Flux noutăţi
AnunţuriEnglishInternaţionalJURIDICE.ro
Print Friendly, PDF & Email

CE vs. Ungaria pentru incalcarea dreptului comunitar ref. masuri care afecteaza sistemul judiciar
23.01.2012 | JURIDICE.ro


Comisia Europeană a lansat miercuri, 18 ianuarie 2012, împotriva Ungariei procedura accelerată privind încălcarea dreptului comunitar în ceea ce privește independența băncii sale centrale și a autorităților pentru protecția datelor, precum și măsurile care afectează sistemul judiciar, potrivit unui comunicat al CE.

CE a initiat o acțiune în justiție împotriva Ungariei, cu privire la noua legislație care a intrat în vigoare la începutul anului, conform noii constituții a Ungariei.

Președintele José Manuel Barroso a declarat: „În temeiul tratatelor UE, Ungaria, la fel ca toate statele membre, are obligația de a garanta independența băncii sale centrale naționale și a autorității pentru protecția datelor, precum și tratamentul nediscriminatoriu al judecătorilor săi. Comisia este hotărâtă să ia orice măsuri legale necesare pentru a asigura respectarea legislației Uniunii Europene.”

Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisarul UE pentru justiție, a afirmat: „Încă de când am văzut primele proiecte ale legilor, la începutul lunii decembrie, am semnalat problemele juridice grave legate de posibilele încălcări ale independenței sistemului judiciar al Ungariei și ale independenței autorității pentru protecția datelor. Acum că legile au fost adoptate fără a se lua în considerare problemele juridice semnalate de Comisie, este responsabilitatea Comisiei, în calitate de gardian al tratatelor, să se asigure că legislația UE este respectată. Contez pe faptul că autoritățile ungare vor aborda fără întârziere îngrijorările de natură juridică exprimate de Comisie. Numai modificarea efectivă a legislației în cauză sau suspendarea imediată a acesteia va fi în măsură să răspundă îngrijorărilor de natură juridică exprimate de Comisie.”

Temeiurile actiunii:
Independența sistemului judiciar

Procedura privind încălcarea dreptului comunitar în ceea ce privește sistemul judiciar se concentrează pe noua vârstă de pensionare pentru judecători și procurori și face referire la decizia Ungariei de a reduce, începând de la 1 ianuarie 2012, vârsta de pensionare obligatorie pentru judecători, procurori și notari publici de la 70 de ani la 62 de ani (vârsta de pensionare standard).

Normele UE privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă (Directiva 2000/78/CE) interzic discriminarea la locul de muncă pe motive de vârstă. În conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a UE, trebuie să existe o justificare obiectivă și proporționată atunci când un guvern decide să reducă vârsta de pensionare pentru un grup de persoane, dar nu și pentru alte grupuri. Acest principiu a fost afirmat la 13 septembrie 2011, atunci când Curtea a hotărât că faptul de a le interzice piloților de linie să lucreze după vârsta de 60 de ani constituie discriminare pe motive de vârstă.

În cazul Ungariei, Comisia consideră că nu există nicio justificare obiectivă pentru a-i trata pe judecători și pe procurori altfel decât alte grupuri, în special într-o perioadă în care, în întreaga Europă, vârsta de pensionare nu scade, ci crește progresiv. Situația este cu atât mai contestabilă din punct de vedere juridic cu cât guvernul a comunicat deja Comisiei intenția sa de a crește vârsta de pensionare standard la 65 de ani.

În ceea ce privește independența sistemului judiciar, Comisia solicită de asemenea Ungariei mai multe informații cu privire la noua legislație privind organizarea tribunalelor. Conform legii, președintele Oficiului Judiciar Național nou înființat deține multiple competențe privind administrarea operațională a tribunalelor, resursele umane, bugetul și alocarea cauzelor. Nu mai există un proces decizional colegial pentru administrarea operațională a tribunalelor sau alte mecanisme de siguranță corespunzătoare. În prezent, o singură persoană ia toate deciziile importante legate de sistemul judiciar, inclusiv în ceea ce privește numirea judecătorilor. În plus, mandatul fostului președinte al Curții Supreme, care în iunie 2009 a fost ales pentru o perioadă de șase ani, a fost întrerupt înainte de termen, la sfârșitul anului 2011. Pe de altă parte, alți foști judecători de la Curtea Supremă își continuă mandatul ca judecători în cadrul Curia, instituție care a înlocuit Curtea Supremă. Comisia așteaptă de la autoritățile ungare răspunsuri detaliate care să-i permită să decidă dacă sunt necesari noi pași în procedura privind încălcarea dreptului comunitar.

Independența autorității pentru supravegherea protecției datelor

Cauza privind autoritatea pentru supravegherea protecției datelor se referă la recenta decizie a Ungariei de a crea o nouă Agenție Națională pentru Protecția Datelor, care să înlocuiască de la 1 ianuarie 2012 Oficiul Comisarului pentru Protecția Datelor. Drept urmare, mandatul de șanse ani al comisarului pentru protecția datelor în funcție, numit în 2008, se va încheia înainte de termen. Nu există măsuri intermediare până la încheierea, în 2014, a actualului mandat al comisarului. Noile măsuri creează de asemenea posibilitatea ca primul ministru și președintele să îl demită pe noul șef al autorității de supraveghere pe motive arbitrare.

Independența autorităților pentru supravegherea protecției datelor este garantată în temeiul articolului 16 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și al articolului 8 din Carta drepturilor fundamentale. În plus, normele comunitare privind protecția datelor (Directiva 95/46/CE) prevăd că statele membre au obligația de a înființa un organism de supraveghere complet independent, care să monitorizeze aplicarea directivei. Această obligație a fost confirmată de Curtea de Justiție. În hotărârea sa dintr-o cauză privind Germania (C-518/07 din 9 martie 2010), Curtea a subliniat că autoritățile pentru supravegherea protecției datelor trebuie să rămână libere de orice influență externă, inclusiv influența directă sau indirectă a statului. Curtea a stabilit că simplul risc al exercitării unei influențe politice prin intermediul controlului statului este suficient pentru a împiedica exercitarea independentă a sarcinilor autorității de supraveghere.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate