Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Incalcarea dreptului la un proces echitabil constituie motiv de trimitere a cauzei spre rejudecare?
06.01.2012 | JURIDICE.ro, Raluca CÎRSTEA

JURIDICE - In Law We Trust

Instanţa de apel, admiţând apelul şi desfiinţând sentinţa primei instanţe, poate dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., numai pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, precum şi atunci când constată existenţa unuia dintre cazurile de nulitate absolută prevăzute în art. 197 alin. 2 C. proc. pen., cu excepţia cazului de necompetenţă, caz în care se dispune rejudecarea de către instanţa competentă.

Cazurile de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată sunt strict limitative.[1] Prin urmare, decizia instanţei de apel, prin care se dispune rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., pentru motive de nulitate relativă, constând în încălcări ale dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, este nelegală. [2]

În practică, s-a apreciat că hotărârea poate fi desfiinţată cu trimiterea cauzei spre rejudecare şi atunci când se reţine existenţa unor vătămari procesuale aduse intereselor uneia dintre părţi şi se constată incidenţa sancţiunii nulităţii relative, în condiţiile art. 197 alin. 1 şi 4 Cod pr. pen.,  însă, doar în condiţiile în care instanţa de apel nu poate acoperi sau îndrepta neregularităţile constatate.[3] Astfel, s-a apreciat că este greşită “constatarea nulităţii absolute a hotărârii de fond motivat de faptul  că nu ar fi fost respectate prevederile art. 356  alin. 1 lit. c Cod procedură penală şi respectiv art. 289 Cod procedură penală şi art. 6 paragraf 1 C.E.D.O.(…) În aceeaşi ordine de idei este de menţionat că, apelul fiind o cale devolutivă de atac, permite rejudecarea şi completarea eventualelor omisiuni sau neclarităţi care evident nu sunt sancţionate de lege cu nulitatea.”[4]

În ceea ce priveşte posibilitatea ca instanţa de apel, admiţând apelul şi desfiinţând sentinţa primei instanţe să poată dispună rejudecarea cauzei de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, însă nu pentru motivele prevăzute strict limitativ de Codul de procedură penală ci pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, trebuie făcute o serie de precizări.

Dreptul la un proces echitabil este un drept complex fiind întemeiat pe o multitudine de principii şi garanţii procesuale ce se află într-o interdependenţă şi condiţionare reciprocă.[5] Încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nesocotirea unei dispoziţii legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, nu poate duce în mod automat la concluzia că hotărârea este lovită de nulitate absolută şi că se impune trimiterea spre rejudecare la instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată întrucât s-a produs o vătămare în drepturile procesuale. Astfel, cu excepţia nulităţilor absolute unde vătămarea este prezumată juris et de jure, în cazul nulităţilor relative vătămarea trebuie dovedită.[6]

În ceea ce priveşte posibilitatea invocării din oficiu de către instanţă a nulităţilor relative, în practică s-a apreciat că “potrivit art 197 alin (4) încălcarea oricărei alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin.2 atrage nulitatea actului în condiţiile alin. 1, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului. Instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Din aceste dispoziţii legale rezultă că nulitatea relativă nu se poate invoca decât de partea care a suferit vătămarea şi nu poate fi invocată nici de instanţă din oficiu şi nici de către procuror. [7]

În practica judiciară s-au întâlnit cazuri în care nulităţile relative pot fi invocate din oficiu de către instanţă însă numai cu respectarea termenelor prevăzute de lege. Astfel, s-a decis că “fiind vorba de o nulitate relativă, aceasta trebuia invocată de părţi ori din oficiu de prima instanţă, conform dispoziţiilor art.197 alin.1 şi 4  Cod procedură penală, la primul termen de judecată cu procedura completă, şi nu în calea de atac a apelului.”[8]

Unele instanţe de judecată, în acord cu doctrina[9], au adoptat soluţia conform căreia, în mod excepţional, nulităţile relative pot fi invocate din oficiu de către instanţă, în orice stare a procesului în cazurile în care anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Nulitatea relativă “nu poate fi ridicată decât de persoana lezată în cursul efectuării actului când partea este prezentă, sau, la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului. Numai dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, instanţa ia în considerare, din oficiu, încălcările, în orice stare a procesului.[10]

Raportarea generică la încălcarea prevederilor art. 6 CEDO fără a indica şi fără a analiza vătămarile procesuale produse, precum şi motivele pentru care instanţa de apel nu poate să înlăture greşelile instanţei de fond, nu este, după părerea noastră, un temei pentru a justifica desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

Prin Decizia nr.1062/R/10.05.2011 a Curtii de Apel Bucuresti, secţia a II-a penală, prezentată mai jos, s-a apreciat ca fiind corectă hotărârea instanţei de apel, care a admis apelul  şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond, recurgându-se ca motivare la jurisprudenţa CEDO şi la dreptul la un proces echitabil:“În realitate, instanţa de apel, apreciind corect că hotărârea de fond este lovită de nulitate îşi întemeiază soluţia de trimitere direct pe dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, invocând şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la respectarea dreptului la un proces echitabil.”

În cauză, tribunalul (instanţa de apel) a apreciat că “sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nulă, conform art. 197 alin. 1 Cod pr. pen., existând discordanţă între considerentele hotărârii şi dispozitiv, iar această situaţie afectează interesele inculpatei” Astfel, “pentru a da posibilitatea părţilor să beneficieze de un tratament juridic egal şi menţinând toate actele de procedură efectuate în cauză” a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este criticabilă, întrucât instanţa de recurs face o referire generică la încălcarea dreptului la un proces echitabil, şi chiar dacă apreciază că sunt motive ce pun la îndoială temeinicia şi legalitatea hotărârii instanţei de fond, nu se meţionează de ce instanţa de apel nu poate reforma sentinţa primei instanţe, înlăturând erorile de fapt şi de drept. Spre exemplu, curtea reţine că „instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la întreaga activitate pretins infracţională”, or, caracterul devolutiv al apelului  permite instanţei de apel să înfăptuiască o nouă judecată, putând verifica pe această cale legalitatea şi temeinicia hotărârii.

Se mai precizează în considerentele hotărârii că “în mod eronat s-a apreciat că inculpata a recunoscut prejudicierea şi întinderea pagubei cauzate”, însă chiar dacă instanţa de fond a făcut o apreciere greşită, instanţa de apel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, are dreptul de a reexamina toate aspectele ce au format obiectul judecăţii în primă instanţă, inclusiv dreptul de a da o nouă apreciere probelor administrate.

De asemenea, curtea nu menţionează nici dacă dispoziţiile legale încălcate sunt sancţionate cu nulitatea relativă sau cu nulitatea absolută, însă se poate observa, spre exemplu, că face referire la faptul că „că există contradicţie între considerentele sentinţei, minuta şi dispozitivul acesteia în legătură cu prejudiciul produs societăţilor comerciale”. Or, acesta este un caz de nulitate relativă, care duce la desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi reformarea acesteia de către instanţa de apel.

Faptul că se menţionează că nu este o greşeală luarea în considerare din oficiu a nulităţii, nu este de natură să justifice desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, întrucât dispozitiile art.197 alin.4 teza a II-a C.pr.pen. se coroborează cu prevederile art. 379 pct. 2 lit. b raportat la art. 197 alin. 2 C.pr.pen pentru a se putea dispune desfiintarea hotararii primei instante si casarea cu trimitere spre rejudecare. În cazuri excepţionale, s-a apreciat totuşi că, şi în cazul nulităţilor relative (care pot fi invocate din oficiu de către instanţa de judecată în cazurile în care anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei) prin desfiinţarea hotârârii apelate se poate dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, însă numai în condiţiile în care instanţa de apel nu poate acoperi sau îndrepta neregularităţile constatate. Curtea nu face practic decât să completeze motivarea în drept a instanţei de apel (care a reţinut ca incidente dispoziţiile art. 197 alin.1) cu art. 197 alin. 4 Cod pr. pen.

Tribunalul a constatat că instanţa fondului, care de altfel nici nu a dispus citarea SC H 2000 SRL, nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte actele materiale săvârşite de inculpată în raport cu această societate comercială şi dacă aceasta a suferit sau nu un prejudiciu” iar instanţa de recurs dispune în sensul că :”Cu ocazia rejudecării în fond se impune lămurită şi situaţia pretinsei prejudicieri a SC H 2000 SRL, inclusiv eventuala calitate procesuală a acesteia.” Astfel, în propria cale de atac, inculpatei i s-a îngreunat situaţia, în sensul că s-a apreciat că sunt acte materiale care nu au fost verificate de instanţa fondului (inculpata urmând a răspunde şi pentru eventualul prejudiciu suferit de SC H 2000 SRL), pe de altă parte, fiind vorba de acte materiale fără autonomie infracţională, nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa fondului.[11]


[1] M. Damaschin, „Drept procesual penal”, Ed. Wolters Kluwer 2010, p. 499;  C.A. Bucureşti, Secţia a I-a Penală, decizia penală nr. 169 din 29 ianuarie 2010; C.A. Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, decizia nr. 43 din 20 ianuarie 2010, on line la www.jurisprudenta.org

[2] I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 4016 din 4 decembrie 2008, on line la www.scj.ro

[3] C.A. Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia penală nr. 94 din 3 noiembrie 2009, on line la www.jurisprudenta.org; În acest sens și: C.A. Iaşi, Secţia penală, decizia nr. 61 din 29 ianuarie 2009, on line la www.jurisprudenta.org

[4] C.A. Constanţa, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia penală nr.341 din 3 iunie 2009, on line la www.jurisprudenta.org

[5] I. Neagu, „Tratat de procedură penală. Partea generală” , Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2010, pp. 120-121

[6] Nerespectarea procedurii de schimbare a încadrării juridice a faptei, este sancţionată cu nulitate relativă şi nu cu nulitate absolută, astfel încât trebuie să se dovedească existenţa unei vătămări, cauzate de modul cum a procedat instanţa de judecată şi, constatând că nu există motiv pentru a se impune desfiinţarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecarea la instanţa de fond, nefiind incidente dispoz. art. 197 alin.2 Cod procedură penală, instanţa de apel a procedat ea însăşi la o nouă judecată  în fond şi a pronunţat o nouă hotărâre.- C.A. Craiova, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia penală nr. 238/2009; În acelasi sens:  C.A. Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, decizia nr. 307 din 5 august 2009; C.A. Cluj,  Secţia penală şi de minori, decizia nr. 9 din 12 ianuarie 2010, on line la www.jurisprudenta.org

[7] C.A. Bacău, Secţia penală, minori şi familie, decizia nr. 795 din 22 decembrie 2009, on line la www.jurisprudenta.org; În acelaşi sens: ICCJ, Secţia penală, decizia nr. 4016 din 4 decmbrie 2008 on line la www.scj.ro; C.A. Timişoara, Secţia penală, decizia nr. 1139 din 11 decembrie 2008, on line la www.jurisprudenta.org

[8] C.A. Galaţi, Secţia Penală, decizia nr. 139 din 25 februarie 2009; În acelasi sens: C.A. Bacău, Secţia penală, decizia penală nr. 3 din 15 ianuarie 2008, on line la www.jurisprudenta.org

[9] I. Neagu, „Tratat de procedură penală. Partea generală”, Ed. Universul Juridic, Bucureşti 2010, pp. 672- 673

[10] C.A. Bacău, Secţia penală, cauze minori şi familie, decizia nr. 117 din 18 februarie 2010, on line la www.jurisprudenta.org

[11] Referitor la citarea părţilor vătămate, în practica judecătorească s-a apreciat că atunci când „cercetarea judecătorească în faţa instanţei de fond s-a desfăşurat fără a fi introduse în cauză şi citate părţile vătămate, (…) această situaţie nu impunea în calea de atac a apelului declarat de inculpat pronunţarea unei soluţii de desfiinţare a sentinţei penale cu trimitere spre rejudecare a cauzei. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 371 alin. 1 Cod procedură penală efectul devolutiv al apelului şi limitele sale, instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. De asemenea, se constată că în cauză nu este dat niciunul din cazurile de nulitate reglementate de art. 197 Cod procedură penală şi în mod special a celor imperative arătate în alin. 2 al textului legal care în lipsa invocării lui de către partea interesată sau a necesităţii refacerii actului pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei să poată fi luată în considerare din oficiu de către instanţa de judecată. Faţă de cele prezentate mai sus se constată că în mod greşit instanţa de apel a desfiinţat în apelul inculpatului sentinţa penală atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond pentru a fi introduse părţile vătămate în proces” – C.A. Suceava, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori, decizia penală nr. 437 din 25 noiembrie 2009, on line la www.jurisprudenta.org.


Raluca CÎRSTEA
avocat stagiar SĂVESCU VOINESCU ŞI ASOCIAŢII

* * *

Dosar nr. 16428./299/2008 (1700/2010)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA a II-a PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1062/R

Şedinţa publică de la 10.05.2011

Curtea constituită din:

Preşedinte: L.S.

Judecător: D.G.

Judecător: D.L.

Grefier: S.N.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti – a fost reprezentat de procuror V.M.

Pe rol se află soluţinarea recursurilor declarate de inculpata E.E. şi de părţile civile S.C. AC  SRL, S.C. GHPC  SRL şi K.H. împotriva deciziei penale nr. 326/A/11.05.2010  pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a I-a Penală în dosarul nr. 16428./299/2008.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă recurenta inculpată E.E. personal şi asistată de apărător ales C.C., cu delegaţie la dosar, lipsă fiind recurentele părţi civile S.C. AC  SRL, S.C. GHPC  SRL şi K.H., pentru care se prezintă apărătorul ales I.E.R., cu delegaţie de substituire la dosar şi moştenitorul K.M. reprezentată de apărătorul ales I.E.R. cu delegaţie de substituire la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează instanţei depunerea la dosar a unei adrese din partea moştenitorului recurentului părţi civile K.H. , prin care se arată că s-a dezbătut succesiunea, iar unicul moştenitor al acestei părţi este K.M. , care doreşte continuarea acţiunii civile în raport de dispoziţiile art. 21 Cod de procedură penală.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor asupra recursurilor.

Apărătorul ales al recurentei inculpate E.E., în temeiul art. 38515 pct. 2 alin. 2 lit.c Cod de procedură penală raportat la art.3859 pct. 10 Cod de procedură penală, solicită admiterea recursului declarat de aceasta, casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Arată că s-au ignorat complet apărările de fond formulate de inculpată şi mijloacele de probă. Astfel, arată că instanţele de fond şi de apel nu s-au pronunţat pe o serie de mijloace de probă, altfel soluţia ar fi fost alta, respectiv de achitare a inculpatei. Arată că, inclusiv părţile civile, în motivele de recurs menţionează că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe niciunul din cele 7 motive de apel ale inculpatei, respectiv declaraţia inculpatei, declaraţia reprezentantului părţilor civile K.H., declaraţia martorului K. A., opinia separată a experţilor parte, înscrisul datat 15.05.2000. Astfel, arată că dacă aceste mijloace de probă ar fi fost analizate, s-ar fi ajuns la concluzia că inculpata a creditat cele trei societăţi – părţi civile, cu sume de bani, iar retargerile care i se inpută reclamatei cu titlu de act material, nu au reprezentat altceva decât restituirea unor creditări pe care inculpata le-a realizat în calitate de administrator al celor trei societăţi. Apreciază că potrivit modificărilor Legii nr. 202/2010 şi art. 24 alin. 3 Cod de procedură penală, instanţa competentă să soluţioneze cauza este instanţa de fond.

Apărătorul ales al recurentelor părţi civile S.C. AC  SRL, S.C. GHPC  SRL şi K.H. şi al moştenitorului K.M., solicită respingerea recursului declarat de inculpată, ca nefondat. Referitor la recursul declarat de părţile civile, solicită admiterea recursului declarat de acestea, hotărârea atacată fiind nelegală. Arată că un prim motiv de casare este cel prevăzut de art. 3859 pct. 9 Cod de procedură penală, motivarea hotărârii contrazicând dispozitivul acesteia, având în vedere că instanţa de apel deşi face referire ca motiv de desfiinţare la cazul de nulitate relativă prev. de art. 197 alin.1 Cod de procedură penală, în dispozitiv se trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond ca şi cum ar fi fost vorba de un caz de nulitate absolută prev. de art. 197 alin.2 Cod de procedură penală. Arată că se vorbeşte de o lipsă de procedură cu S.C. H 2000 SRL, dar aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar neconstituirea de parte civilă a acestei societăţi echivalează cu o nesesizare cu soluţionarea cauzei, astfel că instanţa a depăşit limitele apelului prevăzute de lege. Arată că un al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 3859 pct. 19 Cod de procedură penală, instanţa de apel arogându-şi competenţe de organ legislativ întrucât  legea prevede posibilitatea desfiinţării sentinţei penale apelate, cu trimitere spre rejudecare, doar în cazul incidenţei cazului de nulitate absolută.

Apărătorul ales al recurentei inculpate E.E., solicită respingerea recursului declarat de părţile civile, soluţia instanţei de apel, de casare cu trmitere spre rejudecare, fiind corectă. Arată că instanţa de apel poate să suplineacă anumite lipsuri ale judecăţii în primă instanţă, dar nu se poate substitui acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursurilor declarate de inculpată şi de părţile civile, casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel, apreciind că în propria cale de atac, inculpatei i s-a îngreunat situaţia, în sensul că s-a apreciat că nu s-a verficat întreaga activitate infracţională a inculpatei, că sunt acte materiale care nu au fost verificate de instanţa fondului, apreciind că nu se putea trimite cauza spre rejudecare la instanţa fondului, fiind cercetată pentru alte acte materiale, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale. Arată că nu este caz de nulitate absolută faptul că în considerentele hotărârii este menţionată şi o altă parte vătămată şi nu este menţionată şi în dispozitiv. Apreciază că se impune trimiterea cauzei la instanţa de apel şi nu la instanţa de fond, faţă de prevederile Legii nr. 202/2010.

Recurenta inculpată E.E., în ultimul cuvânt, arată că este judecată de 10 ani fiind de fapt vorba de banii ei, la dosar existând documente bancare care atestă că nu există niciun document din care să rezulte că altcineva a creditat aceste societăţi. În consecinţă, arată că este nevinovată.

Curtea,

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin rechizitoriul din 03.02.2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, emis în dosarul nr. 6289/2006, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata E.E. (…) pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. de art. 2151 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 13 şi art. 41 alin 2 Cod penal, reţinându-se că în perioada 1994-2000, în calitate de administrator al SC GHPC SRL,  SC AC SRL ŞI SC H 2000 SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi-a însuşit şi folosit în interes personal bunuri şi bani din patrimoniul acestor societăţi cauzându-le un prejudiciu total în valoare de 3. 165. 243. 415 lei ROL, prin următoarele modalităţi: ridicarea şi însuşirea în mod repetat, din patrimoniul SC GHPC SRL  a sumei de 1. 627. 000.000 lei ROL , însuşirea de bunuri şi servicii în valoare de 1.158. 243.415 lei ROL din patrimoniul SC AC SRL şi SC AS SRL; însuşirea sumei de 50.000 USD (echivalentul a 640.000.000 lei ROL) din împrumutul acordat de SC C. SA.

În primul ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 1426 din 07.12.2006 pronunţată în dosarul nr. 4958/3/2006 de Tribunalul Bucureşti Secţia a II-a Penală în baza art. 2151 alin. 1 şi 2 cu aplicarea art. 13 şi art. 41 alin 2, art. 74 lit. a, art. 76 lit. a Cod penal, cu referire la dispoziţiile Legii nr. 278/2006, a fost condamnată inculpata E.E. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 861 Cod penal, pe un termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 14 şi 346 Cod Pr. Pen. Cu referire la art. 998 şi 999 Cod Civil a fost obligată inculpata la plata despăgubirilor către părţile civile, după cum urmează:  10.227.124.380 lei (prejudiciu reactualizat la 31.03.2006) către partea civilă SC GHCP SRL; 4.622.164.988 lei (prejudiciu reactualizat la 31.03.2006) către SC AC SRL şi, respectiv, SC AS SRL.

În baza art. 191 Cod Pr. Pen., a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În baza art. 193 Cod Pr. Pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 71.400 lei RON cheltuieli de judecată către părţile vătămate – părţi civile (60.000 lei RON + 19% tva).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata E.E.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia penală nr.140/A din 19 aprilie 2007 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti; a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, şi, rejudecând, a înlăturat în fond aplicarea art.13 Cod penal, din încadrarea juridică dată faptei pentru care a fost condamnată inculpata E.E. Totodată, a fost stabilită durata termenului de încercare la 7 ani şi a fost menţinut sechestrul asigurator privind imobilele inculpatei din Bucureşti (…) sector 1 şi (….) sector 3. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. A fost respins, ca nefondat, apelul inculpatei împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Apelanta inculpată a fost obligată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat şi la 23.800 lei către părţile civile către părţile civile SC GHPC SRL şi SC AC SRL cu titlu de onorariu avocat din oficiu.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Soluţionând recursul ÎCCJ a pronunţat decizia penală nr. 4883 din 19 octombrie 2007, prin care s-a admis calea de atac promovată de inculpata E.E. , s-a casat decizia penală atacată precum şi sentinţa penală nr. 1426 din 07.12.2006 a Tribunalului Bucureşti Secţia a II-a Penală şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că nu a fost respectat dreptul la apărare al inculpatei în faţa instanţei de fond şi, totodată, a pus în vedere instanţei de judecată că urmează a verifica toate apărările inculpatei referitoare la faptă şi vinovăţie, inclusiv la caracterul penal al faptei şi sesizarea instanţei prin rechizitoriu, criticile aduse judecăţii in apel şi motivele de recurs, astfel încât, în final, să se asigure inculpatei un proces echitabil, cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale, finalizat cu o hotorâre temeinică şi legală.

În vederea rejudecării, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, Secţia I Penală sub nr. 5395/3/2008, iar prin sentinţa penală nr. 791/09.07.2008 s-a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei privind pe inculpata E.E. trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. de art. 2151 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî în acest mod Tribunalul Bucureşti a reţinut, în esenţă, că anterior pronunţării deciziei de către ÎCCJ, Codul de procedură penală a fost modificat, în sensul că pentru infracţiunea prev. de art. 2151 Cod penal judecata în primă instanţă este de competenţa judecătoriei.

Prin sentinţa penală nr. 783/24.10.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 16428/299/2008, conform art. 197 alin. 1 şi 4 Cod penal a fost anulat procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală. Conform art. 300 alin.2 Cod procedură penală, a fost respinsă cererea de restituire a cauzei în vederea refacerii rechizitoriului ca act de sesizare a instanţei. Conform art. 332 alin. 2 Cod Pr. Pen. s-a dispus restituirea cauzei privind inculpata E.E.şi părţile vătămate SC AC SRL, SC GHPC SRL şi K.H. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru refacerea procedurii de prezentare a materialului de urmărire penală cu respectarea art. 250-243 Cod pr.penală. În temeiul art. 192 alin. 2 Cod pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi părţile civile.

Prin decizia penală nr. 205/R/13.02.2009 a Tribunalului Bucureşti – Sectia a II-a Penală, au fost admise recursurile, a fost casată sentinţa penală nr. 783/24.10.2008 iar cauza a fost trimisă Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în vederea continuării judecăţii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în vederea continuării judecăţii formându-se dosarul nr. 16428/299/2008.

Prin sentinţa penală nr. 85/29.01.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul  penal nr. 16428/299/2008, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 05.02. 2010 în baza art. 2151 alin. 1 şi 2 cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 74 lit. a raportat la art. 76 lit. a Cod penal (cu referire la dispoziţiile Legii nr. 278/2006), a fost condamnată inculpata E.E. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 861 Cod penal. În baza art. 862 s-a fixat termen de încercare de 7 ani. S-a făcut aplicarea disp. art. 71 alin.1, alin. ultim Cod penal cu referire la art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a , lit. b Cod penal.

Conform art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatei i s-au impus următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În baza art. 389 Cod pr. penală, i s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal. În baza art. 14 şi 346 Cod Pr. Pen. cu referire la art. 998 şi 999 Cod Civil a fost obligată inculpata la plata despăgubirilor către părţile civile, după cum urmează:

–                     Către partea civilă K.H. suma de 114.045,17 lei

–                     Către SC GHPC SRL – 2.647.000.000 lei actualizată la 31.03.2006 la 12.265.497.580 lei (1.226.549,7580 ron) reprezentând daune materiale

–                     Către SC AC SRL suma de 1.631.317.908 lei, actualizată la 31.03.2006 la 10.998.820.988 lei (1.099.882, 0988 ron) reprezentând daune materiale

S-a menţinut sechestrul asigurator privind imobilele inculpatei din Bucureşti (…) sector 1 şi (…) sector 3.

În baza art. 191 Cod Pr. Pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli judiciare statului. În baza art. 193 Cod Pr. Pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 96.390 lei cheltuieli de judiciare către partea civilă reprezentând onorariu avocat.

Analizând ansamblul probator existent, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:

La data de 13.12.1994 inculpata a fost desemnată să exercite atribuţiile de administrator al SC AC SRL, din protocolul de decizie în numele acţionarului, datat 01.02.1995, rezultând că acţionar unic al societăţii RKP, iar din procura dată inculpatei la 13.12.1994 reieşind că aceasta nu avea dreptul la salarii, dividende ori beneficii; nu avea dreptul de a retrage bani din cont în folos personal, dreptul de a retrage monedă locală şi valută din cont în numele acţionarilor, nici pentru cheltuieli în valută în numerar şi nici pentru capitalul social, precizându-se că orice sume de bani pe care societatea le are şi le va avea în conturi vor fi utilizate exclusiv în beneficiul SC AC SRL . Inculpata a îndeplinit funcţia de administrator al acestei societăţi în perioada 13.12.1994-12.05.2000.

La data de 12.08.1994 a fost înmatriculată în Regitrul Comerţului SC GHPC SRL, adminstrator fiind inculpata, de la această dată la 01.05.2000.

La 14.12.1993 s-a înfiinţat SC AS SRL numindu-se administrator K.H. care, împreună cu E.E., au înfiinţat SC H 2000 SRL, administrator fiind ambii din 08.09.1999 până în mai 2000.

După încetarea activităţii ca administrator a inculpatei E.E. la SC AC SRL, SC  AS SRL şi SC GHPC SRL, conducerile au solicitat SC F Audit şi A.U. SA să efectueze o verificare a documentelor financiar contabile şi actelor justificative aferente perioadelor în care E.E. a avut funcţia de administrator. Aceste verificări au avut ca obiect achiziţiile efectuate de inculpată în perioadele cuprinse între datele înfiinţării societăţilor şi datele când ea nu a amai avut funcţia de administrator, precum şi verificarea operaţiunilor privind trezoreria a creditelor acordate societăţilor şi modul de restituire a acestora, verificarea furnizorilor achitaţi în avans, achiziţii de terenuri şi imobile, debitori, creditori-credit asociat şi furnizori-plăţi.

S-a constatat, în toate cele trei cazuri, că responsabilitatea gestionării trezoreriei revine administratorului societăţii, în lipsa casierului, administratorul – în cauză E.E. purtând responsabilitatea gestionării fluxului trezoreriei.

SC F Audit şi A.U. SA  au descoperit la cele trei societăţi administrate de inculpată aceleaşi nereguli: inexistenţa registrului de casă care să evidenţieze fluxul numerar; inexistenţa dispoziţiilor de plată şi încasare; lipsa documentelor justificative pentru plăţile făcute pe card VISA; înregistrări eronate ale unor sume în lei drept credit asociat; restituiri de sume în lei (restituire credit asociat) fără justificare, depăşirea plafonului admis de plăţi în numerar, plata unor sume considerate drept avans pentru diferite lucrări pentru care nu există factură, comandă sau contract.

Ca urmare a acestor nereguli constatate în urma verificărilor făcute de SC F Audit SA s-a concluzionat că societăţilor SC AC SRL, SC GHPC SRL şi SC AS SRL li s-au cauzat prejudicii, şi ca urmare a plângerilor depuse la organele de urmărire penală s-a dispus efectuarea unei expertize financiar-contabile, ce urma a se întocmi de către inspector R.R. din cadrul B.P.C.T.E.J.- Tribunalul Bucureşti, obiectivele fiind stabilite atât de către societatea în cauză, cât şi de către inculpata E.E. Părţile vătămate au solicitat ca expetiza contabilă să răspundă şi la următorul obiectiv: „Să se determine sumele scoase din conturile SC GHPC SRL pentru achiziţionarea de terenuri pentru această societate, cum şi, din dispoziţia cui au fost retrase aceste sume şi legalitatea înregistrării contabile a operaţiunii de cumpărare de teren la această societate”.

De asemenea, inculpata E.E. a solictat ca expertiza contabilă să răspundă şi la următoarele obiective:

1. – cum sunt evaluate în SC AC SRL, GHPC SRL, AS SRL şi H 2000 SRL stocurile de materii prime, materiale, produse finite şi servicii la data plecării din aceste firme a doamnei E.E. (luna mai 2000), pe baza evidenţelor scriptice, cu începere de la documentele primare, cu menţionarea dacă există sau nu paguba de 1.138.000.000 lei

2. – să se evidenţieze stocurile de materii prime, materiale, produse finite şi servicii, atât scriptic, cât şi faptic, precumşi transferurile suferite de acestea pe bază de documente primare la cele 5 societăţi, respectiv SC AS SRL, SC GHPC SRL, SC AS SRL, SC H 2000 SRL şi SC ATC SRL, în acelaşi timp, respectiv la două momente:

– în luna în care a renunţat la funcţia de administrator doamna E.E., cu precizarea că se impune a fi examinat transferurile şi stocurile pe întreaga lună;

– la data efectuării expertizei (anul 2000/2001)

3. – să se verifice documentele primare de la SC GHPC SRL cu privire la suma de 2.140. 418.943 lei (menţionată în raportul de audit întocmit de  F SA) şi să se precizeze:

– dacă acestă sumă, în lei, a fost depusă de K.A. şi K.H., care erau rezidenţi străini, cu evidenţierea documentelor de schimb valutar;

– în lipsa documentelor de schimb valutar să se precizeze cine a depus ăn conturile SC GHPC SRL suma de  2.140. 418.943 lei, reprezentând o operaţiune de creditare a acestei societăţi

4. – să se identifice dacă suma de 1.138.000.000 lei retrasă din conturile SC GHPC SRL a fost depusă în conturile SC H 2000 SRL;

Urmare a noilor obiective solicitate de părţi, organele de cercetare penală au dispus, prin ordonanţa din 15.05.2000, efectuarea expertizei contabile, care să răspundă la obiectivele stabilite prin ordonanţa din 28.11.2000 cât şi la obiectivele precizate de părţi şi menţionate mai sus.

De comun acord cu părţile, prin ordonaţa din 28.11.2000 a fost numit expert doamna C.C. , reprezentanţii părţii vătămate alegând pe dl R.R. să participe la efectuarea celei de a doua expertize, E.E. nedorind să desemneze un expert parte.

Primul raport de expetiză (…) a constat neregulile ce au apărut în activitatea contabilă desfăşurată de către inculpată în cadrul SC GHPC SRL, astfel încât verificându-se documentele primare de casă şi bancă, precumşi notele contabile privind creditările ecestei firme s-a constatat că deponent al banilor a fost E.E. ceea ce nu înseamnă însă că aceasta a creditat SC GHPC SRL, ci a făcut doar oficiul de a se prezenta la bancă pentru a depune diferite sume de bani în contul firmei. Pentru creditarea firmei, în casă nu existau documente de încasare a banilor, nici dispoziţii de încasare, nici chitanţe, cu excepţia a două dispoziţii de încasare întocmite de numita I.E.  la datele de 11.01.2000 şi 15.03.2000, când cu ocazia unor retrageri masive de numerar s-au întocmit acte de casă totalizând 4.556 USD.

Cum aceste dispoziţii de încasare nu au fost semnate de E.E. , a rezultat că nu existau documente primare care să ateste cine este adevăratul creditor care a împrumutat firma cu sume de lei atât prin casă cât şi prin bancă.

Expertiza efectuată de SC F a stabilit un prejudiciu creat firmei SC GHPC SRL în cuantum de 76.047 USD, responsabilitatea restituirii acestor sume aparţinând administratorului E.E. , care a încălcat dispoziţiile art. 266 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.

Deoarece până la finalizarea expertizei contabile suma mai sus arătată nu a fost restituită către SC GHPC SRL, s-a reţinut că cea care trebuie să returneze banii societăţii este fosta administratoră E.E.

Unele bunuri plătite de SC AC SRL şi SC AS SRL nu s-au regăsit în patrimoniul acestora, fiind înstrăinate sau având cu totul altă destinaţie.

Valoarea prejudiciului cauzat acestor societăţi a fost în valoare de 93.450 USD, respectiv 20.454, 62 USD.

Referitor la o altă formă ilicită prin care inculpata şi-a însuşit sume de bani de la societăţile pe care le administra, s-a reţinut că aceasta rezultă din achiziţionarea de către inculpată a unor bunuri mobile şi imobile, cum este cazul unui teren de 1700 mp cumpărat de SC GHPC SRL de la numitul G.F., între aceştia încheindu-se la 17.02.1998 contractul de vânzare-cumpărare nr. 831, preţul vânzării fiind stipulat la suma de 500 mil. lei , sumă ce s-a scăzut prin „casa firmei respective”, rămânând nejustificaţi de către E.E. suma de 162.000.000 lei, nedecontată nici până în prezent, căci aceşti bani s-au scăzut printr-o notă contabilă datată 31.12.1999.

Expertiza a concluzionat astfel că activitatea inculpatei în cadrul SC GHPC SRL, SC AC SRL şi SC AS SRL  a creat un prejudiciu total de 8.587.780.618 lei (…), inculpata încălcând prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi art. 265 şi 276 Legea nr. 31/1990.

Inculpata a formulat obiecţiuni la această expertiză solicitând întocmirea unei noi expertize, ceea ce s-a şi dispus prin ordonanţa nr. 109405/06.09.2001 desemnându-se ca expert S.L. cu participarea expeţilor parte M.C. pentru E.E. şi R.R. pentru cele trei societăţi vătămate.

S-a stabilit că, deoarece numita E.E. a avansat suma de 2.500.537.481 lei către SC GHPC SRL, aceasta era îndreptăţită  să recupereze 162 mil. lei.

Cu facturi în valoare de 164.700.925 lei s-au achiziţionat pentru SC AC SRL, canapele şi fotolii, sofa şi recamier, imprimante şi calculator, centrală termică şi instalaţii de aer condiţionat.

Pe cheltuiala SC AC SRL, fără a se întocmi în prealabil acte de recepţie, în perioada 1997-nov. 1999 au fost achiziţionate: faianţă, gresie, articole sanitare, lustre, mochetă, termopan, parchet, materiale de construcţii, jaluzele, produse de papetărie şi protocol, inculpata făcând şi lucrări stomatologice, toate acestea valorând 434.059.588 lei (…)

În ceea ce priveşte pe SC AS SRL, prin noul raport de expertiză s-a concluzionat că E.E., în numele acestei societăţi, a achiziţionat cu ordine de plată semnate personal bunuri în valoare de 262.842.288 lei, din care a înstrăinat bunuri în sumă de 217.637.908 lei.

Prin aceeaşi expertiză contabilă s-a constatat că E.E. cu un nr. de 24 de chitanţe emise de B.C. „Ţiriac” a depus la aceeaşi unitate bancară suma totală de 2.306.300.000 lei în contul SC H 2000 SRL pe care inculpata a înfiinţat-o cu K.H.

Cele două rapoarte de expertiză întocmite de S.L. şi C.C. , având concluzii contradictorii, prin ordonanţa 109405/2003 s-a dispus efectuarea unei noi expertize contabile de către P.L., inculpata având ca experţi parte pe M.C. şi O.A., iar părţile vătămate pe C.M. Obiectivele expertizei au fost aceleaşi ca şi cele stabilite pentru cele două expertize anterioare.

S-a concluzionat că în urma gestionării societăţilor în calitate de administrator de către E.E. au rezultat prejudicii ca urmare a nejustificării unor sume ridicate din contul bancar al SC GHPC SRL , fiind achitate o serie de bunuri şi servicii care nu erau în folosul celor trei societăţi, cuantumul total al prejudiciului creat acestora fiind de 3.805.243.415 lei.

Referitor la suma de 1.138.000.000 lei retrasă de inculpată din contul SC GHPC SRL, expertul P. a reţinut că în perioada decembrie 1998-aprilie 2000, E.E. a retras-o fără documente justificative, căci pe notele contabile şi pe dispoziţiile de plată nu există semnătura primitorului.

Cu privire la terenul achiziţionat de la martorul G.F., căruia i s-a remis suma de 500 mil. lei, a rezultat, că anterior încheierii tranzacţiei, inculpata a retras din contul SC GHPC SRL 662.000.000 lei, diferanţa între preţul plătit şi această sumă neapărând justificată şi nici restituită societăţii.

Mai mult, vânzătorul şi reprezentanţii părţii vătămate au arătat că preţul terenului s-a negociat, G.F. primind doar suma de 30.000 USD.

De asemenea, s-a mai arătat că E.E.  a solicitat un împrumut de la SC C.I. SA în valoare de 100.000 USD garantând împrumutul prin instituirea unei ipoteci de rangul I asupra unor bunuri imobile aparţinând SC GHPC SRL clădiri de birouri în suprafaţă de 600 mp situate în (…) şi teren în suprafaţă de 193.040 mp în oraşul Pucioasa.

Suma împrumutată de E.E. a fost rambursată în totalitate în două tranşe de către K.H. din contul său din Elveţia (…)

Pe parcursul urmăririi penale, fiind audiată, a arătat că în 1994 a primit procura de la SC GHPC, fiind împuternicită în funcţia de administrator, desfăşurându-şi activitatea la toate cele trei părţi civile până în anul 2000 când şi-a dat demisia de la toate cele trei unităţi. Inculpata a indicat capitalul acestora, arătând că scopul lucrativ era acela al aprovizionării cu: cafea, alune, fistic, diverse ingrediente pentru napolitane, aceasta făcându-se de K.H. şi fiul său A. din Germania, SUA, Anglia şi Israel, niciodată însă din România.

Inculpata a mai arătat că verificarea încasărilor şi a plăţilor se făcea de K.H. şi K.A. , plăţile fiind dispuse de către ei, fiind asociaţi cu procent majoritar; totuşi plăţile se făceau prin bancă la ordinul său, fiind singura cu drept de semnătură în bancă, iar încasările care se făceau din vânzarea mărfii la SC AC SRL se depuneau de către ea la B.C. „ Ţiriac”, iar depunerile se făceau cu foi de vărsământ şi uneori depunerile se făceau de către şoferul firmei SC AC SRL, N. I. care avea delegaţie în acest sens.

Pe perioada cât inculpata a fost administrator la cele trei părţi civile a avut registru de casă, iar balanţele şi bilanţurile întocmite de contabila G.L. erau avizate de inculpată.

A recunoscut inculpata că s-a ocupat de contractul prin care a cumpărat de la martorul G. un teren de 1700 mp, suma de 500 mil. lei neputându-i-se preda acestuia, ci doar 30.000 USD din mâna sa.

Inculpata a negat crearea unui prejudiciu la cele trei societăţi administrate până în anul 2000, aşa-zisa sumă datorată acestora reprezentând de fapt contravaloarea acţiunilor deţinute de ea în patrimoniul acestora. A mai precizat inculpata că la SC AS SRL, nu avea decât drept de semnătură în bancă, recunoscând că lucrările dentare s-au făcut din banii firmei SC GHPC pentru sine şi făptuitorul K.H.

Fiind chestionată cu privire la dobândirea unor bunuri mobile E.E. a arătat că s-au folosit: gresie, faianţă, parchet pentru amenajarea imobilului din str. (…) din banii SC AC SRL, căci acolo se afla sediul acestei firme, în imobil punându-se o centrală termică, cumpărându-se şi un calculator (…)

Pe parcursul urmăririi penale inculpata a susţinut că a achiziţionat singură un teren de 3750 mp (…) precum şi celelalte imobile pentru SC GHPC SRL.

Într-o altă declaraţie inculpata şi-a modificat poziţia, arătând că nu a contractat niciun împrumut pentru vreuna din cele 3 societăţi, fiind împuternicită de societatea din Panama să acţioneze pentru buna desfăşurare a activităţii firmelor din România.

De asemenea, s-a mai arătat că în 1999, împreună cu K.H. a fondat SC H 2000 SRL , fiind asociaţi cu părţi egale şi deoarece societatea nu avea banii necesari pentru achiziţia de utilaje, iar între cei doi existau relaţii intime, E.E. a împrumutat societatea cu 2,5 miliarde lei, sumă pe care inculpata în mod normal nu putea să o aibă în patrimoniu căci aşa cum au arătat martorii G.L., M.P., B.G., N.M.., N.I., M.V., C.C., B.G., G.F., B.G., G.I.V., L.D., C.V., H.G. şi N.G. aceasta, în momentul în care a fost solicitată a deveni administrator al celor trei firme, avea venituri foarte mici.

În faţa instanţei inculpata a susţinut, în esenţă, că a înfiinţat împreună cu K.H. mai multe societăţi comerciale, că personal, din venituri proprii, le-a finanţat activitatea şi că în aceste împrejurări urma să îşi recupereze împrumuturile acordate.

S-a mai arătat că inculpata la unele dintre societăţile înfiinţate (respectiv SC AC ŞI SC GHPC) era administrator, deţinând 10% din acţiuni şi că, având în vedere că a finanţat societăţile comerciale în cauză, nu are bani de restituit către acestea, ci dimpotrivă a suferit pagube, neputând să îşi recupereze creditele.

Aceste apărări ale inculpatei au fost înlăturate de către prima instanţă, pentru următoarele considerente:

Este de necontestat că inculpata avea o pregătire profesională de înaltă clasă în domeniul finanţelor, iar pe de altă parte, „împrumuturile”despre care vorbeşte în declaraţiile sale nu apar în contabilitatea societăţilor comerciale. Or, raportat la profesionalismul şi pregătirea sa, inculpata nu ar fi acordat societăţilor „împrumuturi”, constând în sume de bani extrem de mari, fără să întocmească nicio formalitate din punct de vedere juridic sau contabil. De altfel, în situaţia în care un astfel de contract a existat (cu referire la o altă societate decât cele care au calitatea de părţi vătămate în cauză), acesta a îmbrăcat forma scrisă – a se vedea contractul de împrumut încheiat cu SC H 2000. Or, asemenea contracte de împrumut nu s-au încheiat cu niciuna din societăţile părţi vătămate.

În ceea ce priveşte existenţa unor „înţelegeri” potrivit cărora inculpata urma să primească sume de bani de la K.H., K.A., SC GHPC SRL, instanţa a reţinut că înţelegerile s-au încheiat în anul 2000 şi, în esenţă, se stabilea ca inculpata să îşi cedeze acţiunile (cele 10%), urmând să încaseze contravaloarea acestora iar înţelegerile de cesiune au survenit după ce inculpata şi-a încetat activitatea de administraţie, în timp ce acţiunile, actele pentru care este cercetată în această cauză sunt anterioare înţelegerilor, inculpata însuşindu-şi sume de bani din patrimoniul societăţilor în perioada 1994-2000, când avea calitatea de administrator.

În ceea ce priveşte susţinerea inculpatei privitoare la achiziţia terenului de la martorul G.F. (în sensul că terenul a costat mai mult de 30.000 USD), aceasta a fost înlăturată ca nesinceră, avându-se în vedere înscrisurile de la dosarul cauzei şi declaraţiile martorului G.

Instanţa fondului a constatat că declaraţiile inculpatei sunt contrazise de declaraţiile coroborate ale martorilor, declaraţii care susţin însă concluziile expertizelor contabile deja analizate. Astfel, martora G.L., în cursul urmăririi penale, a confirmat că în 1998 din contul SC GHPC SRL din dispoziţia lui E.E. s-a ridicat de la B.C. „Ţiriac” 662.000.000 lei, inculpata învederând că suma este necesară pentru achiziţionarea în rate a unui teren şi deşi martora a avut dubii cu priivire la destinaţia pentru care banii vor fi folosiţi, nu a putut discuta în contradictoriu cu inculpata.

Convenţia civilă pentru prestări servicii încheiată între SC GHPC SRL şi E.E., a evidenţiat că începând cu 1994 inculpata a primit un salariu ca angajat permanent începând cu suma de 500.000 lei, ajungând la 15 milioane lei, astfel încât din asemenea venituri personale s-a apreciat a fi evident că inculpata nu a putut achiziţiona personal, din banii proprii, terenuri pentru firme şi nici nu putea să le împrumute cu sume foarte mari, ca aceea de 2,5 miliarde lei.

Martora G., în calitate de contabilă, a observat că, deşi în registrul de casă erau trecute diferite sume ca fiind restituite, în fapt acestea nu au fost plătite, E.E. refuzând să semneze aceste acte.

Instanţa de fond a considerat importantă pentru stabilirea vinovăţiei inculpatei, declaraţia dată în faza de urmărire penală de către B.D.G. care, lucrând la B.C.” I.Ţiriac”, efectua operaţiuni de încasări-plăţi inclusiv pentru SC AC SRL, SC GHPC SRL, SC AS SRL, iniţial operaţiunile bancare fiind făcute de K.A., ulterior, din 1994, de aceste operaţiuni s-a ocupat E.E. cu drept de semnătură în bancă, care aproape zilnic efectua operaţiuni de plăţi şi încasări. Martora a arătat că a încasat de la inculpată diferite sume de bani, iar la un moment s-a arătat revoltată de faptul că pe chitanţe nu se specifica că sumele de bani provin de la inculpată. B.G. i-a explicat că acest lucru nu se menţionează pe documente bancare. La insistenţele inculpatei însă, martora a făcut această menţiune „adăugând cu pixul aport asociaţi”.  În faţa instanţei (…) martora a precizat expres că menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale.

La fel ca şi în cursul urmăririi penale, în faţa instanţei (….) martorul G.F.  a arătat că în 1998 a vândut către SC GHPC SRL  un teren de 1700 mp, primind de la E.E. suma de 30.000 USD, deşi stabilise cu K.H. ca în contractul de vânzare-cumpărare să fie stipulată suma de 60.000 USD.

Martora C.C. a învederet că în calitate de expert contabil a fost desemnată de IGP să întocmească un raport de expertiză contabilă în care trebuia să arate felul în care inculpata şi-a desfăşurat activitatea de administrator în cadrul celor trei societăţi comerciale, şi deficienţele constatate, concluzionând că E.E. nu a avut niciun contract de creditare cu societăţile în cauză.

Martorii V.M., B.G, M.P. şi M.V., pe parcursul urmăririi penale şi în faţa instanţei, au arătat că o cunosc pe inculpată din anii 90, aceasta achiziţionând echipament electronic şi materiale de construcţie pe care le-a transportat în apartamentul din (…) sau la vila de la C.

Inculpata mai avea un imobil pe (…), iar menajera – martora M.V. a constatat că şi în acel imobil, cât şi în casa din (…), E.E. aducea sacoşe cu bani, pe care o punea să le ascundă în maşina de spălat sau sub pat, din aceste sacoşe E.E. folosind diverse sume.

Instanţa fondului a considerat că aspectele învederate de martorii noi încuviinţaţi pentru inculpată în cursul acestui ciclu procesual nu au confirmat susţinerile inculpatei privind „împrumuturile” acordate părţilor vătămate, ci, în esenţă, susţin că între inculpată şi K.H. a existat la un moment dat o relaţie intitmă, că cei doi au locuit împreună, că din punct de vedere profesional inculpata a avut o contribuţie constanţă, până în anul 2000, în activitatea firmelor (…).

În drept, instanţa fondului a constatat că faptele inculpatei E.E., care în perioada 1994-2000, în calitate de administrator SC GHPC SRL, SC AC SRL şi SC H 2000 SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a însuşit şi folosit în interes personal bunuri şi bani din patrimoniul  acestor societăţi, cauzându-le un prejudiciu total în valoare de 3.165.243.415.lei prin modalitatea ridicării şi însuşirii, în mod repetat, din patrimoniul SC GHPC  SRL a sumei de 1.627.000.000 lei; prin modalitatea însuşirii de bunuri şi servicii în valoare de 1.158. 243.415 lei din patrimoniul SC AC SRL şi SC AS SRL; prin modalitatea însuşirii sumei de 50.000 euro (echivalentul a 640.000.000 lei din împrumutul acordat de SC C.I. SA), întrunesc elementele constitutive ale înfracţiunii de delapidare prev. de art. 2151 alin. 2 Cod penal cu aplic. art.. 41 alin. 2 Cod penal, iar fapta săvârşită atrage răspunderea penală a inculpatei, în sensul art. 17 Cod penal.

La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac precum şi dispoziţiile art. 72 Cod penal.

În consecinţă, instanţa fondului a ţinut seama de modul concret de săvârşire a faptei, cuantumul prejudiciului – considerat a fi extrem de ridicat, împrejurarea constând în aceea că inculpata nu a acoperit nici în parte prejudiciul, dar şi faptul că nu are antecedente penale. Punând în balanţă aceste elemente şi respectând exigenţele principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, instanţa a stabilit o pedeapsă de 4 ani de închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pentru un termen de încercare de 7ani, stabilit potrivit art. 861 şi 862 Cod penal.

Analizând acţiunile civile formulate, instanţa fondului conform art. 14 şi 346 Cod pr. pen., a obligat-o pe inculpată la plata despăgubirilor reactualizate către cele trei părţi civile, reţinând că inculpata nu a avut de formulat obiecţiuni privitoare la concluziile experţilor privind existenţa şi întinderea lipsurilor din patrimoniile societăţilor comerciale. Pentru a garanta acoperirea acestui prejudiciu, în sensul art. 163 Cod pr. pen., instanţa fondului a menţinut măsura sechestrului asigurător, astfel cum a fost înfiinţat în cursul urmăririi penale.

Această sentinţă a fost apelată de inculpata E.E., cale de atac admisă prin decizia penală nr. 326/A din 11 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, prin care a fost desfiinţată sentinţa pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

Tribunalul, analizând sentinţa apelată, a constatat că deşi instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea infracţiunii de delapidare, săvârşită de către inculpata E.E. în dauna părtilor vătămate SC GHPC SRL, SC AC SRL şi SC H 2000 SRL, nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la întreaga activitate infracţională şi toate actele materiale săvârşite de către aceasta, limitându-se doar să redea conţinutul expertizelor contabile efectuate în cauză, fără a argumenta pe care acestea le reţine şi pentru ce anume motive.

Pe de altă parte, Tribunalul a mai constatat că în considerentele sentinţei penale, judecătorul fondului a arătat că în drept, faptele inculpatei E.E., care în perioada 1994-2000, în calitate de administrator SC GHPC SRL, SC AC SRL şi SC H 2000 SRL, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a însuşit şi folosit în interes personal bunuri şi bani din patrimoniul  acestor societăţi, cauzându-le un prejudiciu total în valoare de 3.165.243.415.lei, însă în minută şi în dispozitivul hotărârii instanţa s-a pronunţat pe latură civilă numai cu privire la prejudiciul creat părţilor civile K.H., în calitate de asociat unic al SC AS SRL – radiată din Registrul Comerţului, SC GHPC SRL şi SC AC SRL, obligând-o pe inculpată la plata unor sume de bani actualizate, această actualizare fiind făcută exclusiv de către respectivele părţi civile şi pe care instanţa nu le-a verificat prin raportare la dispoziţiile O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti.

În consecinţă, Tribunalul a constatat că instanţa fondului, care de altfel nici nu a dispus citarea SC H 2000 SRL, nu s-a pronunţat în ceea ce priveşte actele materiale săvârşite de inculpată în raport cu această societate comercială şi dacă aceasta a suferit sau nu un prejudiciu.

De asemenea, Tribunalul a mai constatat că prima instanţă a apreciat, în mod eronat, că inculpata a recunoscut cuantumul prejudiciului întrucât nu a formulat obiecţiuni la ultimul raport de expertiză întocmit în cauză (în faza de urmărire penală) şi aceasta cu atât mai mult cu cât inculpata, pe parcursul întregului proces penal, a arătat că nu se consideră vinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată.

S-a mai apreciat că, fiind date decisive în stabilirea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de delapidare prev. de art. 2151 Cod penal, aspectele vizând existenţa prejudiciului obligau instanţa de judecată să procedeze la o analiză unitară, atât în ceea ce priveşte acţiunea penală, cât şi acţiunea civilă, împreună, doar astfel putându-se stabili dacă există o „însuşire, folosire şi traficare de bani, valori sau bunuri”. În cadrul soluţionării unitare a cauzei penale, stabilirea prejudiciului produs prin faptele comise de inculpată constituie un important criteriu reflectat şi în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, stabilirea încadrării juridice şi a vinovăţiei, dar şi în planul tragerii la răspundere penală, în procesul individualizării pedepsei, ţinând seama de gravitatea consecinţelor păgubitoare.

Astfel, s-a apreciat că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nulă, conform art. 197 alin. 1 Cod pr. pen., existând discordanţă între considerentele hotărârii şi dispozitiv, iar această situaţie afectează interesele inculpatei E.E.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, implică şi asigurarea unor garanţii de natură procedurală, printre acestea numărându-se şi egalitatea armelor şi egalitatea de tratament între inculpată şi părţile civile.

Astfel, pentru a da posibilitatea părţilor să beneficieze de un tratament juridic egal şi menţinând toate actele de procedură efectuate în cauză şi faţă de cele reţinute, Tribunalul, în baza art. 379 pct.2 lit. c Cod procedură penală, a admis apelul, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru ca aceasta să se pronunţe asupra tuturor actelor materiale săvârşite de către inculpată, urmând a fi avute în vedere şi criticile formulate de către inculpata E.E. cu ocazia declarării apelului.

Decizia dată în apel de Tribunalul Bucureşti a fost atacată cu recurs de către inculpata E.E. şi de părţile civile SC AC SRL, SC GHPC SRL şi K.H.

În dezvoltarea motivelor de recurs, depuse în scris la dosar conform dispoziţiilor art.38510 alin.1 şi 2 Cod pr. penală, recurentele părţi civile arată, în primul rând, că instanţa de apel nu a făcut referire în decizie la niciun caz de nulitate absolută prev. de art. 197 alin. 2 Cod pr. penală care să atragă trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, ci dimpotrivă reţine incidenţa disp. art. 197 alin. 1 Cod pr. pen. care însă nu atrage desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare, iar în al doilea rând, se precizează că instanţa de apel a comis un exces de putere, în sensul că şi-a arogat competenţe de organ legiuitor, legea procesual penală nereglementând cazul de casare prevăzut de art. 379 pct. 2 lit. c Cod pr. pen. În drept, au fost invocate cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. 1 pct. 9 şi pct. 19 Cod pr. penală.

Se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa de apel – Tribunalul Bucureşti, cu menţinerea sentinţei pronunţate de către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.

Inculpata E.E. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în apel şi în fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond – Judecătoria sectorului 1 Bucureşti – invocând, în drept, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 Cod pr. penală, arătând că ambele instanţe nu s-au pronunţat cu privire la probele administrate în cauză, de natură a garanta drepturile sale şi de a influenţa soluţia procesului în sensul achitării. Astfel, recurenta inculpată precizează că cele trei societăţi – părţi civile au fost creditate de aceasta pe parcursul desfăşurării activităţii, etapizat, iar retragerile sumelor de bani care i se impută cu titlu de prejudiciu nu reprezintă altceva decât restituirea acestor împrumuturi, şi nu o însuşire a unor bunuri, bani sau alte valori, în condiţiile în care toate expertizele efectuate în cauză au reţinut că a fost efectuată o activitate de creditare, dar nu au identificat titularul creditării.

Examinând cauza în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. 1 şi 2 Cod pr. penală, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu privire la recursul inculpatei E.E. – întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10 Cod pr. penală – se constată că recurenta inculpată nu justifică un interes în promovarea acestei căi de atac de vreme ce soluţia pe care o pretinde – trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond – este chiar rezolvarea dată de instanţa de apel prin decizia penală atacată.

Recursul părţilor civile SC AC SRL , SC GHPC SRL şi K.M.- în calitate de moştenitor al lui K.H. se întemeiază, în primul rând, pe dispoziţiile  art. 3859 pct. 9 Cod pr. pen., text de lege potrivit căruia hotărârea este supusă casării când „(…) nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege.” Se invocă faptul că motivarea contrazice dispozitivul în sensul că în considerente este indicată ca rezultantă a tuturor motivelor de desfiinţare nulitatea relativă prev. de art. 197 alin.1 Cod pr. pen., şi în mod contrar, prin dispozitiv se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, ca şi când ar fi incident un motiv de nulitate absolută prev. de art. 197 alin. 2 Cod pr. penală.

În realitate, instanţa de apel, apreciind corect că hotărârea de fond este lovită de nulitate îşi întemeiază soluţia de trimitere direct pe dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, invocând şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la respectarea dreptului la un proces echitabil.

Faptul că tribunalul nu s-ar fi pronunţat pe niciunul dintre cele 7 motive de apel ale inculpatei nu este o critică pe care să o poată valorifica în recursul lor părţile civile.

Nu este o greşeală luarea în considerare din oficiu a nulităţii, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. 4 teza a II-a Cod pr. penală: „instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.”

În speţă, se constată că în mod corect tribunalul a reţinut că instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la întreaga activitate pretins infracţională, că există contradicţie între considerentele sentinţei, minuta şi dispozitivul acesteia în legătură cu prejudiciul produs societăţilor comerciale şi că în mod eronat s-a apreciat că inculpata a recunoscut prejudicierea şi întinderea pagubei cauzate. Toate aceste motive pun la îndoială legalitatea şi temeinicia hotărârii de condamnare.

Curtea apreciază că din motive ce ţin de echitatea procedurii, având în vedere şi modificările aduse prin dispoziţiile Legii nr. 202/2010 se impune ca instanţa fondului să analizeze atât situaţia de fapt, cât şi chestiunile de drept şi să aprecieze în ansamblu problema vinovăţiei inculpatei, ţinând cont de probele administrate şi apărările formulate.

Cu ocazia rejudecării în fond se impune lămurită şi situaţia pretinsei prejudicieri a SC H 2000 SRL, inclusiv eventuala calitate procesuală a acesteia.

Referitor la cel de-al doilea motiv de casare – întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 19 Cod pr. penală – pretinsul exces de putere comis de către tribunal nu se susţine, indicarea ca temei a soluţiei de desfiinţare cu trimitere a art. 379 pct. 2 lit. c) Cod pr. penală fiind rezultatul unei erori materiale evidente.

Faţă de cele ce preced, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct.1 lit. b Cod pr. penală recursurile vor fi respinse ca nefondate.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 2 Cod pr. penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpata E.E. şi de părţile civile SC AC SRL, SC GHPC SRL şi K.M. – în calitate de moştenitor al lui K.H.

Obligă recurenţii la plata sumei de câte 50 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 mai 2011.

PREŞEDINTE                      JUDECĂTOR                 JUDECĂTOR

L.S.                                      D.G.                                D.L.

GREFIER

S.N.



PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.