Ala bala porto-taxa
16 ianuarie 2012 | Dan-Cristian CODREAN
Au trecut câțiva ani de când se discută cu frenezie despre celebra taxă, poreclită ba taxă de primă înmatriculare, ba taxă de poluare; un bir care se încăpățânează să supraviețuiască în ciuda stăruințelor cetățeanului român, în pofida argumentelor constituționale, valorilor echității și bunului simț; o dajdie care trece cu non-șalanță peste glasul hotărârilor Curții Europene de Jusțiție și deservește interese fără nici o legătură cu mediu.
Dacă până de curând încolțise în așteptările fiecaruia dintre noi grăuntele dreptății și vedeam cum statul se vede pus în situația de a returna banii luați cu japca din buzunarele noastre, azi ne vedem puși în ingrata ipostază de participanți forțați la partea a treia a trilogiei taxei de poluare. Nu cred că sunt singurul care se miră de lipsa de coerență a celor care se fac vinovați de noua lege (nr. 9/2012), întrucât nu există nici un fel de logică și legătură între principiul „poluatorul plătește” și modalitatea și circumstanțele în care se percepe taxa.
Poate e absurd, dar ceea ce înțeleg eu este că doar autoturismele care fac obiectul contractelor de vânzare-cumpărare sunt cele care poluează. Oare bătrânul Olcit care pârâie din toate încheieturile sau veșnica Dacie 1310 care, abia-abia, își mai duce propria-i povară, nu poluează?
De fapt, rațiunea pentru care taxa se prezintă în aceaste straie noi este foarte simplă. Poate chiar banală. Taxă trebuie plătită de cel care are bani, respectiv de cel care cumpără un autoturism. Ce contează poate eforturile pe care acesta le face pentru a-și permite o mașină sau ce contează că dorește să cumpere una mai bună și care, implicit, poluează mai puțin? Important e să se mai pună o piedică căt mai oneroasă, să se umbrească bucuria momentului.
Pentru că mă consider pragmatic în gândire, nu pot să înțeleg de ce nu s-a reglementat această taxă pentru toată lumea. Ar fi fost extrem de simplu, ca întradevăr poluatorul să plătească. Și cum? Să se institue o taxă anuală (ce mai contează una în plus), care să se stabilească la cote semnificativ mai reduse și în funcție de aceeași parametri ca cei avuți în vedere acum. Fără îndoială că principiul invocat cu atâta vehemență și-ar fi găsit pe deplin oglindirea. Ar fi fost o situație în care nu s-ar fi ajuns la discuțiile prezente și ar fi creeat premisa unei preocupări generale din partea cetățenilor pentru a diminua poluarea auto.
Chiar dacă am mărturisit că nu înțeleg motivul noii reglementări în această formă, rațiunea distinșilor conducători este una veche de când e lumea și se ghidează după celebrul principiu post-decembrist „mult și repede”.
Fără a mai lungi vorba, pentru că stă în fire românului să facă haz de necaz și pentru a încheia într-o notă optimistă, trebuie să mărturisesc o „admirație” față de făptuitorii acestei legi, care prin perseverența afișată nu încetează să mă suprindă. Este nevoie de o gândire diabolică să imaginezi astfel de prevederi legale și să atentezi pe față la viața și traiul omului cinstit.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
