Despre abaterea disciplinara a magistratilor privind manifestarile care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale, ori prestigiului justitiei
27 ianuarie 2012 | JURIDICE.ro, Tamara MANEARecentele modificări legislative ale Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legii 317/2004 privind funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii [1] , printre altele, au lărgit sfera abaterilor şi sancţiunilor disciplinare aplicabile magistraţilor.
În redactarea unora dintre noile abateri disciplinare, legiuitorul, din punct de vedere tehnic, a folosit metoda preluării şi dezvoltării conţinutului unor interdicţii şi standarde de conduită impuse magistraţilor de Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Un astfel de exemplu este abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a care încriminează “manifestările ce aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale, ori prestigiului justiţiei săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu.”
Conţinutul acestei abateri îl reprezintă standardele de conduită impuse magistraţilor de dispoziţiile: art. 90 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor [2] art. 17, 18 şi 20 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor [3] şi art. 104 [4], din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei [5].
De asemenea, conţinutul acestei abateri reprezintă şi o dezvoltare a două dintre valorile fundamentale ale sistemului judiciar consacrate de Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară [6], respectiv: integritatea şi eticheta.
In acest document valoarea denumită „integritate” îi impune magistratului pe de o parte, să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa apare ca fiind ireproşabilă, iar pe de altă parte, ca prin manifestările şi acţiunile sale să reafirme încrederea oamenilor în integritatea corpului judiciar.
Valoarea intitulată „eticheta” impune magistratului bunele maniere şi aparenţa respectării acestora, în îndeplinirea tuturor activităţilor pe care le desfăşură.
În cele ce urmează ne propunem o analiză tehnică a conţinutului acestei abateri disciplinare.
I. Definirea conceptelor de onoare, probitate profesională şi prestigiul justiţiei
Onoarea reprezintă reflectarea, însoţită de o apreciere pozitivă, a calităţilor persoanei în conştiinţa socială.
Onoarea este reputaţia pozitivă a omului recunoscută de societate. Conceptul de “onoare”, punând în discuţie aprecierea publică a individului, poate fi analizat numai în raport de principiile morale impregnate în conştiinţa comunităţii sociale.
Onoarea profesională a judecătorului sau procurorului implică obligaţia acestuia de a nu pune în pericol, prin conduita sa profesională şi morală, imaginea publică a magistratului [7].
Probitatea profesională, presupune ca magistratul să se abţină de la orice comportament care este contrar legii, lipsit de tact sau bună-cuviinţă [8].
Prestigiul justiţiei reprezintă aprecierea publică pozitivă a sistemului în ansamblul său.
Această apreciere globală este făcută în raport de onoarea şi probitatea profesională a magistraţilor, fiind rezultatul aprecierilor publice individuale ale acestora.
II. Pentru existenţa laturii obiective a acestei abateri disciplinare se cere ca magistratul, în exercitarea funcţiei sau în afara exercitării acesteia, să încalce standardele de de conduită universal acceptate de comunitatea în care trăieşte sau să se implice în activităţi ce prejudiciază reputaţia instanţelor ori a parchetelor sau a sistemului de drept în ansamblu său.
În concret, sunt puse în discuţie acele situaţiile în care, prin acţiunile sale, magistratul aduce atingere valorilor morale şi sociale unanim acceptate de comunitatea în care îşi desfăşoară activitatea.
Spre exemplu, pot intra în sfera acestei abaterii disciplinare: conduita agresivă (limbaj, violenţe fizice) a judecătorului/procurorului de natură a contraria sau indigna opinia publică, frecventarea unor locuri cunoscute ca având o reputaţie îndoielnică, legături cu persoane care au o proastă reputaţie (infractori notorii, interlopi etc), implicarea în controverse publice, denigrarea unor persoane, desfăşurarea unor activităţi care, prin natura lor, pot crea îndoieli în rândul opiniei pubice cu privire la seriozitatea, independenţa, imparţialitatea sau integritatea magistratului (şantajarea unor persoane, acţionarea în calitate de recuperator, implicarea în licitaţii asupra unor bunuri aflate în litigiu la instanţa sau parchetul unde îşi desfăşoară activitatea, manifestări publice sau exprimarea unor opinii pe site-urile de socializare cu conotaţii discriminatorii de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, cultură, sex, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine sau condiţie socială, apariţia magistratului în clipuri publicitare sau electorale, apariţia în reviste pentru adulţi etc.).
Apreciem că în cazul acestei abateri disciplinare putem pune în discuţie existenţa unor limite ale răspunderii disciplinare impuse de necesitatea respectării dreptului magistratului la viaţa privată şi de familie precum şi la libertatea de exprimare, consacrate de art. 26 şi art. 30 din Constituţia României precum şi de dispoziţiile art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului .
Chemată să decidă dacă a fost respectat un echilibru just între dreptul fundamental al individului la respectarea vieţii private şi libertatea de exprimare, pe de o parte şi interesul legitim al unui stat democratic de a veghea ca funcţia publică să se conformeze scopurilor enunţate în art. 8 paragraf. 2 şi art. 10 paragraf. 2 din Convenţie, pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat „legitim ca persoanelor ce exercită funcţii publice sau magistraţilor, să li se impună, din cauza statutului lor, obligaţia de rezervă referitoare la art. 10 din Convenţie sau de discreţie privind exprimarea în public a convingerilor religioase, referitoare la art. 9. Aceste principii se aplică mutatis mutandis şi la art. 8 din convenţie”. În acest sens, Curtea „a luat notă de faptul că îndatoririle de ordin deontologic ale unui magistrat pot influenţa viaţa privată, în cazul în care magistratul, prin comportament – chiar în viaţa privată – aduce atingere imaginii sau reputaţiei instituţiei judiciare” [9].
Din analiza raportului dintre dreptul fiecărui individ la respectarea vieţii private şi îndatoririle impuse de statutul de magistrat, se desprind următoarele concluzii:
1. aspectele ce vizează viaţa privată şi de familie nu intră în sfera răspunderii disciplinare;
2. ca excepţie, acestea pot atrage răspunderea disciplinară a magistratului în condiţiile art. 99 lit. a numai în situaţia în care au ajuns la cunoştinţa publicului şi au fost de natură să creeze îndoieli cu privire la seriozitatea, independenţa, imparţialitatea sau integritatea magistratului, aducând, astfel, atingere onoarei, probităţii profesionale şi prestigiului justiţiei.
De asemenea, si în ceea ce priveşte exercitarea dreptului fundamental înscris în art. 30 din Constituţia României şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, calificarea opiniilor exprimate public de un magistrat ca fiind manifestări care pun în discuţie onoarea, probitatea profesională sau prestigiul justiţiei se va face prin raportare la obligaţia de rezervă impusă magistraţilor.
Obligaţia de rezervă a magistraţilor exprimă o sinteză practică a principiilor generale ale deontologiei profesiei (independenţă, imparţialitate, integritate) [10]. Aceasta presupune moderaţie şi reţinere în prezentarea opiniilor.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că o persoană care îndeplineşte o funcţie publică, a acceptat anumite restricţii ale exerciţiului libertăţii de exprimare, restricţii care sunt inerente însăşi acestei funcţiei [11].
Prin urmare, apreciem că intră în sfera manifestărilor care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale sau prestigiului justiţiei exprimarea de către magistrat a acelor opinii care unui observator rezonabil (persoană de bună-credinţă, dezinteresată şi informată) îi pot crea îndoieli cu privire la independenţa, imparţialitatea şi integritatea sa.
Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri constă în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de magistrat cu consecinţa afectării imaginii justiţiei ca sistem şi serviciu public.
III. În cadrul acestei abateri disciplinare, vinovăţia magistratului va fi apreciată atât în raport de standardele de conduită impuse de profesie, cât şi în raport de cerinţele societăţii concretizate în respectarea unor valori morale unanim acceptate.
[1] Legea nr. 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial nr. 51 din 23 ianuarie 2012, partea I;[2] Art. 90 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor prevede că „ (1) Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie şi în societate.
(2) Relaţiile judecătorilor şi procurorilor la locul de muncă şi în societate se bazează pe respect şi bună-credinţă;
[3] Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, adoptat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii 328/2005, publicat în Monitorul Oficial 815 din 8 septembrie 2005, partea I, prevede în:
Art. 17 – Judecătorii şi procurorii sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi în societate.
Art. 18 – (1) Relaţiile judecătorilor şi procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie bazate pe respect şi bună-credinţă, indiferent de vechimea în profesie şi de funcţia acestora.
(2) Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima părerea cu privire la probitatea profesională şi morală a colegilor lor.
Art. 20 – Judecătorii şi procurorii nu pot desfăşura acţiuni care, prin natura lor sau modul de finanţare ori executare, ar putea, în orice formă, să impieteze îndeplinirea cu imparţialitate, corectitudine şi în termenele legale a obligaţiilor profesionale.
[4] Art. 104 „Magistraţilor le este interzisă orice manifestare contrară demnităţii funcţiei pe care o ocupă ori de natură să afecteze imparţialitatea sau prestigiul acesteia.”
[5] Publicată în Monitorul Oficial nr. 279/2003, partea 1;
[6] Proiectul Codului de Conduită Judiciară de la Bangalore 2001 adoptat de grupul Judiciar pentru întărirea integrităţii justiţiei;
[8] Idem;
[9] Hotărârea CEDO din 19 octombrie 2010 dată în cauza Özpınar împotriva Turciei;
[10] Pierre Noreau, Chatal Roberge – Emergence de principiés généraux en matière de déontologie judiciaire: éléments d’une théorie gènèrale;
11] Hotărârea CEDO din 3 mai 1988 dată în cauza „Morissens vs Belgique” , citată de Corneliu Bîsan – Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”- comentariu pe articole, vol. 1 Drepturi şi libertăţi, editura ALL BECK, Bucureşti, 2005, pag. 765.
Proc. dr. Tamara MANEA
