Secţiuni « Articole » RNSJ - Revista de note şi studii juridice
RNSJ - Revista de note şi studii juridiceNote de studiuStudii
Condiţii de publicareDespre revistă

Despre abaterea disciplinara privind nerespectarea de catre procuror a dispozitiilor procurorului ierarhic superior, date in scris si in conformitate cu legea
30.01.2012 | JURIDICE.ro, Tamara MANEA

Secţiuni: Comunicate parchete, RNSJ
JURIDICE - In Law We Trust

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. g din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, introdusă prin Legea nr. 24/2012 [1] are o sferă restrânsă de aplicabilitate, vizând exclusiv activitatea procurorilor.

Această încriminare reprezintă o transpunere pe tărâmul răspunderii disciplinare a esenţei principiului controlului ierarhic cuprinsă în dispoziţiile art. 64 şi art. 65 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară [2].

I. Chestiuni prealabile

Pentru clarificarea conţinutului abaterii disciplinare, apreciem că se impune, în primul rând, o analiză a ariei decizionale în cadrul parchetelor precum şi a principiilor legalităţii şi controlului ierarhic.

Aria decizională în cadrul parchetelor

Esenţa activităţii decizionale constă în actul de autoritate care, dat în scris şi în conformitate cu legea, devine obligatoriu pentru procurorii din subordine.

Activitatea decizională în cadrul parchetelor se desfăşoară pe două paliere, respectiv: jurisdicţional  şi administrativ.

Actele de autoritate care se circumscriu sferei jurisdicţionale sunt definite de Codul de procedură penală. Acestea sunt rezoluţia şi ordonanţa.

Decizia de tip administrativ se materializează în: ordine, ordine de serviciu, dispoziţii, decizii.

Structura piramidală a Ministerului Public, consacrată de dispoziţiile art. 65 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, se transpune în aria decizională de tip administrativ în obligativitatea îndeplinirii ordinilor emise de conducătorii ierarhici după cum urmează:

– ordinele cu caracter intern emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în exercitarea atribuţiilor de conducere, coordonare şi control ce-i revin în calitate de conducător al Ministerului Public, sunt obligatorii pentru toate parchetele indiferent de treapta ierarhică pe care se situează;

– ordinele emise de procurorii generali şi de prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale în exercitarea atribuţiilor de conducere, coordonare şi control sunt obligatorii pentru parchetele din raza de competenţă a acestora;

– dispoziţiile scrise, date de conducătorul parchetului în conformitate cu legea sunt obligatoriii pentru procurorii din subordinea sa;

– dispoziţiile date în scris şi în conformitate cu legea de conducătorul parchetului ierarhic superior sunt obligatorii pentru conducătorul parchetului ierarhic inferior care i se subordonează.

Principiile legalităţii  şi controlului ierarhic

Curtea Constituţională [3], în motivarea hotărârii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a textului art. 64 alin. 3 din Legea 304/2004, care prevedea posibilitatea ca procurorul care a adoptat soluţia infirmată de procurorul ierarhic să conteste măsura la instanţa competentă să judece cauza în fond, a statuat că principiul legalităţii presupune obligaţia procurorului  ca în exercitarea atribuţiilor ce îi revin „să urmeze dispoziţiile legii, fără posibilitatea de a acţiona întemeindu-se pe criterii de oportunitate, fie în adoptarea unor măsuri, fie în alegerea procedurilor”. În dezvoltarea acestei idei, Curtea Constituţională a decis căacţionând pe baza principiului legalităţii, procurorul nu poate refuza începerea urmăririi penale sau punerea în mişcare a acţiunii penale în alte cazuri decât cele prevăzute de lege şi nici nu are dreptul să solicite instanţei de judecată achitarea unui inculpat vinovat de comiterea unei infracţiuni, pe motiv că interese politice, economice, sociale sau de altă natură fac inoportună condamnarea acestuia”.

Principiul controlului ierarhic a fost apreciat de Curte [4] ca fiind o garanţie a unităţii de acţiune a  membrilor Ministerului Public, în sensul îndeplinirii funcţiei lor de reprezentare a intereselor întregii societăţi.

Potrivit acestui principiu, Ministerul Public este conceput ca un sistem piramidal în cadrul căruia procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului acelui parchet, iar conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior.

Esenţa acestui principiu constă, pe de o parte, în exercitarea de către procurorii cu funcţii de conducere a unui control asupra actelor, măsurilor şi soluţiilor adoptate de procurorii din subordine, iar pe de altă parte, în exercitarea unui control de tip administrativ.

Conţinutul şi limitele exercitării controlului sunt stabilite prin dispoziţiile Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, Codul de procedură penală şi Regulamentele de organizare şi funcţionare a parchetelor, a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism [5].

Legea 304/2004 privind organizarea judiciară

Potrivit art. 64  din acest act normativ dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine.

În alin. 3 al aceluiaşi articol se prevede că soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale.

De asemenea, acelaşi articol îi conferă procurorului cu funcţie de conducere posibilitatea de a trece lucrările de la un procuror la alt procuror atunci când constată, în virtutea principiului controlului ierarhic, că acestea au fost lăsate în nelucrare în mod nejustificat mai mult de 30 de zile.

Codul de procedură penală

Procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim procurorii, procurorii şefi secţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al acestui parchet:

– verifică sub aspectul legalităţii şi temeiniciei rechizitoriile întocmite de procurorii din subordine (art. 264 alin. 3 Cod procedură penală);

– soluţionează plângerile formulate împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta (art. 278 Cod procedură penală).

Dispoziţiile regulamentare reiau prevederile Legii 304/2004 şi ale Codului de procedură penală privitoare la controlul jurisdicţional exercitat de conducătorul parchetului sau procurorul ierarhic şi stabilesc cadrul controlului de tip administrativ.

Limitele principiului controlului ierarhic

Principiul controlului ierarhic cunoaşte limitele date de independenţa procurorului în efectuarea urmăririi penale şi adoptarea soluţiilor [6] precum şi în formularea concluziilor pe care le prezintă în faţa instanţei de judecată [7].

Referindu-se la limitele controlului ierarhic Curtea Constituţională a decis că „procurorul ierarhic superior nu are dreptul să impună procurorilor în subordine efectuarea unor acte sau luarea unor măsuri contrare convingerii acestora din urmă, întemeiate pe analiza cazurilor pe care le instrumentează şi a normelor de drept aplicabile [8].

II. Conţinutul abaterii disciplinare

Principala problemă ce trebuie lămurită este aceea a naturii actelor decizionale în raport de care se apreciază conduita culpabilă a procurorului.

Necesitatea unei astfel de delimitări este dată de faptul că, în acelaşi articol, legiuitorul mai reglementează în mod distinct ca abateri disciplinare „nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor  cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente [9] şi refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu [10].

Prin urmare, fără o delimitare clară a deciziilor care intră în sfera fiecăreia dintre abaterile disciplinare menţionate se poate ajunge la situaţia în care, o faptă să întrunească elementele constitutive ale celor trei abateri disciplinare, aspect care ar conduce la o juridicizare excesivă, întrucât în materia disciplinară nu se poate vorbi de un concurs ideal de abateri.

Spre exemplu, dispoziţia dată în scris de conducătorul unui parchet prin care desemnează un anume procuror să participe în şedinţa de judecată este o decizie cu caracter administrativ, dată în conformitate cu dispoziţiile legale şi regulamentare, care îi conferă acestuia atribuţii de ordin organizatoric a activităţii parchetului. În acelaşi timp, această decizie stabileşte pentru procurorul vizat o îndatorire de serviciu.

În atare condiţii, fapta procurorului de a nu o respecta poate întruni în egală măsură elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g, f şi m din Legea 303/2004, modificată.

O altă problemă ce mai trebuie lămurită este şi aceea a înţelesului noţiunii de procuror ierarhic în accepţiunea textului de lege analizat.

Noţiunea de procuror ierarhic cu care operează legiuitorul în dispoziţiile art. 99 lit. g este mai largă decât aceea de conducător al parchetului folosită în textul art. 99 lit. m din Legea 303/2004.

Procurorul ierarhic este cel care deţine o funcţie de conducere şi, în raport de poziţia procurorului obligat să se conformeze dispoziţiei acestuia, se situează pe o treaptă superioară în structura parchetelor.

Din interpretarea sistematică şi gramaticală a dispoziţiilor art. 99 lit. g şi m, apreciem că se desprinde concluzia potrivit căreia în conţinutul noţiunii de „dispoziţie”, utilizat de legiuitor în textul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g,  intră deciziile de tip administrativ, date, în scris şi în conformitate cu legea, de procurorii ierarhici, alţi decât conducătorii de parchete (pentru această din urmă ipoteză existând o prevedere specială).

Problema care va suscita cele mai multe discuţii va fi aceea de a aprecia dacă în sfera noţiunii de „dispoziţie” intră şi actele de autoritate de tip jurisdicţional. Mai exact, trebuie răspuns la întrebarea dacă nerespectarea de către procuror a dispoziţiilor cuprinse în rezoluţia sau ordonanţa prin care procurorul ierarhic infirmă actele, măsurile sau soluţia adoptată în cauză constituie o conduită culpabilă de natură să atragă răspunderea disciplinară.

Pentru a lămuri această problemă trebuie mai întâi stabilite limitele în care aceste dispoziţii devin obligatorii pentru procurorul din subordine.

Dispoziţiile referitoare la refacerea, cu respectarea prevederilor legale, a actelor şi măsurilor procedurale şi procesuale nelegale sunt obligatorii pentru procurorul din subordine (situaţia actelor decizionale prin care conducătorul parchetului sau procurorul ierarhic infirmă  actele sau măsurile dispuse de procurorul din subordine care sunt lovite de nulităţile prevăzute de art. 197 alin. 2 şi alin. 4 Cod procedură penală).

De asemenea, devin obligatorii pentru procurorul din subordine dispoziţiile sub aspectul faptelor şi împrejurărilor ce urmează a fi constatate şi a mijloacelor de probă indicate în actul de infirmare.

Apreciem că nu sunt în conformitate cu legea şi prin urmare, nu pot deveni obligatorii, acele dispoziţii jurisdicţionale date de procurorul ierarhic care înfrâng principiul consacrat de art. 64 alin. 2 din Legea 304/2004 potrivit cărora procurorul este independent în soluţiile pe care le adoptă (spre exemplu, dispoziţia dată prin rezoluţia/ordonanţa de infirmare a soluţiei de netrimitere în judecată ca procurorul din subordine să înceapă urmărirea penală în cauză, să pună în mişcare acţiunea penală şi/sau să dispună trimiterea în judecată).

Principiul independenţei procurorului este încălcat atunci când conducătorul parchetului sau procurorul ierarhic impune procurorilor din subordine efectuarea unor acte sau luarea unor măsuri contrare convingerii acestora din urmă, întemeiate pe analiza cazurilor pe care le instrumentează şi a normelor de drept aplicabile [11].

În raport de aceste precizări, considerăm că poate atrage răspunderea disciplinară în condiţiile prezentului articol numai nesocotirea conştientă şi vădită a acelor dispoziţii care se circumscriu între limitele legale ale  controlului ierarhic jurisdicţional. În concret, procurorul va fi sancţionat disciplinar numai în situaţia în care se va face dovada că a urmărit prin conduita sa să înfrângă unul din principiile ce guvernează activitatea Ministerului Public şi anume, controlul ierarhic.

Pentru existenţa abaterii disciplinare este necesar ca dispoziţia dată de procurorul ierarhic să întrunească următoarele condiţii:

– să fie dată în scris. Pentru dispoziţiile cu caracter jurisdicţional Codul de procedură penală impune o anumită formă a actului, respectiv rezoluţia  şi ordonanţa. În cazul deciziilor de tip administrativ, însă, legea nu prevede o anumită formă;

– să fie date în conformitate cu legea. Prin urmare, orice nesocotire a dispoziţiilor legale sau regulamentare în emiterea dispoziţiilor atrage anularea caracterului de obligativitate a acestor şi, pe cale de consecinţă, exonerarea de răspunderea disciplinară a procurorului care o nesocoteşte.

Forma de vinovăţie ce caracterizează conduita procurorului este intenţia, acesta realizând că încalcă dispoziţiile procurorului ierarhic devenite obligatorii şi urmărind înfrângerea unităţii de acţiune ce caracterizează activitatea Ministerului Public

Apreciem că nu se poate reţine existenţa abaterii disciplinare în cazul comiterii acesteia din culpă pentru următoarele argumente:

Atunci când legiuitorul a dorit să încrimineze comiterea unei abateri disciplinare din culpă a precizat în mod expres, arătând şi gradul culpei. Este cazul abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. t [12] unde, prin folosirea sintagmei „gravă neglijenţă”, legiuitorul a înţeles să încrimineze doar fapta săvârşită cu vinovăţie sub forma „culpei lata”.

Situându-ne pe tărâmul dreptului civil, în materie disciplinară nu regăsim un text de genul celui înscris în dispoziţiile art. 19 alin. 3 Cod penal.

Prin urmare, atunci când forma de vinovăţie este culpa, răspunderea disciplinară nu poate fi atrasă decât dacă acest lucru este prevăzut în mod expres de către legiuitor.


[1] Legea 24/2012 pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în  Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012, partea I

[2] Art. 64 alin. 1 din Legea 304/2004 „Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în scris şi în conformitate cu legea, sunt obligatorii pentru procurorii din subordine”. Art. 65 alin. 1 “Procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului parchetului respectiv” alin.2 “Conducătorul unui parchet este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie.”

[3] Decizia nr. 345 din 18 aprilie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 415 din 15 mai 2006

[4] Idem

[5] Regulamentul de ordine interioară a parchetelor aprobat prin Ordinul nr. 529/C/21 februarie 2007 al ministrului justiţie, cu modificările ulterioare, publicat în  Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 154 din 05/03/2007; Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie aprobat prin Ordinul nr. 2184 din 2 octombrie 2006 al ministrului justiţiei publicat în Monitorul Oficialal Romaniei, partea I, nr. 852 din 17 octombrie 2006

[6] Art. 64 alin. 2 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară „în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul procedurii de verificare a conduitei judecătorilor şi procurorilor, intervenţia procurorului ierarhic superior, în orice formă, în efectuarea urmăririi penale sau în adoptarea soluţiei”

[7] Art. 67 alin. 2 din Legea 304/2004  „procurorul este liber să prezinte în instanţă concluziile pe care le consideră întemeiate, potrivit legii, ţinând seama de probele administrate în cauză. Procurorul poate contesta la Consiliul Superior al Magistraturii intervenţia procurorului ierarhic superior, pentru influenţarea în orice formă a concluziilor”

[8] Decizia Curţii Constituţionale nr. 293/05 noiembrie 2002 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 3 teza întâi din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 876/4 decembrie 2002

[9] Art 99 lit. m din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată

[10] Art. 99 lit. f din Lege nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, modificată

[11] Decizia Curţii Constituţionale nr. 293/5 noiembrie 2002 cit. pct. 9

[12] “exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă”, text introdus prin Legea nr. 24/2012.


Proc. dr. Tamara MANEA

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti