Jurnalul unui avocat specializat in dreptul muncii (IV). Cartile de dreptul muncii din perioada interbelica – copiii nimanui, copii abandonati
6 ianuarie 2012 | JURIDICE.ro, Costel GÎLCĂ
De mult visam. De fapt ca oricare dintre noi, visez mereu. Visurile mele, pe parte profesională, sunt legate de specializarea mea. Nu visez bani, nu visez maşini puternice. Visez idei. Idei de drept social (dreptul muncii şi dreptul securității sociale).
Anoste, vechi, prăfuite, în faţa mea se află o comoară de idei: 150 de cărţi de drept social. Nimeni nu vorbește de ele. Copii uitaţi. Copii necunoscuți. Copii fără părinţi. Acestea sunt cărțile de drept social din perioada interbelică.
Vreau să le cunosc. Nu ştiu nimic despre ele. Nimeni nu mi-a vorbit despre cărţile din perioada interbelică. Probabil că sunt anoste şi plictisitoare. Nu este beletristică, nu sunt cărţi de popularizare, sunt texte legale. Cine citește un text legal din anii 1920 sau 1930, cu atât mai puţin din anii 1900? Nu ajută practic. Clientul meu nu este interesat de istoria dreptului muncii, ci este interesat de soluţionarea problemei cu costuri minime. Ce să le spun, că a existat un autor important? Că acest autor a avut o viață frumoasă sau urâtă, că a fost marginalizat de sistemul din anii 1950 şi că este uitat acum de autorii moderni? Credeţi că îl interesează?
De ce aş citi o carte urâtă, prăfuită, cu coperți rupte şi foi îngălbenite? Ne plac cărțile tinere, dinamice, cărţile care ne prezintă soluţii la problemele noastre. Eventual cărţi care să ne furnizeze soluţia exactă la problema pe care o avem, fără să mai analizăm. Nu avem timp de studiu, clienţii ne presează cu probleme a căror rezolvare ar fi trebuit să fie ieri. Funcţionăm ca nişte pompieri. Rar când avem momente libere şi putem să construim, însă în acele momente trebuie să ne mai şi odihnim. Familia îşi revendică şi ea dreptul la prezenţa noastră fizică, nu doar la cele câteva telefoane pentru a ne asigura că totul este bine acasă. Copiii îi vedem în week-end sau noaptea târziu, când sunt deja în lumea viselor şi a poveştilor cu Zâne.
Timpul ne presează; nu avem timp să vizităm prieteni necunoscuţi. Când şi mai ales de ce să citeşti cărţile din perioada interbelică? Nu te ajută la nimic, decât să înţelegi mai bine dreptul.
Şi totuşi m-am decis. Vreau să citesc, sau mai bine spus vreau să cunosc. Vreau să cunosc totul în domeniul meu. Citisem în anul anterior mai bine de 10 cărţi de popularizare a ideilor şi teoriilor din fizică şi biologie, iar în vara anului 2009 citisem toată opera lui Shakespeare. Absolvent de seminar teologic, sunt obişnuit cu cărţile vechi, cu autori vechi. Ştiu ce înseamnă puterea unui gânditor vechi. Totul este însă să îl cunoşti, să îi cunoşti opera. Dar pentru aceasta trebuie să ai un prieten care să îţi vorbească de el, să te familiarizeze cu gândirea lui, cu viaţa, opera şi ideile lui.
De ce nu aş citi şi cărţile autorilor de drept social anteriori anului 1949? Poate că îmi vor fi tot atât de folositoare în ceea ce fac, cât îmi sunt şi cărţile despre formarea universului sau despre infinit sau despre „meme-ul” cultural transmisibil. În faţa mea, 65 de cărţi din perioada interbelică, 14 000 de pagini aşteaptă să fie citite.
De aceea mă decid să citesc tot, să îmi fac cât mai mulţi „prieteni” în perioada anterioară anilor 1949. Nu mă mulţumeşte un singur prieten, vreau să îi cunosc pe toţi. Vreau să îl cunosc pe George (Plastara), pe Marco (I. Barasch) şi pe Eugen (Cristoforeanu). Nu auzisem încă de ei, doar de Marco auzisem. Marco I. Barasch, cel mai mare scriitor de dreptul muncii din perioada interbelică. Omul cu cea mai longevivă activitate interbelică, acoperind perioada 1923–1946. Omul care, ca un cântec de lebădă, a scris ultima mare carte de dreptul muncii din România în 1946, înainte de schimbarea regimului politic în 1947.
Întâmplător sau nu, primul meu „prieten” este un francez. Jean Adne, care a scris Droit Romain, Le louage de services, Droit français, Le salaire et le collectivisme, Paris 1892. Nu credeam să fiu atât de norocos să încep exact cu dreptul muncii în perioada romană. Îl sorb. Îl citesc pe nerăsuflate. Descopăr o lume necunoscută mie până atunci. Zeci de idei, dar mai ales multe, foarte multe răspunsuri la întrebări pe care le aveam. Mă bucur că am fost norocos. De fapt oricine ar fi fost norocos dacă ar fi avut timp să citească. Îmi dau seama că actualele tratate aflate pe piaţă au multe minusuri, deşi sunt foarte utile ca instrument de lucru. Am revelaţia unei noi teorii în dreptul muncii, urmează să o verific din alte surse.
Trec mai departe, la următoarea carte, următorul autor, următorul destin: George Plastara. Numele nu îmi spune nimic. Dimpotrivă, mi se pare sec şi titlul cărţii, Încercări asupra regulamentărei muncei în România, Bucureşti, 1908. Avansez şi constat că este un adevărat tratat de dreptul muncii. Unul fantastic. E ca şi cum aş descoperi începutul universului. Legile universului. O carte amplă, bine sistematizată. Şi asta la 1908!
Continui să citesc şi constat că au existat trei anteproiecte de Codul muncii. Primul la 1910, al doilea la 1921, foarte vast, cu aproximativ 700 articole, care cuprindea toate instituţiile din dreptul muncii, şi al treilea la 1923, conţinând doar contractul de ucenicie, contractul individual de muncă şi contractul colectiv de muncă. Din nefericire acest al doilea proiect va deveni Legea contractelor de muncă din 1929. Spun din nefericire, deoarece aceasta a influenţat şi Legea din 1929 şi Codul muncii din 1950 şi Codul muncii din 1972 şi Codul muncii din 2003, prin structura lui. Mă întreb cum ar fi arătat arhitectura legislaţiei muncii în România dacă anteproiectul din 1921, care avea peste 700 de articole, ar fi fost adoptat. Nici un legiuitor nu a avut curajul sau forţa să codifice toată legislaţia din domeniul dreptului muncii într-un singur act normativ. Forţa modelului a fost prea puternic.
Descopăr şi o mare nedreptate. Deşi se apreciază că primul Cod al muncii ar fi reprezentat de Legea contractelor de muncă din 1929, în realitate primul cod al muncii este Legea meseriilor de la 1912. Aşadar, Codul muncii împlinește 100 de ani de existenţă. Centenarul trebuie marcat, trebuie sărbătorit. Este un mare eveniment pentru dreptul muncii. 100 de ani de la adoptarea primului Cod al muncii român. Centenar!
Avansez încet, dar sigur, spre perioada anilor 1930. Aflu despre greve, despre faptul că grevele sunt mai numeroase în perioadă de prosperitate, decât în perioadă de criză, ce coincidență interesantă cu perioada actuală. Aflu de asemenea că bolile lucrătorului român sunt: alcoolism, tuberculoză, sifilis; aşa rezultă din documentele Inspecţiei muncii din 1933.
Numărul autorilor de dreptul muncii creşte în perioada anilor 1930-1946. Mai mulţi autori, mai multe subiecte, nu neapărat şi un nivel superior al ideilor, însă per ansamblu stăm bine. Mulți autori români.
Îl regăsesc pe marele Marco I. Barasch de-a lungul celor 23 de ani de activitate în domeniul publicistic. Scrie bine, scrie cu nerv şi cu multe idei. Rămâne cel mai mare autor român în perioada anterioară schimbării politice. Fac cunoştinţă şi cu Eugen Cristoforeanu. Nu ştiu de ce, dar numele nu îmi place. Sunt convins că mă voi plictisi. Greşesc. O carte extraordinară. De departe cel mai bun tratat din perioada anterioară comunismului. Interesante sunt însă şi opiniile sale, conform cărora o femeie nu poate să muncească pentru că ar reprezenta o jignire adusă bărbatului, statutului acestuia în societate. Parfum de epocă. Mă gândesc la faptul că, fiind licențiat la Roma, regimul matrimonial italian din acea epocă îşi spune cuvântul. În fine, este cel mai bunt tratat şi asta contează. Multe idei personale de mare valoare. Nu ştiu despre el decât că a fost avocat şi licenţiat la Roma. Mi-ar plăcea să aflu mai multe.
Ajung în perioada anilor 1940-1950. Aici am o revelaţie: există o noapte neagră în doctrina de dreptul muncii. Timp de 13 ani, nici un autor român nu publică nici o carte importantă!
Ultima carte a perioadei anterioare comunismului este cea a lui Marco I. Barasch, din 1946. Următoarea carte o găsesc în 1959: L. Miller, Codul muncii adnotat.
În această perioadă se publică numai autori ruşi, precum A.P. Leapin, Organizarea socialistă a muncii în URSS, 1949; N.G. Alexandrov, Drept muncitoresc sovietic, 1950; A. E. Paşerstnik, Contractul colectiv, 1953; A. E. Paşerstnik, Dreptul la muncă, 1954; Karl Marx, Munca salariată şi capitalul, 1956.
Autori sovietici traduşi. Multă politică şi propagandă, puţine idei interesante. Mult venin inutil. Mă gândesc cât de urâtă trebuie să fi fost „noaptea neagră a dreptului muncii”. Tot ce este important se traduce din dreptul muncii sovietic. Îmi dau seama că aceşti 13 ani de noapte neagră a dreptului muncii au avut o influenţă covârşitoare asupra doctrinei de dreptul muncii român ulterior, inclusiv actual. „Noaptea dreptului muncii” a creat greşeli şi erori care s-au transmis din generaţie în generaţie.
Am reuşit să îmi vizitez numai „prietenii” din perioada interbelică. Am citit 65 de cărţi, aproximativ 14. 000 de pagini. Sunt nerăbdător să-mi vizitez şi „prietenii” din perioada comunistă. Nu îmi este frică de ei, nu am prejudecăţi, nu mă interesează politica, ci doar ideile.
De fapt am tras puţin cu ochiul şi în acea perioadă. Am citit două tratate de Psihologia muncii şi volumele dedicate mişcării muncitoreşti din România, practic o culegere a celor mai importante documente din România începând cu anul 1775. Fabulos! Să citesc primele documente, statute ale breslelor, primele organizări incipiente. Sunt norocos din nou. Pot să văd embrionul dreptului muncii. Nu este în Codul civil, ci în statutele breslelor. O altă nouă teorie în dreptul muncii. Mă bucur că reuşesc să fac această muncă de arheologie juridică, să aduc noi teorii în drept. Sunt bucuros. Şi e normal, e firesc.
Vizita „prietenilor” mei m-a ajutat să descopăr noi teorii în dreptul muncii, pe care le voi prezenta în următoarele pagini de jurnal.
(Va urma. În numărul următor: Jurnalul unui avocat specializat în dreptul muncii (IV). Noi teorii în dreptul muncii.)
Vă las să vă delectaţi cu dezbaterile în parlament a legilor specifice raporturilor de muncă:
***
„D. Dr. N. Lupu: I-aţi văzut pe grevişti pe stradă astăzi?
D. Gr. L. Trancu Iaşi, ministrul muncii şi al ocrotirilor sociale: Eu nu mă impresionez de stradă. Noi legiferăm aici în interesul ţării, al întregei ţări. În faţa actelor dela sindicat, ce am aici, şi în faţa celor 40.000 de oameni, pe cari i-ai văzut astăzi numai prin ochelarii d-tale, este o mare deosebire. Probabil că d-ta ai împrumutat aceşti ochelari dela d. Cristescu. Altfel nu-mi explic aceste exagerări.
D. Dr. N. Lupu: I-am luat dela dumneata.
D. Gr. L. Trancu-Iaşi, ministrul muncii şi ocrotirilor sociale: Dacă îi luai dela mine, vedeai cel mult o mie de femei şi copii, cari nu ştiau ce vor. Unele credeau că manifestă contra răsboiului. Am aci tabloul tuturor conflictelor în cari s’a cerut intervenţia noastră. Ora este prea târzie ca să le citesc.
D. Dr. N. Lupu: Ar fi partea cea mai interesantă din discursul dumitale”.
***
„D. Gr. L. Trancu-Iaşi, ministrul muncii şi ocrotirilor sociale: Prin această lege voiu da muncitorilor putinţa unui trai mai bun, fără să recurgă la greve, cari sunt o nenorocire.
D. Dr. N. Lupu: Vai de capul lor!
D. Dr. Avram Imbroane, vice-preşedinte: D-lor, sunt oameni cari nu pot să existe fără întreruperi, ce vreţi să facem? (Ilaritate).
D. N. Iorga: Mult te-ai trudit până a ieşit această axiomă?”
***
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Aşteptam această întrerupere, căci voiam să-l atribui unei pripeli, dar dacă a fost un act cugetat, atunci cu atât mai mult veţi vedea că în politica muncitorească ceeace propuneaţi d-voastre este cu totul insuficient. (Aplause). Iată, d-lor, la punctul 7, înşirată toată politica muncitorească a federaţiei: vorbeşte de legiferarea dreptului de asociaţiune; vorbeşte de salariul minim; vorbeşte de introducerea zilei de 8 ore; adoptarea salariului egal; mărginirea muncei femeilor (Întreruperi). Eu vă cunosc stilul, d-le Madgearu, şi orice ai zice d-ta, d. dr. Lupu este un adevărat program în chestiuni muncitoreşti. Eu sunt om drept şi recunosc înfiinţarea de măsuri de plasare.
D. Virgil Madgearu: Toate măsuri cari să asigure buna stare a muncitorilor şi liniştea în ţară.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Vă rog să fiţi liniştit, aţi auzit, d-lor deputaţi. Toate măsurile cari să asigure buna stare a muncitorilor… (Întreruperi). D-le dr. Lupu, fii liniştit, că voiu răspunde la toate obiecţiunile. Şi astăzi d. Madgearu când a vorbit, pentru că politica d-lui Madgearu în materie muncitorească este politica federaţiei…
D. Virgil Madgearu: Nu este exact.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: De ce vrei să te desbraci de un merit care îl ai? Eu nu m’aş desbrăca. Ori poate unde ştii că ai păcătuit?
D. Al. Vaida Voevod: Acesta era programul blocului, nu al federaţiei, şi conţinea toate principiile.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Nu este adevărat, nu conţinea toate principiile, lipsesc cele mai esenţiale. În combaterea legii a început d. Madgearu să spună că cea mai importantă reformă care reprezintă veriga, fără de care nu se poate concepe celelalte, este acordarea consiliului muncitoresc.
D. Virgil Madgearu: Este inexact.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Am stenograma dumitale aci, prin care susţii că toate aceste reforme trebuie să meargă mână în mână cu acordarea consiliilor muncitoreşti, şi de dimineaţă, ca să am declaraţia d-tale anticipată, te-am întrebat: de când cunoşti politica consiliilor muncitoreşti? Mi-ai spus că de 12 ani. Când cunoşti de 12 ani politica consiliilor muncitoreşti şi când acum 6 luni ai făcut acest program, te întreb de ce nu figurează în programul d-tale ideea aceasta?
D. Virgil Madgearu: Ideea nu a fost acceptată de partidele din bloc.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Adevărul este altul, – căci e prea importantă reforma să nu fie acceptată. E ceva confuz în politica d-voastră muncitorească şi vă voiu dovedi că toată combaterea pe care aţi făcut-o acestei legi porneşte din motive electorale, am să vă dovedesc pe loc. (Aplause).
D. Virgil Madgearu: N’am fost nici odată şef de coloare.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: D-le Madgearu, decât să intri în Parlament miluit prin uşa din dos, cum ai intrat dumneata când d. Stroescu a fost forţat să demisioneze, mai bine să fii şef de coloare. (Aplause).
D. Dr. N. Lupu: Protestez în numele onoarei. (Sgomot, protestări).
Voci: Jos, jos ! (Huiduieli). (Un deputat din minoritate flueră).
P. Duiliu Zamfirescu, preşedinte: Cine a fluerat?
D. N. Iorga: D-le preşedinte, cine a huiduit?
D. Dr. N. Lupu: Protestez în numele lui Vasile Stroescu, absent aici, împotriva afirmaţiunii d-lui Ioaniţescu, care a spus că Vasile Stroescu a fost forţat de a-şi da demisiunea. Ştiu în ce condiţiuni şi-a dat demisiunea, nici el nu era în condiţiuni de a fi forţat şi nici la noi nimeni nu şi-ar fi permis să-l forţeze.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Ştiu amănunte în această chestiune şi, dacă voiţi, voiu reveni la această chestiune în chestiune personală.
O voce: Nu faceţi decât personalităţi!
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Dar să mergem mai departe. Aţi pornit din o concepţiune alta decât a legii; am dreptul să răspund la aceasta. Dar federaţiunea nu s’a mărginit numai la o declaraţiune de principiu, ci a combătut legea. Acum e timpul să ne întrebăm ce aţi făcut în timpul celor 4 luni cât aţi fost la guvern? D-lor deputaţi, onorata federaţie a avut patru luni de vieaţă parlamentară. Ce credeţi că a făcut? Nu era bine să vină cu o lege muncitorească?
D. Virgil Madgearu: Am venit cu proiectul privitor la asociaţiunea profesională.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Când aţi venit cu acest proiect? În momentul când aţi căpătat convingerea că federaţiunea va pleca dela guvern, aţi venit cu două proiecte de legi: reforma agrară şi asociaţiunea profesională, ştiind bine că nu mai puteaţi să le votaţi. (Aplause).
Şi, d-lor deputaţi, fiindcă dumnealor nu aveau gata un asemenea proiect, – vă rog să reţineţi acest lucru, – ştiţi ce au făcut? Le-a trebuit unul, şi l-au găsit, l-au împrumutat.
D. Virgil Madgearu: A fost discutat cu o lună de zile înainte.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Dacă vreţi, d-le Madgearu, putem să stăm de vorbă în această chestiune, dar nu mai întrerupeţi. Rog ascultaţi.
D. Al. Oteteleşeanu: Întrebaţi-l dacă în această lege a avut vreo telegramă dela Londra.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Ştiţi cine a făcut legea asociaţiunilor? D-le Madgearu, în extremis, în momentul când aţi căpătat convingerea că veţi pleca dela guvern, şi data depunerii face dovada, atunci aţi umblat după acest proiect. V-aţi dus la cercul „Reforma socială”, unde este d. Gusti dela ministerul muncii, şi i-aţi cerut împrumut proiectul de lege al asociaţiunilor profesionale şi l-aţi depus în Cameră. (Aplause, bravo, ilaritate).D. Virgil Madgearu: Protestez, e o ruşine!
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Cuvintele d-tale, ca şi procedeele d-tale, sunt destul de cunoscute ca să mă atingă. Credeţi că s’au astâmpărat? În politica dumnealor, căreia înţelegeau să-i dea un colorit de dragoste pentru muncitori. Credeţi că s’au astâmpărat aicea? Să nu ni se răspundă că n-aveam cunoştinţă că există o problemă muncitorească, pentru că guvernul blocului a fost sesizat de chestia muncitorească. Nu, d-lor, actele d-lui dr. Lupu, ca ministru de interne, dovedesc că problema muncitorească era mai acută atunci decât acum. (D. Codreanu întrerupe).
D. Duiliu Zamfirescu, preşedinte: D-le Codreanu, vă chem la ordine, d-voastră continuu întrerupeţi.
D. Dr. N. Lupu: Rog să chemaţi la ordine majoritatea, ea întrerupe. (Protestări, sgomot, întreruperi).
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Şi, d-lor deputaţi, după ce a căzut în opoziţie… (D. dr. Lupu întrerupe). D-le dr. Lupu, mă refeream la actele pe cari dumneata le-ai făcut în politica muncitorească când erai la ministerul de interne şi de sigur ai făcut tot ceeace ai putut să faci în lipsa unei legi. Sunt drept şi recunosc, dar aceasta nu exclude forma condamnabilă în care s’a făcut, urmăreaţi mai mult propaganda electorală pentru vremea când vei fi în opoziţie, şi aceasta, d-lor, în limbajul modern se numeşte demagogie. (Aplause pe băncile majorităţii).
Aceeaş atitudine aţi avut-o acum şi nu voiu să mai vorbesc de interpelările pe cari le-aţi făcut mai mult pentru afară decât pentru aici. Nu mai vorbesc de discuţia dela Mesaj, atunci când obişnuit se vorbeşte în chestii generale, aţi aruncat chestia unei singure greve – acelor dela poştă -, aceasta denotă o atitudine interesată pentru a place clasei muncitoreşti, nu pentru că partidul d-voastră are o politică muncitorească. Dar mergem mai departe cu propaganda d-voastră în această chestie. Noi am depus legea de faţă acum două luni.
D. Aurel Dobrescu: Eşti vice-preşedinte şi ar trebui să vorbeşti fără a face continuu personalităţi.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Adevărul vă supără totdeauna, d-le Dobrescu, dar eu îl spun. În momentul când am depus legea noi, da, acum două luni, n’aţi făcut nimic care să arate intenţia d-voastră de a face vreun contra-proiect. Am depus în urmă raportul meu şi într’adevăr fac o critică proiectului, în ce priveşte lipsa, nu a prezentei legi, cum au arătat mulţi oratori, ci a unei legi cu totul separate asupra drepturilor de asociaţie profesională. Tocmai atunci d. Madgearu şi-a adus aminte că avea un proiect depus în sesiunea trecută pe care îl împrumutase. Atunci l-a împrumutat din nou şi l-a depus în faţa d-voastre acum 2 săptămâni, cu un moment înainte de a se lua în discuţie legea noastră, tocmai pentru că eu semnalam lipsa asociaţiunilor profesionale. Înţelegeţi d-voastre că atitudinea aceasta nu cadrează cu o atitudine hotărîtă în politica muncitorească.
Dar să mergem mai departe.
Am spus, d-lor, că d. Madgearu este cu o ureche în Parlament, unde vrea să facă ştiinţă, şi cu altă ureche în afară de Parlament, unde vrea să se facă plăcut masselor muncitoreşti. Cu alte cuvinte, tinde să facă şi pe omul de ştiinţă, şi pe agitatorul.
D. Virgil Madgearu: Am spus că nu fac politică de şef de coloare.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Te încerci, dar nu te pricepi; îţi mai repet că eu, decât să cerşesc un mandat, cum l’ai cerşit d-ta, violentând pe marele patriot Stroescu, eu mai bine să-l cuceresc.
D. Dr. N. Lupu: Când eşti vice-preşedinte al Camerei şi raportor al legii, nu se poate să vorbeşti cum faci.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Ei, d-lor! ne atacaţi d-voastre de trei luni aproape de când suntem aci şi această majoritate, dintr-un spirit de disciplină care a mers până la sacrificiul demnităţii ei, a tăcut şi nu v-a atacat niciodată. V-a venit însă şi rândul d-voastre. (Aplause, strigăte de bravo).
O voce: Ar fi bine să fii obiectiv când eşti raportorul legii şi vice-preşedintele Camerei.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Sunt prea obiectiv faţă de procedeele d-voastre, de adevărata demagogie. Am aicea, d-lor, stenograma d-lui Madgearu. Vorbeşte de sabotaj. Iată stenograma.
O voce: E dela Londra.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: D-lor, d. Madgearu declară în această stenogramă că nu înţelege – şi îi face imputări d-lui ministru al muncii -, că nu trebuie să considere sabotajul decât numai distrugerile şi demontările din fabrică.
D. Virgil Madgearu: Exact.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Exact?! Ei atunci am să-ţi servesc ceeace ai spus acum un an. (Ilaritate).
Să ne lămurim, ai declarat că eşti şi în contra rezistenţei pasive, şi contra definiţiunii dată de mine – că sabotajul este orice scădere conştientă de lucru.
Şi iată, d-lor deputaţi, cum eu sunt de acord în această privinţă cu d. Madgearu de acum un an, dar nu sunt de acord cu d. Madgearu cel de acum.
D. Virgil Madgearu: Te rog, ceteşte tot ce spun eu.
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: D-lor deputaţi, acum un an, într’un mod intempestiv, d. Madgearu a intrat într’o discuţiune a grevelor, d. Pompiliu Ioaniţescu făcuse o interpelare, la care a luat parte şi d. Cuza şi la care a răspuns d. Dr. Lupu. Cu această ocazie, d. Madgearu vorbeşte şi de sabotaj şi iată cum înţelege d-sa noţiunea sabotajului: „Dacă se va constata în viitor că ceeace se întâmplă azi şi ceeia ce în termin comun se cheamă sabotarea muncii, ceeace noi vom numi o diminuare conştientă a cantităţii de muncă”.
Prin urmare, acum un an sabotajul era diminuarea conştientă a cantităţii de muncă, nu numai distrugerile şi demontările, cum se susţine acum. (Aplause pe băncile majorităţii, sgomot, întreruperi pe băncile federaţiei).
Dar, d-lor deputaţi, am să vă mai dau un exemplu în această privinţă. Este vorba doar de atitudinea pe care a luat-o d. Madgearu în chestiunea grevei funcţionarilor (Sgomot, întreruperi) şi care nu urmăreşte decât propaganda pe care vrea s’o facă printre funcţionari. Este admisibil să nu iei nici o atitudine în chestiunea dacă funcţionarilor le este permis a se pune în grevă, pentru care eu voiu arăta imediat, când va veni art. 16, că aproape toate ţările l’au interzis formal, iar unele, foarte puţine, au făcut ce facem noi: subordonează la conciliaţiune şi arbitraj, cu un drept de preaviz.
Voci: Australia!
D. D. R. Ioaniţescu, raportor: Da, Australia!”
Extras – D.R. Ioaniţescu Reglementarea conflictelor de muncă. Împăciuirea şi arbitrajul. Garantarea libertăţii muncii. Sabotajul. Dreptul de grevă al funcţionarilor statului, Imprimeria Statului, Bucureşti 1920″
Costel GÎLCĂ
avocat, GÎLCĂ ŞI VASILIU
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
