie cuprinzător, vreau să fie ştiinţific riguros exact. Din nefericire perioada comunistă se face simţită, noţiunea de drept social nu este consacrată. Lumea juridică nu cunoaşte foarte bine această sintagmă, care cuprinde atât dreptul muncii cât şi dreptul securităţii sociale.
În România se face o gravă eroare: se utilizează titlul de dreptul muncii, însă se tratează şi aspecte de dreptul securităţii sociale. Am în minte un exemplu care m-a urmărit constant, exemplu de eroare ştiinţifică. Astfel, deşi intitulată Revista română de dreptul muncii, în conţinutul ei se tratează şi dreptul securităţii sociale. Este evident o eroare ştiinţifică neasumată şi din punctul meu de vedere impardonabilă, însă nu este treaba mea ce se întâmplă acolo şi cât de interesaţi sunt de rigoarea ştiinţifică editorii şi redactorii revistei.
Ştiu că la nivel europeană există această rigoare ştiinţifică şi îmi propun să încep eu să o impun în România. Este greu. Ezit mult. Dacă denumesc clubul de drept social există riscul unei necunoaşteri a termenului, există riscul confuziei. Un club de dreptul muncii îmi asigură o vizibilitate şi o percepţie foarte bună pe piaţă. Am de ales între un nume comercial şi unul ştiinţific riguros exact. Grea alegere. Totuşi mă decid, aplecarea mea spre partea ştiinţifică obţine victoria. Se va numi Clubul de drept social.
Într-o zi îmi vine ideea de a îi ataşa un nume. Mă gândesc la numele unui mare autor de dreptul muncii din perioada interbelică. Avantaje şi dezavantaje. Într-o zi îmi vine brusc în minte să pun numele meu. E prea îndrăzneţ. Cine pune propriul lui nume? De regula personalităţi defuncte au acest privilegiu. Eu nu sunt nici personalitate şi cu atât mai puţin sunt defunct. Şi totuşi, îndrăznalea care m-a caracterizat întotdeauna este cea care îmi dictează. Se va numi Clubul de drept social – Costel Gîlcă. Merg pe principiul care m-a călauzit mereu: „mai bine să îmi pară rau că am fost îndrăzneţ decât să regret”, poate fi o experienţă interesantă şi numai prin experienţe te descoperi.
Au loc la sediul meu zeci de întâlniri, se dezbat teme inedite, interesante. Totuşi cotiddianul îi fură pe toti, lipsa timpului se simte. Este o experienţă nouă, bogată. Practicieni fac schimb de informaţii, discută, se contrazic cu pasiune cu ardoare. Totul frumos şi civilizat.
Mă gândesc să lărgesc cadrul acestor discuţii. Mă gândesc să organizez conferinţe în care să aduc personalităţi marcante din domeniul dreptului muncii, să îi pun faţă în faţă cu cei care lucrează în dreptul muncii.
Acum la final de an sunt bucuros. A fost o idee reuşită. Au participat aproximativ 1 600 de persoane la conferinţele pe care le-am organizat. Este un sucees. Ideile au fost răspnândite, s-a intrat într-un anumit circuit. Am reuşit să organizez cea mai mare conferinţă pe dreptul muncii organizată vreodată în România. Toţi marii specialişi reuniţi în Aula Magna a Universităţii Bucureşti, două zile de dezbateri, 300 de participanţi. Un succes ştiinţific major pentru România.
Însă bucuria cea mare nu vine neaparat din numărul participnaţilor, ci din altceva. Observ că specialiştii în dreptul muncii se revigorează şi ei. Se înfiinţează Magda Volonciu Trainig, care se ocupă tot cu organizarea de conferinţe. Ceea ce este foarte bine, aceasta înseamnă că am reuşit să mişc ceva. Cu cât mai mulţi specialişti care organizează schimburi informaţionale cu atât mai bine.
Şi am mai observat ceva. În toamnă, am organizat la Tribunalul Bucureşti o conferinţă privind efectele practice ale modificărilor Codului muncii. La două saptămâni de la lansarea conferinţei, observ că Magda Volonciu Trainig organizează şi el o conferinţă cam în aceeaşi perioadă. Mă bucură faptul că am reuşit să incit. Însă nu se termină totul aici. La scurt timp observ că unul dintre cei mai mari profesori în dreptul muncii, Ion Traian Ştefănescu organizează o conferinţă personală maximală. Bucuria este enormă. Am reuşit să scot urşii din bârlog.
Şi mai am o bucurie. Dupa aproape 20 de ani, una din cele mai strălucite minţi juridice, dl. Şerban Beligrădeanu participă la conferinţele organizate de Clubul de drept social – Costel Gîlcă. Un al doilea titan care se prezintă în faţa publicului, după mulţi ani de absenţă.
Discursul dlui Alexandru Athanasiu din cadrul conferinţei organizate în Aula Magna a Universităţii Bucureşti este fulminant, este fantastic, cu paralele frumose, cu metafore. În esenţă fantastic. Nu mai auzisem un astfel de discurs în România. Am reuşit să stimulez şi asta mă bucură.
2. Revista de drept social
Îl ştiu pe Marian Florescu (editura Rosetti internaţional) din anul 2001, când a publicat prima mea carte. O întâlnire banala, pe aleile din spatele Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti. Facem câţiva paşi împreună, îi spun că apreciez apariţia Revistei române de dreptul muncii, iar el îmi mărturiseşte că este a lui. În cei câţiva paşi făcuţi împreună am timp să îl întreb dacă e interesat să publice o lucrare privind sistemul public de pensii, având în vedere că tocmai apăruse legea nr. 19/2000. Este de acord pe loc şi aşa începe o frumoasă prietenie.
La începutul anului 2011 am o întâlnire cu Marian care îmi propune să scoate în format hârtie revista pe care o editam pe blogul meu sunt numele de Revista de dreptul muncii şi dreptul securităţii sociale. Sunt de acord şi ne asociem la editarea acestei reviste. Eu pe partea ştiinţifică el pe partea redacţională.
Avem ample discuţii cu privire la numele pe care să îl dăm revistei. Aceeaşi parte ştinţifică din mine doreşte să impună numele de drept social, pentru rigoare şi exactitate. În paginile revistei vor fi tratate atât aspecte care ţin de dreptul muncii cât şi cele privind dreptul securităţii sociale. Aşadar, revista se va numi „Revista de drept social” şi apare lunar.
Cele 6 numere publicate mă fac bucuros. Marian face treabă foarte bună pe partea editorială. Sunt mulţumit şi de conţinut. Are un nivel ştiinţific ridicat. Avem multe idei şi le vom dezvolta încetul cu încetul. Suntem puţini oameni, însă facem o treabă foarte bună. Şi el si eu suntem conştienţi că nu ne intereseaza profitul ci valoarea ştiinţifică adăugată. Respingem multe articole care în alte reviste s-ar fi publicat şi retrimitem spre corecturi altele. Încercăm să avem o revistă de un înalt şi real caracter practic şi ştiinţific.
3. Retragea mea spre studiu
Cabinetul îmi răpeşte foarte mult timp. Cu avantaje şi dezavantaje. Principalul avantaj îl constituie contactul cu realitatea, normele juridice devin palpabile, concrete, cunosc realităţile care determină legiferarea şi nu doar vârful icebergului.
Şi totuşi eu tânjesc. Tânjesc mult după cercetarea ştiinţifică. Vreau să citesc, să cunosc, să ştiu. Am toate cărţile de al 1892 până la 1989 în format electronic. Vreau să citesc să cunosc. Şi totuşi nu pot, activitatea curentă mă sufocă.
Din fericire, asocierea cu Răzvan Vasiliu îmi dă speranţe. Fusesem adversari într-un dosar privind hărţuirea morală la locul de muncă, el având câştig de cauză. Un tip extraordinar, inteligent, calm, zâmbitor şi mai ales cu multă ştiinţă de carte. Se vede că a avut un profesor bun, pe dna Magda Volonciu. Se simte imediat mâna unui bun specialist în dreptul muncii, însă şi mintea lui. Înfiinţăm cabinetul Gîlcă şi Vasiliu.
Venirea lui Răzvan mă degrevează de multe sarcini. Totuşi sunt multe lucruri pe care trebuie să le fac. Îi spun ideea mea de a mă retrage în Germania aproape de Luxembourg pentru a putea fi linistit să citesc şi să scriu. Este de acord pe loc.
Îmi fac bagajele şi în 4 zile sunt deja instalat în Germania cu toată familia.
Cel mai de preţ lucru adus cu mine sunt cele peste 150 de cărţi. Mă instalez şi încep să citesc. Reuşesc să citesc peste 14.000 de pagini, aproximativ 78 de cărţi. Le citesc sistematic. Pe ani. Încep cu o carte franceză de la 1892 privind contractul de locaţiunea a muncii în dreptul roman. Nici că se putea mai bine. Încep exact cu începutul. Cartea în relevă una din erorrile fundamentale din dreptul muncii. Continui apoi cu George Plastara de la 1908. Aproximativ 400 de pagini de dreptul muncii, deşi Vechiul Regat nu are decât două legi în domeniul dreptul muncii: legea servitorilor din 1895, legea privind industriile insalubre 1885 şi legea privind timpul de muncă al copiilor şi femeilor din 1906. O carte fantastică.
Fiecare carte citită îmi relevă noi aspecte din dreptul muncii. Constat că în general în România s-a scris relativ puţin şi mediocru. Sunt câteva vârfuri, printre care de departe cel mai important este Marco I. Barasch, doctor la Paris şi Eugen Cristoforeanu, avocat, licenţiat la Roma.
Îmi dau seama imediat cine a studiat în străinătate şi cine nu, după ideile pe care le utilizează în cartea pe care a scris-o, după cultura generală care se resimte în pagini. Citesc cărti scrise de avocaţi şi cărţi scrise de judecători. Diferenţele sunt uriaşe faţă de autorii care au studiat în străinătate.
Am o mare revelaţie: timp de aproximativ 13 ani în România nu s-a publicat nici o carte de dreptul muncii scrisă de un autor român, ci doar traduceri din dreptul muncii sovietic. Îmi dau seama ca există o barieră între autorii din zilele noastre şi ideile perioadei interbelice. Îmi dau seama că întreaga doctrină de dreptul muncii actuală este puternic influenţată de perioada comunistă, deoarece la notele de subsol nu apar citaţi decât autori din perioada comunistă, deşi ca structură actuala legistaţie este mai apropiată de cea din perioada interbelică.
Continui să citesc şi să descopăr. Mai am de citit aproximativ 12.000 de pagini. Nu este nici mult nici puţin. Însă la final voi fi complet, voi putea spune că am citit totul sistematic, că sunt printre puţinii români care a citit tot ce s-a scris în domeniul lui. Şi asta mă bucură. Mă bucură pentru mine iar această bucurie o voi împărtăşi.
Deja câteva idei le-am împărtăşit în cadrul conferinţei din data de 23-24 noiembrie 2011, când am prezentat tema: „Erori fundamentale în dreptul muncii”.
Costel GÎLCĂ
avocat, GÎLCĂ ŞI VASILIU
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
