ICCJ. Aplicarea principiului „electa una via non datur recursus ad alteram”
12 ianuarie 2012 |
Corina CIOROABĂ, Corina CIOROABA


Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 1479 din 29 aprilie 2010 pronunţată în recurs de Secţia comercială Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligarea la plata de despăgubiri) că, în aplicarea principiului „electa una via non datur recursus ad alteram”, partea vătămată care s-a constituit ca parte civilă în procesul penal nu poate promova în paralel o acţiune civilă pentru recuperarea aceleiaşi sume decât după pronunţarea hotărârii penale prin care, prin ipoteză, acţiunea sa civilă să nu se fi soluţionat.
Corina CIOROABĂ
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi
aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare
Condiţiile de publicare,
Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail
redactie@juridice.ro!