INFO-PICCJ, 19 ianuarie 2012
19 ianuarie 2012 | JURIDICE.ro
Omor. Trimitere in judecata. PT Tulcea
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului MARICA ALEXANDRU sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale a rezultat următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 22/23.11.2011, în jurul orelor 23,00 – 24,00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan, inculpatul MARICA ALEXANDRU, i-a aplicat concubinei sale mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului. Ca urmare a multiplelor lovituri aplicate, victima a decedat în cursul nopţii.
În dimineaţa zilei de 23.11.2011, inculpatul s-a autodenunţat organelor de poliţie.
Cauza a fost înaintată, spre competentă soluţionare, Tribunalului Tulcea.
***
Tentativa la omor calificat. Trimitere in judecata. PT Tulcea
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului ROHOZENCO MARIANN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor calificat.
Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale a rezultat următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 29.08.2011, în jurul orelor 193o, inculpatul ROHOZENCO MARIANN care se deplasa cu o căruţă, a transportat alte două persoane până la locuinţa uneia dintre ele, unde pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan a luat o unealtă cu care a lovit-o pe victima C.F. în zona hemitoracelui drept, producându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie. După aplicarea loviturii, inculpatul a fugit de la faţa locului, abandonând corpul delict în spatele victimei, acesta fiind scos de victimă din corpul său.
Cauza a fost înaintată, spre competentă soluţionare, Tribunalului Tulcea.
***
Cercetari cu privire la faptul că doi minori ar suferi de boli venerice. PT pentru Minori si Familie Brasov
Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a fost înregistrată, în cursul zilei de astăzi 19.01.2012, o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la faptul că doi minori ar suferi de boli venerice.
Din primele cercetări s-a reţinut faptul că, minorii R.A.M. (în vârstă de 3 ani) şi R.C.I. (în vârstă de 13 ani), au fost identificaţi de organele medicale de specialitate cu afecţiuni venerice, sifilis, leziuni depistate în zona perianală, ceea ce a generat suspiciunea de abuz sexual asupra acestora.
Totodată, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov a procedat la instituirea unei măsuri de protecţie în regim de urgenţă faţă de ambii copii, care au fost instituţionalizaţi într-un centrul de plasament în regim de urgenţă.
Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
***
Viol. Arestare. PT Suceava
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au solicitat, la data de 16.01.2012, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpatului SOLOMON SORIN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol.
Magistraţii Tribunalului Suceava au admis cererea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.
Probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a relevat faptul că, la data de 15 ianuarie 2012, inculpatul a întreţinut, prin constrângere, un raport sexual cu o minoră, persoană aflată în îngrijirea şi ocrotirea acestuia.
Cercetările continuă în cauză, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
***
Furt calificat. Arestari. PJ Drobeta Turnu-Severin
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu-Severin au înaintat instanţei de judecată, la data de 17 ianuarie 2012, propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor IOSU CONSTANTIN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi furt calificat şi ALEXANDRESCU VASILE, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt calificat.
Magistraţii Judecătoriei Drobeta Turnu – Severin au admis propunerea procurorilor şi au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele inculpaţilor pentru o perioadă de 29 de zile.
Probatoriul administrat în cauză, până la acest moment procesual a relevat următoarea stare de fapt:
În noaptea de 15/16.01.2012, deşi nu poseda permis de conducere, inculpatul Iosu Constantin a condus un autovehicul pe drumurile publice până în Drobeta Turnu-Severin, unde, în timp ce inculpatul Alexandrescu Vasile asigura paza, inculpatul Iosu Constantin a sustras un număr de 10 butelii pentru aragaz.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale a inculpatului.
***
Distrugere. Arestare. PJ Sighetu Marmatiei
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul PRICOP DANIEL sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestuia.
Magistraţii Judecătoriei Sighetu Marmaţiei au admis cererea procurorilor şi au dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că, în perioada ianuarie 2011–ianuarie 2012, în urma unor conflicte pe care inculpatul Pricop Daniel le-a avut cu părţile vătămate M.G., P.A., F.D., C.M., C.I., O.G.V. şi S.I.M., a incendiat şoproane şi clăi cu fân, a distrus geamuri de la locuinţe şi anvelope de la autoturisme, cauzând un prejudiciu evaluat la suma de 9.980 lei.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
***
Furt calificat si distrugere. Respingere cerere de arestare. PJ Orsova
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova au solicitat, la data de 13.01.2012, instanţei de judecată, arestarea preventivă a inculpaţilor STOICA ION, RONCEA MARIN-NICOLAE şi STAN VASILE-PAVEL sub aspectul săvârşirii a infracţiunilor de furt calificat şi distrugere.
Magistraţii Judecătoriei Orşova au respins ca neîntemeiată cererea procurorilor, aceştia declarând recurs.
Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut că, la data de 12.01.2012, inculpaţii Stoica Ion, Roncea Marin-Nicolae şi Stan Vasile-Pavel au tăiat şi sustras componente metalice de la bazinul de apă aparţinând unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Orşova, fapt ce a condus la distrugerea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a acestuia.
Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.
>> sursa: mpublic.ro
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro