Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
Print Friendly, PDF & Email

Noul Cod de procedura civila este foarte aproape: 1 iunie 2012
26.01.2012 | JURIDICE.ro


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

La propunerea Ministerului Justiţiei, Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, 25 ianuarie, proiectul Legii pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit unui comunicat al MJ.

Termenul prevăzut în proiectul de lege pentru intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă este 1 iunie 2012.

Prin acest proiect de lege deosebit de complex se realizează primul pas în direcţia compatibilizării legislaţiei în vigoare cu prevederile noului Cod de procedură civilă, realizând inventarul normelor care vor fi abrogate la data intrării sale în vigoare şi propunând modificările necesare. Astfel, elaborarea Legii pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilă a presupus analizarea întregii legislaţii asupra căreia ar putea avea incidenţă noul Cod, în jur de 300 de acte normative.

Procesul de elaborare a proiectului legii de implementare a noului Cod de procedură civilă a debutat în toamna anului 2010. După elaborarea sa, proiectul a fost supus dezbaterii publice, prin afişare pe site-ul Ministerului Justiţiei, la data de 20 mai 2011. Ulterior, proiectul a parcurs procedura de avizare, fiind avizat de 21 de avizatori, precum şi de Consiliul Superior al Magistraturii şi Consiliul Economic şi Social.

Intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă, alături de celelalte trei coduri, civil –intrat în vigoare la 1 octombrie 2011 –, penal, procedură penală, reprezintă obiectivul fundamental al reformei iniţiate de Guvern. Importanţa acestui obiectiv depăşeşte graniţele sistemului justiţiei, constituind un reper nu doar pentru reforma instituţiilor dreptului şi a justiţiei din România, ci şi pentru societatea românească în ansamblul ei.
Noul Cod de procedură civilă reprezintă o oportunitate pentru accelerarea judecăţilor, simplificarea procedurilor, unificarea jurisprudenţei şi reducerea costurilor proceselor, pentru justiţiabili şi pentru stat, fiind consacrate o serie de instituţii noi, precum procedura privind cererile de valoare redusă, procedura de filtrare a recursurilor, contestaţia privind tergiversarea procesului sau sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor probleme de drept. De asemenea, noul Cod de procedură civilă încurajează părţile să recurgă la mediere, introduce sau modifică unele reguli privind comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură, regimul juridic al excepţiei de necompetenţă, regândirea soluţiilor pe care le pot pronunţa instanţele învestite cu soluţionarea căilor de atac, ori noua soluţie promovată în materia recursului în interesul legii, modificări aduse procedurilor de executare silită etc.

Informaţii tehnice suplimentare cu privire la noul Cod de procedură civilă şi la Legea de punere în aplicare:

Codul de procedură civilă român în vigoare a fost elaborat în anul 1865, după modelul Codului Cantonului Geneva din 1819 şi al Codului francez de procedură civilă din 1806. Actualul Cod de procedură civilă a intrat în vigoare la 1 decembrie 1865.
Dinamica procedurii civile trebuie să ţină pasul cu procesul de sporire continuă a numărului de cauze şi a complexităţii lor, pe măsura evoluţiei şi dinamizării vieţii sociale şi economico-financiare şi a circuitului juridic civil.
De aceea, Codul de procedură civilă în vigoare a fost supus de-a lungul existenţei sale unor frecvente modificări, printre cele mai importante fiind de amintit cele din anul 1900, cele trei legi de accelerare a judecăţilor din anii 1925, 1929 şi 1943 sau revizuirile din perioada comunistă (e.g. 1948, 1952-1954, 1985).
Şi după anul 1989, Codul de procedură civilă a fost amendat în numeroase rânduri, fiind de menţionat substanţialele modificări operate în anii 1993 şi 2000. În context, este de amintit şi recenta Lege nr. 202/2010 (Legea Micii Reforme), care, însă, a urmărit pregătirea implementării noului Cod de procedură civilă, prin legiferarea, cu efect imediat, a unora dintre soluţiile legislative ale noului Cod.

Necesitatea unui Nou Cod de procedură civilă

Desele intervenţii legislative asupra codului în vigoare au condus la o aplicare şi interpretare neunitară, lipsită de coerenţă, a legii de procedură civilă, cu repercusiuni asupra duratei şi finalităţii actului de justiţie civilă.
Nerespectarea cerinţelor procesului echitabil sub aspectul duratei procedurii ori decurgând din neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, a constituit obiectul mai multor cauze la CEDO în care este parte România.
Procedurile judiciare s-au dovedit deseori greoaie, formaliste, costisitoare şi de lungă durată.
Eficacitatea administrării actului de justiţie constă în mare măsură şi în celeritatea cu care drepturile şi obligaţiile consfinţite prin hotărâri judecătoreşti intră în circuitul civil, asigurându-se, astfel, stabilitatea raporturilor juridice deduse judecăţii.
Imperativele accelerării judecării cauzelor şi simplificării formelor procedurale au ghidat, ca şi în cazul legiuitorilor anteriori, şi procesul de elaborare a noului Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.134/2010.

Sistematizarea Noului Cod de procedură civilă

– nr. articole: 1119;
– nr. cărţi: 7.

Sistematizarea proiectului Legii de punere în aplicare

Proiectul cuprinde 77 de articole, cu menţiunea ca unul dintre articole vizează modificări/completări aduse noului Cod de procedură civilă.
Este structurat în 5 titluri, astfel:
Ø titlul I – cuprinzând dispoziţiile generale ale actului normativ;
Ø titlul II – cuprinzând un corpus de norme generale care reglementează aspecte fundamentale pentru aplicarea unitară a noii reglementări procesual civile;
Ø titlul III – dedicat amendării unor dispoziţii ale noului Cod de procedură civilă;
Ø titlul IV – dedicat amendării legislaţiei speciale, în vederea adaptării acesteia la noua reglementare procesual civilă – se propune amendarea a 54 de reglementări speciale; dintre legile speciale amendate prin proiect sunt de amintit: Legea societăţilor (nr. 31/1990), Legea executorilor judecătoreşti (nr. 188/2000), Legea organizării judiciare (nr. 304/2004);
Ø titlul V – cuprinzând dispoziţiile finale ale legii şi data intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă – 1 iunie 2012.

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate