Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Health & Pharma
CărţiProfesionişti
 
8 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Regimul asigurarilor sociale de sanatate datorate de avocati
09.01.2012 | JURIDICE.ro, Ion TURCULEANU, Lucian SĂULEANU

Regimul contribuţiei asigurărilor sociale de sănătate începând cu 1 iulie 2012

Noua modificare adusă Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin O.U.G. nr. 125/2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 938 din 30 decembrie 2011 readuce în discuţie situaţia plăţii contribuţiilor sociale de sănătate de către avocaţi.

Prin această modificare au fost reglementate în mod distinct aceste contribuţii într-un capitol separat intitulat „Contribuţiile sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri din activităţi independente, activităţi agricole si asocieri fără personalitate juridică” (art. 29621-29626).

Printre modificările importante aduse de O.U.G. nr. 125/2011 şi care intră în vigoare la 1 iulie 2012 menţionăm:
– A.N.A.F. devine competentă în administrarea contribuţiilor sociale obligatorii (art. V alin. 1 din O.U.G. nr. 125/2011)
– în enumerarea contribuţiilor sociale reglementate de Codul fiscal au fost introduse şi contribuţiile sociale de sănătate (art. 2 alin. 2 lit. b)
– toate persoanele datorează contribuţii sociale de sănătate, inclusiv cele care nu realizează venituri (art. 29627 alin. 2)
– contribuabilii sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de contribuţii sociale
– în cazul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, plăţile anticipate prevăzute se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, pe baza declaraţiei de venit estimat/declaraţiei privind venitul realizat sau pe baza normelor de venit
– în decizia de impunere, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale pentru contribuabilii se evidenţiază lunar, iar plata acestei contribuţii se efectuează trimestrial
– baza lunara de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este diferenţa dintre totalul veniturilor încasate şi cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuţii sociale

Premise

În acest material nu ne-am propus a analiza regimul noilor modificări, ci a lămuri dacă până la această modificare avocaţii sub imperiul Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii care nu au încheiat contracte cu casele de asigurări au obligaţia plăţii contribuţiei sociale de sănătate.

Un astfel de demers se justifică atât prin prisma modificărilor aduse de O.U.G. 125/2011, respectiv că prin ea se stabileşte clar că această contribuţie se datorează chiar şi de persoanele care nu realizează venituri, dar şi urmare a faptului că la sfârşitul anului 2011 casele de asigurări au emis decizii de impunere privind plata acestor contribuţii pentru un număr mare de avocaţi.

Mai mult, interesul în lămurirea este dat şi de realitate: Legea nr. 95/2006 este ambiguă, foarte mulţi avocaţi nu au încheiat contracte pentru plata contribuţiilor sociale de sănătate, casele judeţene de asigurări de sănătate nu au întreprins demersuri în ultimii ani în sensul notificării avocaţilor.

Argumentul principal

Pentru a uşura analiza argumentelor ce le vom dezvolta în continuare dintr-un început susţinem că avocaţii care nu au încheiat contracte de asigurări cu casele de asigurări nu datorează aceste contribuţii, iar deciziile de impunere emise pe baza veniturilor comunicate de ANAF sunt nelegale.

Astfel, în primul rând art. 211 alin. 1 din Legea nr. stabileşte condiţiile pentru ca o persoană, cetăţean român cu domiciliul în România, să devină asigurat trebuie să facă „dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi”, iar în continuare se menţionează că „persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator„.

Aşadar, textul Legii nr. 95/2006 este foarte clar, stabilind că dobândirea calităţii de asigurat pentru un cetăţean român cu domiciliul în România este plata care urmează a se face în baza unui contract de asigurare. La baza raportului juridic de asigurare se află contractul. Calitatea de asigurat nu rezultă ope legis aşa cum în mod greşit se susţine de către unii autori.

Acestei concluzii nu i se poate opune decât art. 208 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 care prevede că „asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar„. Acest text de lege este ambiguu în contextul condiţiilor stabilite de art. 211, odată ce acesta din urmă reglementează expres condiţiile de dobândire a calităţii de asigurat.

Legiuitorul a înţeles să lege naşterea acestui raport juridic de încheierea unui contract de asigurare, căci altfel art. 211 nu ar avea nici un rost. Existenţa obligaţiei de plată a acestei contribuţiiope legis nu ar putea fi reţinută decât în lipsa reglementării necesităţii încheierii unui contract de asigurare. Aşadar, dacă Legea nr. 95/2006 ar fi conţinut doar art. 208, fără a fi avut în conţinutul său şi art. 211 se putea susţine caracterul ope legis. Evident că pentru cei ce au încheiat contract de asigurare plata este obligatorie şi în acest sens trebuie interpretat art. 208 alin. 3.

De asemenea, această concluzie este susţinută şi de alte dispoziţii din Legea nr. 95/2006 care nu fac referire la „obligaţia de plată a contribuţiei”, ci la obligaţia de a se asigura în condiţiile art. 211; în acest sens, spre exemplu art. 213 alin 4 prevede că persoanele ce nu sunt prevăzute la art. 213 alin. 1 şi 3 (adică persoanele asigurate fără plată) „au obligaţia să se asigure în condiţiile art. 211„, adică să încheie contract.

O dovadă în sensul inexistenţei obligaţiei de plată a avocaţilor a acestei contribuţii o reprezintă chiar modificarea adusă Codului fiscal prin O.U.G. nr. 125/2011 în care se precizează expres că toate persoanele datorează această contribuţie, chiar şi cele care nu realizează venituri, iar plăţile se stabilesc prin decizie de impunere, pe baza declaraţiei de venit estimat/declaraţiei privind venitul realizat sau pe baza normelor de venit. Aşadar, acum legiuitorul a înţeles să stabilească ope legis această obligaţie de plată a contribuţiei sociale de sănătate şi a eliminat existenţa contractului de asigurare şi a stabilit şi modalitatea de stabilire prin decizie prin decizie de impunere pe baza declaraţiei de venit estimat/declaraţiei privind venitul realizat sau pe baza normelor de venit.

Dispoziţiile Legii nr. 95/2006 sunt contradictorii şi că starea actuală deficitară privind impunerea şi colectarea asigurărilor sociale de sănătate sunt o realitate, fiind recunoscute chiar de legiuitor prin expunerea de motive la OUG nr. 125/2011 în care principial se identifică „necesitatea perfecţionării continue a legislaţiei fiscale, de conjunctura economică actuală, de principalele caracteristici ale politicii bugetare a României în perioada următoare, care vor fi subordonate obiectivelor de susţinere a creşterii economice”, iar, în special privind subiectul acestui articol, se identifică „contextul în care este necesară continuarea simplificării şi unificării legislaţiei şi a administrării contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice”.

Alte argumente ce susţin lipsa obligaţiei de plată a contribuţiei sociale de sănătate:

• Art. 4 alin. 3 din H.G. nr. 972/2006 privind aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum şi art. 222 din Legea nr. 95/2006 reglementează dreptul asiguratului de a fi informat cel puţin o dată pe an prin casele de asigurări asupra serviciilor de care beneficiază, nivelul de contribuţie personală şi modalităţile de plată, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.

Aşadar, aceste drepturi sunt stabilite doar pentru cei ce au calitate de asiguraţi, iar aceştia nu sunt potrivit art. 211 decât cei ce au încheiat un contract de asigurare. De altfel, chiar şi în art. 4 alin. 4 din H.G. 972/2006 se prevede obligativitatea încheierii contractului de asigurare cu casele de asigurări direct sau prin angajator. Legiuitorul a stabilit anumite drepturi pentru persoanele asigurate, astfel că a admite că există şi persoane neasigurare (adică fără respectarea art. 211) care ar datorate aceste contribuţii înseamnă a recunoaşte implicit şi că aceste persoane nu au dreptul la informare. Cum legiuitorul a stabilit expres ce drepturi au persoanele asigurare, adică cele ce au încheiat un contract, implicit a stabilit că celelalte persoane nu sunt asiguraţi şi nu au acest drept.

• Dacă Legea nr. 95/2006 ar fi stabilit un sistem obligatoriu de plată al acestor contribuţii nu ar fi trebuit să condiţioneze plata acestora de prestarea serviciilor medicale.

Dacă ar fi fost obligatorii implicit mecanismul de funcţionare ar fi trebuit să fie independent de faptul plăţii, adică persoana care nu a încheiat contract de asigurare să fi putut beneficia de serviciile medicale chiar dacă nu au contract (odată ce ar fi fost ope legis), iar aceasta să fie un simplu debitor ce urma să achite de bunăvoie sau să fie executat silit. Or, dimpotrivă art. 211 alin. 11 stabileşte categoric că „asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plăţii contribuţiei la fond„. Din altă perspectivă această modalitate de reglementare este corectă, suprapunându-se noţiunii de contribuţie, căci numai impozitul este o plată bănească obligatorie, generală şi fără obligaţia statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat (art. 7 pct. 10 din Codul fiscal).

• Art. 220 din Legea nr. 95/2006 reglementează tipul de servicii de care beneficiază persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat. Deci, legiuitorul prin această dispoziţie recunoaşte că există categorii de persoane care nu fac dovada calităţii de asigurat şi care totuşi beneficiază de anumite servicii.

S-ar putea susţine că în această categorie ar intră persoanele ce nu realizează venituri, însă acest argument nu este susţinut de modul de redactarea a acestui text şi nici de condiţiile din art. 211 ce stabileşte modul de dobândire a calităţii de asigurat. Art. 220 priveşte generic persoanele ce nu fac dovada calităţii de asigurat. Dacă s-ar fi vizat strict categoria persoanelor ce nu realizează venituri trebuia să menţioneze expres că „persoanele ce nu realizează venituri beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgenţelor…”. Concluzia ce se desprinde este că pot fi şi persoane care nu sunt asigurate, unele beneficiind de servicii medicale în virtutea legii, dar şi altele care neîncadrându-se în enumerarea legală nu beneficiază de servicii medicale pentru că nu au calitatea de asigurat nici legal, nici convenţional.

• Art. 259 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 stabileşte că persoanele care nu sunt salariate au obligaţia să comunice direct casei de asigurări alese veniturile pe baza contractului de asigurare. Fără îndoială textul stabileşte că raportul juridic are o natură contractuală ce are la bază voinţa persoanei, odată ce face trimitere la casa de asigurări aleasă şi obligaţia este pe baza contractului de asigurări.

Practica judiciară în materie

Fără a deţine informaţii complete asupra modului în care instanţele de judecată au dat dezlegare problemei supuse analizei, totuşi menţionăm câteva soluţii pronunţate în astfel de litigii, cu speranţa că vor mai fi publicate şi altele.

Spectrul soluţiilor pronunţate şi în care s-au admis acţiunile promovate de avocaţi este larg, unele instanţe admiţând necesitatea încheierii contractului de asigurare, altele, dimpotrivă, reţinând doar lipsa obligaţiei de plată a majorărilor şi a penalităţilor, sens în care exempli gratia menţionăm:

• Decizia civilă nr. 1411/R/2009 a Tribunalului Cluj, Secţia mixtă contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale (dos. nr. 2375/117/2009) prin care s-a admis recursul declarat de contestator, a modificat sentinţa Judecătoriei Cluj-Napoca şi a admis contestaţia la executare şi a anulat titlul executoriu şi a actelor de executare reţinând în considerente că „între contestator şi intimată nu există încheiat un contract de asigurare şi că acesta nu a încheiat un astfel de contract nici cu o altă casă de asigurări de sănătate” şi că „măsurile de executare silită se fac în baza unui titlu de creanţă care devine titlu executoriu potrivit art. 141 C. pr. fiscală” şi „chiar dacă contestatorul este obligat să îşi asigure sănătatea potrivit art. 259 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 în prevederile acestei legi nu se specifică faptul că urmărirea silită ar putea fi executată fără existenţa unui titlu de creanţă” şi „care să fi devenit scadent pentru a fi executor”.

• Prin sentinţa nr. 621 din 30 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia comercială şi contencios administrativ (rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 2684 din 22 noiembrie 2010 – dos nr. 2289/101/2010) s-a admis cererea în anulare a deciziei de impunere emisă de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Mehedinţi reţinând stabilirea „ contribuţiei calculate precum şi a obligaţiilor accesorii stabilite în sarcina reclamantei nu sunt rezultatul verificării bazelor de impunerea a existenţei obligaţiei de plată în raport cu perioada impusă”, „fără să aibă la bază o cercetare şi o verificare proprie privind existenţa obligaţiei”

• În alte soluţii instanţele au apreciat că legalitatea obligaţiei de plată nu poate fi pusă în discuţie, însă cum omisiunea declarării veniturilor din activităţi independente nu este sancţionată de lege implicit nu se poate reţine obligaţia de plată a majorărilor şi a penalităţilor de întârziere (decizia nr. 791 din 08.10.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia contencios administrativ).

• într-o altă speţă, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Secţia civilă prin sentinţa civilă nr. 2538 din 23 martie 2010, rămasă irevocabilă (Revista Română de Executare Silită nr. 2/2010, pag. 239-251) a admis o contestaţie la executare şi a anulat somaţia de plată şi actele de executare întocmite de intimată reţinându-se, în contextul nedeclarării contribuţiei către fond de către contestatoare, că intimata C.A.S. a Municipiului Bucureşti a declanşat executarea silită împotriva contestatoarei în condiţiile lipsei cu desăvârşire a titlului executoriu şi a emiterii unui titlu de creanţă ulterior începerii executării silite şi promovării contestaţiei.

Sistemul de asigurări a avocaţilor

În cazul avocaţilor există un sistem autonom de asigurări sociale a cărui reglementare o regăsim în O.U.G. nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor.

Important este că în enumerarea făcută de art. 11 din acest act normativ nu se regăsesc şi asigurările sociale de sănătate. Evident că ne întrebăm de ce mai există un sistem şi mai este şi considerat autonom dacă acesta nu este complet. Poate existenţa acestui sistem autonom a fost de natură a crea şi o mai mare confuzie în rândul avocaţilor ce au văzut în acest sistem propriu protecţia necesară.

Nu mai puţin adevărat este că lămurirea acestei situaţii se putea realiza, mai ales că legislaţia din domeniul avocaturii a fost în repetate rânduri modificată.

În acest context al analizei s-ar putea susţine că lipsa enumerării din art. 11 din OUG 221/2000 este de natură a conduce la concluzia că avocaţii datorează contribuţii sociale de sănătate. Fals. Lipsa menţionării explicite în acest articol a acestor contribuţii face ca avocatului să nu i se recunoască de legea specială acest drept, însă nu îi creează statutul de asigurat în baza Legii nr. 95/2006. Argumentele prezentate mai sus privind dobândirea calităţii de asigurat rămân valabile.

Altceva dorim a evidenţia: că nu este normal să ai un sistem autonom de asigurări şi acesta să nu fie complet. Că este complicat de administrat un astfel de fond sau că avocaţii ar trebui să achite distinct o contribuţie direct către Casa de Asigurări a Avocaţilor sunt chestiuni ce nu au legătură cu discuţia principială, ci cu funcţionalitate unui astfel de sistem.

În orice caz, chiar din art. 208 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 se mai desprinde un argument din care rezultă că avocaţii nu ar trebui să achite această contribuţie dacă nu au încheiat contract de asigurare: Art. 208 alin. 4 stabileşte cu titlu de principiu că pot funcţiona şi alte forme de asigurări a sănătăţii în diferite situaţii speciale, dar care nu sunt obligatorii şi pot fi oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii.

În primul rând, observând câteva dispoziţii din Legea nr. 51/1995, respectiv:
• art. 33 din Legea nr. 51/1995 stabileşte expres că „avocaţii au propriul sistem de asigurări sociale”;
• art. 44 avocaţii au îndatorirea de a achita cu regularitate taxele şi contribuţiile stabilite pentru formarea bugetului baroului şi a fondurilor Casei de Asigurări a Avocaţilor din România şi ale filialelor;
• art. 92 alin. 2 avocaţii înscrişi în barou cu drept de exercitare a profesiei au obligaţia participării la constituirea fondului C.A.A.
Putem concluziona că participarea la această formă de asigurare a sănătăţii este obligatorie.

În al doilea rând, textul art. 208 alin. 4 din Legea nr. 95/2006 a stabilit că sistemul reglementat de aceasta este obligatoriu faţă de alte forme şi au fost avute în vedere cele „oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate”, astfel că nu reglementează ipoteza în care se află avocaţii. Cum avocaţii au un sistem obligatoriu şi autonom stabilit printr-o lege specială, implicit se aplică aceasta din urmă, căci sistemul reglementat de Legea nr. 95/2006 este obligatoriu în comparaţie cu alte sisteme oferite voluntar, iar nu obligatorii.

Aşadar, pe lângă argumentul legat de obligativitatea încheierii unui contract de asigurare putem adăuga şi acest argument al existenţei unui sistem autonom pentru avocaţi şi totodată obligatoriu. Este adevărat că s-ar impune de lege ferenda includerea în acest sistem propriu şi a asigurărilor sociale de sănătate, însă, deocamdată, legiuitorul a reglementat, de această dată, în mod clar prin O.G. nr. 125/2011 regimul asigurărilor sociale începând cu 1 iulie 2012 fiscalizându-l şi făcându-l obligatoriu pentru toate persoanele inclusiv cele ce nu realizează venituri. Nu putem spune că această iniţiativă de modificare a Codului fiscal este potrivită, cel puţin în privinţa contribuţiei la asigurările sociale de sănătate, sunt acestea sunt aspecte ce ţin de politica fiscală a statului cu nesocotirea totală a statutului special al avocatului. În acest context ne întrebăm care mai este rostul O.U.G. nr. 221/2000 şi dacă se mai justifică un sistem propriu incomplet sau schimbăm denumirea C.A.A., fiind mai precişi şi menţionând în titlul acesteia „mai puţin asigurările sociale de sănătate”? Chiar dacă această ultimă precizare se vrea o maliţiozitate, totuşi scopul ei este de a sublinia neputinţa unei bresle ce se doreşte a avea statut special de a-şi asigura o un sistem autonom, complet şi sigur de asigurări sociale, fără a mai atinge problematica spinoasă a regimul fiscal, total inadecvat dezvoltării avocaturii.

Concluzii

Nu putem în acest context să nu punctăm faptul că aceste contribuţii sociale de sănătate în privinţa liber profesioniştilor reprezintă şi funcţionează mai mult ca un impozit, iar nu ca o contribuţie, din moment ce se calculează asupra tuturor veniturilor realizate. Scopul unei contribuţii şi asigurarea serviciului nu trebuie să depindă de veniturile persoanei în cazul de faţă, din moment ce şi prestaţia statului este identică pentru toţi cetăţenii şi are legătură cu sănătatea acestora, iar nu statutul acestora. De pachetul de servicii de bază la care face referire Legea nr. 95/2006 beneficiază toţi asiguraţii, indiferent de nivelul contribuţiei virate. A admite că ope legis că toate persoanele au obligaţia de plată a acestei contribuţii, ţinând cont de baza de calcul, înseamnă a admite că aceasta este un impozit, iar nu o contribuţie. Credem că, în acest context, trebuie făcută diferenţa între contribuţie şi impozit. În sensul art. 7 pct. 10 din Codul fiscal „impozitul reprezintă plata bănească obligatorie, generală, definitivă şi nereciprocă efectuată de persoanele fizice şi juridice în favoarea bugetului public naţional, în cuantumul şi termenele precise stabilite de lege, fără obligaţia statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat”.

Acest mod de aşezare a sarcinilor fiscale poate fi considerat chiar neconstituţional din perspectiva art. 56 alin. 1 din Constituţia României ce stabileşte că „sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale art. 56 alin. 1 din Constituţia României”.

prof. univ. dr. Ion TURCULEANU
avocat, Decanul Baroului Dolj

conf. univ. dr. Lucian SĂULEANU
avocat, Baroul Dolj


Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 8 de comentarii cu privire la articolul “Regimul asigurarilor sociale de sanatate datorate de avocati”

  1. Avocatii nu pot fi obligati sa isi investeasca banii intr-un anume fond de investitii cum este CAA.
    Casa de Asigurari a Avocatilor este o organizatie ilegala bazata pe un monopol ilegal.
    Apoi revin cu povestea mea veche: avocatii nu sunt investitori pe bursa si nici manageri de fonduri financiare. Nu inteleg care este rostul CAA care nu are decat un numar de cateva zeci de mii de cotizanti.

    Numarul este atat de mic incat este clar ca este vorba de o schema Ponzi.
    Sunt „avocati” in UNBR care sunt la conducerea CAA sau lucreaza in cadrul ei si habar nu au de avocatura de multi ani de zile. Ei sunt „investitori”.

    Ma mir ca avocatii se supus atat de umil acestei CAA la care nu au nicio obligatie sa cotizeze. (Prevederile L51 sunt neconstitutionale in privinta asigurarilor).

    Avocatii cotizeaza la ce sistem vor ei, in niciun caz la CAA.

  2. BiancaG spune:

    Cand am inceput activitatea ca si avocat in 2009 mi s-a spus ca este obligatoriu pentru avocati sa incheie un contract cu o Casa de Asigurari de Sanatate si implicit sa plateasca respectiva contributie la sanatate.

    Din prezentul articol eu inteleg ca acest lucru nu era de fapt obligatoriu, ci doar optinonal. Prin urmare, daca intelegerea mea este corecta, cei care sunt ca mine, mai exact cei care au incheiat contract cu Casa de Asigurari de Sanatate si prin urmare platesc contributia la sanatate, cum ar trebui sa procedeze?

  3. Ionut DOBRINESCU spune:

    Alberto, am rugămintea să comentezi ca un jurist, şi nu ca un chibiţ care doar are ceva tendenţios de obiectat. Sistemul de asigurări sociale al avocaţilor poate avea cusururi, dar nu are mai multe decât sistemul de asigurări de stat, şi nici neconstituţional nu este! Structura lui Pompiliu Bota în schimb, deşi pretinde că înţelege şi că aplică mai bine L51/1995 şi „nu percepe zeciuială”, nu a organizat nici o Casa de Asigurări a Avocaţilor (capitolul VII din Lege). Avocatura alternativă a fost atacată cu plângeri penale, dar cu nici o acţiune civilă pe motiv că se situează în afara legii, fie şi numai sub acest unic motiv. Asta spune ceva despre dialectica războiului dintre UNBR şi Osama Bin Laden (perpetual war for perpetual peace).

    Acum, în atenţia domnului decan Turculeanu: Nu foloseşte la nimic să ne îmbătăm cu apă rece, servindu-ne nouă înşine argumentaţii sofistice pe care nu le-am putea vinde cu impunitate nici măcar unor clienţi disperaţi.

    Distincţia pe care trebuie să o faceţi în materie de asigurări obligatorii de sănătate datorate de avocaţi pe L95/2006 este următoarea: calitatea de CONTRACTANT o ai de regulă ope legis (art. 211), iar prin excepţie (atunci când nu intri într-o categorie reglementată) o capeţi pe bază convenţională expresă, sau pur şi simplu cu scutire de la plata contribuţiei (art. 213). Veţi fi de acord că măcar persoanele de la 213 sunt asigurate ope legis, şi desigur din contribuţiile tuturor celorlalţi (principiul solidarităţii şi al obligativităţii – art. 208).

    Motivul pentru care art. 211 vorbeşte despre ÎNCHEIEREA unui contract ţine de corelaţia ce trebuie făcută cu primul principiu enunţat chiar în lege la art. 208 alin. 3 lit. a (îl redau mai jos integral), respectiv alegerea liberă a casei de asigurări, precum şi de corelaţia cu posibilitatea legală a asigurării voluntare de la art. 208 alin. 4.

    Art. 208. – (1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi.
    (2) Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt:
    a) protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident;
    b) asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu în condiţiile utilizării eficiente a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
    (3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii:
    a) alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări;
    b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor;
    c) alegerea liberă de către asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru;
    d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare;
    e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
    f) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
    g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat;
    h) transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate;
    i) libera concurenţă între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.
    (4) Pot funcţiona şi alte forme de asigurare a sănătăţii în diferite situaţii speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii şi pot fi oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii.
    (5) Asigurarea voluntară complementară sau suplimentară de sănătate poate acoperi riscurile individuale în situaţii speciale şi/sau pe lângă serviciile acoperite de asigurările sociale de sănătate.
    (6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate.
    (7) Ministerul Sănătăţii, ca autoritate naţională în domeniul sănătăţii, exercită controlul asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate, din punctul de vedere al aplicării politicilor şi programelor în domeniul sanitar aprobate de Guvernul României, şi realizează coordonarea funcţionării eficiente a sistemului de asigurări sociale de sănătate organizat prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

    De altfel „(2) Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de şedere în România”, deci NU încetează prin reziliere sau denunţare.

    Raportul juridic este (era) unul PRIVAT de interes PUBLIC (parafiscal), dar a fost progresiv fiscalizat – vezi alineatul (1^1) introdus prin punctul 18 din Legea nr. 264/2007 începând cu 30.07.2007: „Asiguraţii au dreptul la pachetul de bază de servicii medicale de la data începerii plăţii contribuţiei la fond, urmând ca sumele restante să fie recuperate de casele de asigurări de sănătate şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în condiţiile legii, inclusiv accesoriile aplicate pentru creanţele bugetare.” – reglementare preluată acum şi în Codul Fiscal.

    Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 775 din 12.05.2009 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 459 în data de 02.07.2009) şi-a permis să observe că „obligaţia contribuţiei la sistemul de asigurări sociale de sănătate nu poate dobândi semnificaţia unei aşezări injuste a sarcinilor fiscale [corect era PARAfiscale – nota mea ID] atât timp cât, pe de o parte, instituirea acestei obligaţii are o justificare constituţională, iar, pe de altă parte, ea se aplică tuturor persoanelor prevăzute de norma de lege, fără privilegii ori discriminări”.

    Obligaţia declarativă şi contributivă decurge din raportul juridic de drept privat (CONTRACTANT nu „contribuabil”, CONTRIBUTIE nu „impozit” sau „taxă”) dar de interes public (OBLIGATORIU, SOLIDAR) mai nou, fiscalizat din toate punctele de vedere prin modificările recente aduse Codului Fiscal). În schimb calitatea de ASIGURAT (beneficiar de drepturi) are eficienţă doar dacă ai cotizat, şi bineînleles dacă are loc evenimentul asigurat (alea). Majoritatea speţelor din practica referită în articol provine din contestaţii civile la executarea fiscală, unde soluţiile pot uimi pentru că nu sunt judecate fiscal (contencios administrativ) ci civil, şi desigur nu dezleagă fondul controversei.

    Prin analogie cu o asigurare civilă: poţi contracta o poliţă de asigurare casco, să zice, cu plata în rate chiar şi chiar şi pentru bunul altuia, beneficiarul asigurat fiind altul decât contractantul. Raportul de asigurare există, chiar dacă asigurarea s-ar putea să nu funcţioneze (de exemplu, dacă prima de asigurare nu e avansată la data survenirii evenimentului, nu se vor plăti beneficii (sinalagmatism) însă asigurătorul ar putea pretinde cu toate acestea reluarea plăţii primelor).

    În ce priveşte confuzia pe care o faceţi între domeniile totuşi distincte de aplicare între sistemul public de asigurări sociale de sănătate (L95/2006) sistemul propriu al avocaţilor de PENSII şi alte drepturi de asigurări (OUG 221/2000), nu simt nevoia să o mai comentez, ci doar s-o semnalez, cât să nu treacă neobservată şi de alţi cititori la fel de superficiali.

    Există şi un grăunte de adevăr, dar în altă parte (altă gâscă în altă traistă), anume în materia contribuţiei FNUASS pentru CONCEDII si INDEMNIZAŢII despre care Corneliu Liviu Popescu a arătat că nu este datorată de avocaţi pe OUG 158/2005 http://www.unbr.ro/fisiere/file/consilii_si_cp/CONS-CP-10_12_SEP-2010-BUC/CLP-Opinie-Contributie-concedii-avocati-060910.pdf (12.10.2010)

    În schimb, în ce priveşte contribuţiile de asigurări sociale de sănătate, acestea au fost şi sunt, vă convine sau nu, datorate şi de avocaţi. Există şi un punct de vedere oficial în acest sens publicat prin grija UNBR spre ştiinţa corpului de avocaţi http://www.unbr.ro/fisiere/file/consilii_si_cp/CONS-CP-10_12_SEP-2010-BUC/CNAS.pdf (25.08.2010)

    • Prevederile Legii 51 prin care avocații sunt obligați să investească în CAA sunt neconstituționale.

      Nimeni nu poate fi forțat să cumpere un produs de care nu are nevoie și pe care este posibil să nu îl folosească niciodată.

      Este vorba de o restrângere a libertății comerțului prin legi anticoncurențiale, o discriminare.

      În esență este o atingere adusă proprietății avocaților în sensul că sunt deposedați ilegal de sume bani (cotizație – investiție obligatorie), care reprezintă bunuri în sensul Protocolului 1 la CEDO.

      România este un stat social, nu socialist.

      Această deposedare nu are nicio justificare juridică și este pur și simplu o deposedare abuzivă.

      Nimeni nu poate fi obligat de lege doar în baza faptului că face parte dintr-o categorie profesională să plătească câte 10 Kg de cartofi în fiecare lună cu promisiunea că la 65 de ani va primi un vagon de cartofi înapoi, dacă supraviețuiește până la 65 de ani.

      Este un contract de prinsoare MODERAT.

  4. Ionut DOBRINESCU spune:

    O ultimă remarcă referitoare incongruenţa domeniilor de reglementare ale asigurărilor de pensii şi alte drepturi ale avocaţilor (OUG 211/2000) şi ale asigurărilor sociale de sănătate (L95/2006): să nu vă aşteptaţi să vă internaţi la un moment dat într-un spital de stat şi spitalizarea să vă fie decontată de casa de asigurări a avocaţilor, în loc de FNUASS, unde nu veţi fi cotizat pentru că nu vă credeaţi nici obligaţi nici asiguraţi! V-aţi găsi în cea mai regretabilă eroare, cu consecinţe dramatice MODERAT. MODERAT CAA https://www.caav.ro/ nu operează deconturi cu spitalele, plăteşte doar pensii şi alte drepturi prevăzute în OUG 211/2000.

    • Sunt curios.

      Cum se justifică principial obligația de a contribui la un Fond de pensii sub pedeapsa sancțiunilor disciplinare mergând până la excluderea din profesie?

      Care este filozofia?

      De ce trebuie să cumpărăm acest produs neapărat, ca o condiție esențială a exercitării profesiei de avocat?

  5. Ionuț DOBRINESCU spune:

    Ce aduce noua lege a sanatatii pentru pacienti, medici si industria asigurarilor?
    de Vlad Mixich HotNews.ro
    Miercuri, 28 decembrie 2011

    NOUTATI PENTRU PACIENTI:

    * asigurarea medicala de baza este obligatorie (acoperita ca si astazi din contributia sociala retinuta din salariu) dar asiguratul va putea alege liber compania privata de asigurari medicale cu care sa incheie un contract si spitalul in care sa se trateze (daca acesta se afla printre cele cu care lucreaza compania privata de asigurari medicale cu care pacientul a incheiat contractul);
    * asiguratorul poate fi schimbat anual, dar doar in lunile octombrie – noiembrie;
    * optiunea incheierii unei asigurari medicale suplimentare; valoarea maxima a deductibilitatii din taxe pentru fiecare asigurat este de 300 de euro pe an; asigurarea optionala va acoperi si coplata;
    * cei neasigurati vor putea beneficia de asistenta medicala doar in cazul unei urgente sau a unor boli cu potential epidemic;
    * printre veniturile asupra carora se calculeaza contributia pentru asigurarea obligatorie se numara salariile, activitatile independente, veniturile obtinute din agricultura, din cedarea folosintei bunurilor, din investitii, etc.;
    * coplata (o taxa suplimentara platita medicului) se mentine pentru serviciile medicale care vor fi incluse in asigurarea medicala de baza dar nu pot depasi o suma anuala mai mare decat salariul pe o luna; dovada coplatii se va face prin „tichetul moderator pentru sanatate”.

    VOR AVEA ASIGURARE MEDICALA DE BAZA FARA SA PLATEASCA NIMIC:

    * pensionarii cu pensii mai mici de 740 lei;
    * copiii si tinerii pana la 26 de ani daca sunt studenti;
    * persoanele cu handicap;
    * gravidele si lauzele;
    * sotul, sotia sau parintii fara venituri proprii aflati in intretinerea unei persoane asigurate raman asigurati doar daca persoana asigurata plateste o contributie de 5,5% din jumatate din salariul minim de baza brut;
    * membrii unei familii care au dreptul la ajutor social.

    CE SERVICII MEDICALE VA CONTINE PACHETUL DE BAZA?

    * Serviciile medicale care vor fi incluse in asigurarea medicala de baza se definesc printr-un contract-cadru anual, nu prin aceasta lege cadru. Totusi, expertii FMI critica proiectul de lege pentru ca acesta nu descrie procesul prin care acest pachet de baza va fi definit si nu mentioneaza obligativitatea folosirii unor studii sau date statistice in acest scop.

    NOUTATI PENTRU MEDICI:

    * vor putea negocia salariile cu spitalele in care lucreaza;
    * schimbari minime in privinta malpraxisului, termenul de prescriere va scadea de la trei ani la un an;
    * medicii de familie isi pot constitui o echipa de asistenta comunitara (formata din asistent medical, mediator comunitar, moasa, asistent social, fizioterapeut).

    COMPANIILE DE ASIGURARI PRIVATE:

    * pentru a fi acceptati pe piata din Romania trebuie sa aiba in portofoliul international cel putin un milion de asigurati, iar valoarea asigurarilor incheiate sa fie de cel putin 250 milioane euro;
    * in cazul asigurarilor obligatorii companiile private nu au dreptul sa refuze pacienti (invocand varsta sau istoricul sanatatii) si nu au dreptul sa rezilieze contractele odata ce ele au fost incheiate;
    * angajatorii vor avea un avantaj de negociere cu companiile private de asigurari medicale fata de un individ;
    * pot negocia cu spitalele si cabinetele medicale pretul serviciilor medicale in limita tarifului maxim stabilit de CNAS;
    * Ministerul Finantelor va pastra rolul de colector al contributiilor obligatorii;
    * 7% din banii proveniti din asigurarile medicale obligatorii vor ramane la CNAS pentru acoperirea cheltuielilor de administrare si echilibrarea riscurilor intre asiguratorii de sanatate.

    NOUTATI PENTRU SPITALE:

    * spitalele devin autonome (pozitia si raspunderea directorilor de spital vor creste) si vor putea fi organizate ca societati comerciale, fundatii sau asociatii;
    * spitalele care accepta pacienti doar cu asigurare medicala de baza vor putea solicita tarife suplimentare pentru cel mult 30% din numarul de paturi;
    * vor aparea „spitalele de interes national”, stabilite prin hotarare de guvern, singurele care vor putea fi finantate suplimentar direct de la bugetul de stat (o masura criticata de FMI pentru ca ar favoriza clientelismul politic);
    * cheltuielile cu salariile personalului din spitale nu va putea depasi 70% din decontarile de la Fondul National de Asigurari, limitandu-se astfel cheltuielile cu numerosul personal ne-medical din spitalele romanesti.

    NOUL ROL AL CNAS:

    * stabileste un pret maxim pentru serviciile medicale pe care asiguratorii privati nu-l pot depasi;
    * supravegheaza si monitorizeaza functionarea caselor private si ia masuri pentru evitarea aparitiei monopolului pe piata asigurarilor medicale private;
    * decide criteriile in functie de care sunt acceptate pe piata companiile de asigurari private;
    * controleaza si gestioneaza sistemul informatic prin care se tine evidenta asiguratilor romani;
    * functia de presedinte al CNAS ramane una politica, numirea fiind facuta de primul-ministru;
    * CNAS-ul nu va mai putea aloca direct fonduri pentru achizitionarea de aparatura medicala si construirea/consolidarea de unitati medicale.

    http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2011-12-28-11052598-0-lege-privind-organizarea-functionarea-sistemului-sanatate.pdf

  6. Costel GÎLCĂ spune:

    Ionut MODERAT… Asigurararea de boala si pensie sunt elemente fundamentale ale societatii umane. Este chitesenta umanitatii: aceea de ati ajuta semenul ranit. Poate in lumea animalelor un exemplar ranit esta lasat singur, in lumea oamenilor acestia trebuei sa aiba acces egal la ingrijiri medicale. Sistemul privat poaet sa fie foarte bun, cu o singura conditie ca toti cetatenii sa aiba acces la el indiferent de venituri!
    Pana una alta, anul trecut au fost inchise zeci de spitale, ceea ce inseaman ca mii de oameni nu au acces la ingrijiri medicale de urgenta si in timp real.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.