Taxa auto pentru masinile inmatriculate inainte de ianuarie 2007 va fi suspendata pentru un an? UPDATE
31 ianuarie 2012 | Andrei PAP

UPDATE, 30 ianuarie 2012: Potrivit unui comunicat emis de Biroul de presă, Guvernul a decis suspendarea aplicării prevederilor privind achitarea taxei de poluare pentru autovehiculele înmatriculate în România înainte de anul 2007, incluse în Legea privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, până la 1 ianuarie 2013.
Ordonanţa de Urgenţă adoptată astăzi de Guvern va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
***
UPDATE, 23 ianuarie 2012: Potrivit agenţiei de presă Mediafax, Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a propus coaliţiei de guvernare ca taxa auto de primă vânzare pentru maşinile înmatriculate înainte de ianuarie 2007 să fie suspendată pentru circa un an, interval în care să fie achitată doar taxa de poluare auto, redusă cu 25%.
Propunerea a fost prezentată coaliţiei în contextul în care una dintre revendicările formulate în timpul protestelor organizate în ultimele zile în Bucureşti şi alte oraşe ale ţării vizează eliminarea taxei auto.