Ministerul Justitiei a dat publicitatii luni, 23 ianuarie 2012, un comunicat, semnat de prof. univ. dr. Lidia Barac cu privire la „ingrijorarile” Monicai Macovei privind raspunderea magistratilor:
„1. Potrivit art. 93 din Legea nr. 303/2004, republicată, privind statutul magistraţilor, ,,Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege, declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese”.
,,Legea” la care dispoziţiile art. 93 se referă este Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 176/1 septembrie 2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.
Potrivit art.1 din Legea nr. 176/2010, dispoziţiile legii privesc, inclusiv, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, asimilaţii acestora, precum şi asistenţii judiciari, cât şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor (pct. 7, 8 al art. 1 alin. 1).
Nedepunerea declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese în termenele prevăzute de lege, precum şi nedeclararea cuantumului veniturilor realizate, sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei (art. 29 din Legea nr. 176/2010).
Totodată, încălcarea aceleiaşi obligaţii determină declararea din oficiu a procedurii de evaluare prevăzută de lege, prin intermediul Agenţiei Naţionale de Integritate, cu toate, consecinţele ce decurg din aceasta.
De asemenea, fapta persoanelor care, cu intenţie, depun declaraţii de avere sau declaraţii de interese care nu corespund adevărului constituie infracţiune de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal (art. 28 din Legea nr. 176/2010).
De precizat că, aceste dispoziţii legale succed reglementărilor prevăzute în art. 99 alin. 1 lit. a din Legea nr. 303/2004, republicată, anterioară modificărilor şi completărilor sale, prin Legea nr. 24/17 ianuarie 2012.
În raport cu exigenţele Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă, care dezavuează paralelismul în legislaţie, cât şi în acord cu exigenţele subliniate în Teoria Generală a Dreptului, potrivit cu care ,,conduita ilicită” îmbracă anumite forme, în funcţie de gradul de pericol social, Ministerul Justiţiei, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii a agreat propunerea de amendare a dispoziţiilor art. 99 alin. 1 lit. a din Legea nr. 303/2004, republicată, dat fiind că ,, fapta de a încălca prevederile legale referitoare la declaraţia de avere, declaraţia de interese” a fost calificată juridic de legiuitor în anul 2007, respectiv 2010, ca având un pericol social mai grav decât pericolul social care impune reglementarea unei fapte ca simplă abatere disciplinară, domeniul în discuţie fiind plasat în zona contravenţională şi penală, conduita ilicită îmbrăcând forma contravenţiei, respectiv a infracţiunii, după caz.
Contravenţia şi infracţiunea sunt forme ale conduitei ilicite mult mai grave decât abaterea disciplinară.
De asemenea, Legea nr. 161/2003, republicată în anul 2011, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, prevede că ,,magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia” (art. 104).
Încălcarea acestei dispoziţii constituie abatere disciplinară conform art. 108 alin. 1 din lege şi se sancţionează, în raport cu gravitatea abaterilor, cu:
a. suspendarea din funcţie pe timp de maxim 6 luni;
b. îndepărtarea din magistratură.
Se observă că, această lege completează cadrul disciplinar al Legii nr. 303/2004, republicată, atât în privinţa sferei abaterilor disciplinare, cât şi în privinţa sancţiunilor disciplinare ce pot fi aplicate magistraţilor, adăugând la dispoziţiile art. 99-100 din Legea nr. 303/2004, republicată.
Pe cale de consecinţă, apreciem că aplicarea legii nu comportă discuţii şi nu poate fi negociată, în condiţiile în care calitatea reglementărilor nu comportă discuţii în planul dreptului.
Secretar de stat,
Prof. univ. dr. Lidia BARAC”
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro,
detalii aici!
Puteţi prelua gratuit în website-ul dumneavoastră fluxul de noutăţi JURIDICE.ro:
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro