Secţiuni » Arii de practică » Business » Health & Pharma
Health & Pharma
CărţiProfesionişti

CEDO. Marea Camera. Persoana obligata sa vietuiasca intr-o institutie psihiatrica in conditii inumane


20.01.2012 | JURIDICE.ro, Lucian CRISTE
Secţiuni: CEDO, Health & Pharma (Dreptul sănătății), RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

La 17 ianuarie 2012, Marea Cameră a CEDO a decis prin hotărârea Stanev vs. Bulgaria (plângerea nr. 36760/06) că prevederile art. 3, 5 § 1, 5 § 4, 5 § 5, 6 § 1 şi 13 din Convenţie au fost încălcate într-o cauză în care reclamantul a fost internat forţat într-o instituţie psihiatrică pe o perioadă de mai mulţi ani.

În fapt,

Pe parcursul anilor 2000 şi 2001, mai multe instanţe bulgare l-au declarat pe reclamant incapabil pe motiv că suferea de schizofrenie din 1975 şi că aptitudinea acestuia de a-şi gira şi a înţelege consecinţele propriilor interese ar fi serios alterată. Membrii familiei d-nului Stanev au refuzat să-şi asume curatela acestuia, motiv pentru care, în anul 2002, a fost desemnat curator un funcţionar municipal.

La 10 decembrie 2002, fără a-l consulta sau informa pe reclamant, curatorul a decis să-l interneze într-un centru pentru persoane ce sufereau de tulburări psihice, situat în apropierea localităţii Pastra, într-o zonă muntoasă îndepărtată. Implicit, directorul centrului a devenit curatorul d-nul Stanev. Reclamantul nu putea să părăsească centrul decât cu autorizaţia directorului. La un moment dat, d-nul Stanev a obţinut o astfel de autorizaţie dar nu s-a mai întors în centru. Directorul s-a adresat poliţiştilor, aceştia l-au găsit şi l-au adus înapoi. Reprezentanţii Comitetului european pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane şi degradante (CPT) au vizitat centru, în perioada 2003-2004, şi au apreciat că aceasta dispune de condiţii care ar putea fi calificate ca tratamente inumane şi degradante, dat fiind că a fost construită în anul 1920. Clădirile erau în stare de degradare, nu aveau apă curentă, iar wc-urile, situate în curte, se găseau într-o stare deplorabilă. Camerele erau slab încălzite iar alimentaţia era insuficientă; primeau fructe şi legume foarte rar şi nu primeau deloc lapte sau ouă. Pensionarii internaţi acolo nu beneficiau de nicio activitate terapeutică, ducând o viaţă pasivă şi monotonă. Cu toate acestea, doar în 2009 s-a demarat ameliorarea condiţiilor din centrul cu pricina.

D-nul Stanev a încercat să obţină restabilirea capacităţii sale juridice în noiembrie 2004. În 2005, bazându-se pe un raport medicat din 15 iunie 2005 potrivit căruia reclamantul ,,prezintă simptome de schizofrenie”, procurorii au refuzat să introducă acţiunea în restabilirea capacităţii juridice pe motiv că cel interesat nu poate să-şi asume propriile-i acţiuni într-o manieră autonomă şi că centrul este cea mai bună soluţie pentru starea în care se află.

La 31 august 2006, un psihiatru privat a întocmit un raport din care reieşea că diagnosticul de schizofrenie formulat în 2005 nu este exact, dar d-nul Stanev avea tendinţa să abuzeze de alcool şi simptomele celor două patologii puteau fi confundate. În raport s-a mai arătat că sănătatea mintală a d-nului Stanev s-a ameliorat, nu mai reprezintă un risc, iar directorul centrului consideră că cel interesat poate să se reintegreze în societate. În fine, din acelaşi document a mai reieşit că timpul petrecut în centrul respectiv a fost distructiv pentru sănătatea reclamantului, care riscă să prezinte un sindrom de instituţionalizare.

În drept,

Art. 5 § 1

Curtea a observat că plasarea d-nului Stanev în centrul social din Pastra este imputabilă autorităţilor naţionale, dat fiind că este rezultatul diferitelor acţiuni intreprinse pe parcursul întregii perioade petrecute acolo de către autorităţi şi instituţii publice, prin intermediul agenţilor acestora.

Reclamantul a trăit într-un centru din care putea ieşi, dar timpul petrecut în afara acestuia şi locurile în care se putea deplasa erau întotdeauna controlate şi limitate. Curtea a estimat că acest regim care impunea obţinerea unei autorizaţii de ieşire şi faptul că administratia aşezământului îi reţinea întotdeauna d-nului Stanev actele de identitate, se constituie drept restricţii importante aduse libertăţii individuale a celui interesat. Chiar dacă reclamantul a putut să efectueze anumite deplasări, el se găsea sub control constant şi nu avea posibilitatea de a  părăsi stabilimentul fără autorizaţie.

Durata plasării d-nului Stanev în centrul de lângă Pastra a fost nedeterminată, dat fiind că a fost înscris în registrele municipalităţii ca având-şi domiciliul la acea locaţie. Adesa permanentă a reclamantului a fost menţinută acolo pentru mai bine de 8 ani, fapt ce l-a determinat să resimtă din plin efectele negative ale restricţiilor la care a fost supus.

D-nul Stanev nu a fost invitat să-şi exprime părerea cu privire la plasament  şi nu şi-a dat niciodată,  în mod explicit, acordul în acest sens. Începând cu anul 2004, reclamantul şi-a manifestat de o manieră explicită dorinţa de a părăsi centrul, atât în faţa psihiatrului cât şi în faţa autorităţilor care i-au analizat cererea de restabilire a capacităţii juridice. Astfel, Curtea nu s-a convins că reclamantul a  consimţit la plasament sau că l-ar fi acceptat tacit. Ţinând cont de implicarea autorităţilor bulgare, Instanţa de la Strasbourg a conchis că art. 5 § 1 poate fi aplicat.

Decizia persoanei care asigura curatela de a-l interna pe d-nul Stanev într-un astfel de stabiliment fără a obţine în prealabil acordul acestuia, nu este în conformitate cu dreptul bulgar, motiv pentru care privarea de libertate a reclamantului este contrară art. 5 § 1.

În orice caz, măsura luată nu este în acord cu prevederile art. 5 § 1 din Convenţie, pentru că nu se încadrează în niciuna din prevăzute de dispoziţiile acestuia, înţelegând aici si prevederile art. 5 § 1 lit. e) – privarea legală de libertate a unui ,,alienat”. Absenţa unor investigaţii medicale mai succinte a fost suficientă pentru a conchide în acest sens. De altfel, nu s-a stabilit cu exactitate că reclamantul ar putea să devină periculos pentru el însuşi sau pentru alţii. Curtea a mai relevat anumite nereguli şi în verificarea persistenţei motivelor care au condus la luarea măsurii internării.

Curtea a concluzionat că plasamentul reclamantului nu a fost ordonat ,,potrivit căilor legale” şi nu poate fi justificat prin invocarea prevederilor lit. e) din art. 5 § 1, motiv pentru care prevederile acestuia din urmă au fost violate.

Art. 5 § 4

Curtea a remarcat că în dreptul bulgar nu exista nicio cale de atac care să-i confere d-nul Stanev posibilitatea de a contesta în mod direct legalitatea măsurii ce a fost dispusă şi menţinută împotriva lui. Deopotrivă, judecătorii strasbourghezi au constatat că instanţele bulgare nu au fost în niciun moment implicate în internarea reclamantului şi că legislaţia naţională nu prevede un control judiciar, automat şi periodic, al plasamentului unei persoane într-un foaier pentru persoane ce suferă de tulburări psihice. Aşadar, dat fiind că internarea d-nului Stanev nu este recunoscută în dreptul intern ca o privare de libertate, legislaţia nu prevede niciun ,,recurs” pentru contestarea legalităţii acestei măsuri. Nelegalitatea actului de internare ar fi putut fi invocat doar de curator, prin urmare există o încălcare a prevederilor art. 5 § 4 din Convenţie.

Art. 3

Mai întâi, Curtea a ţinut să sublinieze că art. 3 din Convenţie interzice tratamentele inumane şi degradante împotriva persoanelor care se găsesc în custodia autorităţilor, prin aceasta putându-se înţelege atât detenţia ordonată în cadrul unei proceduri penale cât şi internarea dispusă în vederea protejării vieţii sau sănătăţii celui interesat.

Instanţa europeană arată că este de necontestat faptul că după finele anului 2009, locaţia în care a fost internat d-nul Stanev a fost renovată, ceea ce a condus şi la ameliorarea condiţiilor de viaţă de acolo. Cu toate acestea, Curtea a analizat plângerea făcând referire la perioada 2002-2009.

Curtea a constatat că alimentaţia era insuficientă şi de proastă calitate. Iarna, clădirea era slab încălzită, motiv pentru care d-nul Stanev era nevoit să doarmă îmbrăcat cu paltonul. Acesta putea să facă duş doar o dată pe săptămână într-o baie insalubră. Toaletele erau într-o stare deplorabilă şi, în plus, trebuia să se schimbe de haine în prezenţa celorlalţi pensionari, fapt ce era de natură să creeze un sentiment de inferioritate. D-nul Stanev a fost expus acestor condiţii pe o perioadă considerabilă de aproape 7 ani. Cu toate că exista un raport al CPT în legătură cu acel aşezământ, în perioada 2002-2009, guvernul bulgar nu a luat niciun fel de măsură. Curtea a considerat că lipsa resurselor financiare invocate de către autorităţi nu poate constitui un argument pertinent pentru a se justifica menţinerea reclamantului în acele condiţii. Chiar dacă nimic nu conduce la ideea că autorităţile naţionale ar fi avut intenţia să-l supună pe reclamant unor tratamente degradante, Curtea, având în vedere condiţiile expuse mai sus, a decis că avem de-a face cu o violare a prevederilor art. 3 din Convenţie.

Art. 13

În condiţiile în care internarea d-nului Stanev în centrul din Pastra nu a fost considerată ,,detenţie” de autorităţile naţionale, acesta nu a putut să obţină despăgubiri în baza legii din 1988 asupra responabilităţii Statului, care a fost interpretată de jurisdicţiile interne ca fiind aplicabilă doar prejudiciilor suferite de deţinuţii din închisori. Pentru aceste motive,curtea a fost de părere că ,,recursurile” interne nu au fost efective în sensul art. 13. Chiar presupunând că reclamantul ar fi putut să-şi recapete capacitatea juridică şi să părăsească centrul, acesta nu ar fi putut obţine nicio despăgubire pentru tratamentele suferite pe perioada plasamentului.

Art. 6 § 1

Curtea a remarcat că d-nul Stanev nu ar fi putut, fără intermedierea curatorului sau a uneia dintre persoanele arătate în art. 277 din C. Proc. Pen. Bulgar, să demareze procedurile necesare în vederea redobândirii capacităţii sale juridice. Dreptul intern nu face nicio distincţie între persoanele declarate în ireversibil incapabile şi cele care suferă de o incapacitate parţială şi nu prevede nicio posibilitate de control în mod automat şi sistematic a motivelor care justifică menţinerea curatelei. Cu alte cuvinte, în cazul d-nului Stanev, măsura luată nu a fost limitată în timp.

Dacă dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut şi dacă limitările drepturilor procesuale ale unei persoane, chiar lovite de o incapacitate parţială, pot să fie justificate, dreptul de a cere unei instanţe să verifice o decizie iniţială de declarare a incapacităţii uni individ apare ca un drept extrem de important pentru oricine. Prin urmare, aceste persoane trebuie, în principiu, să beneficieze de un acces direct la justiţie.

În urma unui studiu efectuat în 20 de state membre ale Consiliului Europei, s-a arătat că 18 legislaţii naţionale prevăd accesul direct la justiţie pentru persoanele declarate parţial incapabile şi care doresc să-şi recapete capacitatea juridică. În 17 dintre aceste state, accesul la justiţie este asigurat chiar şi persoanelor care au fost declarate în mod total incapabile. În plus, Curtea observă importanţa acordată în zilele noastre instrumentelor internaţionale de protecţie a persoanelor ce suferă de tulburări psihice, în sensul acordării unei autonomii juridice opţionale (a se vedea în acest sens Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi n.n.).

Art. 6 § 1 din Convenţie trebuie interpretat ca garantând, în principiu, tuturor persoanelor declarate incapabile, cum este cazul d-nului Stanev, un acces direct la justiţie în vederea restabilirii capacităţii juridice, motiv pentru care, în cauza de faţă, prevederile acestui articol au fost încălcate.

Art. 41

Curtea a decis, în baza art. 41 din Convenţie, că statul bulgar trebuie să plătească reclamantului suma de 15 000 euro cu titlu de daune morale.

Trebuie precizat că judecătorii Tulkens, Spielmann şi Laffranque au exprimat o opinie comună, parţial disidientă, iar d-na judecător Kalaydjieva a formulat o altă opinie disidentă, diferită de a celorlalţi.

Lucian CRISTE

Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti